După câțiva ani, pe când Urs ajunse să deprindă bună parte din meșteșugul focului, într-o dimineață frumoasă de primăvară, Oppa îl făcu să-și pună o tunică-unku curată și îl duse la poarta care dădea către Curtea Mare a moșiei. Aici fură opriți de gărzi și fierarul ceru voie să apară amândoi înaintea Stăpânului. După o scurtă așteptare, un soldat îi conduse către Sala cea Mare a reședinței, o zonă unde el nu mai fusese niciodată, nici măcar atunci când lucrase la bucătării și trebuia să ajute la curățenia Casei. Știa doar că acolo se judecau multe dintre pricinile dintre oameni. Dintre oamenii liberi, adică, căci Stăpânul Thaador era chiar guvernatorul imperial peste tot ținutul de Miazănoapte și - în calitatea lui de reprezentat al Imperatorului - avea drept de judecată asupra tuturor supușilor din acel mare olatus.
Sala cea Mare a Casei își merita cu adevărat numele, iar Urs se gândi că acolo ar putea să încapă laolaltă toate clădirile scunde și atelierelor pipernicite și înghesuite unde lucrau ei și poate chiar și dormitoarele sclavilor pe deasupra și să mai rămână loc. Dar pe cât de mare, sala era aproape goală. De-o parte și de alta a intrării, de-a lungul pereților acoperiți din tavan până-n podele cu țesături viu colorate, erau aliniați aproximativ douăzeci de soldați din cetele de luptă ale Casei Thaador. Înarmați cu lăncii de luptă și scuturi pe care erau pictate coarnele bizonului sacru al mahayașilor, ei îi urmăriră cu privirea pe cei doi sclavi care se apropiau, cu pași măsurați, de partea din spate a sălii. Stăpânul era așezat pe un jilț din piatră roșie de Mahay, ce se afla pe o platformă îngustă din calcar alb, cu câteva scări. Ajunși la baza platformei Oppa ridică mâinile deasupra capului în salutul Mahay și așteptă să fie invitat să vorbească.
”Soarele asupra ta, vel-fierare.” Urs fusese uimit să audă formula de salut destinată oamenilor liberi, rostită de Stăpân în întâmpinarea bătrânului maistru, fără nici un ton de batjocură. ”Mi s-a spus că vrei să mă vezi pentru a-mi aduce un dar. Despre ce este vorba, Oppa? O altă sabie din cel mai bun fier al nostru sau vreo podoabă din bronz lucrată atât de maiestos încât să merite a fi trimisă în dar Palatului Imperial?”
”Și lumina Lui asupra tuturor, Înălțimea Voastră” răspunse Oppa cu vocea lui răgușită. ”De data asta, Stăpâne, nu este vorba de săbii sau statui de bronz pentru palate sau temple, chiar dacă efortul pentru a modela și a da tăiș acestui dar a fost mult mai mare și mai îndelungat decât pentru orice altă comandă a Înălțimii Voastre. Este vorba despre Urs, băiatul pe care l-am primit în ucenicie acum patru ani, cu porunca Voastră de a-l face la fel de bun fierar ca mine. Până acum m-am dedicat acestui țel, cu imbold și râvnă și pot să spun că și el a fost un ucenic destoinic. Dar vin acum în fața Înălțimii Tale, Stăpâne, căci îmi dau seama că rezultatul final al muncii noastre nu mai depinde acum doar de mine și de băiat. Aș spune că eu am terminat munca ce ține de turnarea și modelarea metalului și acum ar trebui să înceapă partea legată de șlefuire și de ascuțire.”
”Oppa, n-am știut că ești un orator atât de bun. Mă bucur să văd că acel copil ce lucra la bucătărie s-a transformat la forja ta într-un adevărat flăcău. Dar spune-mi, mai exact, la ce șlefuire și ascuțire te referi?”
”Stăpâne, eu am credința că ți-am devenit un instrument util în toți acești ani pentru că, la vremea tinereții mele am fost trimis să colind lumea pe navele Casei Thaador. Astfel, am putut să văd cu ochii mei toate lucrurile la care, sclavii ce stau veșnic într-un loc, pot doar să viseze. Am văzut cum arată alte popoare, sau care sunt pământurile de unde răsare Soarele și asupra cărora apune. Am ajuns să-mi șlefuiesc cunoașterea despre lume și să mă călesc în multele călătorii și aventuri ale expedițiilor de negoț pentru Casa Înălțimii Voastre. Chiar dacă acest flăcău a învățat tot ceea ce știu eu, el nu a trecut prin aventurile mele și acum are multă știință despre meșteșug, dar puțină experiență de viață. Cu voia ta Stăpâne, poate că i-a venit sorocul să te slujească și în altă parte, pentru a-l căli pe mai departe.”
