miercuri, 9 martie 2011

vânătoarea - 5

Așezându-se mai bine între pernele de pe micul său tron roșu, Thaador făcu o pauză, sorbind o gură de vin dintr-o cupă de argint oferită de un sclav casnic, întorcându-se apoi către Urs.
”Băiete, de mâine vei fi trecut în echipajul căpitanului Marrgus, care pregătește de lansare Bizonul Albastru, cea mai nouă galeră a noastră. Vei sluji pe ea și vei face tot ceea ce îți va cere căpitanul. Îl vei ajuta să aleagă o trupă nouă de vâslași și el te va învăța cum să vânezi balenele. Vei învăța și cum să ții socoteala banului, ca să-l poți ajuta în călătoriile noastre de negoț. Iar atunci când va veni vremea, te vei întoarce la moșie, pentru a continua munca începută de maestrul tău. Sper că înțelegi încrederea pe care Oppa și cu mine ți-o acordăm.”
Mirat de întorsătura pe care stătea să o ia viața lui, Urs nu putu să facă altceva decât să privească către Thadoor și Oppa și apoi să spună:
”Da Stăpâne. Mulțumesc.”
A doua zi, își luă rămas bun de la bunul său educator și plecă împreună cu căpitanul Marrgus, să caute vâslași pentru noua navă a Stăpânului. Imperiul avea multe țarcuri de sclavi pe întinsul lui, dar Urs știa de la ceilalți robi ai Casei Thaador că locul de unde venea el se numea Groapa. Aceasta era una din cele mai mari crescătorii și piețe de sclavi de pe întreg continentul. Se împlineau deja trei ani de când Urs reintrase în Groapă, ca să asiste la cumpărarea unui lot de optzeci de sclavi pentru vâslele galerei celei noi. Dar, întrucât atunci când părăsise țarcul era un mic copil, se putea socoti că aceea era prima dată când pășea acolo. După ce trecură de zidurile groase și înalte ale țarcului, realiză că locul nașterii lui se putea numi cu greu oraș. De fapt acolo nu trăiau mii de sclavi, ci erau adunați laolaltă mii de sclavi, ca vitele. După cum îi spunea chiar și numele, aceasta era mai degrabă o imensă groapă murdară și împuțită, înconjurată de ziduri mari, păzite cu strășnicie de soldați. O groapă de dimensiunea unui oraș, a cărei duhoare era completată doar de mocirla cleioasă a străzilor și de mirosul înecăcios de fum, printre ale cărui fuioare ridicându-se la cer, se împleteau țipete, plânsete și strigăte de implorare. Acestea acopereau cu greu zăngănitul continuu al lanțurilor, care se auzea dinspre șirurile lungi de sclavi încolonați pentru vânzare. Bordeiele și cocioabele erau făcute din pământ și paie și chiar dacă întregul țarc era o simfonie de nuanțe de gri, acesta era totuși împărțit în cartiere purtând nume de culori, fiecare culoare însemnând proprietatea unei alte familii de Stăpâni. În timp ce îl ajuta pe căpitan la selecția vâslașilor, Urs se gândi că a sosit în sfârșit momentul la care visase de multe ori, acela de a putea să intre chiar în țarcul unde se născuse. Copil fiind, își imaginase de multe ori că va putea să recunoască în ochii femeilor de acolo o privire mai caldă și mai ocrotitoare, ce nu putea fi decât a aceleia care i-a dat viață. Crezuse că își va găsi acolo mama. Văzu în schimb sute de femei, sub ale căror priviri goale, Stăpânii le tranzacționau copiii, abia înțărcați. Cu ochii stinși păreau toate la fel. Niște ființe moarte sau cu flacăra vieții abia pâlpâind. Chiar dacă cea la care visase de atâtea ori s-ar fi aflat printre femeile din fața lui, Urs și-a dat seama că nu avea cum să o recunoască. Pentru el erau toate la fel, doar niște animale în zi de târg, pasive în fața măcelarului. Nici una nu se împotrivea când copilul îi era smuls de la piept, nici una nu schița vreun gest la plânsetele, lacrimile și scâncetele micuților dați în grija sclavelor care îi însoțeau pe Stăpâni. Pentru Urs nici una nu mai era mamă. Urs își imagină chiar, că unul dintre copiii cumpărați în acea zi îi era frate, dar gândurile de felul asta nu aveau cum să-i facă viața mai ușoară, așa că le alungă încercând să doarmă.
Însă, strigătul observatorului postat pe catarg veni chiar în momentul în care stătea să ațipească.
”Lăncieri la orizont!”

