bogdan onin - ascuțind cuvinte

Răzbunarea poate fi servită și fierbinte… chiar clocotind!

2012-01-03T21:20:00.035+02:00

Ajuns la finalul trilogiei lui Abercrombie, vă spuneam că mă voi îndrepta către meleagurile Styriei, căci auzisem deja că acțiunea romanului ”Best Served Cold” (2009) se petrece exclusiv acolo. Și, pe la sfârșitul lui noiembrie, m-am îmbarcat spre această destinație. Cu pauzele de rigoare pentru diferitele sărbători și sărbătoriri ale lunii decembrie, pe acolo mi-am făcut veacul până la sfârșitul anului, iar postarea asta va încerca să vă descrie pe scurt cam ce anume am găsit/văzut în Styria. Ca în orice jurnal de călătorie care se respectă, cred că ar trebui să încep prin a vă spune că încă de la sosire am rămas oarecum uimit, căci am fost întâmpinat de un aer foarte ”mediteranean”. Dacă trilogia ”The First Law” ne-a purtat prin zone care s-ar fi putut asemăna cu Anglia medievală, Scoția, Țările Nordice sau chiar Africa, Styria pare să fi fost modelată după exemplul unei Italii divizate din perioada ”quatrocento”. Astfel, avem un pământ în permanent conflict pentru putere și dominație, războaie interminabile între orașe-state făcute parcă după modelul Milano, Florența, Genova și Veneția, dar și familii dominante care ne amintesc de Sforza, Borgia sau de Medici. De asemenea, mai avem și condotieri de renume care pot fi angajați de o parte sau de alta, căci loialitatea mercenară stă doar acolo unde-i punga mai grea. Încă de la primele pagini, scena părea pregătită pentru un spectacol grandios, iar Abercrobie nu și-a dezamăgit spectatorii nici de data acesta. V-aș mai spune că, din punct de vedere strict tehnic, această carte nu face parte din trilogia ”The First Law” nefiind o continuare directă a acțiunii de acolo. Parțial regăsim personaje din serie, ba chiar și unele continuări ale unor conflicte din aceasta (vezi războiul dintre Uniune și Imperiu, ergo dintre Bayaz și Profetul Kahul). Dar cartea este una de sine stătătoare, ce poate fi citită independent de parcurgerea trilogiei.

După cum sugerează şi titlul romanului, aceasta este - în principal - o poveste despre răzbunare, al cărei ingredient principal este personajul feminin Monza Murcatto. Aceasta este în primul rând o femeie frumoasă și puternică, o condotieră faimoasă, conducătoarea celei mai renumite companii de mercenari din ținut și general al trupelor Ducelui Orso din Talin. Campania de cucerire și unificare a Styriei sub comanda lui Orso este aproape încheiată, grație victoriilor militare ale lui Monza. Astfel, tentativa de a fi omorâtă chiar de către Ducele căreia îi era loială cade ca un trăsnet, trezind-o la o realitate extrem de dură. Nu vreau să vă dezvălui mai mult din intrigă, dar vă spun că de la acest episod inițial pleacă nevoia de răzbunare pe care o simte Murcatto, un sentiment foarte puternic care impregnează adânc paginile poveștii și care ne ghidează prin întregul roman ca un fir roșu, cu diferite opriri pentru numărarea cadavrelor lăsate în urmă. Care - după cum îi este stilul lui Abercrombie – sunt chiar destul de multe! Iar pentru ca acțiunea să poată ajunge la nivele maxime, autorul ne face chiar părtași la selecția unei echipe de războinici și de asasini cu sânge rece, care să o ajute pe Murcatto să-și ducă planul răzbunării la îndeplinire. Monza este un personaj feminin foarte bine realizat, în care par să se combine ingrediente care ne amintesc de Sand dan Glokta, Ardee Vest și Ferro Maljinn, din trilogia ”The First Law”. Dar, spre norocul nostru, acesta nu este decât o impresie trecătoare, astfel încât Monza Murcatto are ocazia să se dezvolte într-un personaj memorabil și de sine stătător. Apropos de inchizitorul Glokta – care rămâne unul dintre cele mai bune personaje ale lui Abercrombie – trebuie să vă spun că inițial m-am speriat că Abercrombie va fi tentat să o transforme pe Monza într-un Glokta feminin și doar atât. Toate ingredientele și semnele erau acolo – în primele pagini ale cărții - și nu cred că am fost singurul care mă gândeam ce dezamăgire ar fi fost să asistăm la o transformare atât de simplistă… Însă totul e bine când se sfârșește cu bine… La fel ca în cazul celorlalte cărți ale sale, Joe A. ne demonstrează o tehnică exemplară în realizarea personajelor, care nu sunt doar bune sau doar rele, ci extrem de complexe și complicate, rezultând în acel produs eterogen de bine și rău care este extrem de natural și de uman. Un exemplu în acest caz ar putea fi chiar și Benna Murcatto, un personaj care ne urmărește pe tot parcursul poveștii, în ciuda faptului că moare chiar în capitolul-prolog. Imaginea acestui frate în numele căruia Monza pornește propria ei cruciadă variază de la un copil - adolescent inocent la un adevărat monstru fără conștiință și fără scrupule, de la sfânt la demon. Astfel, Abercrombie (la fel ca George R. R. Martin) reușește să ne țină bine ancorați de această lume ce-i drept fantastică, însă care nu este deloc idilică! Ba chiar este extrem de umană, de foarte multe ori sordidă, pictată în culori reale, pigmentată din plin cu multele lipsuri ale caracterului uman, lucru care ne face să rămânem cu picioarele pe pământ, ba chiar adânc înfipte în noroiul și drojdia societății…

