Peste Red Country cade cerul… sau un alt Abercrombie cu scântei

La așa titlu ce altă muzică de intro s-ar potrivi? Da, știu, știu… mă veți întreba ce are ce Skyfall-ul lui Adele din 007 cu Red Country-ul lui Abercombrie? Păi are, sau cel puțin așa mi se pare mie de când m-am apucat să scriu despre ultima carte a lui Joe Abercrombie. Ca să trag spuza pe turta mea, v-aș spune de exemplu că multe dintre, deja clasicele, personaje abercrombiene din universul First Law au dovedit, aceleași rezistență și spirit încăpățânat care au caracterizat acțiunile celor mai buni agenți 007 (pentru mai mult efect dramatic, aici se poate se poate citi ”double o seven”) în cei 50 de ani filme cu James Bond, pe care îi sărbătorește piesa lui Adele.

Un alt motiv ar fi și acela că unele dintre personajele cărților par să facă o pasiune pentru căderile spectaculoase în râpe și râuri, dar și să împărtășească hobby-ul ultimului James Bond:
”James Bond: Everyone needs a hobby...”
”Raoul Silva: So what's yours?”
”James Bond: Resurrection.”

OK, hai că nu vă spun mai multe, chiar dacă mi-e teamă că am comis-o deja. :)


Nu știu dacă v-am convins la partea cu soundtrack-ul, însă nici nu prea contează, căci indiferent de ce fundal muzical veți alege pentru citit, scufundarea în lumea poveștilor lui Abercrombie va fi completă și extrem de plină de satisfacții, cam ca în cazul degustării unui LSD atent pregătit de Walter Bishop (din Fringe).

Ce mai atâtea vorbe… cartea aceasta este un adevărat cocktail de senzații contradictorii și răsturnări de situații. Shaken, not stirred! Abercrombie este unul dintre scriitorii mei preferați de fantasy, situat undeva destul de sus, pe o poziție fruntașă. Și el se menține acolo, cam de când l-am întâlnit prima oară (cu The Blade Itself), datorită ușurinței cu care reușește (aproape) întotdeauna să te introducă într-un univers generos mobilat cu personaje credibile și destine memorabile. Cred că v-am mai spus faptul că ador rețeta după care își ”coace” personajele, amestecând binele și răul atât de mult în sufletul acestora, încât tu ca cititor nu-ți mai amintești dacă-ți place personajul acela pentru că era un băiat rău cu intenții bune, sau unul care pornise la drum pozitiv și pe care îl găsim apoi aruncat de viață tocmai în partea ei cea mai întunecată… Aici seamănă mult cu moșul Martin (George R.R.) și cred că tocmai o astfel se comparație mă și mânase inițial să pun mâna pe prima carte din seria The First Law.

În cel mai pur stil abercrombian, Red Country începe într-un mod la fel de sângeros ca și celelalte volume sau stand alone-uri din universul F.L., aruncându-ne într-o situație limită unde – prin trăirile și sentimentele extreme ale personajelor – putem începe să cunoaștem mai bine protagoniștii aventurii pe cale să înceapă. Aici simt nevoia să pun un mic aviz cititorului care va trece pragul acestei cărți: este adevărat că personajele principale ale poveștii sunt Shy, Lamb și Temple, dar, în ciuda numelor lor, nimic nu este ceea ce pare a fi, așa că – vorba lui Shy – nu vă bazați pe faptul că acestea ar fi și descrieri ale personajelor… căci nu sunt. Shy și tatăl ei vitreg, Lamb sunt nevoiți să înceapă o urmărire a unui grup de bandiți, spre a elibera doi copii răpiți de aceștia, în vreme ce în alt fir narativ, Temple, un avocat/notar al unei companii de mercenari începe să aibă dubii că își mai dorește să rămână alături de banda aceea de tâlhari și criminali.

Of, câte v-aș mai spune, nu doar despre firul narativ, atmosfera de western în care ne afundăm tot mai mult, dar și despre personajele cu care ne înconjoară autorul chiar de la început. Unele sunt noi și foarte savuroase, tipuri cu care te poți împrieteni rapid, în vreme ce altele sunt cunoștințe mai vechi, căci ne întâlnim aici și cu eroi din celelalte cărți, care ajung din varii motive să străbată, alături de noi, tărâmul inospitalier al Frontierei. Fără a risca totuși (prea mult), v-aș spune că trupa mercenarilor este condusă de nimeni altul decât Nicomo Cosca, bătrânul condotier bețivan care organizase apărarea orașului Dagoska în ”Before They are Hanged”, sau care o ajutase pe Monza Murcatto în ”Best Served Cold”. Tot din trupa asasinilor lui Murcatto îl veți recunoaște și pe Friendly, un criminal obsedat de numere, devenit acum locotenentul companiei lui Cosca, ajunsă să lucreze, prin contract, cu Inchiziția. Tot aici, printre paginile ”tărâmului roșu”, îl putem reîntâlni și pe Caul Shivers, venit tocmai din Nordul pacificat, un războinic fără război, care pare să fie în căutarea unei răfuieli care să-i aducă împăcarea (tipic pentru Abercrombie, aș zice). Apropo de Nord, avem până și doi boi botezați Calder și Scale…

Mă opresc aici, pentru a nu vă strica plăcerea lecturii sau surprizele pe care Abercrombie le-a plasat cu abilitate la multe dintre cotiturile potecilor care străbat acest târâm al făgăduinței lovit de febra aurului și populat cu Stafii de toate felurile…

frumusețea deschisă pasului în spate

casa noastră altfel... sau overview effect

 

 OVERVIEW from Planetary Collective on Vimeo.

back from the deep to report: situation normal, all fucked up!

după o așa lungă perioadă de tăcere (poate una dintre cele mai lungi de pe blog, dar nu știu sigur că nu m-am apucat să verific) vă primesc și eu în noul an cu un călduros „bine v-am regăsit, dragii moșului.” (am barbă și mi se permite!) și cu un tradițional „la mulți ani!”, că tot trecurăm noi și peste 2012 și peste apocalipsă.

ei bine, 2012 s-a încheiat… un an despre care eu zic că, în întregul lui, a fost chiar mai năucitor și distrugător decât orice profeție mayașă. deh, știu că nu pot zice că a fost chiar în întregime nasol, că mă vede și aude Cel de Sus.


