vineri, 4 februarie 2011

Testul Rorschach (2)

prima parte o găsiți AICI

---------------------------------

Partea secundă

Afacerea lui ajunsese la capătul drumului. Oricum, fiecare lucru bun are un sfârșit - numai cârnatul are două - după cum obișnuia să-i spună un profesor ce-i fusese ca un mentor. Toate s-au dus chiar mai repede decât se aşteptase. Iar ruina i se trăgea de la o evaluare greşită, făcută de “nu ştiu cine”, situaţiei politice dintr-o ţară mică şi aparent neînsemnată a continentului negru. “De la blestemații aceia de canibali mi se trag toate! Îşi schimbă guvernele la fel de des cum mi-aş schimba şi eu şosetele. Naiba să-i ia pe toţi!” începu să vocifereze înfuriat peste măsura, dar se calmă aproape imediat și oarecum speriat, dându-și seama că vocea-i suna puțin altfel decât era obișnuit să o audă. Sau era și asta o plăsmuire a minții? Chiar i se întâmplau lui toate?

La radio, o voce nu foarte masculină tocmai anunțase ora exactă și faptul că urma să-nceapă programul ”Acousticon Hour”, în cadrul căruia se vor audia fragmente din opera Lakme de Leo Delibes. Îi plăcea opera. Mergea cu plăcere și la concertele de muzică clasică, de fiecare dată când îi permitea timpul. Dar spectacolele de operă și operetă erau preferatele lui, mai ales atunci când ajungeau la acel final fericit pe care publicul îl căuta, îl intuia și îl dorea pasional, trăind momentul împreună cu personajele principale. Dar viața lui nu mai era un spectacol. Fusese unul destul de reușit, până când cineva se gândi să dea foc cortinei… Primele acorduri erau cam triste, sau așa i se păreau lui. Erau perfecte pentru starea în care se afla! Le prinse ritmul și se apucă să fredoneze, la-nceput încet, apoi din ce în ce mai tare: “Viaţa-i o târfă şi te lasă la greu… chiar așa!”. Începuse să compună o arie nouă! Zâmbind ștrengărește, se opri din cântat pentru a mai lua o gură de fum aromat. Afară, zgomotul străzii crescu în intensitate odată cu intrarea în ora de vârf, atrăgându-i atenția. Priveliştea era magnifică. Oraşul întreg părea că i se întinde la picioare, torcând liniştit ca o pisică. De sus, oraşul se putea confunda cu o creatură enormă, imensă și cam hidoasă, prin venele căreia curgeau zilnic sute şi mii de persoane de toate rasele, cai și căruțe, tramvaie și maşini. Și asta în timp ce ea, creatura, nu se mai sătura de energia pe care o absorbea treptat de la micile ei celule. Această energie o făcea să crească, să se înalţe şi să cuprindă şi mai multe celule pentru a putea creşte şi mai mult, pentru a putea să se înalţe şi mai mult. Se opri din reverie oarecum abrupt, spunându-și amuzat:
”Câtă poezie pe mine. O fi de la vin sau e din nou momentul voodoo?”. Realiză că vorbise din nou cu voce tare, dar nu se cenzură, lăsându-și ideile să curgă. “Oraşul acesta va fi exact la fel şi fără mine… Va continua să lucreze, să viseze și să trăiască rămânând impasibil ca o bucată de rocă!”

Se opri din vorbit pentru scurtă evaluare. Ajunsese să vorbească singur ca un nebun furios. Compara orașul cu o ființă vie, ca un poet de doi bani. Era clar, falimentul chiar îl afectase mai mult decât se așteptase inițial. Respiră adânc și se gândi că trebuia să își impună calmul teuton cu care se lăuda în fața amicilor. Îl numea moștenirea sa de familie din partea strămoșilor săi hessieni ce rămăseseră în State după terminarea Războiului de Independență. Ceva mai calm și parcă mai puțin amețit, se gândi că fusese o zi destul de ciudată și că poate era mai bine dacă pleca acasă, să se liniștească, să se odihnească și să caute soluții după aceea.

(va urma)

EDIT - ultima parte o găsiți AICI

---------------------------------
Léo Delibes - Flower duet

---------------------------------

nu vorbesc singuri decât foarte rar: cristian lisandru (perpetuu), vania (vertij), suzimuzi atelier (so easy to love), zâna eficienței (sweet potato fries), năbădăiosu (jucărie), teo (parcă m-aș odiseea), gabriela savitsky (băse vs ion iliescu), lubileah (treaz în iubire),

6 comentarii:

  1. Bine te-am regăsit,Bogdan, un final de săptămână cât mai bun să ai, alături de cei dragi.
    Aşteptam cu interes partea a doua şi - hai să o spun de la bun început - m-am bucurat atunci când am citit, dintr-o privire, "va urma".
    Foarte bună gluma cu acel cârnat, nu ştiu dacă este chiar a ta (felicitări) sau face parte din folclor. Oricum, reuşită.
    Din punctul meu de vedere, pasajul central este foarte bun:
    "Oraşul întreg părea că i se întinde la picioare, torcând liniştit ca o pisică. De sus, oraşul se putea confunda cu o creatură enormă, imensă și cam hidoasă, prin venele căreia curgeau zilnic sute şi mii de persoane de toate rasele, cai și căruțe, tramvaie și maşini. Și asta în timp ce ea, creatura, nu se mai sătura de energia pe care o absorbea treptat de la micile ei celule. Această energie o făcea să crească, să se înalţe şi să cuprindă şi mai multe celule pentru a putea creşte şi mai mult, pentru a putea să se înalţe şi mai mult." Şi vine exact atunci când trebuia.