Aș mai spune că tot cam pe-atât cât este o poveste despre răzbunare, "Best Served Cold" este și o carte despre trădare. Trădarea familiei și a prietenilor, trădarea oamenilor pentru care lucrezi, sau a acelora care lucrează pentru tine etc. Trădarea poate fi simțită acut și atunci când un om își abandonează visele sau idealul. Iar acolo unde trădarea e în floare, loialitatea nu prea își mai găsește locul. Dar asta nu înseamnă că ea lipsește, sau că noi (cititorii) nu putem învăța câte ceva și despre această virtute, chiar dacă lecțiile vin din partea unor profesori extrem de neașteptați.

Aplicând o rețetă care tinde să-l caracterizeze tot mai mult, Abercrombie populează și cartea aceasta cu o serie de personaje principale pe care le cunoaștem deja, sau cel puțin putem să le recunoaștem, ele fiind unele figuri secundare din volumele trilogiei. Astfel avem ocazia să-i reîntâlnim pe mercenarul bețiv Nicomo Cosca (care organizase apărarea orașului Dagoska, sub comanda lui Glokta), sau pe războinicul nordic Caul Shivers (cel care visase să-și răzbune fratele, ucigându-l pe Logen Ninefingers, dar ajunsese să lupte alături de acesta), pe Shylo Vitari (ex-Practical a Inchiziției, retrasă acum în Styria). Mai sunt și alte personaje pe care ar trebui să le recunoașteți, dar nu vreau să vă stric surpriza! În afară de aceste vechi cunoștințe, în trupa noastră de asasini mai apar și câteva nume noi, cum ar fi Friendly și Castor Morveer, respectiv criminalul obsedat de ordine și numere și maestrul otrăvurilor, obsedat de el însuși.

Tot pe rețeta trilogiei, Abercrombie aruncă apoi toate aceste personaje într-un amalgam de întâmplări cu multă acțiune, violență, cinism și umor. Și chiar dacă nu ești un cititor pasionat de lupte bine stropite cu sânge, cocktailul - ca întreg - realizat cu ajutorul schimburilor savuroase de replici, al trăirilor interioare chinuite, al luptei dintre formă și fond (sau dintre haos și ordine, în viziunea lui Friendly) este prea bine dozat ca să nu te cucerească. Pe mine m-a cucerit, ca și celelalte cărți ale Abercrombie de până acum, ceea ce-mi demonstrează că acest scriitor și-a găsit destul de bine atât nișa cât și rețeta. Poate că unii dintre cititori mai severi vor insista să se oprească asupra unor paragrafe mai stângace, căci există și din acestea. Însă puține. Dar ele nu pot să umbrească produsul final, adică un fantasy de calitate, care n-ar trebui ratat. Până la urmă, fiecare carte a lui Abercrombie a fost mai bună decât precedenta. Ceea ce mă face să aștept cu nerăbdare întâlnirea cu viitorii săi ”eroi”. Căci, pe la sfârșitul anului trecut, aproape de ziua mea, am primit și ultimul roman a lui Joe Abercrombie ”The Heroes” (2011). După ce-l voi parcurge și pe acesta, voi putea să am o privire de ansamblu asupra integralei operei abercrombiene scrisă până acum.

PS - la mulți ani!
PPS - îmi cer scuze pentru dimensiunea fontului, dar se pare că de ieri nu mai reușesc să mă înțeleg cu opțiunile de publicare ale blogger-ului, care îmi modifică dimensiunea automat...
later edit - am rezolvat problema fontului!!!!

Crăciun Fericit!

2011-12-25T16:09:00.006+02:00

Crăciun fericit, dragilor!
vă fac următoarea dedicație deoarece îmi place Bill Nighy și personajul lui - Billy Mack - din ”Love Actually”, care avea o vorbă: "Kids, don't buy drugs. Become a popstar, and they give you them for free." :D

pentru partea de relaxare vă propun niște teasere/trailere...

pentru cei obișnuiți deja cu lumea cea vastă din seria ”A Song of Ice and Fire”, primul clip este cel al noului RPG ”Game of Thrones” de la Cyanide. preluat de la moșul Martin, George RR Martin.

cel de-al doilea este al viitorului Hobbit, al lui Peter Jackson... programat - alas - doar pe anul viitor!