 
da, este drept, au fost și multe momente frumoase și câteva foarte reușite în celula de bază a societății, competiții câștigate pe ultima sută de metri, de-acum intrate în legendă, seri de șezătoare pline de magie în jurul vetrei etc. au fost câteva și în afara familiei (de ex. apariții în reviste și în volumele cenaclului, întâlnirea (face to face sau doar on-line) cu oameni noi cu care împărtășesc pasiuni comune s.a.m.d.)… însă , aproape ca un făcut, după fiecare moment de realizare, parcă venea un obstacol care să umbrească bucuria dinainte. și apoi, dacă cumva chiar și după trecerea peste acesta, flacăra mulțumirii de sine încă mai ardea mocnit într-un colț de suflet (păstrată aprinsă printr-un noroc chior sau alimentată de un optimism complet neancorat în realitățile sumbre din jurul nostru – și e fapt bine știut acela că nu sunt eu acea persoană care folosește aceste doze incalificabile de speranță :P), atunci în fața ta răsărea, cu siguranță, un alt pisc, mai mare, mai plin de creste ascuțite ce promiteau palme găurite și genunchi zdreliți, în vreme ce deasupra lui puteai chiar să auzi vocea tunătoare a sergentului Doakes (din Dexter) care îți spunea scurt și la obiect: ”Surprise, motherfucker!”
după care, evident, flacăra plăpândă se stingea busc!

dar, cum vorba românului a fost întotdeauna „bine că nu-i mai rău!”, ne-am înhămat la căruță cu forțe (aproape) mereu proaspete, trecând peste probleme și griji, către un orizont care mustește – nu-i așa? – de speranță și promisiuni. perioada de tăcere a avut astfel un rol de reașezare și de planificare. asta nu înseamnă că a fost și o perioadă fără cuvinte ascuțite. ba din contră, căci scrisul mi-a făcut întotdeauna bine, a fost o terapie care dă rezultate excelente contra gripei de mlaștină socială care face ravagii în jurul nostru. am ajuns chiar să-mi impun (și să ating de multe ori) o cotă zilnică de ascuțire, ceea ce înseamnă că am progresat cu lucrul la două povestiri-nuvelete deja începute în 2012 (una SF, cealaltă cam steampunk), la o nuvelă fantasy (unde de aproape doi ani șlefuiesc la world-building) care a devenit cam lungă, riscând să scape într-o altă categorie, precum și la câteva noi povestiri mai scurte. fără îndoială, față de gripa de mlaștină, acesta este un foarte bun tratament care se mai poate combina și cu multe lecturi pentru un rezultat profilactic de lungă durată.

apropos de asta, 2012 n-a fost prea rău cu lectura, căci am citit destul de mult în anul care a trecut. câteva zeci de cărți și mult mai multe povestiri-nuvele. dacă majoritatea cărților le-am citit în engleză (cărând pe un singur e-reader o bibliotecă impresionantă, în care am început să strâng chiar și niște integrale de autor… trebuind să spun astfel „vivat tehnologia!”, în ciuda faptului că sunt îndrăgostit de hârtia tipărită), raportul povestirilor în ceea ce privește română - engleză a fost mai aproape de 50-50, căci multe dintre ele au fost cele publicate în revistele SF&F online din România, evident, în limba română. dar găsiți mai multe informații despre cele mai bune dintre povestirile acestea, autorii lor și chiar un clasament al revistelor în care au fost publicate în postările lui Ioan Alexandru Despina, pe Scriptorium, blogul domniei sale. link-uri AICI și AICI. tot de la domnia sa am cules și un film foarte fain și bine făcut, despre teoriile ”ancient aliens”… demontate bucată cu bucată. dar, întrucât, vorba agentului Mulder, ”I want to believe!”, asta nu înseamnă că ei nu sunt acolo, afară, departe, călătorind prin multitudinea aceea de galaxii, sau că noi nu am fost niciodată vizitați. filmul ne spune doar că nenea Von Daniken și acoliții lui au ales să bată câmpii asupra unor chestii altfel destul de logice, doar ca să ne-o demonstreze pe-a lor. dar mai bine vedeți filmul. mulțam pentru tragerea de mânecă, domnule Ioan Alexandru.




și dacă tot am început să citez din blogurile prietene și partenere (și nu numai), vă mai semnalez să mai treceți și pe la:

- assassin pentru a-l auzi pe Tolkien citind din Hobbit-ul său, chiar și cu vocea lui Gollum :) AICI și AICI

- pe la maestrul Biro și ale sale The Deleted Scenes pentru un top de muzici, filme, cărți, bd-uri etc. din 2012, de unde recunosc că pe multe le-aș fi ratat dacă nu mă făcea curios domnia sa. AICI

- pe la moșul George Martin, care vă îndeamnă să citiți la liber o povestioară făinuță de-a lui Daniel Abraham, ”When we were Heroes” din universul Wild Cards. de la Tor, AICI

- pe la fanul SF, să aflați ce mai citește Liviu , AICI, căci chiar și succint ne spune destule :)

pe final, cu speranța că nu va trece prea mult până la următoarea postare (când v-aș povesti puțintel despre lecturile din Abraham, Abercrombie și Erickson), vă spun că aștept și eu cu nerăbdare noul sezon din ”Game of Thrones”. dar nu vă pun un teaser de la HBO, căci probabil le știți deja pe toate. mai degrabă v-aș momi cu un exercițiu în tradiția HEMA, o demonstrație de luptă între spadă și rapier… offff, chiar aș avea chef de niște antrenamente din acestea!


