multe și (nu prea) mărunte, într-un coș de vară

Liniștea (cu „L” mare) trona pe aici în ultimele săptămâni, fiind atât de profundă încât ar fi riscat să spargă timpanele Vizitatorilor...

am avut noroc că aceștia și-au rărit vizitele, fiind probabil și ei goniți prin munți sau pe la mare de căldura asfaltică a Orașului. unul scris tot cu „O” mare, să se potrivească oricărei urbe vrem noi.

dată fiind absența, nu m-a surprins prea tare să văd cutia cu scrisori plină, mirându-mă însă faptul de a găsi un morman respectabil cu știri despre lucruri faine realizate de ilegaliștii despre care știam că se luptau cu vipia prin codri și pe poteci montane sau pe interminabile plaje cu nisip enervant de fin și capcane bogat ornate cu scoici. dar, se pare că au avut și timp pentru altceva decât plimbări și plajă, drept pentru care v-am pregătit o listă cu ultrascurte sau un coș de vară ( inițial scrisesem „coș cu bunătăți”, dar am modificat căci avem și o veste mai puțin bună):

- înainte, însă, de a trece la știrile de pe frontul ilegalist, trebuie să vă spun că de la începutul acestei luni pe biroul meu și-a făcut culcuș și cel de-al VII-lea volum colectiv ”Amprente Literare”. introducerea acestuia este semnată de fondatorul cenaclului, scriitorul Cristian Lisandru: 

„ În acest al şaptelea volum al antologiilor „Amprente Literare”, strunele trupului vibrează/ până la ultimul strop de sânge (Mihaela Aionesei), doarme pământul/ legănat la ceas de  taină/ de ochiul nevăzut/ al Creatorului (Elena Marin Alexe), degetele albe mereu speriate de atingeri/ acum zac albăstrite/ cu buzele deschise spre nicăieri ahotnic (Maria Ileana Belean), iar ceasul uitării bate/ ca o inimă rănită (Vasile Bledea Budeşti). Stare de bine, sete literară neostoită.

         E ca atunci când iubeşti două femei/ una mai frumoasă decât cealaltă/ nu le lipseşte nimic/ două amfore cu vin fiert/ din care te îmbrătişează aburul (Dan Petruţ Cămui), o descătuşare emotivă aşezată în umbra de vorbă rămasă pe buze  (Silviu Crăciunaş), în timp ce mantia albă,/ spălată de lumina dimineții,/ acoperă dealurile/ care au genunchii la gură (Ovidiu Cristian Dinică).

        Amprenta inconfundabilă a dorului, omniprezentă – Să te tot fi dus,/ Acolo unde eu nu pot ajunge decât cu gândul./ Însă gândul meu e mut şi nu are putere să ţipe (Tudor Enea) -, induce chemarea fierbinte a dorinţei nestăvilite – Aşteaptã-mã, iubire, cu macii tãi de foc,/ Împart cu tine mãrul, în umbra unui vis (Maria Ieva).

        Asumarea obiectivă a unei priviri retrospective – nu am ştiut niciodată/ să îmi expun tabloul durerii/ poate fiindcă viaţa mea/ nu e demnă de o galerie de artă (Geanina Lisandru)  deschide, firesc, poarta către lumea în care o femeie a ţipat a moarte şi a viaţă/ cu vara strânsă la piept (Cristian Lisandru), iar certitudinea unei concluzii – când n-am mai ştiut în care parte mă poartă valul zilelor,/ am simţit că pretutindeni sunt departe (Lia Mureşan) – se alătură gândului izvorât din acceptarea, fără rezerve, a realităţii – știu că mi-a venit vremea./ vreau să zbor,/ dar mă încurc în liniile de forță/ și realizez că înălțimea îmi poate fi fatală (Bogdan Onin) -, pe ritmul năvalnic al cordului poetic – Inima mea – clepsidră pe jumătate,/ caută asiduu/ să-şi întregească existenţa,/ să lase dragostea…/ să curgă (Alin Terheş).

     Un volum consistent care strânge între copertele sale stiluri diferite şi destine aflate în convergenţă literară, un volum trudit şi meritat de toţi cei paisprezece autori, alăturându-se celor şase volume editate până acum, îmbogăţind, prin frumosul cuvintelor scrise în paginile sale, zestrea scrisă a acestui cenaclu şi a fiecărui autor în parte.”

- o altă apariție ce trebuie semnalată este Revista Suspans, ajunsă la numărul 27. de citit AICI.  din cuprins remarc cu plăcere o proză scurtă pe care o cunosc și o apreciez mult, și anume povestirea „Utimul tablou” a lui Cristian Lisandru, pe care îl felicit. aceasta se poate citi AICI.



- ieri a murit scriitorul britanic Harry Harrison, tatăl unor romane precum ”Bill, the Galactic Hero”, ”Deathworld”  sau ”Make Room! Make Room!” carte care a și fost adaptată ca scenariu pentru memorabilul film ”Soylent Green” din 1973, cu Charlton Heston.

- în altă orine de idei, v-aș mai spune că în scurta mea perioadă de ilegalist prin munți m-am apucat de citit „Drood” și că îmi place foarte mult. romanul lui Dan Simmons este un cărțoi mare (peste 900 de pagini ”or so”), dar a fost construit ca un mecanism complex, plin de angrenaje și piese în mișcare, acesta fiind și un decor care face ca povestea să pară foarte plină de acțiune (chiar dacă nu-i întotdeauna așa). personajele sunt  bine realizate, complexe și acaparatoare, cu vieți, vicii și motivații foarte credibile, care te cuceresc rapid. atmosfera victoriană este sofisticată și rafinată, pur și simplu: ”exquisite” și te îmbie la lectură. scufundările în lumea fantastică a lui Simmons au fost atât de plăcute, încât am ajuns foarte rapid dincolo de mijlocul cărții fără să-mi dau prea mult nici seama, nici silința.

pe final, trebuie să mai fac o scurtă observație. dat fiind faptul că în ultimii ani am citit SF & F mai mult  în engleză, cred că îmi pot permite să remarc că traducerea în română mi s-a părut extrem de nimerită și acordată pe atmosfera romanului. așa „DA” și mai vrem. se aude, domnu' Pricăjan? :P      



- în ciuda tumultului de pe scena politică, parcă n-aș mai vrea să comentez, căci majoritatea cititorilor mei îmi cunosc orientarea și părerile. vă spun doar, că în cazul în care țara asta nu-și descoperă rapid o șiră a spinării și respectul față de demos-kratos (și de exemplu, referendumul nu va fi validat, pe cine știe ce scuză) eu voi fi unul dintre cei care vor ieși în stradă. pentru că nu-i normal ca un dictator să ostracizeze un întreg popor, ci ca poporul să-l ostracizeze pe el...  nah, că mi-am vărsat năduful.


- era să uit! pe Cititor SF, Tudor ne invită să parcurgem o listă cu „proză scurtă minunată la liber”, AICI. eu am citit deja mare parte din ele și vă pot spune că merită să vă aruncați asupra lor! mulțumim Tudor.