Eu tot mai sper că o mai scot la postprocesare, vizual nu sunt încântat de cum se prezintă... nu vreau neapărat să compar cu LOTR, dar până și atmosfera din Spartacus: Blood and Sand (ce revine luna asta cu prequel-ul) mi se părea mai bine redată. Dar așteptăm și comentăm după vizualizare
Clau, cred ca înteleg la ce te referi. nici eu nu pot să-mi imaginez cum va arăta la final... și cred că va fi puțin altfel. sau mai bine spus, sper și eu. rămâne să așteptăm și să vedem, după cum bine spui.
Stand-by, aceasta este soluţia nu? Bine te-am regăsit, Bogdan. Sunt unele imagini incitante, din punctul meu de vedere, din ceea ce am văzut. Doar atât pot spune, deocamdată... O zi cât mai bună să ai, Bogdan, alături de familie, numai bine şi la bună recitire!
Uite ceva mai relaxant, cinemateca ;) Eu habar nu am despre filmul asta, dar iti recomand altul, ca sa-mi marchez trecerea pe aici: Tron - Legacy mi-a parut OK, nu e doar fiction, e si science, e facut cu cap :)
Cristian, păi nu prea aveam ce face decât să așteptăm... pe mine mă intrigă foarte mult ideea acestui serial căci ador modul în care sunt scrise cărțile din seria ”A song of ice and fire” a lui George R. Martin. modul lui de a scrie te duce cu gândul la un fel de Tolkien adus cu picioarele pe pamânt, cu intrigi și trădări foarte umane, o lume foarte adevărată în care nu există prinți buni și personaje malefice, unde nu avem doar alb și negru ci doar foarte multe nuanțe de gri.
textele de proză, poemele și fotografiile postate pe acest blog îmi aparțin atât ca realizare cât și ca drepturi. ca urmare, acestea nu pot fi preluate fără acordul meu scris. dacă fotografiile sunt preluate de altundeva, acestora li se specifică autorul sau sursa.
aș mai adăuga doar că acele comentarii care nu respectă regula bunului simț vor fi șterse.
AVERTISMENT --
Constituie obiect al dreptului de autor operele originale de creatie intelectuala in domeniul literar, artistic sau stiintific, oricare ar fi modalitatea de creatie, modul sau forma de exprimare, independent de valoarea si destinatia lor. Prin urmare, toate textele expuse pe acest site sunt protejate, potrivit Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe. Preluarea integrala sau partiala si publicarea lor fara acordul autorului este interzisa. Punerea la dispozitia publicului, inclusiv prin internet sau prin alte retele de calculatoare, fara consimtamantul titularilor de drepturi, a operelor sau a produselor purtatoare de drepturi conexe ori de drepturi sui-generis ale fabricantilor de baze de date ori a copiilor acestora, indiferent de suport, intra sub incidenta art. 139, indice 8 si constituie infractiune.
Eu tot mai sper că o mai scot la postprocesare, vizual nu sunt încântat de cum se prezintă... nu vreau neapărat să compar cu LOTR, dar până și atmosfera din Spartacus: Blood and Sand (ce revine luna asta cu prequel-ul) mi se părea mai bine redată. Dar așteptăm și comentăm după vizualizare
RăspundețiȘtergereClau, cred ca înteleg la ce te referi. nici eu nu pot să-mi imaginez cum va arăta la final... și cred că va fi puțin altfel. sau mai bine spus, sper și eu. rămâne să așteptăm și să vedem, după cum bine spui.
RăspundețiȘtergereStand-by, aceasta este soluţia nu?
RăspundețiȘtergereBine te-am regăsit, Bogdan. Sunt unele imagini incitante, din punctul meu de vedere, din ceea ce am văzut.
Doar atât pot spune, deocamdată...
O zi cât mai bună să ai, Bogdan, alături de familie, numai bine şi la bună recitire!
Uite ceva mai relaxant, cinemateca ;) Eu habar nu am despre filmul asta, dar iti recomand altul, ca sa-mi marchez trecerea pe aici: Tron - Legacy mi-a parut OK, nu e doar fiction, e si science, e facut cu cap :)
RăspundețiȘtergereCristian, păi nu prea aveam ce face decât să așteptăm... pe mine mă intrigă foarte mult ideea acestui serial căci ador modul în care sunt scrise cărțile din seria ”A song of ice and fire” a lui George R. Martin. modul lui de a scrie te duce cu gândul la un fel de Tolkien adus cu picioarele pe pamânt, cu intrigi și trădări foarte umane, o lume foarte adevărată în care nu există prinți buni și personaje malefice, unde nu avem doar alb și negru ci doar foarte multe nuanțe de gri.
RăspundețiȘtergereTeo, mulțumesc pentru recomandare... chiar doream să merg la cinema să-l văd. acum m-ai convins :)
RăspundețiȘtergereÎncercă, de ce nu... nu avem nimic de pierdut:D
RăspundețiȘtergere