Ultimul argument nu este decât un alt început

Ieri seară mă tot gândeam ce titlu să dau acestei postări. Am scris, am corectat, am cumpănit, am schimbat, am șters, am decis … și a ieșit asta. Un titlu care s-ar explica prin faptul că, supărat fiind de sosirea la un capăt de poveste, nu mă puteam gândi - cu speranță - decât la un alt început. Și întrucât ați văzut ce anume citeam zilele acestea, poate ați intuit deja că am isprăvit de citit trilogia lui Joe Abercrombie, ”The First Law”. A fost o lectură foarte rapidă, pentru mine poate cea mai rapid parcursă trilogie din ultimii ani. De fapt, chiar povestea care se întinde pe cele trei volume ”The Blade Itself” (apărută în 2006), ”Before They Are Hanged (din 2007) și ”Last Argument of Kings” (din 2008) are un ritm foarte alert, astfel că parcă te și invită la o călătorie fără prea multe pauze (aici).



V-am mai spus (aici) că Abercrombie îmi place. Chiar foarte mult. Are un stil frumos, curat, fără prea multe zorzoane, în care prevalează și se observă lucrătura asupra personajelor, a dialogului și asupra acțiunii în care le aruncă fără zgârcenie, pe toate. Ziceam încă de la prima lectură că am observat că pilonii pe care și-a construit lumea fantastică sunt chiar personajele sale. Acestea sunt urmărite pas cu pas (în unele cazuri chiar gând cu gând), acțiunile lor fiind prezentate cu mare atenție, iar întâmplările prin care trec ajung să arunce oarecum în treacăt o lumină și asupra lumii înconjurătoare. Dacă George Martin sau Gene Wolfe are/avea răbdare, talent și nevoie să prezinte lumea în care se mișcă personajele lor în fiecare detaliu și cel mai mărunt amănunt, Abercrombie parcă nici nu are trebuință de așa ceva. Lumea fantastică gândită de autor se construiește în jurul cititorului ca un fel de schiță sau contur abia ghicit în întuneric. Personajele sunt făcliile care atunci când trec printr-o anumită zonă, o luminează puțin, făcând-o să prindă formă și culoare în fața noastră, însă doar atât cât să înțelegem încă o mică piesă din puzzle. Apropos de puzzle, cele trei cărți din această serie nici măcar nu au o hartă a locurilor imaginate și din această pricină Abercrombie a ajuns să fie considerat un scriitor de fantasy cam excentric. (Notă – pentru romanul ”Best Served Cold” din 2009 - a cărui acțiune se petrece tot în lumea imaginată pentru trilogia ”The First Law” – se pare că până și Joe a fost nevoit să cedeze presiunilor cititorilor, cartea având o hartă, ce-i drept doar parțială. Nu știu dacă în ”The Heroes” care apărut anul acesta există hărți). Dar lipsa unor reflectoare prea puternice asupra întregului decor nu ne deranjează foarte mult, mai ales atunci când intriga și scenele de luptă sunt extrem de bine lucrate și stropite din greu cu sânge și adrenalină. Dar acestea nu sunt bătălii oarecare. Cred că sunt printre cele mai bine scrise scene de luptă pe care le-am citit de multă vreme. Și chiar dacă George Martin rămâne un maestru (el fiind un bucătar foarte atent la toate ingredientele) nici Abercrombie nu este departe, demonstrând că a înțeles că o bătălie/luptă nu poate căpăta proporții de legendă fără un puternic conflict emoțional. Dar seria lui Abercrombie nu este doar un carusel dedicat acțiunii pure. Cărțile abundă și în dialoguri (atât între personaje dar și interioare) bine scrise și având, pe alocuri, o doză generoasă de umor.



În ceea ce privește personajele, vă mărturisesc că inițial, chiar de la primele pagini ale ”The Blade Itself” am avut un moment de teamă în ceea ce privește suita lor, care mi se părea prea banală: doi războinici barbari din Nord, un ofițer de curte sclifosit și arogant, o femeie războinică țâfnoasă și agresivă, un soldat ambițios, harnic și muncitor, provenind din clasa de jos și un torționar al Inchiziției ale cărui vise, corp și speranțe au fost distruse tot prin tortură. Astfel, Logen Ninefingers, Dogman, Jezal dan Luthar, Ferro Maljinn, Collem Vest și Sand dan Glokta sunt personajele principale (POV) care ne ghidează. Ele sunt cele ale căror gânduri pot fi ascultate, înțelese și împărtășite (aproape întotdeauna) de către cititor. Dar complexitatea cu care a fost redată vocea fiecărui personaj din această trupă a făcut să dispară rapid orice dubiu avut inițial. Tot prin POV-uri ajungem să cunoaștem și celelalte personaje ale cărții. Care sunt multe și variate, foarte atent creionate și ele. Cel mai important dintre ele este vrăjitorul Bayaz, un puternic magician care va lega și dezlega multe dintre destinele personajelor din întreaga serie. În legătură cu acest magician aș spune că Abercrombie a investit mult timp și atenție în portretizarea lui. Și celelalte personaje (principale sau secundare) sunt extrem de bine redate, dar tabloul lui Bayaz este ”pictat” treptat, așa cum este ”văzut” de cititor prin ochii lui Logen, al lui Jezal, Ferro și Glokta, fiecare dintre ei adăugând alte culori și păreri, în funcție de sentimentele pe care le au în acel moment față de băgăciosul vrăjitor. Căci Bayaz este un fel de Merlin extrem de uman, păcătos și mândru, aplecat asupra problemelor lumii, însă într-o manieră foarte personală, detașată și foarte cinică.