(va urma)
---------------------------------------------

---------------------------------------------
Recomandări: vania (percheziția), suzimuzi atelier (movie sparks), gabriela savitsky (generator 16v), caius (inocentul 20), alex mazilu (capacul parlamentului), călin (trabantul lui mitică), cristian lisandru (cetatea... ultimul episod), carmen (abisurile vieții), lubileah (tan-dun), victor (mobilitate), costin comba (egyptian sky), teo negura (o palmă românească), mihai (leii), moshe și mordechai (căderea troiei), năbădăiosul (mărțișor), gabriela elena (un defect al femeilor)

4 comentarii:

  1. Bine te-am regăsit, Bogdan, gânduri bune pentru tine şi pentru cei dragi din jurul tău... Un alt episod deosebit, imaginea acelei galere mă urmăreşte. Şi să ştii că mi-a plăcut şi numele pe care l-ai pus - "Bizonul Albastru".

    "dar Urs știa de la ceilalți robi ai Casei Thaador, că locul de unde venea el se numea Groapa". Acea virgulă este în plus, s-a strecurat din viteza tastării.

    Aş sugera o reformulare aici, timpul verbului "a reintra" nu este cel potrivit, cred eu. Cel puţin din câte îmi dau seama, încercând să înţeleg ceea ce a dorit să transmiţi.

    "Se împlineau deja trei ani de când Urs reintră în Groapă"

    Excelent descrisă "Groapa" - "O groapă de dimensiunea unui oraș, a cărei duhoare era completată doar de mocirla cleioasă a străzilor și de mirosul înecăcios de fum, printre ale cărui fuioare ridicându-se la cer, se împleteau țipete, plânsete și strigăte de implorare. Acestea acopereau cu greu zăngănitul continuu al lanțurilor, care se auzea dinspre șirurile lungi de sclavi încolonați pentru vânzare. Bordeiele și cocioabele erau făcute din pământ și paie și chiar dacă întregul țarc era o simfonie de nuanțe de gri, acesta era totuși împărțit în cartiere purtând nume de culori, fiecare culoare însemnând proprietatea unei alte familii de Stăpâni."

    Aici:

    "Văzu în schimb sute de femei, sub a căror priviri goale" - sub "ale căror", nu?

    Şi aici:

    "Nici una nu se împotrivise când copilul îi era smuls de la piept" - ar fi mai bine "nu se împotrivea".

    Da, spun din nou că este un text foarte bun. Şi se anunţă un alt episod incitant. Mă bucur că ne faci părtaşi la această poveste frumoasă pe care ai imaginat-o, Bogdan!

    O noapte liniştită şi la bună recitire!

    RăspundețiȘtergere
  2. Salut, am postat continuarea PAvestei - Leii

    RăspundețiȘtergere
  3. bine ai venit, dragă Cristian.
    of și iarăși of. de data asta ți-am dat cam mult de furcă cu corectarea greșelilor mele. eram deja atât de obosit (de text) încât l-am parcurs de câteva ori fără să-i văd lipsurile sau dezacordurile. am schimbat unele expresii în ultima clipă, chiar în fereastra de postare și apoi am închis fereastra fără să postez... eram prea obosit. noroc că aveam o salvare automată, dar nu chiar ultima... așa că am mare noroc să mă pot baza și pe ochiul tău atent și format.

    mulțumesc pentru virgulă, mi-a rămas acolo atunci când am restrâns bucata aceea, de la două fraze la una singură.

    verbul ”reintră” l-am schimbat în ”reintrase”... chiar și așa sună mai forțat căci aceea este o legătură cu momentul inițial - în care Urs se află pe plaja de gheață - cei trei ani fiind raportați la acel moment... dar ar fi sunat și mai forțat să scriu ”stând în deșertul de zăpadă, Urs se gândi că trecuseră 3 ani... ” ar fi fost prea mult. așa încât, de dragul cronologiei, îl voi lăsa ”reintrase”, dacă crezi că sună relativ bine.
    mulțumesc pentru re-acordare și pentru ”împotrivea” de fapt mai încolo an folosit ”schița” dar n-am fost în stare să-l văd singur.

    mă bucur mult că ți-a plăcut descrierea țarcului de sclavi și că episodul acesta ți se pare o validă continuare a povestirii. pentru zilele următoare am schițat deja acțiunea... sper să vă placă. Victor aștepta ceva acțiune iar eu v-am copleșit cu descrieri :)

    o noapte frumoasă și vouă, Cristian și mulțumesc.

    RăspundețiȘtergere
  4. bine ai venit, Mihai. felicitări pentru continuare, mi se pare foarte reușită, ca orice salvare la imită :)
    voi face și eu un edit ca să adaug și capitolul tău.

    RăspundețiȘtergere