interviu cu Neagu Djuvara

preluat de la atelier.liternet.ro pe filiera lui Cosmin...

enjoy some good ol' culture!

-----------------

Neagu Djuvara s-a născut în 1916 la Bucureşti şi provine dintr-o familie boierească foarte activă în mediul politic şi universitar românesc. A fost rănit la Odessa în 1941 şi, în 1947, hotărăşte să rămână la Paris, fiind învinuit în procesele regimului comunist. Nu şi-a putut întîlni mama vreme de două decenii. După 43 de ani de exil se întoarce la Bucureşti, în februarie 1990, unde continuă să trăiască până în prezent.

Este licenţiat în litere (1937) şi doctor în drept (1940) la Sorbona. În 1972 devine doctor docent la Sorbona cu o teză de filozofie a istoriei pentru care primeşte, în 1976, un premiu pentru istorie al Academiei Franceze. A lucrat la Europa Liberă şi a activat în mai multe organizaţii ale exilului românesc. Vreme de 23 de ani a fost consilier diplomatic în Republica Niger. Din 1991 a devenit profesor asociat la Universitatea din Bucureşti. A publicat mai multe cărţi în limba franceză şi limba română. Este autorul best-seller-ului O scurtă istorie a poporului român povestită celor tineri.

Dacă te cheamă Neagu Djuvara, vîrsta de 92 de ani nu este un neajuns. Lumea îţi admiră plimbarea zilnică pe strada Polonă: "uite-l pe bătrînul Djuvara, cum biciuieşte viaţa cu bastonul". Doamnele îţi contemplă vestimentaţia impecabilă: "uite-l pe bătrînul Djuvara, elegant cum doar boierii din trecut puteau fi". Iar domnii se tem de luciditatea ta: "la vîrsta dumnealui, bătrînul Djuvara îşi permite să spună numai adevărul". Neagu Djuvara este bătrîn, dar nu-i prea pasă de asta. Acest senior al Bucureştilor, plin de verva şi umor, este acum invitatul dialogurilor Hotview. Avem cu toţii, întîlnire cu înţelepciunea.

-----------------------

Vlad Mixich: Am fost păcăliţi cu acest guvern PSD - PD-L sau ne-am lăsat noi păcăliţi?
Neagu Djuvara: Pfuuu... Nu am fost păcăliţi. Cel puţin eu ştiam dinainte că vrea să se dea o lovitură. Eu sunt încă membru în Partidul Liberal, dar deja de cel puţin doi ani nu mai sunt de acord cu politica pe care a dus-o PNL şi am spus-o preşedintelui partidului, lui Popescu Tăriceanu, că dacă ne vom alia cu PSD-ul pentru ca să ne menţinem la putere e mai rău decît să cădem din lac în puţ. E mai rău decît beţele în roate pe care ni le punea Traian Băsescu. Eu m-aş fi retras în opoziţie încă de acum doi ani, aşa că sunt încîntat că PNL-ul se retrage acum. Acesta este punctul meu de vedere. Dar Traian Băsescu şi-a dus politica lui. Însă mă tem să nu profite de această majoritate pe care o are acum, ca să schimbe Constituţia şi să ne transformam într-o republică prezidenţială. Asta ar fi, într-o ţară ca România, îngrozitor de primejdios, pentru că orice nebun ar putea deveni dictator pe baza constituţiei.


Rusia nu mai poate fi rivala SUA

V.M.: Credeţi că oamenii ar putea vota în viitor un astfel de nebun primejdios?
N.D.: După 45 de ani de comunism continuaţi cu alţi 15 ani după 1989, se poate întîmpla orice. Suntem guvernaţi de eşalonul doi al partidului comunist. Prin urmare, strategia de imbecilizare a populaţiei este aproape continuă. Pe niciunde nu prea poţi să ai încredere în masele populare, dar vorba lui Churchill "sistemul parlamentar este cel mai puţin rău din cîte există". Dar la noi, deocamdată, nu funcţionează bine. Cînd te gîndeşti că după revoluţia din decembrie 1989 poporul l-a ales cu peste 80% pe Iliescu care inventase, nu el ci Securitatea care l-a adus la putere, inventase monstruozitatea cu teroriştii lui Ceauşescu şi că după 19 ani încă nu s-a judecat chestiunea aceasta... Asta înseamnă că poporul acesta nu mai funcţionează normal.