…și tot în tradiția jocurilor pentru băieți (de data asta video), anul trecut am aflat ce instrument valid este Rome Total War pentru a-mi stimula flăcăul să învețe și puțină istorie antică :D punct în plus pentru vulpea mai bătrână :P

ca o concluzie, anul 2013 a început OK, în tradiția românească, cu un SNAFU. până la următoarea raportare, numai bine, mulțam că încă mai citiți blogul și aveți grijă să nu cădeți în mlaștină!

one day...

sau cursa după timpul care fuge
plus ceva ultrascurte
  
n-am avut timp / chef / litere să mai scriu pe aici, căci am încercat să închei alte proiecte. asta cu literele poate suna ciudat, știu, dar câteodată literele par să-mi fie date într-o cantitate fixă, cam 3500 de cuvinte sau douăzeci de mii de caractere (cu spații) pe zi, astfel că dacă am decis să le cheltui într-un alt proiect, nu-mi mai ajung pentru postări pe blog sau pe facebook :)  v-am lămurit? 

oricum, cum se vede și din titlu, revin la o obsesie de-a mea (și de-a multora dintre noi, cred), timpul și împărțirea lui astfel încât să se ajungă pentru toate cele, adică un fel de ”offf offf, măăăi măăăăi”, toți  avem atât de multe de făcut, citit sau scris și atât de puțin timp... 

totuși, fiți pe pace, n-o să mă plâng (prea mult) în rândurile care urmează. mai degrabă, dacă tot ar fi să încadrez postarea asta sub o temă, ar merge mai degrabă sub una motivațională sau tehnică (gen ”how to do…”) așadar puteți să citiți mai departe în relativă siguranță.  
de fapt, îmi dau seama acum că aș vrea să vă spun ce anume fac eu atunci când mormanul din ”to do list” devine prea mare, iar gâtlejul clepsidrei se face (parcă de-a dracului) mai larg, accentuând alunecarea nisipului. 

în primul rând, la fel ca-n faimoasele card-uri de ”keep calm and…” eu mă apuc să trec în revistă proiectele și (nelipsitele dead line-uri) căutând un capăt de care să le apuc pe fiecare în parte. de fapt, caut un imbold în plus pentru a mă mobiliza chiar și numai în cazul unuia singur, un punct de care să-l prind și să-l macin, să-l absorb mai repede în delicatul sistem de priorități pe care mi l-am construit. și fac asta fără a ține cont dacă proiectul acela este unul urgent sau doar unul ținut pe linia de rezervă… până la urmă, cheful și inspirația vin mai ușor atunci când te-ai prins în horă, în mijlocul acțiunii… deci contează mai puțin cum ai pornit motorul. o cârpă cu motorină pusă sub el poate să-l dezmorțească în toiul iernii învrăjbirii cu inspirația, nu mai contează…  chestia este să-l faci să toarcă din nou. 

de multe ori folosesc ca momeală scrieri trase pe linia moartă, manuscrise care trebuie puse pe curat, astfel că în momentul în care simt că blocajul și-a relaxat mușcătura, pot să mă întorc la toarcerea fuiorului cu termenul cel mai urgent.  iar munca din șezătoare se poate condimenta cu diferite soundtrack-uri, după gust. pentru astăzi, eu vă propun asta:  

nu știu dacă ați remarcat, dar melodia asta pomenește de niscaiva povești care s-ar putea depăna într-o zi. nimic nu-i întâmplător :) și așa ajungem la coșul cu povești. prima ar fi aceea că de la începutul lunii a apărut o nouă revistă de suspans. chiar așa se și numește: Revista de Suspans. știu, trebuia să vă scriu despre asta acum două săptămâni, dar am pomenit la vremea respectivă despre lansarea ei pe facebook și nu s-au mai ajuns literele și pentru aici. :) lamentabilă scuză, dar asta-i tot ce pot la momentul acesta.
un promo al RdeS:



ce să vă spun despre Revista de Suspans? în primul rând, că o găsiți AICI, cu un număr nou la începutul fiecărei luni, că este bine păstorită de Mircea Pricăjan, ceea ce se vede deja din primul număr, zic eu, foarte reușit atât cantitativ cât și calitativ. ar fi de remarcat și timpul foarte scurt în care Mircea a reușit să o pună pe picioare după plecarea de la suspans.ro. mai multe detalii despre alegerea sa găsiți în editorialul său, AICI.




după cum se vede și din copertă, aici mai găsiți proză, recenzii de carte şi de film, eseuri, interviuri etc. în acest prim număr am şi eu un text mai de început, cu „Moș Goangă și Badea Rădescu”. aș zice că merită să vă abonați la newsletter (AICI) sau să dați un like pe FB (AICI).

alte știri, pe scurt:
---

Ștefan Ghidoveanu alias Moshul SF se pregătește de ofensivă pe frontul editorial. îi urăm un blitzkrieg de succes! mai multe detalii AICI.

---

Michael Haulică tocmai a făcut 25 de ani de carieră în SF&F. pentru a-i ura „la mulți ani!” intrați AICI.   

---

și Florin Pîtea a ajuns la 20 de ani de la debut. printre altele a fost sărbătorit și la radio românia cultural, în emisiunea lui Ștefan Ghidoveanu, după cum putem citi și pe blogul Țesătorului, AICI. la mulți ani cu spor!

---

cam atât pentru astăzi, vă las cu Hobbit-ul pe care-l așteptăm mai mult sau mai puțin răbdători...

dictatorul de salvare națională?

chiar dacă se știe că Aradul avea dintotdeauna redute portocalii cu ziduri groase (și obraz pe măsură), mi se pare că de câteva zile în jurul meu/nostru s-au întețit mesajele lansate de băsiști. însă, propaganda acestora începe să aducă tot mai mult a poezie ticluită și învățată de acasă, o placă repetată ad nauseam, de la care cu greu mai pot să se abată. cunoscând deja tactica, nu m-am mirat să o regăsesc și să o ascult din nou, chiar dacă... acum într-o nouă formulă, îmbunătățită!

ceea ce mă fascinează însă, sunt listele lungi de scuze pe care i le-au pregătit/găsit lui băse pentru toată seria dezastrelor provocate de el sau de marea lui trupă de marionete. e ca și cum toate nebuniile făcute de el aveau ca scop salvarea țării de la felurite dezastre, protejarea noastră de inamici aprigi și nevăzuți, reformarea statului (să nu uităm!) aflat pe moarte și făcut fărâme/ țăndări… și alte câte și mai câte. ascultându-i, chiar în fața noastră, din spuma portocalie a valurilor propagandei băsiste iese un dictator de salvare națională! mai că-ți vine să crezi că ne-am întors în timp, în antichitatea romană, atunci când – în vremuri de restriște și de mare pericol – senatul roman (SPQR-ul) delega consulii să numească în fruntea Republicii câte un Dictator de stirpe bună, ca să-i scoată din haznaua  în care se afundaseră. dar, dictatorii romanilor aveau un fel de „termen de garanție”, de vreme ce erau numiți cu rei gerundae causa – având o cauză/un motiv – anume, până se rezolva o anumită problemă.  adică era OK să ai pe unul cu drept de viață și de moarte asupra cetățenilor Republicii, însă doar până la eradicarea problemei. și aceasta putea avea diverse forme: un inamic periculos care trebuia înfrânt, potolirea unei rebeliuni, invocarea zeilor pentru încetarea unei molime etc.