    Întrebarea retorică survine aproape de lasine_
    "Va continua să lucreze, să viseze și să trăiască rămânând impasibil ca o bucată de rocă!"

    De foarte multe ori ne spunem asta, de foarte multe ori ne dăm seama că viaţa va curge la fel şi după ce noi nu vom mai fi. Chiar dacă ne place să credem, în sinea noastră, că suntem fiecare un fel de buric al microuniversului nostru...

    Este necesarăo virgulă aici:
    "Compara orașul cu o ființă vie ca un poet de doi bani" - după "fiinţa vie" (asta pe formă, pentru că pe fond nu pot să spun decât că textul curge aşa cum ar trebui să curgă. Părerea mea. Nu sunt opinteli, nu sunt contorsionări, pasajele se citesc uşor, fără a însemna că sunt lipsite de consistenţă).

    Aici:
    "Îl numea moștenirea sa de familie din partea strămoșilor săi hessieni ce au rămas în State după terminarea Războiului de IndependențăW"

    Cred că verbul "a rămâne" ar trebui folosit la un alt timp - de pildă "rămăseseră". Dar tu faci aşa cum crezi, Bogdan...

    Semnul meu de lectură, împreună cu bucuria lecturii, Bogdan. Aştept continuarea, gândurile noastre bune...

    RăspundețiȘtergere
  2. Cristian, textul celei de-a doua părți devenise puțin cam lung pentru a-l posta întreg. știm cu toții foarte bine (chiar și tu atenționai zilele trecute asupra acestui fapt) că ritmul nostru de viață este unul pe fugă și prozele prea lungi tind să sperie :).

    astfel, am decis să-l ”tai” în două. următoarea parte, cea de-a treia va fi și ultima. mă bucur că ți-a plăcut.

    voi face imediat și corectarea virgulei precum și cea cu ”rămăseseră”. la acest verb am avut niște dubii și până l-am publicat l-am tot schimbat de câteva ori, căci de fiecare dată mi se părea că timpul logic suna mai rău... vezi? chiar aveam nevoie de o altă opinie! :)

    zicerea cu cârnatul este din folclorul zonei noastre și chiar este o frază utilizată, la cursuri, de către un profesor pe care-l stimez foarte mult :)

    mulțumesc pentru atenția ta neobosită.

    RăspundețiȘtergere
  3. O poveste interesantă căreia îi aştept continuarea. Am citit cele 2 episoade scrise până acum şi mi-a plăcut analiza interioară a personajului. Îmi place că ai pus accent pe fiecare gând şi trăire a sa, pe fiecare freamăt născut dintr-un eşec neaşteptat. Aştept cu nerăbdare următorul episod. Poate că ar trebui să scrii mai des proză lungă,nu doar scurtă şi arhiscurtă, pentru că o faci mult prea bine. Aştept să recidivezi. :)

    RăspundețiȘtergere
  4. Carmen, îți mulțumesc frumos pentru aprecieri. spre deosebire de alte povești, aceasta a fost voit lipsită de acțiune, căci doream să mă concentrez mai mult pe trăirile, gândurile și amintirile personajului. dacă am reușit, îmi veți spune tot voi, la finalul ei.

    ideea de proză lungă m-a atras dintotdeauna, dar - ca orice cavaler ce vrea să rămână cu capul pe umeri - am înțeles că nu poți pleca la luptă, fără ca mai întâi să te antrenezi :)

    RăspundețiȘtergere
  5. O foarte interesantă "zicere", trebuie să recunosc. Mi-a plăcut la nebunie. Bogdan, într-adevăr suntem obligaţi, atunci când este vorba despre proză, să scurtăm episoadele, chiar dacă în felul acesta ne "întindem" mai mult. Dar nu avem ce să facem, oamenii, din păcate, nu au timp să se aplece asupra unor texte ample. Aşa procedez şi eu dar, pentru ca oferta să fie mai mare, am introdus paginile de pamflete, poezie şi interacţiune literară.
    Mă bucur că sugestiile mele au ajutat la perfecţionarea textului, plăcerea a fost şi rămâne de partea mea...

    RăspundețiȘtergere
  6. în chestiunea cu timpul ai mare dreptate, Cristian. din păcate încep să mă regăsesc și eu tot mai des în categoria celor care parcă sunt veșnic pe fugă... căci tempus fugit și de multe ori mi-aș dori ca ziua să aibă cel puțin 34 de ore, :) chiar dacă-i foarte probabil că aș reuși să găsesc o cale să le umplu și pe acelea

    sugestiile tale sunt foarte importante, mai ales pentru că ai experiență și afinitate pentru ”îmblânzirea” cuvintelor. dar consider a fi importante și sugestiile altor vizitatori care-mi trec pragul. nu scriu pentru a-mi etala o operă pe care o consider perfectă, ci fac acest exercițiu tocmai pentru a mă antrena și perfecționa în scris. ori asta nu se poate face decât atunci când ești pregătit să accepți sfaturi și să înfrunți criticile. și să înveți din ele. :)

    RăspundețiȘtergere