primele două părți le găsiți aici: prima parte și respectiv partea secundă
---------------------------------
Partea terță, ultima
Se uită pe birou, la aparatul telefonic. Era un model Western Electric 202, cu receptor și disc. Se gândi că dacă va simți ceva în neregulă și cu acesta, îl va lua și-l va arunca pe fereastră, drept în stradă. După o secundă de evaluare, fără să aibă vreo revelație sau vreo impresie extrasenzorială, ridică telefonul și roti discul cu un gest scurt al degetului. Când secretarea îi răspunse, se auzi vorbind, cu o voce extrem de calmă și de liniștită, ca întotdeauna:
“Margaret, te rog să-mi reprogramezi toate întâlnirile de astăzi. Eu îmi voi lua liber restul zile. După ce i-ai reprogramat pe toți, poți să pleci acasă. Ne vedem mâine.”
Meticulos, îşi aranjă câteva dosare în servieta elegantă, lucrată manual în vreo ţară din Europa sau Orient. Trecu apoi la examinarea propriei ţinute, privindu-se în oglinda ce acoperea ușa din mijloc a uriașului dulap – bibliotecă. Îşi aranjă cravata și manșetele cămășii, apoi își privi manichiura, pe care o considerase întotdeauna foarte importantă pentru prezervarea imaginii de sine. Pentru a se convinge că nu a uitat nimic, aruncă o ultimă privire spre masa plină cu dosarele proaspăt aranjate, apoi îşi scoase ochelarii şi îi puse în buzunarul interior al hainei. După aceea, escaladă cu mult calm pervazul uriaşei sale ferestre. De aici, cu servieta în mâna stângă, se aruncă liniştit în golul celor treizeci de etaje. În timpul zborului, în minte, își repetă un singur cuvânt: ”Voodoo”.
Primul care pătrunse în birou a fost Scott de la întreţinere, care a rămas uimit de atmosfera extrem de liniștită de la acea oră. Se așteptase să-l întâlnească pe Boss lucrând până târziu, așa cum făcuse în ultimele trei zile. Dar camera era goală și liniștită, întâmpinându-l cu un aer de ordine și curăţenie aproape maniacale, afişate și prin modul cum era decorată. Era fără-ndoială cel mai opulent birou de pe cel etaj, dacă nu chiar din întreaga clădire și lui Scott îi plăcea că era lăsat aproape întotdeauna curat. Camera cea mare își etala luxul prin mobilierul masiv, câteva statui de bronz și câteva tablouri mai deosebite. Lui Scott îi plăceau toate, mai puțin un tablou foarte sumbru și înfricoșător care i se părea că semăna cu un animal rău, cu colți și gheare. Ba mai mult, imaginea era făcută parcă dintr-o mare pată de cerneală neagră. Curios din fire, îl întrebase o dată pe Boss ce anume reprezintă acel desen. ”Este o planșă pentru teste Rorschach, un lucru moștenit de la tatăl meu”, i-a răspuns atunci șeful, iar Scot s-a chinuit mereu să țină minte numele acela - Rorșak – pentru a-i demonstra că nu uitase. Pentru unul ca el, era și ăsta un test: unul al memoriei. Oricum, Boss nu era în birou acum, dar poate nu plecase prea departe, căci radioul fusese lăsat deschis și cânta în surdină. Fereastra cea mare era larg deschisă, lăsând să pătrundă înăuntru abia un zumzet din strada prea îndepărtată pentru a fi cu adevărat deranjantă. O adiere de vânt învolbură paginile unui ziar ce fusese lăsat pe masa de lucru plină cu dosare. Târşâindu-şi picioarele, Scott de la întreţinere închise fereastra și apoi se apropie birou pentru a aranja și ziarul. Era o revistă, iar pe una din paginile acesteia văzu o mulţime de fotografii cu avioane şi planoare. În centrul paginii, observă un anunţ încercuit cu creionul. Se aplecă puțin să-l citească:
“Şcoala de planorism a Fraților Schweizer din Elmira - New York vă invită să participaţi la demonstrațiile de zbor planat ce vă vor arăta că nu este atât de greu să te menţii acolo sus. Vă aşteptăm!” După care urma numărul de telefon.
Radioul deschis murmura liniştit o melodie. Aranjând revista, Scott se întoarse către aparat având o senzație stranie. Acordurile melodiei erau plăcute dar foarte ciudate, venite parcă dintr-o altă lume, sau dintr-o altă țară. Și totuși, versurile erau în engleză și se-nțelegeau perfect:
“Learning to fly round the cloud, What goes up must come down.”
- Sfârșit -
---------------------------------
---------------------------------
de unde mai puteți trage unele învățăminte: vania (reabilitare), cristian lisandru (cetatea din anticamera trecutului 2), caius (tenebre 29), suzimuzi atelier (premiu), zâna eficienței (pak choi la noi), adela (necunoscutul 2), teo (poveste de vis 22), cristi dima (dor ucigaș), lubileah (vârsta firească),
Crăciun cu muzică
Acum o zi
super tare, se pare că eşti plin de inspiraţie zilele astea:)
RăspundețiȘtergerete zduncina pana in adancuri testul acesta!!! Atat de potrivite aceste scrieri cu vremurile in care traim. Asta da inspiratie, felicitari!
