in jurul meu, toata lumea vuieste cu un obositor "La multi ani, Romania!". doar ca eu nu ma consider astazi nici sarbatorit si cu atat mai putin in stare sa particip prea linistit la o petrecere de sarbatorire a cuiva atat de trist, agresat, injurat, saracit, vandut si revandut camatarilor, nervos, agitat, timorat de consecinte, proaspat iesit din greva foamei, abia intrat in cosmarul intretinerii de iarna, inselat la bani, furat la voturi, genial uneori, muncitor alteori, lenes doar din cand in cand si aproape intotdeauna naiv peste puterea mea de intelegere. cum ar putea fi cineva atat de sadic sa-i organizeze o petrecere in situatia data? si ce cadouri ar putea cineva sa-i aduca? chiar daca aici, parca as avea o idee. poate s-ar rezolva cu niste vigoare, cu putina agresivitate sanatoasa si eventual mai multa vana. adica lucrurile alea care i-au facut pe unii din poporul asta sa lupte in razboie, rascoale, revolte, revolutii, mineriade etc. poate ca-i putem spune curaj, spirit combativ, elan sau fervoare. doar cu o buna doza de acest fel as putea spera sa o vad punand pe fuga camatarii, alungand precupetele ce umblau cu ocaua mica si liderii care-i calca in piciorute legile, cutumele sau chiar constituatia.
deci de ziua ei, parca i-as dori tarii mele o pereche mai mare de "cojones". ca sa le si foloseasca.
-----------------
Rammstein - Du Hast
Asculta mai multe audio diverse
Postări
Crăciun cu muzică
Acum o zi
.jpg)
Subscriu, mai puţin la ideea "as dori tarii mele o pereche mai mare de "cojones". Nu, ea, ţara ar trebui să le poarte, ci el, poporul, să o apere, să înveţe să aibă grijă de ea, să o respecte.
RăspundețiȘtergereAdela, ai dreptate. vina mea caci prin tara intelegeam in acel moment suma noastra a tuturor... poporul care formeaza tara. in fond tara suntem noi si noi suntem tara. cel putin atat vreme cat poporul asta isi va mai permite sa intretina o tara cu/in nume propriu :)
RăspundețiȘtergereNu, Bogdan, tu ai perfectă dreptate! Eu am înţeles sinonimia gândită de tine, dar am vrut să fiu mai directă. :)
RăspundețiȘtergereAdela, cred ca ai avut dreptate sa ma faci sa subliniez si mai mult conceptul. pana la urma asta este ceea ce trebuie sa intelegem bine cu totii :)
RăspundețiȘtergereAice, multumesc pentru sugestie.
RăspundețiȘtergerehmmm, uite ce am sesizat eu (nu mă refer la tine, ci la lamentarea generală):
RăspundețiȘtergerene-a devenit foarte comod e să dăm vina pe politiceni/conducători pentru starea în care am ajuns...
„noi” suntem buni, dar nu putem din cauza „lor”
dar fiecare, ce am făcut când ne-a lezat o decizie/act/un comportament al „lor”?
ne-am văzut de ale noastre, era prea departe, prea abstractă, prea nuștiu cum chestiunea
suntem nemulțumiți până să facem ceva concret, apoi brusc, nu mai merită, nu semnăm nimic, avem altceva urgent de făcut, mai important, mai aproape...
e ok și așa, mai rău să nu fie, dar lua-i-ar dracu de politicieni! dar dacă pățesc ceva? brusc nu mai merită...
cam ăștia sunt(em) majoritatea nemulţumiţilor, iar atitudinea de revoltă se epuizează foarte repede şi nu se tranformă în nimic constructiv, rămânând pur defetism
cred ca ai dreptate Clau... lamentarea generala ne omoara.
RăspundețiȘtergeredar, cel putin in ceea ce ma priveste, eu am renuntat la pasivitate cam acum un an. am decis atunci sa pun la treaba energia care-mi izvora din frustare, sa fac ceva, niste "gesturi", niste "semne" si "scrijelituri", orice ar putea trezi si pe altii... si sa ma mentina treaz si pe mine.
si chiar fac. in sensul in care nu doar scriu la birou. si cel mai mare pas este sa intelegi ca acea actiune este facuta doar de dragul unei idei abstracte... si nu vorbesc aici de partide politice ci de protejarea din partea
cetateanului a celor mai elementare drepturi ale unui stat asa-zis democratic. iar dupa ceva vreme incepi sa te obisnuiesti si cu ideea ca riscul acela de a pati ceva merita asumat caci va fi o declaratie in gura mare si aceea... :P
si daca fiecare dintre noi ar face doar cate putin, volumul si vocea comuna a celor ce protesteaza tacut impreuna ar fi foarte greu de ignorat