salt in gol

un om sare de la balcon si tara incepe sa vorbeasca, sa fiarba, sa comenteze, sa-si dea cu parerea...

nu vreau sa comentez aici daca a facut bine sau nu aruncandu-se. cert este ca situatiile disperate duc la gesturi disperate. dar daca noi - ca societate - nici in momentul acesta nu suntem uniti, nu suntem in stare sa ne mobilizam in apararea noastra, atunci, cred eu, noi ne-am ratat orice sansa de redresare la un nivel acceptabil de solidaritate sociala tipica unei oranduiri democratice.

n-am cuvinte sa spun acum cat de suparat sunt sa aud ca gestul acesta este micsorat de unele comentarii sau cuvinte aruncate pe bloguri sau in presa. nu sunt dintre cei care-l declar erou, dar nici nu cred ca este un nebun. intr-un mod violent si dramatic omul acela cauta respect, nu pomana, cauta aplicarea unor legi, nu cersea pe la colturi. si, intr-un stat care se iluzioneaza a se prezenta ca unul european, modern si democratic, eu cred cu tarie ca noi nu trebuie sa uitam acest salt in gol. caci golul acela este lipsa de interes pe care guvernul acesta a manifestat-o (repetat) fata de societatea pe care trebuia sa o protejeze si sa o imbogateasca (material si spiritual).

trebuie sa mai intelegem ca acel gol poate fi umplut prin actiuni si legi coerente si inteligente ale celor pe care ii votam chiar noi sa ne conduca. acestia sunt niste oameni care au un mandat primit in virtutea proiectelor si a promisiunilor facute in campania electorala. acel mandat poate fi si retras mai ales in momentul in care acele proiecte nu se mai materializeaza... dar revocarea mandatului se face tot impreuna, ca o societate intrega si unita.

oricum ramane ideea ca golul acela se umple doar prin noi, prin noi insine. si, metaforic vorbind, daca noi eram cu adevarat uniti, zborul acelui om s-ar fi transformat dintr-un salt in gol intr-un salt pe o mare de oameni... iar el - omul - s-ar fi transformat din semnal de alarma intr-o vedeta rock aterizand pe o mare de brate... dar nu suntem inca solidari si golul inca persista iar metafora mea e sparta.

iar pentru lipsa noastra de solidaritate si de coeziune nu mai putem sa dam vina tot pe Basescu, cum foarte bine sesiza si Rabbi.