Dintre toate personajele principale, aș zice și eu – ca mulți alții – că inchizitorul Glokta este personajul cel mai reușit al lui Abercrombie. Un fost ofițer de carieră, erou de război, renumit campion spadasin, Glokta este capturat de inamic în ultimul război dintre Uniune și Imperiu și este torturat cu cruzime vreme de doi ani. Distrus din punct de vedere fizic și psihic el se întoarce acasă o umbră celui ce fusese altădată. Fără prea mulți dinți, groaznic schilodit și lăsat cu limitate capacități motorii, urmărit mereu de durere, un bărbat în floarea vârstei (pe la 35-40 de ani) ajunge să aibă aspectul fizic și sănătatea șubredă a unui bătrânel. Dar acolo unde corpul îl trădează, mintea lui ascuțită compensează. Iar inchizitorul Glokta are un dialog interior (auto)ironic, crud, tăios și amuzant deopotrivă. Și chiar dacă Abercrombie își schimbă cu abilitate tonul și stilul pentru a se potrivi fiecărui personaj, capitolele lui Glotka rămân parcă cele mai reușite. Nu degeaba, impresia mea este că pe umerii lui se clădește prima carte, și pe fundația acesteia se ridică întreaga trilogie.



Chiar dacă fiecare carte din serie are personalitatea ei, ritmul propriu etc. întregul tablou este bine închegat, mai ales de transformările (maturizarea) unor personaje. Ceea ce mi s-a părut interesant este și ”maturizarea” cititorului care este absorbit și cucerit de antieroi precum Logen ”Bloody Nine”, Glokta sau chiar Bayaz. Aceste personaje au un comportament deseori imoral și profund greșit, dar treptat ajungem să le cunoaștem și să înțelegem adevăratele cauze care i-au făcut să acționeze așa. Ele nu sunt ”rele” prin vocație, ajungând să comită răul doar împinse de ambiție, din spirit de supraviețuire sau egoism, pentru atingerea unui scop mai înalt și mai nobil etc.

N-aș vrea să vă mai spun prea multe. De fapt, aș vrea, dar risc să încep a vă dezvălui prea mult din poveste. Și ar fi păcat. Trilogia aceasta merită citită rapid, cu sufletul la gură. Chiar ritmul ei alert îmi lipsește acum și vă spuneam că am fost destul de supărat atunci când am ajuns la capătul lui ”Last Argument of Kings”. Dar mi-a trecut aproape imediat, întrucât – așa cum vă spuneam mai devreme - am aflat că Abercrombie a mai scris încă două cărți plasate în același decor, anume: ”Best Served Cold” (2009) și ”The Heroes” (2011). Astfel încât finalul trilogiei ne îndreaptă deja către un nou început. Styria*, here I come!

(* notă - se pare că acțiunea din acest roman se petrece aproape exclusiv în Styria)


Recomandări: suzimuzi atelier (another part of me...), vania (aniversară...), teo negura (poveste de vis - 56), shayna (andre rieu...), gabriela elena (execuție fructată...), pilula lui lisandru (fmi...)

O lamă cu tăiș

De câteva zile am început să citesc cartea unui autor nou, cel puțin pentru mine. Adică nou, până săptămâna trecută. De fapt, despre Joe Abercrombie am citit destul de multe păreri, l-am auzit în dialog cu George R R Martin, dar n-am citit nimic scris chiar de el, până acum. Și, întrucât tot susțin eu că aici este un atelier de ascuțit cuvinte, mi se părea natural să încep lectura ”abercrombiană” cu un volum cu tăiș, adică cu ”The Balde Itself”, romanul lui de debut și prima parte a trilogiei ”The First Law”.