povestea-i faină și pot să înțeleg de ce portocalii ar vrea să ne-o servească pe post de scuză. dar nu pricep în ruptul capului unde-i Hannibal? cine-i marele inamic care riscă să ne decimeze poporul și să ne vină ante portas? or fi Ponta și Antonescu? mie unul mi se pare că micul boc cu legiunile sale nesfârșite de miniștri extrem de competenți au provocat țării ăsteia un dezastru mai ceva ca-n bătălia de la Cannae. și apoi, nici pe băse nu mă puteți face nicicum să-l compar cu Cincinnatus sau cu Caesar.  mai ales că dictatorul acesta mioritic n-are o cauză, n-are un scop precis. adică are, dar aceasta pare tot mai evident că este salvarea sa personală și nu cea a poporului, căruia – în nenumărate rânduri – superbul politician a apucat să-i arate prețuirea sa, culeasă probabil prin diversele porturi călcate în trecut…  

deh, atât am avut să vă spun.

de fapt, dacă stau să mă gândesc parcă ar mai merge bine aici și o povestioară culeasă de la două nane care stăteau zilele trecute pe laviță la uliță (la stradă), la divan (la povești).

Nana 1: - Săraca, degeaba-i frumoasă, că n-are noroc la bărbați!

Nana 2: - Păi, o fi frumoasă, da’-i cam proastă, biata de ea! Numa’ bărbați cu belele. Uite-l și pe ăsta, ultimu’. Și urât, și o bate, și-i ia toți banii! Ba îi mai și bate copiii, și-i alungă din casă!

Nana 1: - Așa-i! Și am auzit că acum umblă după fustele nemțoaicei ăleia bătrâne, numai pentru că-i mai bogată!   

și parcă-mi vine să strig…  îi mulțumesc lui Skandalouz pentru pont :)

multe și (nu prea) mărunte, într-un coș de vară

Liniștea (cu „L” mare) trona pe aici în ultimele săptămâni, fiind atât de profundă încât ar fi riscat să spargă timpanele Vizitatorilor...

am avut noroc că aceștia și-au rărit vizitele, fiind probabil și ei goniți prin munți sau pe la mare de căldura asfaltică a Orașului. unul scris tot cu „O” mare, să se potrivească oricărei urbe vrem noi.

dată fiind absența, nu m-a surprins prea tare să văd cutia cu scrisori plină, mirându-mă însă faptul de a găsi un morman respectabil cu știri despre lucruri faine realizate de ilegaliștii despre care știam că se luptau cu vipia prin codri și pe poteci montane sau pe interminabile plaje cu nisip enervant de fin și capcane bogat ornate cu scoici. dar, se pare că au avut și timp pentru altceva decât plimbări și plajă, drept pentru care v-am pregătit o listă cu ultrascurte sau un coș de vară ( inițial scrisesem „coș cu bunătăți”, dar am modificat căci avem și o veste mai puțin bună):

- înainte, însă, de a trece la știrile de pe frontul ilegalist, trebuie să vă spun că de la începutul acestei luni pe biroul meu și-a făcut culcuș și cel de-al VII-lea volum colectiv ”Amprente Literare”. introducerea acestuia este semnată de fondatorul cenaclului, scriitorul Cristian Lisandru: 

„ În acest al şaptelea volum al antologiilor „Amprente Literare”, strunele trupului vibrează/ până la ultimul strop de sânge (Mihaela Aionesei), doarme pământul/ legănat la ceas de  taină/ de ochiul nevăzut/ al Creatorului (Elena Marin Alexe), degetele albe mereu speriate de atingeri/ acum zac albăstrite/ cu buzele deschise spre nicăieri ahotnic (Maria Ileana Belean), iar ceasul uitării bate/ ca o inimă rănită (Vasile Bledea Budeşti). Stare de bine, sete literară neostoită.

         E ca atunci când iubeşti două femei/ una mai frumoasă decât cealaltă/ nu le lipseşte nimic/ două amfore cu vin fiert/ din care te îmbrătişează aburul (Dan Petruţ Cămui), o descătuşare emotivă aşezată în umbra de vorbă rămasă pe buze  (Silviu Crăciunaş), în timp ce mantia albă,/ spălată de lumina dimineții,/ acoperă dealurile/ care au genunchii la gură (Ovidiu Cristian Dinică).

        Amprenta inconfundabilă a dorului, omniprezentă – Să te tot fi dus,/ Acolo unde eu nu pot ajunge decât cu gândul./ Însă gândul meu e mut şi nu are putere să ţipe (Tudor Enea) -, induce chemarea fierbinte a dorinţei nestăvilite – Aşteaptã-mã, iubire, cu macii tãi de foc,/ Împart cu tine mãrul, în umbra unui vis (Maria Ieva).

        Asumarea obiectivă a unei priviri retrospective – nu am ştiut niciodată/ să îmi expun tabloul durerii/ poate fiindcă viaţa mea/ nu e demnă de o galerie de artă (Geanina Lisandru)  deschide, firesc, poarta către lumea în care o femeie a ţipat a moarte şi a viaţă/ cu vara strânsă la piept (Cristian Lisandru), iar certitudinea unei concluzii – când n-am mai ştiut în care parte mă poartă valul zilelor,/ am simţit că pretutindeni sunt departe (Lia Mureşan) – se alătură gândului izvorât din acceptarea, fără rezerve, a realităţii – știu că mi-a venit vremea./ vreau să zbor,/ dar mă încurc în liniile de forță/ și realizez că înălțimea îmi poate fi fatală (Bogdan Onin) -, pe ritmul năvalnic al cordului poetic – Inima mea – clepsidră pe jumătate,/ caută asiduu/ să-şi întregească existenţa,/ să lase dragostea…/ să curgă (Alin Terheş).