V.M.: Ce mai ştiţi despre "falşii emigranţi români", trimişii Securităţii înainte de 1989, în Europa occidentală?
N.D.: Ei continuă să fie în străinătate bine-mersi. Îi întîlnesc din cînd în cînd în Apus. E o tragedie. Bineînţeles că nu au fost deconspiraţi. Să ştiţi că milioanele de dosare pe care le are CNSAS-ul nu pot fi scoase toate la lumina, prin urmare sunt deschise rînd pe rînd. Dar pînă la urmă, secăturile astea mor pe rînd, unul cîte unul. Îi cheamă Dumnezeu, îi trimite în iad, nu ştiu ce face cu ei. Pînă la urmă aceasta este soluţia: soluţia pe care Cerul o găseşte.

V.M.: Vă întâlniţi frecvent cu oameni tineri. De ce credeţi că nu au mers la vot pe 30 noiembrie?
N.D.: Asta este dramatic. Stau de vorba cu tinerii şi îmi dau seama că ei nu mai cred că se poate face ceva în ţara asta. E ca şi cînd ar fi existat un capac pe care nu l-au ridicat încă. Trebuie să aşteptăm o generaţie sau două pentru ca să se schimbe lucrurile.

V.M.: Între dumneavoastră şi Emil Cioran există o complicitate intelectuală...
N.D.: ...mare, mare. Este omul pe care l-am admirat cel mai mult. Aveam maximum de simpatie pentru felul lui de a fi.

V.M.: ...dar împărtăşeaţi cu Cioran un pesimism profund asupra viitorului civilizaţiei occidentale. Prin evenimentele din ultimii ani vă sunt confirmate previziunile?
N.D.: Suta la sută. Mai cu seamă în S.U.A. În teza mea de doctorat am descoperit că dintre toate ţările occidentale, Statele Unite erau singurele care de două sute de ani erau conduse de minoritatea protestanţilor albi, anglo-saxoni. Timp de 180 de ani, nicio excepţie la cele patru magistraturi principale ale ţării. Era un fenomen extraordinar şi chiar cu un amănunt de relativ elitism. Adică, într-o ţară unde toată lumea avea dreptul să voteze, masa care se ducea la vot avea să aleagă oameni care coborau din părinţii Constituţiei. Un om ca F.D.Roosevelt împreună cu soţia lui, Eleanor, erau rude cu 12 foşti preşedinţi ai Statelor Unite. Acesta este un elitism mai pronunţat decît al aristocraţiei din Franţa şi Marea Britanie, de pe vremea regalităţii. Asta a existat până la Kennedy pe care, de altfel, nici nu l-au lăsat să-şi termine mandatul. E clar, acolo a fost un complot pus la cale de această gaşcă care consideră că era o catastrofă acel irlandez-catolic, în care nu aveau încredere. De aceea mi-e foarte teamă că vor ajunge să-l omoare şi pe Obama. El e un salt de 10 ori mai mare decît saltul făcut cu Kennedy.

V.M.: Despre Obama se vorbeşte ca ar fi prea de stînga...
N.D.: Vom vedea cum acţionează. Deocamdată însă, nu cred ca va reuşi să fie atît de dîrz faţă de ruşi cum au fost predecesorii lui de la Reagan încoace.

V.M.: Şi-au reluat ruşii poziţiile de forţă pe care erau în urmă cu 20 de ani?
N.D.: Absolut nu. Asta este o iluzie. Rusia este din punct de vedere demografic într-o decadenţă vertiginoasă. Sigur că sunt bogaţi cu gazele şi cu petrolul, dar asta este ceva superficial. Rusia nu mai poate fi în niciun caz rivala Statelor Unite.

V.M.: De ce nu contează că ruşii au gaze şi petrol?
N.D.: Chestiile economice sunt trecătoare, ca să zic aşa. De pe o zi pe alta petrolul nu va mai fi important şi nu asta contează pentru exerciţiul puterii. Şi gaşca americană militară continuă să fie ambiţioasă, continuă să aibă baze militare în lumea întreagă. De altfel, nu mai văd posibile războaie generale în următoarele cîteva zeci sau chiar sute de ani.


