vânătoarea - 6

Foto: Alex Mazilu



Sclavii din jurul lui se treziră, în timp ce supraveghetorul lor trimise un gardian să-l cheme pe căpitan pe punte. ”Lăncieri” era porecla pe care echipajele balenierelor o dăduse noorwhalilor, sau balenele cu corn. Era un nume pe deplin meritat, mai ales atunci când îi vedeai înfruntându-se la suprafața apei, încleștați în adevărate lupte, cu colții lor lungi, ca niște lăncii. Mult mai mici și mult mai rari decât prada lor obișnuită - balenele de ulei - noorwhalii înotau întotdeauna laolaltă, în grupuri de câte cinci sau șase, ca niște mici turme, ceea ce îi făcea oarecum mai ușor de vânat. Fiind rari și gustoși, erau considerați o delicatesă care s-ar fi vândut foarte bine. Dar adevărata lor bogăție era cornul de șase sau șapte picioare, drept ca o suliță și spiralat ca un sfredel. Urs auzise multe din poveștile care vorbeau despre calitățile magice ale fildeșului și de faptul că lancea putea să fie vândută pe sume fabuloase, uneori depășindu-și greutatea ei în aur. Tocmai de-aceea era sigur de faptul că vor fi trimiși să vâneze lăncierii, pentru a adăuga și prețiosul lor fildeș la încărcătura de ulei, pe care o adunaseră deja. Iar dacă această expediție se va dovedi foarte profitabilă Stăpânului, era posibil ca acesta să le permită o perioadă mai îndelungată de odihnă, cu hrană mai bună și poate chiar și câteva monede de aramă. Astfel, unii dintre ei vor putea să-și cumpere vin sau chiar compania unor sclave de plăceri. Începu să se pregătească de vânătoare împreună cu ceilalți. Căpitanul Marrgus apăru pe punte, iar nava fu cuprinsă de agitație și forfotă, peste care supraveghetorii îți strigau diferite porunci.
”Încărcați bărcile!”
”Să se pregătească vânătorii!”
”Strângeți pânzele!”
”Scoateți vâslele!”
”Încotro sunt lăncierii?” întrebă Căpitanul cu voce tunătoare, să se facă auzit de Oriy, postat în cuibul lui de observare, de pe catargul cel mare.
”O mie cinci sute, până în două mii de picioare în direcția asta!” răspunse Ori făcând semne largi cu mâinile, ca să le indice poziția.
”Cârma jumătate la dreapta. Vâsliți!”
În timp ce Urs se pregătea împreună cu alți șapte sclavi să coboare una din bărcile de vânătoare la apă, toba cea mare a navei porni să sune și cele patruzeci de vâsle lungi ale Bizonului începură să se scufunde și să se ridice, bătând apa la unison. Nava cea mare se roti, la început cam leneșă, apoi din ce în ce mai rapidă, în direcția cerută de Căpitan. Prora ei era sculptată în forma unui cap de bizon vopsit în albastru, iar printre imensele coarne de culoare albă, parcă se puteau distinge deja unele jeturi îndepărtate de apă. Pe punte, se pregăteau harpoanele și frânghiile, se strângeau pânzele și se așteptau ordinele de lansare a bărcilor. Sub punte, optzeci de sclavi țineau ritmul, câte doi la o vâslă, împingând galera cu viteză din ce în ce mai mare.

(va urma)
-----------------------------------------

-----------------------------------------

Recomandări: vania (mutantul), caius (inocentul 23), carmen (abisurile vieții), cristian lisandru (ultimul tablou)