     Un volum consistent care strânge între copertele sale stiluri diferite şi destine aflate în convergenţă literară, un volum trudit şi meritat de toţi cei paisprezece autori, alăturându-se celor şase volume editate până acum, îmbogăţind, prin frumosul cuvintelor scrise în paginile sale, zestrea scrisă a acestui cenaclu şi a fiecărui autor în parte.”

- o altă apariție ce trebuie semnalată este Revista Suspans, ajunsă la numărul 27. de citit AICI.  din cuprins remarc cu plăcere o proză scurtă pe care o cunosc și o apreciez mult, și anume povestirea „Utimul tablou” a lui Cristian Lisandru, pe care îl felicit. aceasta se poate citi AICI.



- ieri a murit scriitorul britanic Harry Harrison, tatăl unor romane precum ”Bill, the Galactic Hero”, ”Deathworld”  sau ”Make Room! Make Room!” carte care a și fost adaptată ca scenariu pentru memorabilul film ”Soylent Green” din 1973, cu Charlton Heston.

- în altă orine de idei, v-aș mai spune că în scurta mea perioadă de ilegalist prin munți m-am apucat de citit „Drood” și că îmi place foarte mult. romanul lui Dan Simmons este un cărțoi mare (peste 900 de pagini ”or so”), dar a fost construit ca un mecanism complex, plin de angrenaje și piese în mișcare, acesta fiind și un decor care face ca povestea să pară foarte plină de acțiune (chiar dacă nu-i întotdeauna așa). personajele sunt  bine realizate, complexe și acaparatoare, cu vieți, vicii și motivații foarte credibile, care te cuceresc rapid. atmosfera victoriană este sofisticată și rafinată, pur și simplu: ”exquisite” și te îmbie la lectură. scufundările în lumea fantastică a lui Simmons au fost atât de plăcute, încât am ajuns foarte rapid dincolo de mijlocul cărții fără să-mi dau prea mult nici seama, nici silința.

pe final, trebuie să mai fac o scurtă observație. dat fiind faptul că în ultimii ani am citit SF & F mai mult  în engleză, cred că îmi pot permite să remarc că traducerea în română mi s-a părut extrem de nimerită și acordată pe atmosfera romanului. așa „DA” și mai vrem. se aude, domnu' Pricăjan? :P      



- în ciuda tumultului de pe scena politică, parcă n-aș mai vrea să comentez, căci majoritatea cititorilor mei îmi cunosc orientarea și părerile. vă spun doar, că în cazul în care țara asta nu-și descoperă rapid o șiră a spinării și respectul față de demos-kratos (și de exemplu, referendumul nu va fi validat, pe cine știe ce scuză) eu voi fi unul dintre cei care vor ieși în stradă. pentru că nu-i normal ca un dictator să ostracizeze un întreg popor, ci ca poporul să-l ostracizeze pe el...  nah, că mi-am vărsat năduful.


- era să uit! pe Cititor SF, Tudor ne invită să parcurgem o listă cu „proză scurtă minunată la liber”, AICI. eu am citit deja mare parte din ele și vă pot spune că merită să vă aruncați asupra lor! mulțumim Tudor. 

the tell-tale heart

și dacă tot m-am apucat să recitesc Edgar Allan Poe, doresc să vă fac părtași și pe voi la un scurt-metraj de animație foarte fain, o ecranizare a povestirii sale”The Tell-Tale Heart”. filmulețul l-am găsit pe blogul lui  Dragoș - chestii livrești - căruia îi mulțumesc.  

enjoy. 

The Tell-Tale Heart from Talking Animals on Vimeo.

Suspans 26 și Gazeta 19

a apărut numărul 26 al Reviste Suspans. vă invit să-l răsfoiți AICI.

de asemenea, numărul 19 al Gazetei SF se poate citi AICI.

lectură plăcută.

o cronică așteptată...

...este aceea realizată de domnul Mircea Coman, pe blogul domniei sale SCIFIENTLAND, adică (AICI).
așa cum ne-a obișnuit deja, dumnealui ne prezintă o cronică a prozelor apărute în revistele și gazetele de profil, acum venind și rândul povestirilor din nr. 25 al Revistei SUSPANS, adică acolo unde găsiți și „Testul Rorschach” al subsemnatului (AICI).

„Nota de realism domină selecţia lunii iunie a rubricii de proză de la SUSPANS.ro până la final, căci „Testul Rorschach”, de Bogdan Onin, ca şi penultima ieşire la rampă, fragmentul despre care abia ce-am spus câteva vorbe niţel mai sus, conţine numai câteva trimiteri, puţine, dar suficiente ca să reţină atenţia, către planul magiei negre de sorginte africană, pomenind de temutele practici Voodoo, ce revin în cuprins, transformându-se într-un fel de laitmotiv. Finalul, oarecum prevezibil, scoate la suprafaţă drama importantului om de afaceri al cărui noroc a scăpătat, aducându-l pe magnat în zona disperării fără de întoarcere. Voodoo devine astfel motivaţia fragilă a unui act sinucigaş, săvârşit sub imperiul resemnării şi al neputinţei de a accepta noua realitate. Gestul tehnicianului Scott, de a închide fereastra, devenită ad-hoc platformă de decolare către nicăieri, fiind un fel de lăsare a cortinei peste spectacolul mărunt al vieţii individului, în vreme ce marele show, viermuiala imperturbabilă a societăţii, trebuie să continue.
Nu ni s-au părut importante cele câteva mărunte greşeli („cât era meritul sucului de struguri și cât a noii propuneri”, „secretarea îi răspunse”), peste care trecem cu lejeritate, fiindcă textul combină în vibraţia sa câţiva din regiştrii fundamentali ai naturii umane, şi asta ne pare mult mai important.
Una peste alta, iată-ne la final. Deşi mai puţin acorată în zona speculativă, rubrica de proză a lunii iunie promovată de SUSPANS.ro continuă să fie o colecţie de texte cu valoare antologabilă, dovedind, încă o dată, că în zona fantasticului literar de la noi se scrie cu evidentă simţire. Paleta abordărilor este una universală, fiindcă autorii îşi aleg personajele din cele mai diverse colţuri ale lumii, pe noi bucurându-ne însă mai cu seamă istoriile desprinse din realitatea românească, prin care ne simţim noi înşine ridicaţi la rangul de cetăţeni ai lumii.”

