vânătoarea - 3

Întocmai precum majoritatea sclavilor copii și el a fost pus să lucreze la început la bucătărie și la grajduri. După câțiva ani, a fost dat în grija bătrânului Oppa, vel-fierar peste grajdurile și atelierele Stăpânului. În anii ce au urmat, învățând cum să lucreze potcoave, cuie, sape, pluguri sau topoare, dar și arme și armuri pentru garnizoanele - tambboo ale soldaților din ținut, Urs își însuși aici atât ucenicia în fierărie, cât și o brumă de educație într-ale vieții. Și, vrând nevrând, pentru amândouă l-a avut maestru și model pe severul și asprul fierar. Însă, chiar dacă Oppa era sclav și el, bătrânul nu era nicidecum atât de docil sau umil ca ceilalți servitori din jurul lor. Văzându-l, primul lucru care îți venea în minte era faptul că acela era un om puternic și mândru. Iar impresia asta nu era dată doar de brațele bătrâne și musculoase, ca niște frânghii noduroase împletite împreună, ci mai ales de autoritatea tăioasă a tonului și a purtării sale. Priceperea și loialitatea lui sinceră față de Casa Thaador îl ridicaseră, din stadiul de sclav, până la funcția de vel-fierar, adică de mare fierar al moșiei. Din această poziție, Oppa putea chiar să gestioneze și să controleze munca oamenilor liberi, cum erau cei câțiva armurieri care lucrau în atelierele Stăpânului. Chiar dacă era sclav, în primul rând el era vel-fierarul și maistrul lor, cel de care trebuiau să asculte toți cei care munceau acolo. De fapt, chiar și Stăpânii și soldații lor i se adresau cu acest titlu, rezervat de obicei doar oamenilor liberi, lucru care-l făcea pe Oppa foarte mândru de realizările sale.

Încă de la început, de cum a ajuns să-l cunoască mai bine, Urs a intuit că bătrânul îl considera și pe el una din îndatoriri. Una pe care o dorea transformată cât mai repede într-o altă realizare de prezentat Stăpânului Thaador. Mai toate eforturile didactice ale lui Oppa îl făceau să se simtă ca o bucată încinsă de metal, pe care bătrânul dorea cu orice preț să o modeleze după un tipar pe care-l intuia doar el. Uneori, după câte o lucrare istovitoare în fața forjei și a nicovalei, în timpul unei pauze binemeritate, pe bușteanul cel mare de lângă fântâna din curtea atelierului, îi spunea pe un ton foarte serios:
”Fii cu băgare de seamă, măi copile, căci, dacă vei fi iute de minte și bun de muncă, s-ar putea ca Stăpânul să te lase să conduci atelierele și după ce eu nu voi mai fi. Până acum, altul mai breaz ca tine nu avem prin preajmă și norocul tău ar fi cu adevărat mare, căci orice sclav al moșiei și-ar da și o mână să ajungă în locul meu. Oricum aici, noi o ducem binișor. Crede-mă când îți spun că eu am văzut că nu-i așa în tot locul. Nu cred că ți-ai dori să muncești pe alte moșii.”
”Nu, Oppa.”
”Și nimeni de aici nu și-ar dori asta, dacă ar cunoaște toate lucrurile pe care le știu eu. Eu le spun tuturor povestea mea, dar sunt mulți și cei care rămân surzi la vorbele mele. Și, vorba aia, nu e surd mai mare decât cel ce nu vrea să audă. Am văzut mulți oameni care nu s-a supus regulilor Casei Thaador și care au fost vânduți rapid, ajungând să muncească în minele de fier sau chiar să fie trimiși să lupte cu animalele în arenele templelor. Să te gândești la asta!”
”Da, Oppa.” Urs știa bine ce cazne suportau sclavii pe diferitele moșii ale Stăpânilor astfel că în anii care urmară încercă să facă întocmai, învățând și lucrând cot la cot cu bătrânul fierar, care îi devenise ființa cea mai apropiată și într-un fel chiar familia lui, Oppa fiind modelul pentru ideea lui Urs de tată.


(va urma)

---------------------------------------------
Bear McCreary - Roslin and Adama


---------------------------------------------

Recomandări: vania (molotov), alex mazilu (pentru moni și iri), suzimuzi (coco chanel inspiration), teo (poveste de vis -25), caius (inocentul 19), cristian lisandru (cetatea 18), madi și onu (la mulți ani!), the world in a photo (caii sălbatici din delta dunării), theodora (întrebări și răspunsuri), cronica infinitului (omega 10), caius (inocentul 19), călin (telefonul de la ora opt)