”Oppa, ai vorbit cu mult talent, dar și cu multă convingere. Și poate că acest tânăr sclav merită încrederea noastră. Dar, nu înțeleg de ce l-ai adus și pe el la această discuție. Puteai să vii singur la mine și să-mi spui toate astea, fără ca băiatul să ne vadă decizând asupra viitorului lui.”
”Dar Stăpâne, Urs trebuia să ne audă și să ne vadă! Doar așa poate înțelege cu adevărat câtă încredere i se acordă din partea nobilei Voastre Case și din partea mea.”
”Înțelepte vorbe, Oppa. Acum știu că am făcut cea mai bună alegere când ți-am dat spre formare acest copil. Fie! Dacă tu crezi că a venit vremea să învețe și alte lucruri, eu mă încred.”
(va urma)
------------------------------
------------------------------
Recomandări: gabriela savitsky (8 martie), vania (fântâna), alex mazilu (reformist rău, nu intrați!), suzimuzi (coco chanel inspiration), cristian lisandru (8 martie de verde, de roșu, de viață, de stare), adela (de 8 martie), cronica infinitului (omega 12), victor (captiv), caius (inocentul 20), teo negura (trafic cu hituri 58), carmen (palfabetic - a), zâna eficienței (pentru că mâine e ziua cucoanelor), năbădăiosul (mărțișor), gabriela elena (fibrilațiile iubirii), suzimuzi atelier (movie sparks)
marți, 8 martie 2011
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Bine te-am regăsit, Bogdan. Vin la Milcov cu grăbire, se spune în celebrul cântec. Eu vin cu grăbire spre a citi continuarea poveştii (pot să-i spun aşa, e chiar frumos...), la ceas de ceară, adică exact atunci când prin poveştile viaţă şi realitatea pare altfel şi are gust de... altceva.
RăspundețiȘtergere"Până acum eu m-am dedicat acestui țel" (aş sugera "până acum, m-am dedicat",fiindcă se subînţelege...).
"aș spune că eu am terminat munca ce ține de turnarea și modelarea metalului și acum ar trebui să înceapă partea legată de șlefuire și de ascuțire.”
Ştiam eu de ce am spus că îmi place cum l-ai creionat pe Oppa. Cuvintele sale merg direct acolo unde trebuie. Meşteşugite.
"Am văzut cum arată alte popoare, sau care sunt pământurile de unde răsare Soarele și asupra cărora apune. Am ajuns să-mi șlefuiesc cunoașterea despre lume și să mă călesc în multele călătorii și aventuri ale expedițiilor de negoț pentru Casa Înălțimii Voastre."
Ai un "ce" care aduce a "Dune", dar asta în sensul foarte bun al cuvântului, nicidecum de altceva. Citesc cu mare plăcere şi atenţie şi ai reuşit să captezi atenţia cititorului tare bine. Nu ştiu dacă intuiesc sau nu, văd acest text ca fiind unul amplu, sau poate este doar vorba despre dorinţa mea. Sper să îl şi publici, Bogdan, eu spun că merită.
Aştept cu mare interes continuarea poveştii lui Urs. Şi mai sper că Oppa nu va dispărea din decor...
Gânduri bune, inspiraţie maximă în continuare!
îți mulțumesc foarte frumos, Cristian. am făcut și corectarea, din păcate îmi mai scapă unele lucruri atunci când mă grăbesc și eu la Milcov :)
RăspundețiȘtergeremă bucur dacă îți sună a Dune. asta înseamnă că se conturează puțin din tabloul în care eram nevoit să creionez niște familii și clanuri, cu personaje care vor depinde de acestea și vor trebuie să se miște într-o rivalitate dintr-un imperiu enorm și un regat mai mic dar cam rebel și pus pe reglare de conturi... nah că m-a luat gura pe dinainte :)
am citit in seara aceasta in liniste toate cele patru parti si trebuie sa marturisesc ca de-acum voi astepta cu nerabdare continuarea. Recunosc- cu un zambet empatic pe chip- ca vorbele lui Oppa m-au rascolit: "Dar vin acum în fața Înălțimii Tale, Stăpâne, căci îmi dau seama că rezultatul final al muncii noastre nu mai depinde acum doar de mine și de băiat."