îi mulțumesc domnului Coman pentru semnalare și încurajare!

untrascurte cu iz de vacanță

a venit căldura peste noi. și nu oricum, căci pe aici soarele arde și pârjolește la greu, iar frunzele pomișorilor plantați anul trecut în livadă par să se-ntremeze doar spre dimineață, mângâiate de picăturile de rouă, visând probabil și la niște nori și ceva ploaie. și chiar dacă ud gazonul și tufele de trandafiri din grădină (aproape) în fiecare seară, iarba este tot mai galbenă și mai ofilită… poate are nevoie și ea de o vacanță? :) în rest, acesta pare să fie momentul optim pentru statul la răcoare și pentru scris… idei ar fi, dar timpul pare să nu se ajungă, dacă luăm în calcul că răcoarea dinăuntru te trage și spre cărți sau seriale. și sunt atâtea de recuperat! teancuri întregi de cărți și de reviste - din care îmi fac documentarea pentru o nouă povestire - au acoperit niște Stephen King-uri din seria ”The Dark Tower” care îmi făceau tot mai insistent cu ochiul, apoi mai este un alt omnibus Daniel Abraham (”Seasons of War”) care mă trage de mânecă etc.  din seriale mă așteaptă ”The Borgias”, dar parcă aș încerca și ceva mai ușurel și nepretențios, gen ”Falling Skies” sau ”Walking Dead”. oricum, vă spun că zilele astea am revăzut și multe episoade din ”Breaking Bad”. pur și simplu, ”priceless” :)  dacă mai aveți și voi ceva recomandări, sunt ”in the mood” să le încerc.

și una din ”lumea” juniorului. acum câteva săptămâni, am avut cu el o discuție în care îi explicam genuri și subgenuri din care fac parte unele dintre poveștile, benzile desenate, cărțile, desenele animate sau filmele lui preferate… nu făceam eu pe profesorul (bine, nu prea mult! :P), ci chiar îi răspundeam unor întrebări venite din partea lui. acum câteva zile îl surprind că vrea să le explice unor prieteni de joacă ce fain ar fi să-și ”facă războiul” dintre ei ”într-o realitate distopică”, unde soldații să stea ”în case dărăpănate și să fie atacați de răufăcători și zombie!” la chestii de astea, se pare că o singură lecție ajunge :D

pe final, în loc de obișnuita invitație muzicală, vă fac una către un scurt metraj în care bogăția dialogului vă va năuci! :) glumesc. este un filmuleț interesant pentru cei care apreciază efortul depus de cei care fac parte din comunitatea HEMA (Historical European Martial Arts), de a redescoperi valorile cavalerismului într-o disciplină (acum sportivă), care pe vremuri nu ducea deloc lipsă de mari maeștri de arme… de prețuit și faptul că tehnica și mișcările folosite de cei doi cavaleri-actori sunt corecte din punct de vedere istoric, respectând învățăturile rămase de la Liechtenauer, Talhoffer sau Fiore dei Liberi.  

un interviu fain cu moș Martin, George R.R.

într-o atmosferă plină de suspans...

m-am tot gândit la altceva, dar chiar nu se potrivea alt titlu… căci altfel, cum aș putea să vă anunț că am debutat în Revista Suspans?
mă puteți găsi în numărul 25, proaspăt ieșit din cuptor, iar link-ul către povestioara mea se găsește chiar AICI. v-aș mai spune doar că - având în vedere numele care sunt pomenite în editorialul lui Mircea Pricăjan (AICI) și nu doar - eu unul sunt foarte onorat de această prezență/apariție.
îți mulțumesc pentru sugestii și răbdare, Mircea.


----------------------------

alte informații, pe scurt :P

în primul rând, de pe Țesătorul (AICI) - blogul lui Florin Pîtea, aflăm cu bucurie că Anul Terminal (ultimul său roman) poate fi citit și online, gratuit, la adresa aceasta: https://sites.google.com/site/florinpitea/indexr-html/anul-terminal și cum bine ne învață autorul - și anume, că lucrurile bune nu se tac – nu eu nu pot decât să vă urez lectură plăcută. și rapidă :)

în al doilea rând, treceți și pe la Assassin (AICI), ca să vedeți cum ar trage unii în țeapă niște Kindle-uri, arzând pe rug și e-book-urile (…poate calculatoarele? whatever…) dar și cum s-ar putea să avem foarte repede niște e-readere flexibile… sau aproape.

nu în ultimul rând, chiar dacă au mai spus-o și alții, vă mai spun și eu – să vă intre bine în minte – că se va relansa Anticipația! citez de la Nemira: „Editura Nemira va relansa anul acesta brandul Anticipația, după 30 de ani de la apariţia primului număr al Almanahului Anticipaţia. Anticipaţia a fost unul dintre cele mai populare branduri editoriale româneşti, specializat în publicarea literaturii științifico-fantastice și popularizarea științei, constituind punctul de întâlnire dintre ştiinţă, ficţiune şi eseu filosofic. Anticipaţia avea să se constituie într-un adevărat fenomen publicistic care a stimulat generaţii la rând de scriitori şi a determinat o adevărată mişcare ce a excedat limitele literare. Nemira va dezvolta sub numele Anticipaţia mai multe produse editoriale: revista de ştiinţă şi ficţiune www.anticipaţia.com, almanahul Anticipaţia şi un proiect complex de cărţi sub acelaşi semn al ştiinţei şi ficţiunii prospective. Reapariţia brandului Anticipaţia va polariza din nou preocupările specialiştilor şi creatorilor români din domeniu şi va oferi publicului larg informaţii şi literatură de înalt nivel din avangarda ştiinţei şi literaturii speculative contemporane. Tot acest proiect se va dezvolta sub semnul nevoii de anticipare a schimbărilor pe care le trăim atât de alert la acest început de mileniu trei. Almanahul şi revista online vor fi lansate la sfârşitul acestui an.”
s-ar zice că viitorul sună bine. vom vedea. directorul onorific este domnul Alexandru Mironov, cum altfel? ceea ce-i la fel de fain.

