Peste Red Country cade cerul… sau un alt Abercrombie cu scântei

La așa titlu ce altă muzică de intro s-ar potrivi? Da, știu, știu… mă veți întreba ce are ce Skyfall-ul lui Adele din 007 cu Red Country-ul lui Abercombrie? Păi are, sau cel puțin așa mi se pare mie de când m-am apucat să scriu despre ultima carte a lui Joe Abercrombie. Ca să trag spuza pe turta mea, v-aș spune de exemplu că multe dintre, deja clasicele, personaje abercrombiene din universul First Law au dovedit, aceleași rezistență și spirit încăpățânat care au caracterizat acțiunile celor mai buni agenți 007 (pentru mai mult efect dramatic, aici se poate se poate citi ”double o seven”) în cei 50 de ani filme cu James Bond, pe care îi sărbătorește piesa lui Adele.

Un alt motiv ar fi și acela că unele dintre personajele cărților par să facă o pasiune pentru căderile spectaculoase în râpe și râuri, dar și să împărtășească hobby-ul ultimului James Bond:
”James Bond: Everyone needs a hobby...”
”Raoul Silva: So what's yours?”
”James Bond: Resurrection.”

OK, hai că nu vă spun mai multe, chiar dacă mi-e teamă că am comis-o deja. :)


Nu știu dacă v-am convins la partea cu soundtrack-ul, însă nici nu prea contează, căci indiferent de ce fundal muzical veți alege pentru citit, scufundarea în lumea poveștilor lui Abercrombie va fi completă și extrem de plină de satisfacții, cam ca în cazul degustării unui LSD atent pregătit de Walter Bishop (din Fringe).

Ce mai atâtea vorbe… cartea aceasta este un adevărat cocktail de senzații contradictorii și răsturnări de situații. Shaken, not stirred! Abercrombie este unul dintre scriitorii mei preferați de fantasy, situat undeva destul de sus, pe o poziție fruntașă. Și el se menține acolo, cam de când l-am întâlnit prima oară (cu The Blade Itself), datorită ușurinței cu care reușește (aproape) întotdeauna să te introducă într-un univers generos mobilat cu personaje credibile și destine memorabile. Cred că v-am mai spus faptul că ador rețeta după care își ”coace” personajele, amestecând binele și răul atât de mult în sufletul acestora, încât tu ca cititor nu-ți mai amintești dacă-ți place personajul acela pentru că era un băiat rău cu intenții bune, sau unul care pornise la drum pozitiv și pe care îl găsim apoi aruncat de viață tocmai în partea ei cea mai întunecată… Aici seamănă mult cu moșul Martin (George R.R.) și cred că tocmai o astfel se comparație mă și mânase inițial să pun mâna pe prima carte din seria The First Law.

În cel mai pur stil abercrombian, Red Country începe într-un mod la fel de sângeros ca și celelalte volume sau stand alone-uri din universul F.L., aruncându-ne într-o situație limită unde – prin trăirile și sentimentele extreme ale personajelor – putem începe să cunoaștem mai bine protagoniștii aventurii pe cale să înceapă. Aici simt nevoia să pun un mic aviz cititorului care va trece pragul acestei cărți: este adevărat că personajele principale ale poveștii sunt Shy, Lamb și Temple, dar, în ciuda numelor lor, nimic nu este ceea ce pare a fi, așa că – vorba lui Shy – nu vă bazați pe faptul că acestea ar fi și descrieri ale personajelor… căci nu sunt. Shy și tatăl ei vitreg, Lamb sunt nevoiți să înceapă o urmărire a unui grup de bandiți, spre a elibera doi copii răpiți de aceștia, în vreme ce în alt fir narativ, Temple, un avocat/notar al unei companii de mercenari începe să aibă dubii că își mai dorește să rămână alături de banda aceea de tâlhari și criminali.

Of, câte v-aș mai spune, nu doar despre firul narativ, atmosfera de western în care ne afundăm tot mai mult, dar și despre personajele cu care ne înconjoară autorul chiar de la început. Unele sunt noi și foarte savuroase, tipuri cu care te poți împrieteni rapid, în vreme ce altele sunt cunoștințe mai vechi, căci ne întâlnim aici și cu eroi din celelalte cărți, care ajung din varii motive să străbată, alături de noi, tărâmul inospitalier al Frontierei. Fără a risca totuși (prea mult), v-aș spune că trupa mercenarilor este condusă de nimeni altul decât Nicomo Cosca, bătrânul condotier bețivan care organizase apărarea orașului Dagoska în ”Before They are Hanged”, sau care o ajutase pe Monza Murcatto în ”Best Served Cold”. Tot din trupa asasinilor lui Murcatto îl veți recunoaște și pe Friendly, un criminal obsedat de numere, devenit acum locotenentul companiei lui Cosca, ajunsă să lucreze, prin contract, cu Inchiziția. Tot aici, printre paginile ”tărâmului roșu”, îl putem reîntâlni și pe Caul Shivers, venit tocmai din Nordul pacificat, un războinic fără război, care pare să fie în căutarea unei răfuieli care să-i aducă împăcarea (tipic pentru Abercrombie, aș zice). Apropo de Nord, avem până și doi boi botezați Calder și Scale…