RăspundețiȘtergereTe-a luat (...nah că m-a luat gura pe dinainte...). Ceea ce nu poate fi decât benefic, literar vorbind.
RăspundețiȘtergereRepet, Bogdan, nu am dorit să transmit ideea că "Dune" a reapărut. Blogofera literară suferă. Tânjeşte. Şi atunci este bine că apar astfel de texte. Eu, cu riscul de a fi acuzat că sunt subiectiv, spun că nu se face literatură în blogosferă. Se induce ideea. Atât. Am citit la Victor nişte pasaje foarte interesante. Blogosfera are nevoie (şi) de scrieri "muncite"... Blogosfera suferă din pricina (poate a) orgoliilor. Blogosfera (literară) este măcinată - fiecare vrea să fie primul. Trist.
Acum nişte ani/ nişte luni ne citeam cu plăcere. Ca nişte oameni care îşi pun gândurile pe hârtie. Acum vorbim de blogroll. De clasamente.
Pe mine mă bucură textul tău. Se SCRIE în blogosferă, nu se bat câmpii!
îți mulțumesc, Maria.
RăspundețiȘtergerevoi încerca să mențin ritmul publicării acestui episod (și eventual să-i ridic și nivelul calitativ :D). vorbele lui Oppa pornesc de la conștientizarea că fiecare persoană este suma educației primite, caracterului format, dar și a experiențelor de viață prin care a trecut și care au lăsat urme mai mult sau mai puțin vizibile asupra noastră... nu putem fi aceeiași dacă avem bagaje de parcurs diferite. cel puțin asta cred eu.
Cristian,
RăspundețiȘtergerechiar dacă nu sunt prezent în blogosferă de foarte multă vreme, am putut și eu să observ acel orgoliou de care povestești... el există, cred eu, deoarece fiecare dintre noi își consideră acest spațiu ca fiind un mic regat virtual, unde dorește să instituie propriile lui legi, să încheie tratate, să participe la răfuieli... doar că, pentru a rezista aici, mai încheie și o alianță sau două, mai găsește un vasal sau se pune sub protecția unui senior /suzeran. deh, e grea viața în regat :P
personal, eu nu mi-am făcut intrarea în blogosferă pentru a câștiga o poziție în clasament, dar trebuie să recunosc că acea mică creștere pe care am experimentat-o mi-a adus câțiva prieteni noi, oameni cu care am afinități și pasiuni comune, sau o bază culturală împărtășită etc. ceea ce este extraordinar. blogosfera înseamnă oameni și visele lor - și uneori - este fantastic să poți face parte din acestea... despre partea întunecată vorbim altădată :)
cât despre mine, Cristian, mă bucură faptul că ai observat munca depusă sub cuvintele acestui text. chiar dacă sunt conștient că se poate face întotdeauna mai mult și mai bine de-atât.
acum câteva zile, pe cititorsf se povestea despre un exercițiu de scriitură pe care l-am experimentat și eu, pe vremuri, și anume, rescrierea unui text al unui autor care îți place, cuvânt cu cuvânt, pentru a vedea cum a rezolvat acel scriitor problemele care se iveau pe măsură ce poveste avansa. discuțiile acestea sunt foarte importante pentru cei care încep să scrie într-un fel mai asumat, cum încercăm să facem, de exemplu, eu și Victor. oricum, orgoliile nu-și au locul atunci când cineva dorește să te ajute să-ți șlefuiești stilul sau să-ți atragă atenția asupra unor greșeli fundamentale. părerea mea.
Ma atragi din ce in ce mai mult in lumea ta de poveste. Voi fi si data viitoare aici pentru a trece pragul Casei Thaador. Voi privi de undeva din umbră si voi urmari de la distanta discutii, conflicte, drame, reuniuni si ce va mai fi. Spun ca voi fi acolo, pentru ca ai povestit atat de bine si cu atat de multe amanunte, incat nu mi-a fost greu sa pasesc in poveste, sa pot vizualiza cu ochii mintii intregul episod. Il astept cu nerabdare pe urmatorul.
RăspundețiȘtergereCarmen, mă bucur că te-a prins atmosfera. uite că a sosit și următorul episod. :)
RăspundețiȘtergere