Later Edit - și tot pe acest ultim subiect, pentru temperarea așteptărilor prea înalte de la viitoarea Anticipația - ca să nu ajungem să dăm cu capul în grinda de sus - a apărut și un foarte fain răspuns/punct de vedere al editorului Horia Nicola Ursu, pe care vi-l recomand (AICI)

----------------------------

vă las cu muzica băieților de la Motion Trio:

bookfest cu SF&F

astăzi este ziua pe care bookfest-ul a dedicat-o SF&F...
programul câtorva dintre cele mai așteptate lansări (cum ar fi: Antologia – Dincolo de noapte. 12 fețe ale goticului, coordonată de Oliviu Crâznic, Ciprian Mitoceanu – În sîngele tatălui, Liviu Radu – Vînzoleli nocturne, Sebastian A. Corn – Skipper de interzonă, Florin Pîtea – Anul terminal) îl găsiți în Galileo Online, adică aici:

http://revista-galileo.ro/bookfest-2012-lansari-de-carte-fsf/

îmi pare rău că nu sunt mai aproape de capitală... cred că ar trebui mutată undeva mai spre centrul țării, la egală distanță de marginile hărții

ultrascurte... văzute pe drum

1.  zilele trecute, în drum spre școală, în mașină cu juniorul. un bou cu un audi de la a6 în sus, mă depășește pe dublă linie continuă. totul, doar ca să-mi taie calea și să intre, pe dreapta - 50 de metri mai încolo - la o benzinărie. rămân calm, dar îi spun câteva în gând, scăpând și-un ”dobitocul!” cu voce tare. atent, juniorul mă întreabă de ce l-am catalogat astfel. îi răspund că vita… ”domnul” a călcat linia continuă.

”atunci este un dobitoc continuu!” concluzionează și flăcăul.

2. întotdeauna am știut că, la sat, lucrurile au o valoare direct proporțională cu utilitatea lor. poți să-i dai babei orice pereche de pantofi Christian Louboutin (nu mă întrebați de unde știu de el…) că ea tot gumarii înalți - cu care poate merge în grădină și pe ploaie și pe soare - o să-i  aibă mai aproape de suflet. e și normal, atunci, că oamenii ăștia consideră că o sacoșă trainică și încăpătoare este trebuincioasă la casa omului. și chiar dacă respectivul articol a fost primit în campanie electorală de la un anumit personaj care le-a tăiat ”penziile” și i-a năpăstuit la greu, tot anevoios te desparți de un astfel de obiect extrem de util. soluția lor, mă-ntrebați? e simplu: se-ntoarce sacoșa pe dos și se folosește mai departe!

până la urmă, ei au dreptate. este mai importat sacul decât cel care a fost prins cu mâța-n el!  

Seria Saxon - Bernard Cornwell

Acum câteva postări vă spuneam că mă apucasem de seria ”Saxon” a lui Bernard Cornwell. Între timp am și isprăvit-o, dar n-am avut vreme să vă povestesc aproape nimic despre cărțile care fac parte din ea. Așa încât vă spun acum. Începută în anul 2004, seria se compune din șase cărți ( 1.”Last Kingdom” - Harper Collins, 2004;  2.”The Pale Horseman” - Harper Collins, 2005;  3.”The Lords of the North” - Harper Collins, 2006;  4.”Song Sword” - Harper Collins, 2007;  5.”The Burning Land” - Harper Collins, 2009; și  6.”Death of Kings” - Harper Collins, 2011. 

Despre seria ”Saxon” începusem să vă spun că vocea naratorului îi aparține lui Uhtred – un saxon crescut de danezi/vikingi – poveștile seriei fiind istorisite la persoana I de către acesta, aflat acum la bătrânețe. În prima carte, ”Last Kingdom”, îl cunoaștem pe Uhtred, un mic lord din Northumbria, capturat la zece ani, într-o bătălie, chiar de către cei care i-au omorât tatăl și fratele. Crescut și ocrotit de familia unei căpetenii daneze, el ajunge să adopte cultura și modul de viață al vikingilor. Dar societatea de secol IX este dură și brutală, astfel că tânărul Uhtred va trebui să-și caute calea aproape singur, după ce un alt tragic eveniment îl desparte și de familia sa adoptivă. Mânat de dorința de a-și redobândi casa, domeniul și fortăreața care aparțineau familiei sale de sânge (saxone), Uhtred va străbate un drum care se împletește extrem de natural cu multe personaje și întâmplări reale din istoria Angliei, primul (și cel mai important) dintre aceștia fiind chiar regele Alfred cel Mare. Urmărindu-i pe cei doi, Cornwell ne face să asistăm în mod direct la bătălia pentru Anglia (prima de felul ei, când Anglia nu era decât o idee), dusă pe de-o parte de danezii care au ocupat deja trei din marile regate saxone: Northumbria, Mercia şi East Anglia,  și pe de cealaltă de Alfred, regele Wessex-ului, ultimul regat englez  necucerit de nordici.  Tabloul care ni se așterne în față este foarte credibil, acordat perfect cu perioada, iar personajele bine realizate și ritmul alert al scenelor de luptă sunt punctele forte ale acestui început de serie.

 

În cartea a doua, ”The Pale Horseman”, povestea se concentrează pe nemulțumirile tânărului Uhtred, ale cărui merite în bătălie nu sunt recunoscute (și răsplătite ca atare) de către (aproape la fel de)  tânărul rege Alfred. Uhtred este un personaj puternic și decis în luptă, dar în acest punct al vieții sale este aproape mereu ezitant între admirația sa pentru danezii care l-au crescut și dorința de a-și recăpăta cumva domeniul din Northumbria (poate cu ajutorul lui Alfred). De asemenea, Uhtred este construit pe forma eroului-cavaler pre-creștin. El crede doar în zeii săi nordici, nu înțelege prea bine creștinismul și nici nu se simte animat de suflul religios care îi bântuie pe cei din jurul său. Din punct de vedere al împletirii cu evenimentele istorice reale, povestea aceasta este una destul de cunoscută (din cronici). Danezii atacă în timpul Crăciunului, iar Alfred având o armată prea mică decide să se retragă într-o zonă mlăștinoasă și foarte greu accesibilă. De aici coordonează strângerea oștirii mari la Piatra lui Egbert și  apoi îi atacă și îi învinge pe danezi în Bătălia de la Ethandun. Aceasta a fost unul dintre acele momente ale istoriei cu adevărat definitorii, căci în cazul în care Alfred ar fi pierdut, asta ar fi însemnat, probabil, sfârşitul naţiunii engleze și a Angliei, cum o ştim noi astăzi.