Mă opresc aici, pentru a nu vă strica plăcerea lecturii sau surprizele pe care Abercrombie le-a plasat cu abilitate la multe dintre cotiturile potecilor care străbat acest târâm al făgăduinței lovit de febra aurului și populat cu Stafii de toate felurile…

Din război nu ies oameni de treabă… ci eroi

The Heroes (2011) – Joe Abercrombie


Din pricini legate de timp și o perioadă ceva mai urâtă (nu doar sub aspect meteorologic) am rămas dator cu o micro-recenzie/părere despre ultimul Abercrombie pe care l-am citit, și astăzi mă gândeam că poate a venit și vremea să o plătesc. Datoria.

The Heroes (2011) a lui Joe Abercrombie nu este o carte! Mai degrabă este un scenariu pentru un film de acțiune. Unul care ar plesni de prea multă violență și extrem de mult sânge (și multe alte articole de măcelărie), umplut până la refuz de protagoniști excelent creionați, de gândurile lor cele mai ascunse, sau de dialogurile interioare memorabile, personaje bântuite și motivate de alegeri (proprii sau ale altora) care-i mână pe toți spre panta unui nume de legendă.

Și data aceasta ne aflăm tot în universul seriei ”The First Law”, pe meleagurile Nordului, acolo unde două armate se pregătesc să lupte pentru controlul unui deal încoronat de un complex megalitic, ce poartă numele ”The Heroes”. Astfel, sensul titlului este dublu, căci poate fi interpretat și ca o indicație geografică a locului unde se va purta o sângeroasă bătălie care va dura trei zile. În stilul lui Abercromie, grămada de personaje prin ochii cărora vom participa la aceste lupte este extrem de eterogenă, de la prinți dezmoșteniți de coroana Nordului, la copilandri în căutare de faimă și căpitani bătrâni sătui de ea, de la ofițeri ai Uniunii căzuți în dizgrație, la soțiile foarte ambițioase ale acestora.

Absorbiți în mijlocul acestor personaje, ne trezim pe câmpul de bătălie, în locuri unde moartea nu este niciodată prea departe, poate chiar la un pas în spatele nostru. De exemplu, câteva scene foarte bine scrise de Abercrombie ne ”transportă” în pielea unui soldat care moare, apoi în cea a celui care tocmai l-a ucis, apoi în cea a războinicului care îl omoară pe ucigaș și tot așa mai departe… ca un tablou repetitiv, sângeros, crud și foarte cinic al războiului. Dar talentul de a crea personaje foarte credibile îl ajută pe Abercrombie să facă din descrierea masacrului un fel de carusel al morții, care ne atrage într-un parc de distracții sumbru (dar nu și foarte trist, căci înfruntarea cu moartea poate avea și doza ei de umor) unde descoperim adevărata natură umană… cu bune și rele. Mai ales rele!

V-aș mai scrie, dar kyodnb a făcut-o mai devreme (și mai pe larg) în CititorSF, astfel că vă-ndrept pașii și pe acolo. Vă mai spun doar că titlul îndemnului meu se trage de la o replică drăguță din carte, care suna cam așa: ”I used to think you were a decent man, but I see now I was mistaken. You're a hero.”

Ca o concluzie, eu le-aș oferi ”Eroilor” aproape 5 steluțe (n-are cum să ia punctaj maxim fără Glokta!), căci Abercrombie scrie bine. Îl recomand cu multă încredere. Eu l-am consumat și foarte rapid, cu doze mari de Rob Dougan în căști. Ceea ce vă doresc și vouă.

Răzbunarea poate fi servită și fierbinte… chiar clocotind!

