plimbarea cu motocicleta

tot ascultand si povestind despre intamplari din trecut impreuna cu Lady A (care are o colectie intreaga de povesti foarte frumoase) m-am gandit ca poate ar trebui sa mai dezgrop si eu nitel capsula timpului pe care o planuisem de multisor... asadar acesta este un episod despre padure, foarte scurt dar pregnant din copilaria petrecuta la tara, la bunici. fara-ndoiala pentru mine este una dintre acele memorii puternic intiparite si foarte adanc infipte in fibra trecului nostru. deh, al meu.


patania mea se leaga de un drum cu motocicleta pe care l-am facut cu bunicul prin padurea care face parte acum din Parcul Natural Lunca Muresului. nu cred sa fi avut mai mult de 5-6 ani si tineam mortis sa fiu dus pana la casa padurarului care avea in tarc niste pui de caprioara pe care doream sa-i vad. drumul pana acolo a fost extraordinar, confortabil si rapid cu motocicleta cea neagra a bunicului care torcea ca o felina uriasa si parea desprinsa din filmele de razboi. imi amintesc si acum ca deasupra noastra, prin spartura coroanei de frunze de un verde crud se vedea cerul senin si albastru pe care se rotea o acvila. nu imi aduc aminte daca m-am jucat mult cu puii de caprioara si nici cum a fost drumul de intoarcere, pe-nserat. in schimb, ceea ce imi persista si acum in nari este mirosul de tuica tare cu care a trebuit sa ma frece bunica din crestet pana-n talpi caci fusesem ciuruit de tantarii hamesiti dupa sange fraged. inutil sa spun ca de atunci am ramas cu o mare pasiune pentru motociclete dar si cu o mare aversiune fata de tantari.