A-casă, B-casă, C-casă… (prima parte)

această bucățică de text nu este încă perfect corectată, așa încât dacă mai zăriți câte o scăpare vă rog să mă trageți de mânecă :)

pe mâine urmează și cea de-a doua ei parte.

-------------

Casele locuite sunt la fel de fericite ca şi oamenii îndrăgostiţi. Menirea lor este parcă aceeaşi, iar idealurile... ce să mai vorbim!


A-casă, B-casă, C-casă… (prima parte)


”Bună seara” spuse povestitorul cu vocea sa puternică, gravă, calmă şi atât de liniştitoare. Fotoliul confortabil îl aştepta la fel ca în fiecare seară, orientat puţin cu faţa înspre sobă, unde focul începuse să ardă mai liniştit. Pledul său cadrilat rămăsese pe spătarul masiv, aşa cum, aparent neglijent, îl aruncase chiar el, la ultima sa vizită-poveste. Pe o măsuță joasă se odihnea suportul pentru pipă alături de paharul cu apă de izvor, aşezat pe o tăviţă mică de argint. Ritmul pensulei cu care era zugrăvit întregul tablou se rărise parcă, aducând ambianței o pace și o tihnă binevenite, căci la ora asta copiii fuseseră trimişi la culcare împreună cu bonele şi doicile lor, după cum le ședea bine unor copii de rangul lor. Rămași parcă să suplinească rolul jucăuș al celor mici, adulţii încercau să-şi găsească locul obişnuit al fiecăruia, dar gesturile lor erau destul de stângace și lipsite de naturalețea firească a copilăriei. Conștientizând lucrul acesta, camera i se păru dintr-o dată mult mai mică şi străină.

”Deci putem începe?” întrebă, sau se întrebă acesta, căci interogația păru să fie adresată mai mult pentru sine, întrucât toată lume era aşezată şi toţi oaspeţii săi aveau deja ochii aţintiţi asupra sa.

”A fost odată” (Aşa ar merge foarte bine, că pare a fi o poveste mult mai veche decât noi. Cine mai crede astăzi în poveştile adevărate întâmplate unui prieten al unui alt prieten de-al prietenului meu? Vrei poveşti - poveşti? Atunci trebuie să bagi neapărat introducerea cu purecii care sar ca de mama focului, având agăţate nu ştiu câte sute de kilograme de picioarele lor; sau să spui că totul s-a întâmplat pe când soarele şi luna se aveau ca fraţii; sau că se întâmpla înainte de vremea ciumei; sau că era la câteva zile după ce Împăratul Verde şi Împăratul Mov semnaseră acel tratat de neagresiune faţă de împărăţiile celor doi Împăraţi, Gemenii Albaştri, care apoi, mai târziu, a fost încălcat – tratatul - iar luptele pe care le-au început ei au durat sute de ani după aceea, fiind cunoscute în istorie drept Războiul Rozelor Vânturilor, căci în cele patru zări au fost împrăştiate toate posesiunile împăraţilor de odinioară…)
Lent, la început, apoi din ce în ce mai rapid, gândurile lui prinseră a se transforma în cuvinte, fără a da prea mare atenție câtorva comentarii răzlețe ale selectului său public.
”Oare de ce nu începem încă? Mai aşteaptă vreun invitat?”
”Poate că vrea tăcere deplină. Faceţi linişte acolo, în spate!”
”Vei vedea că nu vei regreta că am venit până aici”, îi mai spuse un invitat blondei planturoase cu care împărţea un colţ de canapea, după care toată camera căzu aproape cu zgomot spre abisul lăsat de smulgerea, de fapt, de îndepărtarea prea bruscă a cuvintelor care gravitau aproape vizibil în jurul povestitorului, formând astfel un fel de curent sau câmp de logos care ducea, iminent la o ordonare firească a lumii înconjurătoare, făcând astfel ca fiinţa care urma să-l posede să primească atributele Creatorului, a celui care împarte raţiune, inteligenţă şi Verb.