Ajuns la finalul trilogiei lui Abercrombie, vă spuneam că mă voi îndrepta către meleagurile Styriei, căci auzisem deja că acțiunea romanului ”Best Served Cold” (2009) se petrece exclusiv acolo. Și, pe la sfârșitul lui noiembrie, m-am îmbarcat spre această destinație. Cu pauzele de rigoare pentru diferitele sărbători și sărbătoriri ale lunii decembrie, pe acolo mi-am făcut veacul până la sfârșitul anului, iar postarea asta va încerca să vă descrie pe scurt cam ce anume am găsit/văzut în Styria. Ca în orice jurnal de călătorie care se respectă, cred că ar trebui să încep prin a vă spune că încă de la sosire am rămas oarecum uimit, căci am fost întâmpinat de un aer foarte ”mediteranean”. Dacă trilogia ”The First Law” ne-a purtat prin zone care s-ar fi putut asemăna cu Anglia medievală, Scoția, Țările Nordice sau chiar Africa, Styria pare să fi fost modelată după exemplul unei Italii divizate din perioada ”quatrocento”. Astfel, avem un pământ în permanent conflict pentru putere și dominație, războaie interminabile între orașe-state făcute parcă după modelul Milano, Florența, Genova și Veneția, dar și familii dominante care ne amintesc de Sforza, Borgia sau de Medici. De asemenea, mai avem și condotieri de renume care pot fi angajați de o parte sau de alta, căci loialitatea mercenară stă doar acolo unde-i punga mai grea. Încă de la primele pagini, scena părea pregătită pentru un spectacol grandios, iar Abercrobie nu și-a dezamăgit spectatorii nici de data acesta. V-aș mai spune că, din punct de vedere strict tehnic, această carte nu face parte din trilogia ”The First Law” nefiind o continuare directă a acțiunii de acolo. Parțial regăsim personaje din serie, ba chiar și unele continuări ale unor conflicte din aceasta (vezi războiul dintre Uniune și Imperiu, ergo dintre Bayaz și Profetul Kahul). Dar cartea este una de sine stătătoare, ce poate fi citită independent de parcurgerea trilogiei.


După cum sugerează şi titlul romanului, aceasta este - în principal - o poveste despre răzbunare, al cărei ingredient principal este personajul feminin Monza Murcatto. Aceasta este în primul rând o femeie frumoasă și puternică, o condotieră faimoasă, conducătoarea celei mai renumite companii de mercenari din ținut și general al trupelor Ducelui Orso din Talin. Campania de cucerire și unificare a Styriei sub comanda lui Orso este aproape încheiată, grație victoriilor militare ale lui Monza. Astfel, tentativa de a fi omorâtă chiar de către Ducele căreia îi era loială cade ca un trăsnet, trezind-o la o realitate extrem de dură. Nu vreau să vă dezvălui mai mult din intrigă, dar vă spun că de la acest episod inițial pleacă nevoia de răzbunare pe care o simte Murcatto, un sentiment foarte puternic care impregnează adânc paginile poveștii și care ne ghidează prin întregul roman ca un fir roșu, cu diferite opriri pentru numărarea cadavrelor lăsate în urmă. Care - după cum îi este stilul lui Abercrombie – sunt chiar destul de multe! Iar pentru ca acțiunea să poată ajunge la nivele maxime, autorul ne face chiar părtași la selecția unei echipe de războinici și de asasini cu sânge rece, care să o ajute pe Murcatto să-și ducă planul răzbunării la îndeplinire. Monza este un personaj feminin foarte bine realizat, în care par să se combine ingrediente care ne amintesc de Sand dan Glokta, Ardee Vest și Ferro Maljinn, din trilogia ”The First Law”. Dar, spre norocul nostru, acesta nu este decât o impresie trecătoare, astfel încât Monza Murcatto are ocazia să se dezvolte într-un personaj memorabil și de sine stătător. Apropos de inchizitorul Glokta – care rămâne unul dintre cele mai bune personaje ale lui Abercrombie – trebuie să vă spun că inițial m-am speriat că Abercrombie va fi tentat să o transforme pe Monza într-un Glokta feminin și doar atât. Toate ingredientele și semnele erau acolo – în primele pagini ale cărții - și nu cred că am fost singurul care mă gândeam ce dezamăgire ar fi fost să asistăm la o transformare atât de simplistă… Însă totul e bine când se sfârșește cu bine… La fel ca în cazul celorlalte cărți ale sale, Joe A. ne demonstrează o tehnică exemplară în realizarea personajelor, care nu sunt doar bune sau doar rele, ci extrem de complexe și complicate, rezultând în acel produs eterogen de bine și rău care este extrem de natural și de uman. Un exemplu în acest caz ar putea fi chiar și Benna Murcatto, un personaj care ne urmărește pe tot parcursul poveștii, în ciuda faptului că moare chiar în capitolul-prolog. Imaginea acestui frate în numele căruia Monza pornește propria ei cruciadă variază de la un copil - adolescent inocent la un adevărat monstru fără conștiință și fără scrupule, de la sfânt la demon. Astfel, Abercrombie (la fel ca George R. R. Martin) reușește să ne țină bine ancorați de această lume ce-i drept fantastică, însă care nu este deloc idilică! Ba chiar este extrem de umană, de foarte multe ori sordidă, pictată în culori reale, pigmentată din plin cu multele lipsuri ale caracterului uman, lucru care ne face să rămânem cu picioarele pe pământ, ba chiar adânc înfipte în noroiul și drojdia societății…

