luni, 4 aprilie 2011

”numai iubirea” și cearta

EDIT - 05.04.2011

votarea prozei scurte pentru această etapă are loc AICI. puteți vota până la 4 (patru) PA-uri.

---------

pentru cea de-a cincea etapă a concursului de proză arhiscurtă ”AutoPArtret”, tema este ”numai iubirea”. Călin s-a gândit că sub acest titlu ar trebui să descriem un lucru năstrușnic făcut sub impulsul iubirii. eu m-am gândit să vă povestesc despre o ceartă și o împăcare, care au rămas oarecum de poveste. orașul în care se desfășoară acțiunea era Clujul, iar anii erau cei de studenție!

toate textele ce participă la această etapă pot fi citite AICI

---------


Cearta


”Plec!” mi-a spus ea.
”Foarte bine, îți chem eu un taxi!” i-am replicat furios.
După plecare, în alambicul sinuos al iubirii, mânia s-a mai estompat și la fel și amintirea gâlcevei dintre noi. Multe decizii și răzgândiri mai târziu, m-am pornit să-mi redobândesc iubita. Am trecut pe la gară și chiar pe la aeroport, căci nu știam spre care destinație optase. Inutil, ea plecase. Sau așa am crezut, până când m-a sunat să-mi spună de unde puteam să o recuperez. Fusese la un restaurant cu o prietenă!


--------------------------------------------------

--------------------------------------------------

Recomandări: vania (lovitura - 3), suzimuzi atelier (just can't get enough), teo negura (bal mascat), cristian lisandru (cacealma), madi și onu (pălăvrăgeli)

16 comentarii:

  1. Foarte fain. :) Ţi s-a cam strâns inima când ai văzut că nu o mai găseşti, zi drept. :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Decupat din viaţă acest PA. L-am citit cu plăcere, Bogdan, gânduri bune şi o zi excelentă să aveţi!

    RăspundețiȘtergere
  3. haha, Victor. cam așa ceva, dar nici ei nu i-a fost ușor, că altfel nu suna :P

    RăspundețiȘtergere
  4. Cristian, chiar așa și este. râdem și astăzi de momentul acela și de altele care s-au adunat în tolba cu povești de cuplu :)

    RăspundețiȘtergere
  5. fain pa-ul :-) faine si "plecarile" respective cand se incheie cu "recuperari" :-) ...vezi tu bogdane telefonul ( sau ma rog...o anume voce ) ne salveaza uneori de corvoada facutului de bagaje...

    RăspundețiȘtergere
  6. venit, văzut, plecat, votat:)! baftă

    RăspundețiȘtergere
  7. mulțumesc jadde. nu știu cât de faine sunt plecările (chiar dacă zâmbim atunci când privim în urmă) dar scânteile sunt inevitabile atunci când se-ntâlnesc două materiale cu duritate similară :)

    RăspundețiȘtergere
  8. Alex, mulțumesc. așijdearea făcui și eu. ramura aceea de liliac trebuie să fi avut un parfum înnebunitor. îți amintești și ce culoare avea?

    RăspundețiȘtergere
  9. ramura în sine era maro:) cu tot cu dinţii mei, liliacul era mov pal:D

    RăspundețiȘtergere
  10. hahaha fain. liliachul era mov, deci. mă gândeam eu că ramura trebuia să fie maro, decât dacă nu fusese decojită în prealabil :P

    RăspundețiȘtergere
  11. ok ok...deci votam "cearta scurta" pt. ca a fost cu scantei (si se stie ca efectele speciale conteaza pt. zambetele de dupa )...si "plecarea scurta" pt. ca nu a mai necesitat bagaje, tren si avion :-)
    so: make a shorty fight not a biggie war! :-))

    RăspundețiȘtergere
  12. Multă baftă, Bogdan. Un alt PA care mi-a plăcut foarte mult şi care m-a făcut să zâmbesc la finalul acestuia. E bine când totul se termină cu bine. :)

    RăspundețiȘtergere
  13. Totul e bine când se termină cu bine... dar e un semnal de alarmă, totuși...

    RăspundețiȘtergere
  14. jadde, categoric mai bine o ceartă scurtă decât un răzbel mai lung :)

    RăspundețiȘtergere
  15. Carmen, mulțumesc. și PA-ul tău a fost votat, căci mă recunosc și eu în sforăitul acela :D

    RăspundețiȘtergere
  16. Cristian, păi nici un sistem nu poate funcționa sănătos dacă n-are tot felul de alarme și sunete de avertizare, nu-i așa? îți mulțumesc pentru vizită și pentru lectură. o seară bună și la grabnică recitire.

    RăspundețiȘtergere