luni, 10 ianuarie 2011

Moș Goangă și Badea Rădescu

----------

o bucățică de proză scurtă.


Pe cei doi i-am cunoscut într-o vară pe când ne pregăteam de niște drumeții pe lângă Dunăre. Ajunsesem prea devreme la o gară de unde trebuia să aștept doi colegi de drumeție și m-am gândit să pierd vremea dând o raită prin satul ale cărui străduțe înguste și șerpuitoare mă îmbiau la plimbare. Moș Goangă și Badea Rădescu erau un adevărat cuplu de scenă. Erau amândoi bătrâni și amândoi extrem de mândri de faptul au ajuns decanii de vârstă nu doar ai comunității lor ci și ai zonei, pe o rază de câțiva kilometri în jurul sătucului în care locuiau. Proclamau acest lucru așezați la o masă pe terasa barului "Victoria's Secrets", unde stăteau cât e ziulica de lungă să privească drumul principal și pe cei care treceau pe acesta. Comentau cu glas tare tot ceea ce nu se potrivea cu șablonul în care încadraseră ei lucrurile lumii care-i înconjura. Și activitatea aceasta îi ținea ocupați o bună parte din vreme.

Adevăratul nume a lui Moș Goangă se pierdea în negura timpului și doar câțiva din cei mai bătrâni îl știau pe "numele cel bun", adică Nicolae Furnică. Porecla ajunsese nume iar numele se pierduse, cum se întâmpla de multe ori in comunitățile mici. Badea Rădescu se trăgea dintr-o familie de evrei bănățeni mutați cu forța în zona Bărăganului și astfel se explică cum de ținea morțiș la formula aceasta. Oricum, aceasta era rezervată doar celor care îl cunoșteau foarte bine, căci altfel se prezenta cu titulatura completă: Căpitan Shlomo Radmann. Numele evreiesc și-l recuperase doar după Revoluție căci până atunci, după spusele lui, “armata și sistemul îl obligaseră să-l schimbe și să poarte un nume românesc”. Dar ceea ce-i făcea cu adevărat fericiți pe amândoi era să povestească oricui istoria momentului în care s-au întâlnit și în care se împrieteniseră pe viață. Oricui, cu condiția să fie omeniți cu câte o tărie la birtul cu terasă din sat.

“Păi era prin iunie '42 și unitatea noastră era staționată la Ploiești.” Povestea era începută, ca de obicei, de Badea Rădescu, Căpitanul Radmann pentru străini. “Compania mea era răsfirată printre toate instalațiile rafinăriei. Aveam sub comandă doar vreo 120-130 de băieți, căci efectivele noastre scăzuseră după înființarea noilor divizioane care au fost trimise în Crimeea."Așezarăm tunurile Vickers de 75 în trei amplasamente bine gândite și apărate, în vreme ce pe cele mai mici, Rheinmetall-urile de 37 le-am lăsat mai în interior, către centrul rafinăriei. Stăteam și fumam mai toată ziua căci știam că rușii bombardau mai ales zona Sulina, Constanța, Tulcea și Sf. Gheorghe sau zona frontului pe la Tiraspol și Nicolaev.” În momentul acela povestea era preluată de Moș Goangă, care își dregea vocea în vreme ce Badea Rădescu mai lua o înghițitura din vodca ieftină cu care fusese cinstit.

“Eu făceam parte din echipa de întreținere a cailor din unitate. Când m-au luat la oaste m-au întrebat dacă mă înțeleg bine cu animalele, în special cu caii. Și le-am zis că da, crezând că o să mă trimită la cavalerie. În schimb, am ajuns la grajdurile atelajelor pentru tunuri. Și toată ziua ‘grijeam de cai, curățând grajdurile, potcovindu-i sau țesălându-i. Pe data de 12 iunie eram la pășune cu ei, pe un câmp de lângă unitate. Stăteam pe spate mestecând un fir de iarba, când s-a întâmplat blestemăția! La început am crezut că îmi bâzâia o albină în ureche, dar nici urmă de așa ceva. Zgomotul era din ce in ce mai tare și pe deasupra auzeam și alte voci. M-am ridicat în picioare și nici urmă de oameni în jurul meu. Doar caii care stăteau liniștiți. Și credeți-mă că animal mai sensibil decât calul eu n-am văzut. Dacă ar fi auzit și ei ceva s-ar fi speriat fără-ndoială. Dar ei erau cuminți, păscând în continuare.”

“Vezi, era totul în capul lui” interveni pentru o clipă și Căpitanul Rădescu-Radmann încercând să amplifice momentul cheie al povestirii.