Aș mai spune că tot cam pe-atât cât este o poveste despre răzbunare, "Best Served Cold" este și o carte despre trădare. Trădarea familiei și a prietenilor, trădarea oamenilor pentru care lucrezi, sau a acelora care lucrează pentru tine etc. Trădarea poate fi simțită acut și atunci când un om își abandonează visele sau idealul. Iar acolo unde trădarea e în floare, loialitatea nu prea își mai găsește locul. Dar asta nu înseamnă că ea lipsește, sau că noi (cititorii) nu putem învăța câte ceva și despre această virtute, chiar dacă lecțiile vin din partea unor profesori extrem de neașteptați.

Aplicând o rețetă care tinde să-l caracterizeze tot mai mult, Abercrombie populează și cartea aceasta cu o serie de personaje principale pe care le cunoaștem deja, sau cel puțin putem să le recunoaștem, ele fiind unele figuri secundare din volumele trilogiei. Astfel avem ocazia să-i reîntâlnim pe mercenarul bețiv Nicomo Cosca (care organizase apărarea orașului Dagoska, sub comanda lui Glokta), sau pe războinicul nordic Caul Shivers (cel care visase să-și răzbune fratele, ucigându-l pe Logen Ninefingers, dar ajunsese să lupte alături de acesta), pe Shylo Vitari (ex-Practical a Inchiziției, retrasă acum în Styria). Mai sunt și alte personaje pe care ar trebui să le recunoașteți, dar nu vreau să vă stric surpriza! În afară de aceste vechi cunoștințe, în trupa noastră de asasini mai apar și câteva nume noi, cum ar fi Friendly și Castor Morveer, respectiv criminalul obsedat de ordine și numere și maestrul otrăvurilor, obsedat de el însuși.


Tot pe rețeta trilogiei, Abercrombie aruncă apoi toate aceste personaje într-un amalgam de întâmplări cu multă acțiune, violență, cinism și umor. Și chiar dacă nu ești un cititor pasionat de lupte bine stropite cu sânge, cocktailul - ca întreg - realizat cu ajutorul schimburilor savuroase de replici, al trăirilor interioare chinuite, al luptei dintre formă și fond (sau dintre haos și ordine, în viziunea lui Friendly) este prea bine dozat ca să nu te cucerească. Pe mine m-a cucerit, ca și celelalte cărți ale Abercrombie de până acum, ceea ce-mi demonstrează că acest scriitor și-a găsit destul de bine atât nișa cât și rețeta. Poate că unii dintre cititori mai severi vor insista să se oprească asupra unor paragrafe mai stângace, căci există și din acestea. Însă puține. Dar ele nu pot să umbrească produsul final, adică un fantasy de calitate, care n-ar trebui ratat. Până la urmă, fiecare carte a lui Abercrombie a fost mai bună decât precedenta. Ceea ce mă face să aștept cu nerăbdare întâlnirea cu viitorii săi ”eroi”. Căci, pe la sfârșitul anului trecut, aproape de ziua mea, am primit și ultimul roman a lui Joe Abercrombie ”The Heroes” (2011). După ce-l voi parcurge și pe acesta, voi putea să am o privire de ansamblu asupra integralei operei abercrombiene scrisă până acum.

PS - la mulți ani!
PPS - îmi cer scuze pentru dimensiunea fontului, dar se pare că de ieri nu mai reușesc să mă înțeleg cu opțiunile de publicare ale blogger-ului, care îmi modifică dimensiunea automat...
later edit - am rezolvat problema fontului!!!!

multe și ultrascurte...

m-am apucat de citit ”Best Served Cold” a lui Ambercrombie. aici aveți un scurt synopsis:

”Springtime in Styria. And that means war. There have been nineteen years of blood. The ruthless Grand Duke Orso is locked in a vicious struggle with the squabbling League of Eight, and between them they have bled the land white. While armies march, heads roll and cities burn, behind the scenes bankers, priests and older, darker powers play a deadly game to choose who will be king. War may be hell but for Monza Murcatto, the Snake of Talins, the most feared and famous mercenary in Duke Orso's employ, it's a damn good way of making money too. Her victories have made her popular - a shade too popular for her employer's taste. Betrayed, thrown down a mountain and left for dead, Murcatto's reward is a broken body and a burning hunger for vengeance. Whatever the cost, seven men must die. Her allies include Styria's least reliable drunkard, Styria's most treacherous poisoner, a mass-murderer obsessed with numbers and a Northman who just wants to do the right thing. Her enemies number the better half of the nation. And that's all before the most dangerous man in the world is dispatched to hunt her down and finish the job Duke Orso started... Springtime in Styria. And that means revenge.”

părerea mea despre carte va veni ceva mai târziu, după citire.

