vânătoarea - 9

Punându-se în poziție de harponat, Urs auzi clopotul Bizonului sunând din nou, de data asta cu multă vigoare, anunțând pericol. Văzu cu coada ochiului cum bărcile se întorceau către ei, pentru a-i ajuta în lupta cu Doi Colți. Însă ceilalți erau încă departe și el știa că norrwalul rănit aștepta undeva în preajma bărcii, pregătindu-se de un nou atac furios.
Doar instinctul și experiența făcură ca brațul încordat ca un arc să se întindă eliberând harponul. Acesta fulgeră în urma unei umbre argintii care se scurse pe lângă barcă. Fusese doar pentru o clipă și cei din barcă nu apucaseră să vadă peștele trecând atât de silențios și de aproape, astfel că acum se uitau intens la Urs ca la cel care tocmai irosise o aruncare de harpon. Inițial și Urs se gândi că-și ratase ținta, dar nu era așa. Funia harponului înfipt printre valuri începu să se desfășoare din ce în ce mai repede semn că sulița și sulițașul și-au găsit, totuși, ținta. Din acel moment i se păru că și timpul începu a se mișca mai încet, de vreme ce avut timp să țină minte atât de bine toate detaliile văzute, simțite și trăite. Imediat, oamenii și-au luat pozițiile așteptând să vadă colacul funiei terminat și coarda întinzându-se smucit către partea din față a bărcii. Vâslașii știau deja că urmau să pornească un război al mușchilor și al voinței cu marea lor pradă, pe care trebuiau să o obosească într-o plimbare ce urma să se sfârșească în momentul în care lăncierul obosit se va ridica la suprafață, unde îl vor întâmpina alte zece sau cincisprezece harpoane. Dar bestia marină părea să le cunoască planul, iar smucitura așteptată de toți nu fu mai mult decât o blândă împingere către partea dreaptă, ca și cum animalul ar fi vrut doar să-i urnească fără a avea o direcție anume. Lucrul acesta deveni evident în momentul în care funia prinse a se mișca spre tribord, după care spre babord și apoi, din nou, spre tribord, iar vâslașii își dădură seama că această urmărire nu se desfășura chiar după modelul celorlalte vânători. Acum părea că prada se juca cu ei, în timp ce încerca probabil să se elibereze de harpon și de coardă, iar ritmul și schimbările de direcție păreau să fi fost deja decise. Doar că nu de ei.
Vânătorii nu se lăsau, însă, ușor. La fel ca toată lumea din barcă și Urs era deja așezat la una din vâsle, încercând să tragă în cadența strigată de Ori. Barca începu să se miște foarte încet într-un cerc din ce în ce mai mare, cu centrul în locul în care funia dispărea în apă. Coarda tensionată a harponului transmitea vibrații în toată barca, făcându-i pe toți să simtă imensa forță a animalului din adâncuri. După câteva zeci de ”lopeți” care păreau mai lungi decât o saga a eroilor din povești, lui Urs i se păru că forța lăncierului începe să scadă. Nu fu singurul care simți asta, căci Ori spuse imediat:
”Gata, cred l-am îmblânzit. Doar încă puțin și va urca la noi.” Istoviți, transpirați și uzi, unii dintre ei rânjiră, anticipând sfârșitul. Și ar fi fost bine să se fi întâmplat așa. Chiar dacă și lui i se păruse atunci că erau într-adevăr foarte aproape de sfârșitul duelului cu lăncierul, toată speranța într-un final rapid i s-a spulberat în clipa în care au văzut cu toții cum funia harponului deveni întinsă ca o coardă de arc care stă să pleznească, înclinându-le periculos de mult barca la tribord.


(va urma)

----------------------------------------
-----------------------------------------

Recomandări: vania (galactica), suzimuzi atelier (something got me started...), teo negura (fragilitate), cristian lisandru (ultimul tabou - 6), gabriela savitsky (cu ferdinand la produs), caius (indicii anatomice - 3), victor (vreau aipad doi)