sâmbătă, 15 mai 2010

vreme de cod galben

ploua si ne-am refugiat in casa, pe langa carti, reviste, monitoare, tastaturi etc.

cateva zambete ar putea incalzi putin racoarea umeda adusa de ploaie. enjoy.

asigurari contra situatiilor neprevazute:



why learning English?



tentatie mare:



frumusete fara minte... frumusetea trece si ramai cu prostu'n casa!



toyota rav4



sport extrem :P



diesel?

4 comentarii:

  1. "A plouat patru ani, unsprezece luni şi două zile. Au fost perioade în care picura numai, şi toată lumea îşi îmbrăca hainele de sărbătoare şi lua un aer de convalescenţă pentru a sărbători înseninarea, însă foarte curând se obişnuiră să nu mai vadă în aceste pauze decât semnele unei nemiloase recrudescenţe."( G. Garcia Marquez-Un veac de singuratate)
    Vremuri de cod galben sau vremuri de drapel galben ( ca doar si vremurile holerei erau tot vremuri de criza )important e ca zambim retraind copilaria sub o forma care nu ne era accesibila candva, plus inelgalabilul feeling pe care ni-l oferim cu o imensa uimire si bucurie...acela al parintelui-copil sau a copilului din noi in jocul cu propriul copil...
    ieri am descoperit o poveste noua, de care nu stiam, iar fiu-meu preocupat de "lacunele" mele mi-a zis: :" ti-o pot imprumuta daca esti interesata" :-)
    tare faza cu "asigurarile contra situatiilor neprevazute" :-) nu sunt eu fan asigurari dar astea fac toti banii (LOL)

    RăspundețiȘtergere
  2. apropos de "veacul de singuratate" sau de povestea imprumutata a celui mic, sa stii ca universul cartii este cel in care ma refugiez tot mai des in fata vremii si a vremurilor care ma deranjeaza...

    RăspundețiȘtergere
  3. daa...hai sa-ti spun repede o poveste care mi-a venit acum in minte legat de universul bibliotecii si nemarginirea lui...
    cand eram mica aveam o vecina vis a vis...deosebita, frumoasa, titrata. viata si cariera ei o tineau mai mereu printre carti, iar biblioteca si salonul cu pian ma fascinau ori de cate ori o vizitam. mai schimbam trufandale de sarbatori, carti , reviste si ne ofeream cate un motiv de a zambi de la fereastra.
    cea mai originala colinda pe care am primit-o vreodata a fost de la ea... intr-un an cand Craciunul ei a fost atat de ploios incat si l-a petrecut in biblioteca, colindandu-si la pian, prin telefon, prietenii dragi, prietenii cu care isi impartea micul ei univers si in zilele mai insorite. Si l-a impartit cu atata sinceritate, incat pastrez si acum o parte din el. M-a invatat sa iubesc ploile la fel ca si razele de soare, pentru ca fara firescul inevitabilei lor impletiri n-ar fi viata, n-ar fi verde..

    RăspundețiȘtergere
  4. jadde, te inteleg perfect, caci cam asa o profesoara aveam si eu in cercul prietenilor de familie doar ca facea parte dintr-o alta generatie, mai apropiata ca varsta de bunicii mei, decat de parinti. modul ei si al sotului ei de a trai, de a analiza si de a gusta viata si-au pus amprenta asupra mea pe cat si-a pus-o si educatia parinteasca. Sunt norocosi cei care pe langa parinti au avut norocul de a gasi in viata si un mentor sau un maestru care sa slefuiasca sau sa intregeasca procesul educational si cultural prin care fiecare din noi ar trebui sa-l treaca.

    RăspundețiȘtergere