-----------------------

a apărut numărul 12 al revistei Gazeta SF / noiembrie 2011, cu un sumar extrem de bogat: proză de Mircea Coman, Marian Dumitrașcu, Cătălin Cofaru, Emanuel Grigoraș, Alexandru Ioan Despina, Florentin-Ionuț Haidamac, Cătălina Fometici, Aurelia Chircu și Ioan Claudiu Todoran (debut). interviuri cu Nina Munteanu și Michael Haulică, articole de Florin Pîtea, Oliviu Crâznic, Alexandru Ioan Despina, Marcel Gherman, Silvana Șorop etc.

-----------------------

a apărut și al V-lea volum colectiv al cenaclului ”Amprente Literare”, dar despre asta voi face și o postare separată :)

-----------------------

Edit - era să uit! de la ursul nostru SF (Horia Nicola Ursu) am preluat știrea despre o culegere de proză scurtă premiată cu Hugo, care va deschide o serie nouă, numită ”Repere ale Literaturii Science Fiction & Fantasy”. aceasta va fi lansată la Gaudeamus de către editura Millennium Books, împreună cu o altă serie nouă pe numele ei ”Novella”. mai multe detalii găsiți aici. pe lângă proza selectată, am remarcat și coperțile celor două incipituri de serie :)

Ultimul argument nu este decât un alt început

Ieri seară mă tot gândeam ce titlu să dau acestei postări. Am scris, am corectat, am cumpănit, am schimbat, am șters, am decis … și a ieșit asta. Un titlu care s-ar explica prin faptul că, supărat fiind de sosirea la un capăt de poveste, nu mă puteam gândi - cu speranță - decât la un alt început. Și întrucât ați văzut ce anume citeam zilele acestea, poate ați intuit deja că am isprăvit de citit trilogia lui Joe Abercrombie, ”The First Law”. A fost o lectură foarte rapidă, pentru mine poate cea mai rapid parcursă trilogie din ultimii ani. De fapt, chiar povestea care se întinde pe cele trei volume ”The Blade Itself” (apărută în 2006), ”Before They Are Hanged (din 2007) și ”Last Argument of Kings” (din 2008) are un ritm foarte alert, astfel că parcă te și invită la o călătorie fără prea multe pauze (aici).



V-am mai spus (aici) că Abercrombie îmi place. Chiar foarte mult. Are un stil frumos, curat, fără prea multe zorzoane, în care prevalează și se observă lucrătura asupra personajelor, a dialogului și asupra acțiunii în care le aruncă fără zgârcenie, pe toate. Ziceam încă de la prima lectură că am observat că pilonii pe care și-a construit lumea fantastică sunt chiar personajele sale. Acestea sunt urmărite pas cu pas (în unele cazuri chiar gând cu gând), acțiunile lor fiind prezentate cu mare atenție, iar întâmplările prin care trec ajung să arunce oarecum în treacăt o lumină și asupra lumii înconjurătoare. Dacă George Martin sau Gene Wolfe are/avea răbdare, talent și nevoie să prezinte lumea în care se mișcă personajele lor în fiecare detaliu și cel mai mărunt amănunt, Abercrombie parcă nici nu are trebuință de așa ceva. Lumea fantastică gândită de autor se construiește în jurul cititorului ca un fel de schiță sau contur abia ghicit în întuneric. Personajele sunt făcliile care atunci când trec printr-o anumită zonă, o luminează puțin, făcând-o să prindă formă și culoare în fața noastră, însă doar atât cât să înțelegem încă o mică piesă din puzzle. Apropos de puzzle, cele trei cărți din această serie nici măcar nu au o hartă a locurilor imaginate și din această pricină Abercrombie a ajuns să fie considerat un scriitor de fantasy cam excentric. (Notă – pentru romanul ”Best Served Cold” din 2009 - a cărui acțiune se petrece tot în lumea imaginată pentru trilogia ”The First Law” – se pare că până și Joe a fost nevoit să cedeze presiunilor cititorilor, cartea având o hartă, ce-i drept doar parțială. Nu știu dacă în ”The Heroes” care apărut anul acesta există hărți). Dar lipsa unor reflectoare prea puternice asupra întregului decor nu ne deranjează foarte mult, mai ales atunci când intriga și scenele de luptă sunt extrem de bine lucrate și stropite din greu cu sânge și adrenalină. Dar acestea nu sunt bătălii oarecare. Cred că sunt printre cele mai bine scrise scene de luptă pe care le-am citit de multă vreme. Și chiar dacă George Martin rămâne un maestru (el fiind un bucătar foarte atent la toate ingredientele) nici Abercrombie nu este departe, demonstrând că a înțeles că o bătălie/luptă nu poate căpăta proporții de legendă fără un puternic conflict emoțional. Dar seria lui Abercrombie nu este doar un carusel dedicat acțiunii pure. Cărțile abundă și în dialoguri (atât între personaje dar și interioare) bine scrise și având, pe alocuri, o doză generoasă de umor.