Indo-europenii se sinucid încet, dar sigur

V.M.: Prin urmare se schimbă în bine mersul istoriei?
N.D.: Dacă modelul este Imperiul Roman spre sfîrşit, cînd nu existau războaie decît la periferie, într-adevăr semănăm cu ei. Dar ce mă îngrijorează pe mine este că am intrat deja într-un nou Ev Mediu. Adică moare definitiv civilizaţia occidentală. Încet dar sigur.

V.M.: Care sunt simptomele?
N.D.: Simptomele le simţim deja demult, printr-o dezordine morală care nu a existat niciodată. Vă dau un singur exemplu: tineretul care se revoltă astăzi nu are absolut niciun ideal. Nu se revolta pentru un ideal, se revolta ca să dărîme. Asta înseamnă că s-a stricat ceva. Tineretul care în general trebuie considerat ca purtător de idealuri viitoare, chiar greşite cum a fost comunismul, astăzi nu mai are niciun ideal. Al doilea simptom nevăzut până acum: bizareria ca marea cotitură în artă şi gîndire, care în general se petrece cu zeci sau sute de ani după ce a căzut un imperiu, în civilizaţia occidentală a început între 1905-1913, deci înainte de ivirea imperialismului american. De exemplu, în sculptură, Brâncuşi al nostru rupe complet tradiţia care merge de la Michelangelo la Rodin. La fel în muzică, unde dodecafonia, şcoala de la Viena, Bela Bartok, toate sunt complet în ruptura cu marea muzică de la Monteverdi şi chiar pînă la Debussy. În toate domeniile artei şi gîndirii avem un viraj brutal la începutul veacului XX. Acesta ar fi semnul că începem un nou Ev Mediu. Asta înseamnă că hegemonia americană care asigură un fel de pace mondială, nu va dura cinci secole precum imperiul roman, ci probabil doar o sută de ani. Gîndiţi-vă că în doar un secol, Europa va fi metisă. Mie îmi este clar că indo-europenii se sinucid încet dar sigur. Adică nu mai fac copii, nu mai au nicio ambiţie. Deja de zeci de ani. Noi nu suportam un "atac" al lumii a treia. Dimpotrivă, noi am creat un gol, pe care cei din lumea a treia vin să-l umple.

V.M.: Şi idealul Uniunii Europene?
N.D.: Tinerii nu prea ştiu ce este idealul european. Tinerii nu întrevăd ce poate să fie o Europă unită. Nici eu nu o văd unită deloc, nu o văd cu un guvern şi un preşedinte. Mai cu seamă dacă intră şi Turcia, atunci Europa avortează.

V.M.: Sînteţi foarte pesimist. Atunci ce viitor are civilizaţia europeană care a dominat lumea vreme de cîteva secole?
N.D.: Tocmai de aceea este menita să dispară. Asta este o lege universală. Cînd ai avut atîta splendoare de creativitate şi de putere politică, ca să te întinzi pe globul întreg, trebuie să plăteşti prin dispariţie.

V.M.: Va dispărea şi România, împreună cu civilizaţia europeană?
N.D.: Bineînţeles. Dacă noi am intrat atît de tîrziu într-o horă care se strica, ne stricăm împreună cu ea. Asta e clar.

V.M.: Trebuia să nu intrăm în hora asta? Avem vreo şansă de scăpare?
N.D.: Nu, niciuna. Dimpotrivă. Puţinul de creativitate care ne rămîne îl vom dezvolta tot în sînul Europei. De cele mai multe ori, încă din trecut, talentele noastre cele mai mari nu s-au putut manifesta decît în străinătate. Este ca un fel de blestem asupra acestei ţări. Începînd de la Cantemir, pînă la Eliade şi Cioran, toţi s-au remarcat în străinătate.