“Așa este, vezi Dumneata începusem să am vedenii în urechi căci nălucile îmi și vorbeau acum.” “Halucinații...” interveni, din nou fostul său comandant, corectându-l.
“La început m-am speriat căci credeam că dracii veniseră să mă ia, și-mi vorbeau pe limba diavolului. Inima stătea să-mi sară din piept și apoi m-am liniștit căci am început să aud și muzică. Înțelegi Dumneata, dracii nu cred că veneau să te ducă cu alai muzical. Stând așa am început să aud vocile tot mai bine și mi s-a părut că recunosc anumite cuvinte. Până și muzica mi se părea cunoscută. Și atunci mi-a picat fisa. Nae a lu’ Paraschiv - care era vecin cu casa lu’ moșu’ meu - lucrase în America. Fusese acolo să facă bani și când s-a întors de acolo s-a chiaburit. A cumpărat pământ mult și case, vite și cai. Bașca și-a mai luat și niște argați. Nae mai avea obiceiu’ să ne vorbească nouă, pruncilor de pe uliță în americană, să ne arate câte învățase el acolo. Și mai avea și o sculă de făcut muzică, o gramofoană d-aia cu discuri. Și muzica lui semăna cu tămbălăul dracilor din capul meu. Și cuvintele păreau a fi la fel. Și atunci m-a lovit ideea.”

Badea căpitan interveni din nou la acest punct, dându-i ocazia lui Moș Goangă să-și savureze paharul cu băutură:
“Și numa’ ce mă trezesc cu flăcăul ăsta venind în fugă către mine, zbierând din toți rărunchii că ne atacă americanii. Îl opresc. Stai mă, așa, ii zic, da’ de unde știi tu asta, că la radioul de companie nu s-a transmis nimica? El nimic, că știe, că-i adevărat și că-i groasă rău. Că ăia vin peste noi cu avionu’ și bombarda și că trebuie să ne pregătim. De unde știi tu, mă? Eu tot încerc eu sa aflu. Parcă-l văd și acum. I-am auzit dom’ Căpitan, îmi zice el plecând privirea, și îi aud și acum. Înțelegi dumneata? Noi nu auzeam nimica dar ăsta ne spunea că-i aude. Bine mă, îi zic, și de unde vin? Și el îmi arată, uite de acolo! Cum tot n-aveam nimic de făcut, mă apuc să dau alarma, barem să-i mai scot din amorțeală pe băieți. Pe Goangă îl țin lângă mine, să-mi spună ce aude.” La momentul ăsta, badea căpitan mai face o pauză de efect, dând pe gât și ultima gură de vodcă.

“Și să vezi comedie, la nici 5 minute de la alarmă începem să vedem hardughiile americanilor. Să fi fost șase sau șapte Liberatoare, d’ alea cu 4 motoare. Mari cât casa și puse pe rele. Ele vin jos că nu se așteaptă ca noi să știm ce ne paște. Noi începem să tragem că suntem deja aranjați, pregătiți și cu alarma dată... Bum, bum, ta-ta-ta-ta-ta și tot așa taică, ca să-i punem pe fugă. Ăștia se sperie că noi nu eram prinși pe picior greșit așa cum se așteptau ei, astfel că încep să arunce bombele la-ntâmplare. Noi reușim să le-mpușcăm câteva motoare și două fortărețe se lasă pe pășunea de lângă rafinărie iar celelalte ambalează sfârlezele și o iau la goană.”

Ajuns la acest punct, badea căpitan mai face o pauză să-și tragă suflul și să mai bea o gură de vodcă din paharele ce fuseseră umplute între timp de către birtașul ce-mi sugeră din privire să le mai ofer bătrânilor încă un rând. Moș Goangă își drese glasul și preluă povestea.

”Și acum vine partea interesantă. Că trebuia să ne gândim cum să le spunem superiorilor că...” Dar Moș Goangă se opri din povestit întrucât mă văzu ridicându-mă în picioare după ce mă uitai la ceas. ”Ce faci, măi băiete? Pleci acum la final?” În timp ce le plăteam consumațiile am încercat să le povestesc despre trenul care sosea cu doi prieteni care trebuiau așteptați la gară.
”Ahh, trenul. Apăi poți să stai liniștit că tocmai anunță Măria de la gară că trenul dumitale are întârziere jumătate de oră. Numai bine cât să ne mai dai un rând și să-ți spunem de medaliile și de laudele primite după aia.”


---------

Jimmy Dorsey - Together


---------

erau pe-acolo: adela, vania, caius67, gabrieladsavitsky, carmen, victor, alex, maria, suzimuzi, lubileah, cristilisandru, cristidima, teonegura și geaninalisandru

15 comentarii:

  1. "Proclamau acest lucru așezați la o masă pe terasa barului "Victoria's Secrets" - parcă îl văd pe Moş Goangă pe terasa acelui bar cu un astfel de nume...
    O atmosferă bine zugrăvită, Bogdane, astfel de poveşti (de viaţă) au, de fiecare dată, farmecul lor. Două personaje atent creionate, cu har, aş zice, să nu crezi cumva că te perii. Un text de proză scurtă care merită toată atenţia, îi voi invita şi eu pe musafirii mei să vină aici. Foarte tare pasajul în care Badea povesteşte, lăsându-l pe Goangă să-şi savureze băutura.
    Sper că povestitorul (tu?) a mai dat un rând celor doi...

