cum am vrut sa devin comunist...

se intampla pe la 1996 si tocmai mi se oferise posibilitatea de a vizita o tara din afara blocului comunist. ba mai mult, castigasem o bursa care imi dadea libertate de sedere intr-o tara occidentala, sansa de a studia la o mare universitate dar si mijloacele financiare de a explora viata intr-o mare metropola europeana.

povestile si relatiile umane care s-au nascut din aceasta aventura sunt multe si complexe, dar acum as dori sa va povestesc despre socul pe care l-am avut la universitate. institutie prestigiosa, privata dar cu o istorie si cu o lista lunga de alumni faimosi, universitatea m-a socat inca de la inceput. nu doar prin faptul ca taxele de studiu erau de cateva ori mai mari decat castigul anual al unei familii normale din Romania acelor ani sau pentru ca imi vedeam colegii venind la scoala la volanul unor masini extrem de scumpe sau chiar de colectie. principalul soc l-am avut atunci cand, discutand cu noii si temporarii mei colegi, am descoperit ca multi dintre ei erau... comunisti!

vade retro, Satana! cum adica? primii capitalisti bogati pe care i-am vazut eu se dovedeau a fi comunisti. ce oroare! trebuie sa intelegeti ca istoria familiei imi dadea tot dreptul de a ma infiora doar la auzul cuvantului COMUNISM. unul dintre stra-strabunici plecase "la America" pe la 1905 pentru a munci in noua industrie auto si isi adunase un mic capital cu care cumparase case, pamant, cai si vite pentru familie. omul a fost norocos caci, la intoarcere a mai apucat sa traiasca cativa ani si sa se bucure de averea stransa dar si fiindca a apucat sa moara inainte de a-si vedea agoniseala confiscata de brigadierii colectivizarii. multi alti strabunici au fost demonizati si catalogati "chiaburi" doar pentru ca au acumulat terenuri sau vite, din munca lor simpla in agricultura sau in cresterea animalelor. povestile pline de amaraciune si ura mocnita ale bunicilor fata de cei care ne luasera pamantul mi-au marcat copilaria. era normal sa nu-mi doresc reintoarcerea la un astfel de regim si nici sa nu-mi doresc sa ma-ntalnesc prea devreme cu exponentii unei astfel de doctrine.

dar ceea ce vedeam in fata mea la universitate era atat de diferit de orice asteptare a mea. colegii mei erau educati, cultivati, mandri de capitalul familiilor lor pe care se bazau in a duce o viata confortabila, dar totodata se declarau "comunisti" caci isi doreau o societate cu cat mai putine diferente de clasa, si asta in timp ce studiau la o universitate privata si scumpa. era un paradox care merita mai multa atentie. in primul rand am descoperit ca oamenii aceia se declarau fericiti sa plateasca taxe mari pentru a sustine un sistem cat mai eficient de servicii statale de sanatate sau de educatie. intelesesera ca fara educatie si acces la sanatate pentru toata lumea, statul si poporul nu putea sa evolueze. pana la urma am aceptat si eu ca acel socialism cu iz de capitalism occidental putea fi privit si ca o adevarata doctrina (nu doar o napasta), in vreme ce realizam si faptul ca ceea ce traiseram noi fusese in primul rand o dictatura pe deasupra si comunista. oricum pentru o buna bucata de timp, cat a durat bursa, eu am incercat din rasputeri sa ii conving pe bogatii mei colegi comunisti cat de nociv se dovedise a fi comunismul in Romania, in timp ce ei incercau sa imi prezinte istoria dintr-o lumina in care dictatura ceausista dusese la falimentarea adevaratelor valori comuniste.

oricum pana la urma nici unii dintre noi nu cred sa fi avut succes in operatiunea de convertire a celuilalt/celorlalti. dar recunosc ca nivelul de viata la care ajunsesera socialistii occidentali m-a facut sa imi doresc sa fi avut si noi parte de acelasi tip de doctrina aplicata... dar poate ca n-ar fi functionat oricum caci nu era tara potrivita. iar acum imi dau seama ca si materialul trebuia sa se intituleze "cum am vrut sa devin comunist italian..."

-------------------------------------

joan baez-commandante che guevarra

Asculta mai multe audio diverse

plimbarea cu motocicleta

tot ascultand si povestind despre intamplari din trecut impreuna cu Lady A (care are o colectie intreaga de povesti foarte frumoase) m-am gandit ca poate ar trebui sa mai dezgrop si eu nitel capsula timpului pe care o planuisem de multisor... asadar acesta este un episod despre padure, foarte scurt dar pregnant din copilaria petrecuta la tara, la bunici. fara-ndoiala pentru mine este una dintre acele memorii puternic intiparite si foarte adanc infipte in fibra trecului nostru. deh, al meu.


patania mea se leaga de un drum cu motocicleta pe care l-am facut cu bunicul prin padurea care face parte acum din Parcul Natural Lunca Muresului. nu cred sa fi avut mai mult de 5-6 ani si tineam mortis sa fiu dus pana la casa padurarului care avea in tarc niste pui de caprioara pe care doream sa-i vad. drumul pana acolo a fost extraordinar, confortabil si rapid cu motocicleta cea neagra a bunicului care torcea ca o felina uriasa si parea desprinsa din filmele de razboi. imi amintesc si acum ca deasupra noastra, prin spartura coroanei de frunze de un verde crud se vedea cerul senin si albastru pe care se rotea o acvila. nu imi aduc aminte daca m-am jucat mult cu puii de caprioara si nici cum a fost drumul de intoarcere, pe-nserat. in schimb, ceea ce imi persista si acum in nari este mirosul de tuica tare cu care a trebuit sa ma frece bunica din crestet pana-n talpi caci fusesem ciuruit de tantarii hamesiti dupa sange fraged. inutil sa spun ca de atunci am ramas cu o mare pasiune pentru motociclete dar si cu o mare aversiune fata de tantari.

capsula timpului

ma pregateam pentru un alt material, dar scotocind de zor prin internet am dat peste cateva lucruri din vremuri apuse...

ca si atunci cand te apuci sa cauti prin podul casei si dai peste albume vechi de fotografii ale familiei si te apuci sa le rasfoiesti ore intregi, pierzand notiunea timpului, dar recastigand amintiri, senzatii si gusturi...

cateva madeleines pour vous:

















am cautat peste tot un generic de la "drumuri europene" dar n-am gasit nimic, sper sa va placa coloana muzicala...