În ceea ce privește personajele, vă mărturisesc că inițial, chiar de la primele pagini ale ”The Blade Itself” am avut un moment de teamă în ceea ce privește suita lor, care mi se părea prea banală: doi războinici barbari din Nord, un ofițer de curte sclifosit și arogant, o femeie războinică țâfnoasă și agresivă, un soldat ambițios, harnic și muncitor, provenind din clasa de jos și un torționar al Inchiziției ale cărui vise, corp și speranțe au fost distruse tot prin tortură. Astfel, Logen Ninefingers, Dogman, Jezal dan Luthar, Ferro Maljinn, Collem Vest și Sand dan Glokta sunt personajele principale (POV) care ne ghidează. Ele sunt cele ale căror gânduri pot fi ascultate, înțelese și împărtășite (aproape întotdeauna) de către cititor. Dar complexitatea cu care a fost redată vocea fiecărui personaj din această trupă a făcut să dispară rapid orice dubiu avut inițial. Tot prin POV-uri ajungem să cunoaștem și celelalte personaje ale cărții. Care sunt multe și variate, foarte atent creionate și ele. Cel mai important dintre ele este vrăjitorul Bayaz, un puternic magician care va lega și dezlega multe dintre destinele personajelor din întreaga serie. În legătură cu acest magician aș spune că Abercrombie a investit mult timp și atenție în portretizarea lui. Și celelalte personaje (principale sau secundare) sunt extrem de bine redate, dar tabloul lui Bayaz este ”pictat” treptat, așa cum este ”văzut” de cititor prin ochii lui Logen, al lui Jezal, Ferro și Glokta, fiecare dintre ei adăugând alte culori și păreri, în funcție de sentimentele pe care le au în acel moment față de băgăciosul vrăjitor. Căci Bayaz este un fel de Merlin extrem de uman, păcătos și mândru, aplecat asupra problemelor lumii, însă într-o manieră foarte personală, detașată și foarte cinică.

Dintre toate personajele principale, aș zice și eu – ca mulți alții – că inchizitorul Glokta este personajul cel mai reușit al lui Abercrombie. Un fost ofițer de carieră, erou de război, renumit campion spadasin, Glokta este capturat de inamic în ultimul război dintre Uniune și Imperiu și este torturat cu cruzime vreme de doi ani. Distrus din punct de vedere fizic și psihic el se întoarce acasă o umbră celui ce fusese altădată. Fără prea mulți dinți, groaznic schilodit și lăsat cu limitate capacități motorii, urmărit mereu de durere, un bărbat în floarea vârstei (pe la 35-40 de ani) ajunge să aibă aspectul fizic și sănătatea șubredă a unui bătrânel. Dar acolo unde corpul îl trădează, mintea lui ascuțită compensează. Iar inchizitorul Glokta are un dialog interior (auto)ironic, crud, tăios și amuzant deopotrivă. Și chiar dacă Abercrombie își schimbă cu abilitate tonul și stilul pentru a se potrivi fiecărui personaj, capitolele lui Glotka rămân parcă cele mai reușite. Nu degeaba, impresia mea este că pe umerii lui se clădește prima carte, și pe fundația acesteia se ridică întreaga trilogie.



Chiar dacă fiecare carte din serie are personalitatea ei, ritmul propriu etc. întregul tablou este bine închegat, mai ales de transformările (maturizarea) unor personaje. Ceea ce mi s-a părut interesant este și ”maturizarea” cititorului care este absorbit și cucerit de antieroi precum Logen ”Bloody Nine”, Glokta sau chiar Bayaz. Aceste personaje au un comportament deseori imoral și profund greșit, dar treptat ajungem să le cunoaștem și să înțelegem adevăratele cauze care i-au făcut să acționeze așa. Ele nu sunt ”rele” prin vocație, ajungând să comită răul doar împinse de ambiție, din spirit de supraviețuire sau egoism, pentru atingerea unui scop mai înalt și mai nobil etc.

N-aș vrea să vă mai spun prea multe. De fapt, aș vrea, dar risc să încep a vă dezvălui prea mult din poveste. Și ar fi păcat. Trilogia aceasta merită citită rapid, cu sufletul la gură. Chiar ritmul ei alert îmi lipsește acum și vă spuneam că am fost destul de supărat atunci când am ajuns la capătul lui ”Last Argument of Kings”. Dar mi-a trecut aproape imediat, întrucât – așa cum vă spuneam mai devreme - am aflat că Abercrombie a mai scris încă două cărți plasate în același decor, anume: ”Best Served Cold” (2009) și ”The Heroes” (2011). Astfel încât finalul trilogiei ne îndreaptă deja către un nou început. Styria*, here I come!