V.M.: În astfel de condiţii, de ce să mai rămînă tinerii români în ţară?
N.D.: Tocmai, nu numai că îi sfătuiesc să stea aici, dar îi rog pe cei care sunt în străinătate să se întoarcă, în măsura posibilului, pentru ca să creeze o nouă elita şi să-i înlocuiască pe cei de acum.

V.M.: De ce s-ar întoarce într-o barcă a cărei scufundare tocmai aţi descris-o?
N.D.: Dar barca noastră nu se duce mai la fund decît tot restul Europei, aşa că mai bine să se scufunde cu barca noastră decît cu cea germană sau franceză.


Să terminăm cu înmormîntările complicate

V.M.: Ce aţi făcut pe 1 decembrie 2008, de ziua naţională a României?
N.D.: Am dat interviuri zicînd un lucru care supără pe mai toată lumea: că nu sunt de acord cu alegerea lui 1 decembrie ca sărbătoare naţională. În primul rînd, nu este bine să modifici la fiecare schimbare de regim o sărbătoare naţională. Am avut timp de aproape un veac 10 mai, care este data independenţei ţării. Prin urmare, data intrării României în concertul european. Că 10 mai a coincis cu venirea prinţului Carol, ceea ce i-a făcut pe acei domni din 1990 să se teamă, înţeleg. Dar pe de altă parte, 1 decembrie nu este data României mari. Este data cînd două provincii, Transilvania şi Banat, au cerut să intre în Regatul României. Cu două zile înainte ceruse Bucovina. Cu şase zile înainte ceruse Basarabia. Şi toate patru au fost acceptate de şeful statului, adică de regele Ferdinand, la 24 decembrie. Deci data cînd s-a născut România mare este 24 decembrie, nu 1 decembrie. Pe de altă parte, mai există un motiv foarte practic. O sărbătoare naţională e bine să fie ţinută într-un anotimp cu soare, în care vremea să îndemne la bucurie, oamenii să poată dansa în stradă. Ce te faci la 1 decembrie, cînd se văd aburii vorbitorilor ieşind din gură şi cînd bieţii ostaşi îngheaţă?

V.M.: V-aţi întors în România după 45 de ani de exil, în februarie 1990. Aţi scris ca în primele zile petrecute la Bucureşti vă tot întrebaţi: "ce cauţi aici, Neagule?". Aţi aflat răspunsul la întrebare?
N.D.: (rîde limpede şi cu poftă) Culmea este că risc să îmi pun întrebarea şi după 19 ani. Din cînd în cînd îmi pun încă întrebarea asta. Dar constatînd cu cîtă căldură sunt primit de tineret... Cînd constat că această mică lucrare făcută în grabă şi sub îndemnul altora, că nu am avut eu intenţia să scriu Scurta istorie a românilor povestită celor tineri, s-a vîndut în 39.000 de exemplare şi cînd mă opreşte la o farmacie un domn foarte civilizat şi îmi spune: "Mă iertaţi că mă adresez dumneavoastră, dar doream să vă mulţumesc. Am o fiică la liceu care avea o totală inapetenţă pentru istorie, şi i-am cumpărat cartea dumneavoastră şi de atunci e pasionată de istorie". Acestea sunt lucruri care mă bucură şi îmi dau seamă că, totuşi, nu am venit degeaba în România.

V.M.: Sînteţi patriot?
N.D.: Patriot? Ascultă (pufneşte furios)... Întrebarea nici nu merit să-mi fie pusă. Se întorcea cineva care nu e patriot? Soţia mea, care e franţuzoaică, cînd a văzut ce fac în România a spus: "trebuie să ai patriotismul bine înşurubat în trup, ca să suporţi să stai acolo".

V.M.: De 19 ani tot suportaţi. Mai suportaţi?
N.D.: Pai da... voi suporta pînă la moarte, asta e clar. Vreau să fiu înmormîntat aici. Dar mi-aş dori să mor pe un vapor. Cînd nu voi mai putea să scriu am să încerc să-mi găsesc un loc pe un vas cu pînze, din asta de comerţ care face înconjurul lumii. Atunci, dacă mori pe drum te aruncă în mare. Să terminăm cu poveştile acelea cu înmormîntări complicate, cu alaiuri şi cu discursuri.

---------------------------------



Asculta mai multe audio Muzica