”Deci, după cum spuneam, a fost o dată o casă plăcută ochiului obosit de prea multele curbe metalice şi prea multele suprafeţe-oglindă pe care oraşul nou ni le afişa, nu fără o oarecare mândrie. Cum arăta această casă? La o primă privire putea să pară poate puţin kitch, dar apoi îi descopereai şi partea ei elisabetană, cu o linie destul de elegantă şi pură cu care chiar dacă nu câştiga prin modernitate, te atrăgea cu siguranță prin caracter şi personalitate. La toate acestea, dacă mai adăugăm şi faptul că era cam vorbăreaţă din fire (da, sigur ea, casa; credeţi-mă era chiar aşa!), obţinem, desigur, o combinaţie destul de ciudată. Se mai spune că era foarte cochetă, ceea ce nu era foarte straniu pentru o reşedinţă respectabilă construită în vremurile acelea. Mozart, Bach, Strauss şi Beethoven erau parcă singurii care ar fi putut răsuna în încăperile spaţioase pe care aceasta le avea, oferindu-i un ascendent cultural faţă de toate reşedinţele protipendadei din zonă. Pentru o construcţie, un imobil, Ea era un amestec exploziv de personalitate şi iniţiativă, emanând mişcare (şi nu imobilism) din fiecare fibră a sa. Stau şi mă gândesc uneori, că în zilele de azi, cu toată emanciparea asta existentă, dar şi cu toata însingurarea noastră, meteahna de-a sporovăi a acelei case le-ar prinde multora bine. Dar ceea ce-mi displace este că acum, poate nu ar putea fi apreciată buna intenţie pe care atunci o puteai vedea venind din partea tuturor. Chiar şi a Ei. Căci această casă era plină de bune intenţii. Dar să revin, deci. Atunci când mă mutasem eu, pentru prima dată în cartier, trebuie să recunosc că Ea era cea mai simpatică şi cea mai veselă clădire din împrejurimi. De departe. Şi nu mă miră foarte tare deoarece era întotdeauna locuită de către oameni drăguţi aleşi special, chiar de Ea.”

”Dat fiind faptul că trebuia să trec destul de des pe strada unde Ea îşi purta anii, în curând am ajuns să ne cunoaştem din vedere, salutându-ne cu amabilitate în fiecare dimineaţă. La un an de la venirea mea în noul cartier, la un concert din al cărui program nu-mi reamintesc decât cea de-a doua parte, dedicată concertului de vioară de Brahms, am cunoscut o persoană extrem de manierată, a cărei companie am găsit-o mai mult decât plăcută. După concert am fost invitat împreună cu alți câșiva melomani, la cină. Urcând strada spre locul unde urma să luăm masa – probabil am uitat a vă spune că orăşelul în care ne aflăm cu povestea este construit pe şase coline, ratând astfel, doar cu un deal, asemănarea cu Oraşul spre care, odată, duceau toate drumurile - am constatat că ne îndreptăm, culmea, spre chiar casa cu pricina. Fiind deja seară, pe aleea din faţa Ei erau aprinse câteva torţe, care reuşeau doar să-i sublinieze apartenenţa la un alt registru social, dând invitaţiilor Săi un plus de rafinament şi necunoscut (cineva spunea că oamenii neinteresanţi au vieţi necomplicate şi fără mistere). Casa m-a fascinat de cum i-am trecut pragul, de la prima sa urare de bun venit, până la politețea amabilă cu care şi-a condus oaspeţii întârziaţi şi poate, puţin ameţiţi de băutură. Fire veselă şi solară - de fapt, Ea glumea cu toată lumea spunând că i s-ar fi potrivit mai bine să fi fost construită pe Coasta de Azur, într-atât iubea soarele şi oamenii fără griji - încerca să-şi bine dispună oaspeţii şi locatarii cu care părea să aibă o legătură organică. Îi simţea de cum urcau strada înspre Ea, dar cel mai important, era capabilă să le cuprindă şi stările sufleteşti prin care treceau.”

(va urma)

EDIT - cea de-a doua parte o găsiți AICI

-------------

Brahms - Concertul de vioara


-------------

au cunoscut astfel de case: adela, vania, caius67, gabrieladsavitsky, carmen, victor, alex, suzimuzi, lubileah, cristilisandru, cristidima, teonegura și geaninalisandru