RăspundețiȘtergereSa aveti o duminica insorita!
Bine te-am regăsit, Bogdan, aş zice că e păcat că se termină, dar autorul decide, de fiecare dată. Şi, după cum s-a demonstrat de foarte multe ori, acel punct pus de autor la finalul unei povestiri face mult mai mult decât o virgulă... El ştie cel mai bine cum a gândit textul şi cum a dorit să îl îmbrace literar.
RăspundețiȘtergereAm citit cu plăcere şi această ultimă parte, la fel de frumoasă ca primele, fără să exagerez. Ai întreţinut extrem de bine atmosfera, de la un capăt la celălalt.
Zic că aici ai putea să reformulezi, pentru a ideea să fie mai curgătoare literar:
"Terminată fiind aranjarea dosarelor"
Pe formă ai putea, când timpul îţi permite, să perii un pic punctuaţia şi să adaugi unele virgule, acolo unde textul o cere, fiindcă el spune singur ce dorinţe are.
Ai spus de două ori că servieta era lucrată manual. Din punctul meu de vedere, nu ar fi un aspect asupra căruia să insişti. O dată este de ajuns.
Unul dintre pasajele remarcate de mine:
"Lui Scott îi plăceau toate, mai puțin un tablou foarte sumbru și înfricoșător care i se părea că semăna cu un animal rău, cu colți și gheare. Ba mai mult, imaginea era făcută parcă dintr-o mare pată de cerneală neagră. Curios din fire, îl întrebase o dată pe Boss ce anume reprezintă acel desen. ”Este o planșă pentru teste Rorschach, un lucru moștenit de la tatăl meu”, i-a răspuns atunci șeful, iar Scot s-a chinuit mereu să țină minte numele acela - Rorșak – pentru a-i demonstra că nu uitase."
Excelent finalul, exact aşa cum trebuia să fie, din punctul meu de vedere...
Gânduri bune, Bogdan, felicitări, să aveţi o duminică deosebită! Aştept cu mare interes şi alte texte sau poezii...
mulțumesc Alex, să sperăm că nu-i doar un moment trecător :P
RăspundețiȘtergereMaria, mulțumesc pentru vizită și aprecieri :) și confirm faptul că astăzi chiar a fost o zi însorită, pe la noi.
RăspundețiȘtergereCristian, îți mărturisesc că am un fel de teamă în a nu lungi excesiv o bucată de proză. prin comparație, o piesă muzicală poate suna bine până la un anumit moment, după care dacă artistul insistă să tragă de ea, apare un fel de lălăială... asta încerc să evit și eu atunci când ideea de bază nu mi se pare prea generoasă pentru a suține o proză mai lungă. am în tolbă și idei ce se pot transforma în nuvele sau chiar mici romane, dar n-a venit încă momentul să le prezint :)
RăspundețiȘtergeredin nou îți mulțumesc pentru atenția cu care ai ”scanat” această ultimă parte, dar și pentru sugestiile - care, de altfel, au și fost urmate. e bine să știi că te poți baza pe un ochi format. o seară plăcută și la bună recitire, Cristian!
Tulburător final. Am sperat totuşi să fie altul, în ciuda disperării pe care o trăia personajul. Excelent scris! Apropo, pe când un alt PA la PAveste? ;)
RăspundețiȘtergereCarmen, îți mulțumesc frumos. ideea mea pornise de la un articol ce descria nebunia declanșată de căderea bursei din Joia Neagră, în octombrie 1929, în State. la disperarea aceea am mai adăugat puțintel fantastic și a ieșit proza asta scurtă.
RăspundețiȘtergeredespre PA, încă nu știu. să vedem cum stăm cu timpul :) alți înscriși nu mai avem?
Servus!
RăspundețiȘtergereBun gasit, Bogdan. Ma bucur sa te rasfoiesc si te-am si trecut in... blogolume ;)
Cele bune!
Flavius, bine ai venit și mulțumesc pentru acceptarea în blogolume :P
RăspundețiȘtergerenoapte bună și la bună recitire
Fain, fain... de trei ori fain... Eu zic că eşti destul de antrenat, cavalerule. Încă aştept să pui în aplicare ideea aia cu blogul scriitoricesc. Şi nu, nu mai avem înscrişi la PAveste. Suntem într-un punct mort. Şi dacă nu te bagi tu, vom fi nevoiţi eliminăm regula cu restricţia ultimilor trei înscrişi şi să terminăm povestea numai eu şi Carmen. Şi ar fi păcat.
RăspundețiȘtergeremulțumesc pentru încurajare, Victor :)
RăspundețiȘtergeredacă se termină și săptămâna asta OK (că-i un moment mai agitat, pe aici), poate în weekend mă apuc eu de-o mică continuare a PAveștii noastre, că-i păcat să o lăsăm așa, cu oiștea ruptă-n drum :)