    RăspundețiȘtergere
  2. Completare necsară - astfel de "bucăţele" de proză sunt binevenite şi altădată...

    RăspundețiȘtergere
  3. Cristian, mă bucur că ți-a picat bine textul ăsta. birtul mi-l închipuiam destul de decent însă având pereții plini de pagini de revistă și fotografii cu modele defilând în lenjeria de la Victoria's Secrets :D

    pă atunci când îl ai în față pe omul-fenomen care poate auzi până și undele radio cum să nu mai dai un rând...

    și promit că mă voi strădui și pe viitor :)

    RăspundețiȘtergere
  4. Intr-adevar, citind ce-ai scris, parca m-am simtit acolo, in mijlocul lor, iar tu pareai un povestitor ce statea intr-un colt, retras, cu caietul pe genunchi, scriind in timp ce ei vorbeau poavestea asta...
    Bine te-am gasit!

    RăspundețiȘtergere
  5. Teo, mulțumesc frumos pentru apreciere și pentru vizită.

    RăspundețiȘtergere
  6. vaaai, cat am mai ras... 'caci nalucile imi si vorbeau acum'. 'dracii nu veneau sa te duca cu alai muzical'. hahaha! felicitari, Bogdan! pe langa talentul de povestitor, ai un umor aparte care mie, personal, imi place tare mult!

    RăspundețiȘtergere
  7. Am citit cu aviditate textul. Gândul că oamenii pot fi prieteni, în adevăratul sens al cuvântului, mă determină să cred că nu este totul pierdut. Mi-au plăcut tare mult personajele, felul în care ai redactat cu lux de amănunt momente de neuitat din viaţa lor, momente deloc uşoare, dar de o frumuseţe greu de descoperit în zilele anilor pe care-i trăim.

    Seară plină de frumos alături de cei dragi!

    RăspundețiȘtergere
  8. Maria, mă bucur că te-a făcut să râzi... cred că am râs și eu de câteva ori când l-am scris căci mi-l citeam cu voce tare și chiar încercam să-l joc pentru a vedea dacă pare natural...

    RăspundețiȘtergere
  9. Geanina, poate că ideea de prietenie și de împărtășire a întâmplărilor vieții a stat și la baza compunerii acestui text. personajele mi-au iesit destul de bine căci în ele se întrepătrund mai multe tipologii, de la bunici și străbunici, la bătrâni din vecini sau chiar profesori în vârstă, figuri importante în viața unui copil, oameni care aveau întotdeauna câte o poveste pentru cei din jurul nostru... nu cred că trebuie să fim descumpăniți, căci și în zilele noastre mai sunt oameni care apreciază valoarea unei prietenii sincere, de calitate și a unor vorbe bune spuse la momentul oportun. în fond asta faceți și tu și Cristian, nu-i așa?

    chiar am avut o seară plină de flăcăul meu, pe care l-am trimis de curând la culcare. noapte bună :)

    RăspundețiȘtergere
  10. Da, asta facem şi chiar ne întrebam astăzi cum de am reuşit să ne întâlnim, să existe o astfel de compatibilitate. Noi punem mare preţ pe cuvântul prietenie, nu ştiu dacă reuşesc să cuprind prin aceste cuvinte tot ceea ce gândesc, dar pentru noi prietenia înseamnă: dăruire, fidelitate, seriozitate, a spune clar şi fără ocolişuri tot ceea ce crezi că afectează relaţia de prietenie, respect,bucurie, totul necondiţionat.

    Noapte bună!

    RăspundețiȘtergere
  11. așa este Geanina, prietenia asta și trebuie să însemne: seriozitate, fidelitate și onestitate necondiționată, respect... din păcate nu prea mai este multă lume care să-nțeleagă ideea cu sinceritatea fără ocolișuri și am fost uimit să descopăr în jurul nostru multe case construite fără o fundație solidă. bună dimineața.

    RăspundețiȘtergere
  12. Nu stiu daca e imaginara povestea, dar m-am simtit pe undeva prin preajma..
    Imi place cum scrii Bogdane!

    RăspundețiȘtergere
  13. mulțumesc frumos. într-adevăr, povestioara aceasta este un exercițiu de scriitură și de imaginație. atâta vreme cât am prin preajmă oameni care se pricep mai mine decât mine la scris, am zis să profit și eu pentru a mai șlefui asperitățile, cu ajutorul observațiilor lor.

    RăspundețiȘtergere
  14. Faină povestea. Ai reuşit să mă aduci acolo lângă cei doi bătrânei şi în lumea lor de demult. :)

    RăspundețiȘtergere
  15. Carmen, asta îmi era și intenția. așa încât mă bucur că am reușit să te ”transport” acolo, în tabloul creionat din cuvinte, cel puțin la fel de bine pe cât o fac fotografiile tale cu noi, privitorii :)

    RăspundețiȘtergere