(* notă - se pare că acțiunea din acest roman se petrece aproape exclusiv în Styria)


Recomandări: suzimuzi atelier (another part of me...), vania (aniversară...), teo negura (poveste de vis - 56), shayna (andre rieu...), gabriela elena (execuție fructată...), pilula lui lisandru (fmi...)

abercrombie 3.0

da, știu! am rămas în urmă cu postările, dar am făcut ceva progrese cu lectura. Abercrombie 3.0, adică cea de-a treia parte din seria-trilogie ”The First Law”, se numește ”Last Argument of Kings” și m-am avântat deja în ea. sunt deja pe la jumătate, astfel că țineți aproape, căci în curând aș dori să vă fac o descriere ceva mai în detaliu a universului abercrombian.

colind zi și noapte...

dacă cineva se-ntreabă, să știți că n-am plecat pe niciunde, dar colind de zor, de-mi fumegă bocancii! și vina o poartă doar Joe Abercrombie, cu a sa trilogie ”The First Law”! imediat ce am terminat de citit ”The Blade Itself”, m-am aruncat asupra celui de-al doilea volum al seriei: ”Before They Are Hanged”. încă din prima carte am descoperit că omul nostru Abercrombie are un stil care place foarte mult. mie unul, cel puțin! rapid și zgomotos ca o cascadă stâncoasă atunci când trebuie (sunt lupte multe, care cer nebunia asta), dar calm, liniștit, tăcut și adânc ca o fântână atunci când te aruncă în pielea personajelor care-și analizează faptele, gândurile, sentimentele... v-aș zice mai multe dar nu prea mai am vreme acum. săptămâna viitoare, sau în câteva zile, sper să reușesc să vă mai povestesc despre această carte, dar să postez și niște fragmente din ceea ce am mai scris eu. până atunci vă urez un weekend frumos, eventual cu muzică bună!

O lamă cu tăiș

De câteva zile am început să citesc cartea unui autor nou, cel puțin pentru mine. Adică nou, până săptămâna trecută. De fapt, despre Joe Abercrombie am citit destul de multe păreri, l-am auzit în dialog cu George R R Martin, dar n-am citit nimic scris chiar de el, până acum. Și, întrucât tot susțin eu că aici este un atelier de ascuțit cuvinte, mi se părea natural să încep lectura ”abercrombiană” cu un volum cu tăiș, adică cu ”The Balde Itself”, romanul lui de debut și prima parte a trilogiei ”The First Law”.



Primul lucru pe are l-aș spune este acela că lumea fantastică creionată de autor se ”simte” extrem de credibilă și de reală, iar asta se datorează, în principal, personajelor care populează acest univers. Văzând modul plin de migală în care le-a creionat și construit, încă de la primele capitole, devine foarte clar că Logen, Glokta, Bayaz și Jezal sunt pilonii pe care Abercrombie a decis să-și clădească lumea. Și a făcut bine, căci fundație este solidă, iar capitolele dedicate fiecărui personaj nu fac altceva decât să crească complexitatea și adâncimea lor. Și nu glumesc când spun că sunt niște construcții complexe. Toate personajele cărții sunt multifațetate, cu laturi negative și pozitive în același moment, dure și seducătoare, cinice și amuzante, pline de viață și egoism, trăsături care fac extrem de credibile și de reale. Dialogurile sunt bine lucrate, de asemenea, făcând din această carte o lectură extrem de fluidă și o experiență foarte plăcută, pe care v-o recomand cu căldură.

Și ca să vedeți că lui Abercrombie îi ies foarte bine și scenele de luptă, vă ofer un scurt fragment plin de acțiune:

------------------------------


” He looked the three bandits over again. They didn't expect a fight, not from two unarmed men—the spear was sideways on, the sword pointed at the ground. He didn't know about the axe, so he'd have to trust to luck with that one. It's a sorry fact that the man who strikes first usually strikes last, so Logen turned to the one with the helmet and spat the spirit in his face.
It ignited in the air and pounced on him hungrily. His head burst into spitting flames, the sword clattered to the ground. He clawed desperately at his face and his arms caught fire as well. He reeled screaming away.
Quai's horse startled at the flames and reared up, snorting. The skinny man stumbled back with a gasp and Logen leaped at him, grabbed the shaft of the spear with one hand and butted him in the face. His nose crunched against Logen's forehead and he staggered away with blood streaming down his chin. Logen jerked him back with the spear, swung his right arm round in a wide arc and punched him in the neck. He went down with a gurgle and Logen tore the spear from his hands.
He felt movement behind him and dropped to the ground, rolling away to his left. The axe whistled through the air above his head and cut a long slash in the horse's side, spattering drops of blood across the ground and ripping the buckle on the saddle girth open. Boil-face tottered away, spinning around after his axe. Logen sprang at him but his ankle twisted on a stone and he tottered like a drunkard, yelping at the pain. An arrow hummed past his face from somewhere in the trees behind and was lost in the bushes on the other side of the road. The horse snorted and kicked, eyes rolling madly, then took off down the road at a crazy gallop. Malacus Quai wailed as the saddle slid off its back and he was flung into the bushes.
There was no time to think about him. Logen charged at the axe-man with a roar, aiming the spear at his heart. He brought his axe up in time to nudge the point away, but not far enough. The spear spitted him through the shoulder, spun him round. There was a sharp crack as the shaft snapped, Logen lost his balance and pitched forward, bearing Boil-face down into the road. The spear-point sticking out of his back cut a deep gash into Logen's scalp as he fell on top of him. Logen seized hold of the axe-man's matted hair with both hands, pulled his head back and mashed his face into a rock.
He lurched to his feet, head spinning, wiping blood out of his eyes just in time to see an arrow zip out of the trees and thud into a trunk a stride or two away. Logen hurtled at the archer. He saw him now, a boy no more than fourteen, reaching for another arrow. Logen pulled out his knife. The boy was nocking the arrow to his bow, but his eyes were wide with panic. He fumbled the string and drove the arrow through his hand, looking greatly surprised.
Logen was on him. The boy swung the bow at him but he ducked below it and jumped forward, driving the knife up with both hands. The blade caught the boy under the chin and lifted him into the air, then snapped off in his neck. He dropped on top of Logen, the jagged shard of the knife cutting a long gash in his arm. Blood splattered everywhere, from the cut on Logen's head, from the cut on Logen's arm, from the gaping wound in the boy's throat.
He shoved the corpse away, staggered against a tree and gasped for breath. His heart was pounding, the blood roaring in his ears, his stomach turning over. 'I am still alive,' he whispered, 'I am still alive.' The cuts on his head and his arm were starting to throb. Two more scars. It could have been a lot worse. He scraped the blood from his eyes and limped back to the road.”
------------------------------

Cartea a fost tradusă și în limba română, cu titlul ”Tăișul sabiei”. Celelalte două cărți din seria ”The First Law” sunt ”Before They Are Hanged” și respectiv ”Last Argument of Kings”.

LATER EDIT - astăzi (27.09.11) a apărut și o recenzie acoperitoare a primelor două volume din trilogie, pe Cititor SF, scrisă de kyodnb - AICI
 

------------------------------
Recomandări: suzimuzi atelier (amazing...), vania (tratament...), teo negura (poveste de vis - 50), shayna (când mă doare...), cristian lisandru (la un moment dat...)

ultrascurte și amestecate

1. ieri a fost Ziua Independenței. păcat că românii n-au făcut-o și Zi Națională, ar fi meritat și țara o zi mai călduroasă de mai în locul celei din decembrie, dar ar fi meritat și Casa Regală o recunoaștere pentru făurirea României moderne.

tot ieri, Regele a făcut un gest important, pentru care fac o dedicație muzicală:




2. în cadrul emisiunii ”The Book Show”, Joe Abercrombie i-a luat un interviu foarte interesant mentorului său George R.R. Martin. mi se pare drăguță partea în care Martin povestește ce mesaje primea de la fani în momentul în care a început să-ntârzie foarte mult cu ”A Dance with Dragons” :)

Edit - tocmai am văzut că Assassin mi-a luat-o deja înainte, deci gasiti postarea la el...  :)


3. luni a fost difuzat în State episodul 20 din cel de-al doilea sezon al serialului TV SGU. cu acest ultim episod s-a sfârșit producția Stargate Universe, care a fost și ultima serie TV bazată pe franciza Stargate. încă n-am văzut acest ultim episod, dar am înțeles că are un final deschis pentru eventualitatea în care s-ar dori realizarea unui lung metraj despre nava spațială Destiny și echipajul ei.




------------------------------------

Recomandări: vania (ultimul mitropolit - 27), suzimuzi atelier (third rock from the sun...), teo negura (muzica așteptării), luna pătrată (miercurea fără cuvinte...), alex mazilu (oameni și câini), gabriela elena (părerea cacofonului român...), nea costache (concluzii din spital...), cristi lisandru (puzzle 7), carmen (ultimele gânduri...), costin comba (nature museum vienna...), world in a photo (casino sinaia)