mini seria de proză arhiscurtă pe care am gândit-o sub titlul ”tripticul existenței” își capătă și ultima piesă.
----------------------
Un vis, un nou început
Reîncepem cu un vis. Vechea Ordine (sau Haos?) nu mai există. Acum visăm păduri și pajişti veşnic verzi, stepe cu iarbă înaltă unduindu-se sălbatic. Mări şi oceane de un albastru furios, în apa cărora delfini mecanici sunt urmăriți de rechinii-torpilă ai foştilor oameni. Dar și roboții sunt pe cale de dispariţie, iar pământul depopulat şi eliberat de orașe va putea visa la timpul etern, cu pâlcuri de copaci porniţi să cucerească deşertul şi meduzele atacând rechinii-torpilă. Reînceputul poate fi atât de frumos. Chiar și fără noi.
----------------------
Bear McCreary - Someone to Trust
------------------------
merită să intrați: victor (merțan), hai că se poate (yemen), călin (adi repară bebe), adela (să o ajutăm pe eva maria),
teo (umbra albă), cristi dima (noapte misterioasă), cristi lisandru (gogoși cu gem la balta lu Înecatu'), vania (la mulți ani!), madi și onu (două cugetări), suzimuzi (if you don't know me by now...), carmen negoiță (biserica Sf. Nicolae), maria (Petra)
------------------------
Tripticul existenței arată acum cam așa:
Existență
Privea pe fereastră, urmărind picăturile scurgându-se în zig-zag, pe sticla aburită. Ultimele ploi de toamnă cădeau pe ritmuri triste, vestind răcoarea iernii cu fiecare picătură. Doar scânteierile unor amintiri îi mai puteau încălzi trupul ud și înfrigurat până la suflet. Era obosit. Viețuia într-un timp defazat iar existenţa lui fugară se suprapunea doar parțial cotidianului, obligându-l să trăiască pe apucate. Printre liniile nesigure trasate de apă îşi vedea oglindit chipul sătul de prea multă existenţă. Era bolnav de supra-existenţă.
Apocalipsa mută
Văzuse acei nori negri, compacți și grei care se abătură peste lumea lor învechită și se gândi că un alt apocalips stătea să-nceapă. Semnele le-au fost prevestite demult dar n-au fost luate-n seamă. Acum, bolţile cerului revărsau armiile nemiloase iar aripi tăioase hăcuiau în carne. Un dans grotesc și feroce se dezlănţuise aruncând umbre sinistre în calea luminii. Tăcerea absolută amplifica groaza, iar filmul mut se derula bezmetic ca un genocid de mimi. Și fiindcă nu-și puteau auzi rugile, oamenii se apucară să deseneze cruci.
Un vis, un nou început
Reîncepem cu un vis. Vechea Ordine (sau Haos?) nu mai există. Acum visăm păduri și pajişti veşnic verzi, stepe cu iarbă înaltă unduindu-se sălbatic. Mări şi oceane de un albastru furios, în apa cărora delfini mecanici sunt urmăriți de rechinii-torpilă ai foştilor oameni. Dar și roboții sunt pe cale de dispariţie, iar pământul depopulat şi eliberat de orașe va putea visa la timpul etern, cu pâlcuri de copaci porniţi să cucerească deşertul şi meduzele atacând rechinii-torpilă. Reînceputul poate fi atât de frumos. Chiar și fără noi.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Postări
.jpg)
Eu plec de la premisa ca suntem niste supravietuitori. Nu prin forta imprejurarilor, ci prin vocatie. Luam dimensiuni intre riduri din palme sau colturi de ochi, le impachetam prinse in treceri de Timp si devenim. Pur si simplu. Sa ne fie de-venirea de vis! :)
RăspundețiȘtergerecred că ai dreptate, Teo. și eu cred că avem vocație de supraviețuitori... în bine și în rău. frumoase cuvintele tale despre devenire, să sperăm doar că trecerea și devenirea noastră vor fi totuși un vis frumos și nu un coșmar. oricum dacă supraviețuim unei noi apocalipse, vom rămâne doar noi, furnicile și gândacii de bucătărie... poate tot mai bine să mă gândesc la o evoluție prin devenire/transformare :)
RăspundețiȘtergerepoate ca noi vom fi in iarba, in ape, sub pajistile verzi, cu 'somnul lin si cu codrul aproape', cine stie? frumoasa imaginea unui pamant eliberat de orase :) m-a atins foarte puternic acest 'triptic'. felicitari, Bogdan! iar piesa e superba, se potriveste la fix. Noapte buna!
RăspundețiȘtergereMaria, poate că-ar fi mai bine să păstrăm din noi doar spiritul, cel ce ne face călători și avizi de cunoaștere... iar restul să-l dăm înapoi Naturii :)
RăspundețiȘtergerecât despre triptic... chiar dacă îmi plac mult imaginile foarte puternice, oarecum șocante, în cea de-a treia parte am evitat să le folosesc căci doream să las impresia creșterii Naturii, a respiației calme a oceanului care să se aștearnă peste fosta lume guralivă, zgomotoasă și agitată a oamenilor...
"Un vis, un nou început" - mi se pare un PA extrem de reuşit şi foarte bine scris. Am vrut să selectez ceva, însă m-am trezit că selectasem tot. Felicitări. Am şi vizualizat acea lume despre care ai scris atât de bine, în doar câteva cuvinte. Concentrarea şi mesajul sunt esenţiale în cazul PA-urilor.
RăspundețiȘtergereMi-a plăcut finalul de la "Apocalipsa mută", imaginea aceea a oamenilor care desenază cruci nu poate fi trecută cu vedere şi rămâne întipărită în minte...
În "Existenţă", am să remarc - "Viețuia într-un timp defazat iar existenţa lui fugară se suprapunea doar parțial cotidianului, obligându-l să trăiască pe apucate. Printre liniile nesigure trasate de apă îşi vedea oglindit chipul sătul de prea multă existenţă. Era bolnav de supra-existenţă"
Mi-e greu să fac, să zicem aşa, un clasament al acestor trei Pa-uri. Pun, totuşi, pe primul loc, "Un vis, un nou început"...
Gânduri bune, Bogdan, inspiraţie maximă în continuare...
dragă Cristian, ne este casa plină de oaspeți și n-am avut răgazul să răspund... dar acum că au fost puși la culcare am reușit să mă strecor în fața calculatorului pentru a mai răspunde sau comenta pe ici pe colo. îți mulțumesc pentru susținere și încurajare. face foarte mult, mai ales venind din partea ta. eu cred că firea ta optimisă nu putea alege altceva decât un nou început :). mă bucur că ți-au plăcut. eu sunt mulțumit că au ieșit oarecum complementare chir dacă fiecare și-a păstrat totuși caracterul de PA individual, perfect funcțional și de unul singur.
RăspundețiȘtergereÎmi place finalul din cel de-al treilea PA, acea întoarcere la origini, la timpurile când încă nu existam. O apocalipsă ce se transformă în geneză, într-o nouă şansă ce-i este acordată Naturii. Excelent scrise.
RăspundețiȘtergereCarmen, mă gândeam că totul are un ciclu de creștere, descreștere și transformare, ceea ce se potrivea de minune cu forma tripticului meu :). mulțumesc pentru aprecieri.
RăspundețiȘtergere