”The Lords of the North” este cea de-a treia carte a seriei. Bineînțeles că și aici îl regăsim pe Uhtred, care, în ciuda vârstei (20 de ani), este deja un războinic priceput, dar care se simte cam nefolosit. Căci după victoria de la Ethandun,  Alfred şi danezii au semnat un tratat de pace, iar luptele care-i priau atât de mult s-au mutat în nordul Angliei. Supărat și pe Alfred (care din nou nu dă semne că i-ar recunoaște meritele), Uhtred decide să plece înspre Northumbria, pământul său natal. Aici, în mijlocul unui mic regat condus de haos și violență, el se aliază cu Guthred, un tânăr nobil danez, pe care îl ajută să preia coroana și căruia îi devine mentor și mana dreaptă. Speră astfel să primească ajutor din partea acestuia împotriva Kjartan cel Crud, o căpetenie daneză care i-a ucis tatăl adoptiv și care o ține prizonieră pe sora sa vitregă. Dar planurile lui se schimbă radical atunci când va fi prins și transformat în sclav! Nu vreau să vă povestesc prea multe, ci doar să vă stârnesc apetitul! Ca și în celelalte cărți, se remarcă și aici abilitatea lui Cornwell de a surprinde o altă față foarte dură a evului mediu întunecat, din care ne servește o halcă vârtoasă, împreună cu ororile asortate vieții de atunci.

În ”Sword Song”, îl regăsim – evident – pe Uhtred, doar că acum este  căsătorit cu Gisela, sora lui Guthred, regele danez din Northumbria. Uhtred are o poziție mai importantă, grație lui Alfred căruia i-a jurat credință și pe care trebuie să-l slujească. Pentru regele saxon el supraveghează construcția de burg-uri (târguri fortificate) pe frontiera de est a Wessex-ului. Atunci când în peisaj apare un nou grup de aventurieri nordici, aceștia se oferă să-l recunoască pe Uhtred ca  rege în Mercia, dacă el li se va alătura în cucerirea regatului lui Alfred. Așa cum ne-a obișnuit deja, Cornwell își începe și această carte cu un conflict între Alfred și danezi. O luptă dusă în sufletul lui Uhtred. Acesta trebuie să aleagă între alianța cu danezii (care-i plac și care aparent îi recunosc meritele) și loialitatea pentru Alfred, de care nici nu-i place prea mult, dar pe care îl respectă și de care-l leagă cuvântul dat. Având deja personaje principale mature, Cornwell își permite acum să arunce o lumină mai consistentă și asupra unor personaje secundare, care întregesc foarte bine tabloul. Ca și în cele precedente, nici în acesta nu lipsesc luptele stropite bine cu sânge, aici remarcându-se în mod special atacul asupra zidurilor orașului Lundene (Londra).

”The Burning Land” se concentrează pe o perioadă foarte tulbure și precară pentru regatul lui Alfred. Pe o altă criză, din nou. În ciuda tratatului de pace cu danezii, Wessex-ul este înconjurat de regate conduse sau controlate de aceștia. Northumbria și East Anglia au ambele regi nordici iar Mercia este condusă de ginerele lui Alfred mai mult cu numele. De facto, teritoriul acestui fost regat este divizat între lorzi saxoni și lorzi danezi. Dar nici măcar lorzii din jumătatea saxonă nu acceptă controlul unui rege englez și creștin, atâta vreme cât se gândesc că și-ar putea alege un rege din rândul lor. În vreme ce se trag sfori și se fac mașinațiuni politice, apar (ca întotdeauna) câteva oștiri daneze puse pe jaf și cucerire, în înfrângerea cărora Uhtred trebuie să se implice. O parte interesantă din această carte este aceea în care eroul nostru se găsește în situația în care poate părăsi serviciul lui Alfred și decide să devină viking, luându-și corabia și oamenii săi și plecând să jefuiască un fort din Frisia, unde se spunea că ar exista o comoară fabuloasă. Povestea este plină de schimbări neașteptate de situație, condimentată din plin cu iubire, ură, gelozie, loialitate, trădare și – evident –mult sânge.

Cea de-a șasea (şi penultima) carte din serie se numește ”Death of Kings” și este aceea în care îl vedem pe Alfred tot mai bolnav, tot mai aproape de moarte. Dacă în ”The Burning Land” Cornwell ni l-a prezentat succint pe Edward (fiul și moștenitorul tronului lui Alfred) de data aceasta portretul acestuia capătă mult mai multă profunzime. Uhtred este un războinic matur acum (aproape bătrân, având în vedere speranța de viață din acele timpuri), renumit și respectat. În ciuda faptului că l-a învins pe dușmanul lui Alfred, Haesten, la Baemfleot, el nu s-a îmbogățit așa cum spera. Având nevoie de bani, arme și oameni, Uhtred se află în Mercia de unde încearcă să înțeleagă strategia pe care o vor folosi danezii în următorul lor atac asupra Wessex-ului. Lucru deloc ușor căci în ecuație se află și trupe saxone precum și un pretendent la tronul lui Albert. Totul se precipită atunci când moare Alfred, iar vidul de putere care se formează îl găsește pe Uhtred în postura celui care încearcă să-l ajute pe Edward (fiul lui Alfred) să-și păstreze tronul. Ritmul iute în care se mișcă evenimentele precum, culorile pe care autorul le folosește în pictarea personajelor sale, dialogurile pline de tensiune și provocări ascunse, vrăjitoare bătrâne sau zeițe întrupate, droguri halucinogene și pelerinaje la o peșteră în care se țineau reprezentații medievale în genul Victoria’s Secret… fac din această carte o lectură mai mult decât plăcută. Faptul că lui Cornwell i-a ieșit bine o demonstrează și succesul în vânzări, aceasta fiind deja cea mai bine vândută carte din toată seria Saxon, în ciuda faptului că a fost lansată doar în luna octombrie a anului trecut.  

Și întrucât se pare că în această serie va mai urma încă o carte, urmărind aventurile aceluiași erou spre finalul vieții sale, Uhtred ne mai poate spune încă liniștit: ”I’ll be back!”