rândurile acestea s-au născut în urma unui vizite la o mină din zona Petroșani și a unui scurt drum într-un autobuz plin cu mineri ce se întorceau acasă.
-------
portret de miner în alb și negru
pe locurile din spate aud o tuse.
sună oribil de parcă aerul se sparge în ţăndări.
mă întorc doar puțin, să-l privesc.
ochii adânciţi în orbite mă străpung,
dar privirea i se oprește undeva,
dincolo de mine.
pielea pergamentoasă abia stă întinsă pe oasele mari…
mâinile sunt negre, ochii obosiţi și roşii.
aceștia sunt singura pată de culoare,
dintr-un portret creionat în cărbune.
părul răvăşit şi netuns.
hainele negre și gri sunt roase la margini,
iar praful îi acoperă bocancii stâlciţi.
o mână imensă se strânge puternic pe bară.
autobuzul demarează în pârâituri infernale…
e mult praf și iz de transpiraţie.
parcă uneori mi-e şi teamă să respir aerul din jur,
de frică să nu mă molipsesc de imaginile gri…
ca şi cum te-ai teme să nu te trezeşti, a doua zi,
într-un film alb-negru ce descrie viaţa minerilor
din secolul 18.
ațipesc şi visez…
-------
Philip Glass - Blind Moles ("The Fog of War" 2003)
-------
autobuzul va opri și pe la: adela, vania, caius67, gabrieladsavitsky, carmen, victor, alex, maria, suzimuzi, lubileah, cristilisandru, cristidima, teonegura și geaninalisandru
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Postări
.jpg)
În urma drumurilor pe care le facem de colo-colo, pe aici sau pe afară, de fiecare dată există izvoare nesecate pentru diferite subiecte. Şi este bine că-i aşa.
RăspundețiȘtergereLumea aceasta a minerilor este fascinantă prin duritatea ei, prin amănuntele ordinare, prin fumul/praful care se depun până şi în suflete... Nişte oameni, nişte vieţi, de multe ori nebăgaţi în seamă, lăsaţi de izbelişte...
Mi-a plăcut foarte mult această descriere:
"mâinile sunt negre, ochii obosiţi și roşii.
aceștia sunt singura pată de culoare,
dintr-un portret creionat în cărbune.
părul răvăşit şi netuns.
hainele negre și gri sunt roase la margini,
iar praful îi acoperă bocancii stâlciţi".
Plus:
"parcă uneori mi-e şi teamă să respir aerul din jur,
de frică să nu mă molipsesc de imaginile gri… "
Dacă ar fi să-mi permit o sugestie, atunci aş recomanda (pentru o mai frumoasă şi elegantă curgere a poemului), eliminarea lui "chiar" din al doilea vers...
Un final de săptămână cât mai bun să aveţi!
nu știu alții cum sunt... dar eu când văd lucruri de o astfel de duritate nu pot fac altceva decât să le preiau și să le distilez prin trăiri, sentimente și cuvinte. îți mulțumesc pentru sugestie, știi că sunt fericit să primesc astfel de observații ce mă ajută să mai șlefuiesc lucrările :). un weekend bun și vouă.
RăspundețiȘtergereImagini dure, dar atât de reale. Ar fi fost de preferat să fi rămas doar în sfera viselor cât mai departe de realitate.
RăspundețiȘtergeresfasietor acest portret: alb, negru, putin rosu iar spre final, un vis...
RăspundețiȘtergere"tusea sparge aerul, îl face tăndări", numai să nu vrei, doar atunci nu vezi imaginea penetrantă a mesajului, nu auzi semnalul de alarmă tras de sunetul "oribil". Ochii, doar ei sunt singura luminiţă a ceea ce se numeşte "speranţă de mai bine". Privirea lui a împietrit în tine, dincolo de tine, ţi-a marcat clipa, spiritul, versul.
RăspundețiȘtergereÎn cea de-a doua strofă ai creionat, cu o precizie de invidiat, portretul minerului, totul este sumbru, aceasta este şi viaţa lui, a minerului.
"părul răvăşit şi netuns.
hainele negre şi gri sunt roase la margini,
iar praful îi acoperă bocancii stâlciţi."
După ce ne-ai făcut cunoştinţă cu înfăţişarea omului din subteran, ai subliniat, ingenios aş spune, prin două versuri forţa sa. Nu oricine coboară în subteran, nu oricine îşi asumă această viaţă.
"pielea pergamentoasă abia stă întinsă pe oasele mari…
o mână imensă se strânge puternic pe bară."
Mi-a plăcut şi finalul, punctează durerea, teama, tot griul în care este viaţa învăluită, atunci când îţi asumi această meserie.
"parcă uneori mi-e şi teamă să respir aerul din jur,
de frică să nu mă molipsesc de imaginile gri…
ca şi cum te-ai teme să nu te trezeşti, a doua zi,
într-un film alb-negru ce descrie viaţa minerilor
din secolul 18."
Visul acesta este cât se poate de real, ni se înfăţişează aşa cum este, fără artificii de prost gust, fără ocolişuri, cât se poate de natural.
Seară liniştită!
Carmen, am vrut să alcătuiesc portretul doar din imagini reale. tristețea poate veni însă din faptul că nouă, ele pot să ni se pară niște scene rupte dintr-un coșmar, însă au fost și vor rămâne normalitate pentru ei.
RăspundețiȘtergereMaria, ai intuit bine. ațipirea aceea din autobuz era o portiță de salvare în oniric... chiar și temporară.
RăspundețiȘtergereGeanina, îți mulțumesc foarte mult pentru atenția cu care mi-ai citit și disecat cuvintele. am cunoscut mineri și pot spune că am fost întotdeauna fascinat de forța pe care o emană. și nu mă refer aici doar la forța brută, fizică. ar însemna să mă opresc doar la un prim strat, superficial. ceea ce vreau să spun este că dacă ajungi să sapi în profunzime, găsești oameni căliți sufletește, puternici și hotărâți și responsabili. una din comparațiile pe care le-aș face ar fi că adesea mi s-au părut ca niște veterani de război. ca niște oameni care au trecut prin prea multe greutăți, lucru care i-a făcut să privească viața altfel decât noi...
RăspundețiȘtergereun weekend plăcut să aveți și voi.
zolty, vă mulțumesc pentru vizită. am început și eu să explorez blogul Dvs.
RăspundețiȘtergerechiar dacă o să sune ciudat îţi zic: mi s-a ridicat părul pe mână... ai surprins într-o atmosferă tristă viaţa incoloră a unei fiinţe..
RăspundețiȘtergereașa este Alex, unii sunt obligați să trăiască astfel. dar câtă lume din jurul nostru își duce traiul în mod voluntar în realități incolore căci nu dorește sau nu știe cum să-și coloreze existența...
RăspundețiȘtergere