bogdan onin - ascuțind cuvinte: din partea lui Luca

Se afișează postările cu eticheta din partea lui Luca. Afișați toate postările

duminică, 27 mai 2012

ultrascurte... văzute pe drum

1. zilele trecute, în drum spre școală, în mașină cu juniorul. un bou cu un audi de la a6 în sus, mă depășește pe dublă linie continuă. totul, doar ca să-mi taie calea și să intre, pe dreapta - 50 de metri mai încolo - la o benzinărie. rămân calm, dar îi spun câteva în gând, scăpând și-un ”dobitocul!” cu voce tare. atent, juniorul mă întreabă de ce l-am catalogat astfel. îi răspund că vita… ”domnul” a călcat linia continuă.

”atunci este un dobitoc continuu!” concluzionează și flăcăul.

2. întotdeauna am știut că, la sat, lucrurile au o valoare direct proporțională cu utilitatea lor. poți să-i dai babei orice pereche de pantofi Christian Louboutin (nu mă întrebați de unde știu de el…) că ea tot gumarii înalți - cu care poate merge în grădină și pe ploaie și pe soare - o să-i aibă mai aproape de suflet. e și normal, atunci, că oamenii ăștia consideră că o sacoșă trainică și încăpătoare este trebuincioasă la casa omului. și chiar dacă respectivul articol a fost primit în campanie electorală de la un anumit personaj care le-a tăiat ”penziile” și i-a năpăstuit la greu, tot anevoios te desparți de un astfel de obiect extrem de util. soluția lor, mă-ntrebați? e simplu: se-ntoarce sacoșa pe dos și se folosește mai departe!

până la urmă, ei au dreptate. este mai importat sacul decât cel care a fost prins cu mâța-n el!

miercuri, 7 decembrie 2011

din partea lui Luca - 3

și personajele din Ice Age au intrat în spiritul Crăciunului. cel puțin așa se vede din filmulețul acesta, pe care l-am găsit la piticu. lui Luca i-a plăcut foarte mult, astfel că s-a gândit să-l postăm și noi. enjoy :)

marți, 13 septembrie 2011

despre începutul anului școlar și un alt eveniment important

A fost liniște mare pe blogul de ascuțit cuvinte, căci ultimele zile dinaintea începerii școlii ni le-am dedicat unei scurte ieșiri la munte, unde am petrecut înconjurați de noi prieteni și de familie. Dar când spun familie, să știți că mă refer la muuultă familie toată laolaltă. În sensul în care ne-am (re)găsit acolo o parte destul de consistentă de veri, unchi, mătuși, verișoare, nepoți și nepoate de care nu mai știam prea multe (sau de care nici nu știam că există!). Oricum, locurile au fost foarte frumoase iar oamenii așijderea, iar descoperirea a fost cu atât mai interesantă cu cât a cuprins și personaje și caractere umane, nu doar peisaje montane.

---------------------------

Întorși rapid acasă, ne-am luat cu pregătirea pentru prima zi de școală din viața flăcăului nostru. Care a ieșit foarte bine. Sar destul de repede peste festivitatea de deschidere la care s-au auzit atât ”Oda Bucuriei” cât și ”Deșteaptă-te Române” (cu toate cele patru strofe obligatorii :P), peste cuvântările de început, la care un consilier local (fost membru PCR, probabil) văzând el atâta puhoi de lume s-a visat la o serbare comunistă și a început să răcnească lozinci de tot felul, așteptând probabil un ”URAAAAAAA” unanim din piepturile mici ale școlarilor. Puțin a lipsit să nu primească un ”HUUOOOOOO!” ”din toată inima și cu toată dragostea”, din partea părinților. Școala arăta destul de rău la exterior și destul de bine la interior. Cred că știți că asta înseamnă două lucruri: bani de la minister pentru renovare ioc sau deloc, dar fonduri și implicare maximă din partea părinților și a dascălilor, cât încape. Deh, asta-i țara și cu asta defilăm. În rest, plin de copii de toate felurile, vorba lui Yeti din ”Monsters & Co.” (versiunea italiană): ”bimbi belli, bimbi brutti, bimbi che fanno i rutti”. Dar flăcăul nostru a fost încântat de schimbare. Și ca să vă dați seama cât de lipsit de trac și de relaxat era copilul la ora 12, după prima zi de școală din viața lui, vă povestesc o scenă. La ieșirea din clasă, atât eu cât și mama lui îl asaltam cu întrebări de genul: ”cum a fost?”, ”cum ți-a plăcut?”, ”cum sunt colegii?” etc. La care el ne-a răspuns că a vorbit cu băieții și că are un coleg de bancă cu care se înțelege bine.
Eu: ”Dar fetele?”
El: ”Păi, nu știu! Nu prea am vorbit cu ele.”
Eu, insist: ”Pe când mergeam eu la școală, să știi că mă înțelegeam foarte bine cu toate fetele.”
La care el îmi aruncă: ”Pe vremea ta, poate erau mai drăguțe!”
V-am spus că e hâtru flăcăul meu? Oricum, sar în apărarea colegelor lui și vă spun că are în clasă fetițe foarte drăguțe, doar că n-a apucat el să le cunoască :D.

---------------------------

La categoria ”alt eveniment important” se încadrează și apariția celui de-al IV-lea volum colectiv al cenaclului de poezie și proză ”Amprente Literare”. Pentru mine, aș zice chiar că se-nscrie la ”foarte importante”. Chiar dacă volumul a apărut spre sfârșitul lunii iulie, doar acum am apucat a scrie despre acest moment cu greutate. Într-un fel, cred că am avut nevoie de puțin timp pentru a distila mai bine momentul, căci trebuie să vă spun că în ciuda faptului că mi-am văzut de multe ori cuvintele tipărite în articole de ziar sau în reviste și culegeri ale universității, emoția de a fi prezent într-un volum de acest fel a fost și este încă foarte reală. Autorii prezenți în volumul patru - colegi alături de care eu îmi fac ucenicia literară în acest cenaclu - sunt următorii: Elena Marin Alexe, Silviu Crăciunaş, Aris Gârleanu, Denisa Lazăr, Geanina Lisandru, Cristian Lisandru, Aurelia Elena Matei, Maria Oprea, Viorel Pivniceru, Ana Gabriela Popa, Sebi Şufariu, Llelu Nicolae Vălăreanu Sârbu. Participarea mea la volum însumează două texte de proză scurtă ”Testul Rorschach” și ”A-casă, B-casă, C-casă…” și un poem cu titlul ”Joaca Fructelor”.

Fondatorul cenaclului, scriitorul Cristian Lisandru, despre volumul patru al Amprentelor:

”A fost odată ca niciodată. Hmm… Nu, nu așa, totuși… A fost acum un an de zile. Suspina la ferestre o adiere romantică, iar noaptea ascundea în voaluri catifelate pragmatismul orașului obosit de gândurile locuitorilor săi. A scâncit prin câteva rime, iar apoi s-a ridicat, sprijinindu-se în frazele și propozițiile întinse de fiecare autor. Un an. Un gând. O noapte. O stare. Atitudine. O Amprentă pusă pe fruntea ridată a lumii, ca un semn distinctiv al tuturor oamenilor îndrăgostiți de frumos.”