Primul lucru pe are l-aș spune este acela că lumea fantastică creionată de autor se ”simte” extrem de credibilă și de reală, iar asta se datorează, în principal, personajelor care populează acest univers. Văzând modul plin de migală în care le-a creionat și construit, încă de la primele capitole, devine foarte clar că Logen, Glokta, Bayaz și Jezal sunt pilonii pe care Abercrombie a decis să-și clădească lumea. Și a făcut bine, căci fundație este solidă, iar capitolele dedicate fiecărui personaj nu fac altceva decât să crească complexitatea și adâncimea lor. Și nu glumesc când spun că sunt niște construcții complexe. Toate personajele cărții sunt multifațetate, cu laturi negative și pozitive în același moment, dure și seducătoare, cinice și amuzante, pline de viață și egoism, trăsături care fac extrem de credibile și de reale. Dialogurile sunt bine lucrate, de asemenea, făcând din această carte o lectură extrem de fluidă și o experiență foarte plăcută, pe care v-o recomand cu căldură.

Și ca să vedeți că lui Abercrombie îi ies foarte bine și scenele de luptă, vă ofer un scurt fragment plin de acțiune:

------------------------------


” He looked the three bandits over again. They didn't expect a fight, not from two unarmed men—the spear was sideways on, the sword pointed at the ground. He didn't know about the axe, so he'd have to trust to luck with that one. It's a sorry fact that the man who strikes first usually strikes last, so Logen turned to the one with the helmet and spat the spirit in his face.
It ignited in the air and pounced on him hungrily. His head burst into spitting flames, the sword clattered to the ground. He clawed desperately at his face and his arms caught fire as well. He reeled screaming away.
Quai's horse startled at the flames and reared up, snorting. The skinny man stumbled back with a gasp and Logen leaped at him, grabbed the shaft of the spear with one hand and butted him in the face. His nose crunched against Logen's forehead and he staggered away with blood streaming down his chin. Logen jerked him back with the spear, swung his right arm round in a wide arc and punched him in the neck. He went down with a gurgle and Logen tore the spear from his hands.
He felt movement behind him and dropped to the ground, rolling away to his left. The axe whistled through the air above his head and cut a long slash in the horse's side, spattering drops of blood across the ground and ripping the buckle on the saddle girth open. Boil-face tottered away, spinning around after his axe. Logen sprang at him but his ankle twisted on a stone and he tottered like a drunkard, yelping at the pain. An arrow hummed past his face from somewhere in the trees behind and was lost in the bushes on the other side of the road. The horse snorted and kicked, eyes rolling madly, then took off down the road at a crazy gallop. Malacus Quai wailed as the saddle slid off its back and he was flung into the bushes.
There was no time to think about him. Logen charged at the axe-man with a roar, aiming the spear at his heart. He brought his axe up in time to nudge the point away, but not far enough. The spear spitted him through the shoulder, spun him round. There was a sharp crack as the shaft snapped, Logen lost his balance and pitched forward, bearing Boil-face down into the road. The spear-point sticking out of his back cut a deep gash into Logen's scalp as he fell on top of him. Logen seized hold of the axe-man's matted hair with both hands, pulled his head back and mashed his face into a rock.
He lurched to his feet, head spinning, wiping blood out of his eyes just in time to see an arrow zip out of the trees and thud into a trunk a stride or two away. Logen hurtled at the archer. He saw him now, a boy no more than fourteen, reaching for another arrow. Logen pulled out his knife. The boy was nocking the arrow to his bow, but his eyes were wide with panic. He fumbled the string and drove the arrow through his hand, looking greatly surprised.
Logen was on him. The boy swung the bow at him but he ducked below it and jumped forward, driving the knife up with both hands. The blade caught the boy under the chin and lifted him into the air, then snapped off in his neck. He dropped on top of Logen, the jagged shard of the knife cutting a long gash in his arm. Blood splattered everywhere, from the cut on Logen's head, from the cut on Logen's arm, from the gaping wound in the boy's throat.
He shoved the corpse away, staggered against a tree and gasped for breath. His heart was pounding, the blood roaring in his ears, his stomach turning over. 'I am still alive,' he whispered, 'I am still alive.' The cuts on his head and his arm were starting to throb. Two more scars. It could have been a lot worse. He scraped the blood from his eyes and limped back to the road.”
------------------------------

Cartea a fost tradusă și în limba română, cu titlul ”Tăișul sabiei”. Celelalte două cărți din seria ”The First Law” sunt ”Before They Are Hanged” și respectiv ”Last Argument of Kings”.

LATER EDIT - astăzi (27.09.11) a apărut și o recenzie acoperitoare a primelor două volume din trilogie, pe Cititor SF, scrisă de kyodnb - AICI
 

------------------------------
Recomandări: suzimuzi atelier (amazing...), vania (tratament...), teo negura (poveste de vis - 50), shayna (când mă doare...), cristian lisandru (la un moment dat...)