“now is the winter of our discontent
made glorious summer by this son of York
and all the clouds that lour’d upon our house
in the deep bosom of the ocean buried”
-Richard al III-lea, W. Shakespeare
Pamantul putea erupe din nou, prin toti porii.
Regulile nu mai existau.
Chingile erau rupte iar biciul era fara de rost.
Potcoavele zaceau in pamantul umed de sudoarea trupurilor noastre abia intrezarite, zgribulite, zvarcolindu-se tremurat in noroiul dulce.
Caldura nu ne mai apartine caci sufletul nostru nu a putut topi niciodata oceanul de gheata asternut peste lumea lor.
Iar ei sunt atat de reci, de tineri, de nemuritori, de morti, de imobili.
Raceala de lespede imi topeste oasele, si incet ma amestec usor cu lava aceea de suflete innamolite, inhumate. Acolo noi suntem vii, atat de vii si de vesnici...
Gratii si custi, chingi, hamuri si funii, pe toate le simt aproape, reci-gheata pe pielea subtire si sensibila. Nefiind foarte rezistenta, se va rupe in curand si rana deschisa va lasa sa-i scape, involuntar, un urlet. Insa nu eu, NUUUUU!
Si apoi vom trage, din nou, busteanul.
In continuarea lui “acum”, cu mainile zdrelite si cu sudoarea inghetata, cu aburii care cad grei la pamant, sfaramandu-se in mii de ace de gheata, care apoi imi vor strapunge talpile goale.
Soarele da sa apara - Doamne, nu-l lasa! - Caldura ma acopera instantaneu, incep sa inaintez tot mai greu prin noroiul inca rece, tragand busteanul imens pe care stau eu si-mi comand sa nu parasesc drumul.
Si hamurile si lanturile care-mi zdrelesc picioarele, si soarele care aduce pentru cateva clipe alinarea, apoi, lantul incepe sa se incinga, fierul rosu frige, doare, se adanceste in carne, mirosul fiind insuportabil pentru mine, si incep sa urlu; URLU si vreau sa scap si mi-e sete de Tine, si vreau sa-i vad si pe EI cantand si sa-i aud mirosind a rug aprins si apoi sa rad si eu. SA RAD!
Si resist, caci in curind, va cobori din nou noaptea cu frigul ei racoritor si blestemat.
----------------------
Carl Orff - Carmina Burana - O Fortuna
Asculta mai multe audio diverse
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Postări
.jpg)
...!!! incredibil cum se sincronizeaza toate!!!
RăspundețiȘtergerechiar se sincronizeaza? nu stiu daca-i chiar asa, dar am putut sa vad de nenumarate ori ca nu prea exista coincidente in jurul nostru. de obicei toate se-ntampla cu un scop final care uneori ne scapa, doar pentru a-l putea intelege ulterior, chiar si dupa mai multa vreme.
RăspundețiȘtergeretotal de acord! de multe ori in viata mi-am notat cate o 'intamplare' care parea la vremea aceea doar o simpla coincidenta. si a trebuit uneori sa treaca ani de zile ca eu sa inteleg intreaga imagine creata din acea bucatica de puzzle! chiar cred ca in fiecare 'tulburare' exista o ordine si se poate ca incet incet sa devin si con-stienta de asta! m-a atins foarte tare ce ai scris! nu stiu cum faci, dar chiar reusesti sa captezi clipe de viata adevarate :)
RăspundețiȘtergereai zugravit foarte bine in culorile sumbre in care si shakesperare infatisa candva aspectele unei alte tiranii...
RăspundețiȘtergeredar subscriu si eu la nimerita alegere "carmina burana" , o piesa inaltata parca din acea "sete" pe care o aminteai si pe care o simt foarte multi in aceste momente.
sper ca mos Nicolae sa reuseasca sa ne umple cu acel Dar care sa ne faca sa rezistam fara a ne pierde pe noi insine, fara a ne indeparta de lumina calda care pana la urma va mistui "blestematul frig" al noptii.
sa ardem dar de frig impreuna, macar nu vom ajunge sloiuri ca si ei , singuri!
multumesc, Maria. incerc si eu sa inchid in cuvinte acele ganduri, parfumuri, arome si senzatii ce mi se par interesante sau demne de impartasit cu cei din jurul meu... ma bucur ca uneori mai si reusesc :)
RăspundețiȘtergerejadde, daca tot am pomenit si eu si tu despre el, cred ca bardul Will ne-a lasat o mare mostenire - aceea de a putea vedea dincolo de actiuni, dincolo de aparente... aceea de a patrunde in profunzime, in lacasurile ascunse ale sufletului uman, acolo de unde fiecare dintre noi isi infinge radacinile spiritului, acolo unde sade forta noastra. si daca stim sa ne reintoarcem de fiecare data acolo, fara sa ne pierdem si sa ne ratacim, atunci nimeni si nimic nu va conta mai presus de propriile noastre valori si idealuri.
RăspundețiȘtergerenah, ca a iesit de-un mic discurs... n-am vrut :)
Brr... citind ce-ai scris mai sus, m-am simţit cum mă simţeam când citeam anumite pasaje din "Infernul".
RăspundețiȘtergereŞi cum te-ai obişnuit deja (sau poate nu): http://www.youtube.com/watch?v=lqqxl6VZaGw
Nu extraordinar de reuşit. Şi nu e chestiune de timing cum zice un comentariu pe-acolo. Măsurile piesei origiale sunt uniforme şi echivalente. Dar cum elementele de combinat sunt atât de (!) paralele, faptul că doar s-a gândit cinvea la convergenţa lor e lăudabil. Trebuie să ai răbdare, devine mai interesant în partea a doua.
PS: La tine ninge mai frumos decât la mine. :p
wow Victor, multumesc pentru comparatie, as vrea eu :P
RăspundețiȘtergerela Carmina ai avut dreptate, am rezistat pana la sfarsit si intr-adevar s-a mai dres catre partea a doua. dar oricum, a bate (bine) la tobe cred ca este deja destul de dificil si fara a mai incerca sa o faci pe niste ritmuri medievale... chit ca nu stim cat de bine o fi reusit Orff sa recupereze si linia melodica, caci nu existau partituri lasate de atunci. la recuperarea unor ritmuri medievale parca as merge mai mult pe trupe precum Vox Vulgaris sau Corvus Corax, pe care le-ai mai auzit pe la mine :)
am uitat de ninsoare... daca-ti place, gasesti widget-ul pe bara din dreapta, dupa carti.
RăspundețiȘtergere