chiar dacă se știe că Aradul avea dintotdeauna
redute portocalii cu ziduri groase (și obraz pe măsură), mi se pare că de
câteva zile în jurul meu/nostru s-au întețit mesajele lansate de băsiști. însă,
propaganda acestora începe să aducă tot mai mult a poezie ticluită și învățată
de acasă, o placă repetată ad nauseam,
de la care cu greu mai pot să se abată. cunoscând deja tactica, nu m-am mirat
să o regăsesc și să o ascult din nou, chiar dacă... acum într-o nouă formulă, îmbunătățită!
ceea ce mă fascinează însă, sunt listele lungi
de scuze pe care i le-au pregătit/găsit lui băse pentru toată seria dezastrelor
provocate de el sau de marea lui trupă de marionete. e ca și cum toate
nebuniile făcute de el aveau ca scop salvarea țării de la felurite dezastre,
protejarea noastră de inamici aprigi și nevăzuți, reformarea statului (să nu
uităm!) aflat pe moarte și făcut fărâme/ țăndări… și alte câte și mai câte. ascultându-i,
chiar în fața noastră, din spuma portocalie a valurilor propagandei băsiste iese
un dictator de salvare națională! mai că-ți vine să crezi că ne-am întors în
timp, în antichitatea romană, atunci când – în vremuri de restriște și de mare
pericol – senatul roman (SPQR-ul) delega consulii să numească în fruntea Republicii
câte un Dictator de stirpe bună, ca să-i scoată din haznaua în care se afundaseră. dar, dictatorii romanilor
aveau un fel de „termen de garanție”, de vreme ce erau numiți cu rei gerundae
causa – având o cauză/un motiv – anume,
până se rezolva o anumită problemă. adică
era OK să ai pe unul cu drept de viață și de moarte asupra cetățenilor Republicii,
însă doar până la eradicarea problemei. și aceasta putea avea diverse forme: un
inamic periculos care trebuia înfrânt, potolirea unei rebeliuni, invocarea
zeilor pentru încetarea unei molime etc.
povestea-i faină
și pot să înțeleg de ce portocalii ar vrea să ne-o servească pe post de scuză. dar
nu pricep în ruptul capului unde-i Hannibal? cine-i marele inamic care
riscă să ne decimeze poporul și să ne vină ante portas? or fi Ponta și
Antonescu? mie unul mi se pare că micul boc cu legiunile sale nesfârșite de
miniștri extrem de competenți au provocat țării ăsteia un dezastru mai ceva ca-n bătălia de la Cannae.
și apoi, nici pe băse nu mă puteți face nicicum să-l compar cu Cincinnatus sau
cu Caesar. mai ales că dictatorul acesta
mioritic n-are o cauză, n-are un scop precis. adică are, dar aceasta pare tot
mai evident că este salvarea sa personală și nu cea a poporului, căruia –
în nenumărate rânduri – superbul politician a apucat să-i arate prețuirea sa,
culeasă probabil prin diversele porturi călcate în trecut…
deh, atât
am avut să vă spun.
de fapt,
dacă stau să mă gândesc parcă ar mai merge bine aici și o povestioară culeasă
de la două nane care stăteau zilele trecute pe laviță la uliță (la stradă), la
divan (la povești).
Nana 1: -
Săraca, degeaba-i frumoasă, că n-are noroc la bărbați!
Nana 2: -
Păi, o fi frumoasă, da’-i cam proastă, biata de ea! Numa’ bărbați cu belele.
Uite-l și pe ăsta, ultimu’. Și urât, și o bate, și-i ia toți banii! Ba îi mai și bate copiii, și-i
alungă din casă!
Nana 1: -
Așa-i! Și am auzit că acum umblă după fustele nemțoaicei ăleia bătrâne, numai
pentru că-i mai bogată!
și parcă-mi vine să strig… îi mulțumesc lui Skandalouz pentru pont :)
Postări
.jpg)