închei tot cu muzică... pentru a da un ritm mai vioi viitorului an :) pe Tina Guo o știți din înregistrările lui Bear McCreary, tot de aici, de pe blog.

un nou teaser Game of Thrones

2011-12-14T09:15:00.004+02:00

HBO a lansat un nou teaser pentru sezonul doi din Game of Thrones... probabil vor mai urma și altele chiar în prag de sărbători :)

mesajul este a lui Stannis Baratheon, care se proclamă rege după moartea fratelui său, Robert. dar el este doar unul dintre cei cinci regi autodeclarați care vor porni un sângeros război civil pentru cucerirea Tronului de Fier, sau a unor părți din Westeros.

la Assassin mai găsiți și un scurt montaj cu scene din realizarea cascadoriilor și a luptelor din sezonul doi. AICI.

amprente literare vol. 5

2011-12-07T09:26:00.017+02:00

s-a văzut că zilele acestea n-am prea avut chef de scris sau ascuțit cuvinte. nici pe blog, nici în cenaclu și nici pe hârtie. virtuală ori ba. și când se ivesc momente din acestea, am învățat că este vremea să mă apuc de transcrierea notițelor și ciornelor adunate până atunci. și tot lucrând la teancul de hârtii, corectând și hăcuind paragrafe, lipind cuvintele în fraze și transformându-le (dacă sunt norocos) în emoții și trăiri, mă reapuc - din nou - de scris.

dar momentele de pauză sunt utile și pentru că permit recitirea celor scrise înainte. și chiar dacă în jurul nostru cărțile au început să devină tot mai mult e-cărți iar bibliotecile să-ncapă acum cu totul doar într-un singur gadget /e-reader, senzația cuvântului pe hârtie este încă foarte puternică. cel puțin pentru unii dintre noi. tocmai de aceea doresc să vă semnalez apariția celui de-al V-lea volum colectiv ”Amprente Literare”, pe care îl răsfoiesc cu plăcere de câteva zile. autorii /colegii prezenți în acest volum sunt: Elena Marin Alexe, Silviu Crăciunaş, Aris Gârleanu, Geanina Lisandru, Cristian Lisandru, Maria Oprea, Ana Gabriela Popa, Elena Toader și Llelu Nicolae Vălăreanu - Sârbu. participarea mea la volum însumează poeme, proze arhiscurte și un text de proză scurtă ”Moș Goangă și Badea Rădescu”.

Fondatorul cenaclului, scriitorul Cristian Lisandru, despre volumul cinci al Amprentelor:

”Fierbinte ca o pâine abia scoasă din cuptorul bunicii, învelit într-un ştergar cusut artistic, volumul al cincilea al Antologiilor „Amprente Literare” vă îmbie să gustaţi din miezul pufos al cuvintelor, spre dorită îndestulare sufletească.

Frământarea mentală a fiecărui autor, la care s-au adăugat ingredientele indispensabile ale gândului curat, ale dorinţei de bine şi ale metaforei unsă meşteşugit, după gust, are ca rezultat apetisant o nouă apariţie editorială, prilej de nestăvilită bucurie comună.

Firesc, cuhnia literară nu cunoaşte niciodată odihna. Sub focul nestins în care ard patimi, insomnii şi proiecte de viitor adunate laolaltă s-au copt, încetul cu încetul, zi după zi şi noapte după noapte, poeme şi texte de proză care vi se aştern sub ochi, aburinde.

Aşezaţi-vă în faţa lor, gustaţi-le, savuraţi-le cu poftă, încercaţi să percepeţi, cu fiecare pagină întoarsă, senzaţiile noi oferite de combinaţia unică a mai multor stiluri, păreri sau gânduri, împreună cu prospeţimea oferită doar de sufletele care reuşesc să se păstreze tinere, în pofida trecerii timpului…”

----------------------

The party - Amprente Literare Vol. 5

Bine dispus după o serată și un mic party mai mult decât reușite, Lordul Fitzpatrick se trezi considerabil mai târziu decât de obicei. Un zâmbet discret îi miji pe sub mustață, rememorând momentele simpatice. Până și înfumurații de O’Brian s-au simțit extraordinar, după cum îi mărturisiseră la plecare. Întreaga seară Lady Fitzpatrick fusese încântătoare, o gazdă perfectă, ”as always”. Ceea ce era incredibil, întrucât murise cu doi ani în urmă.

”Ei uite, asta numesc eu un whisky bun!” își spuse cu voce tare, zâmbind în continuare.

----------------------

din partea lui Luca - 3

2011-12-07T08:55:00.003+02:00

și personajele din Ice Age au intrat în spiritul Crăciunului. cel puțin așa se vede din filmulețul acesta, pe care l-am găsit la piticu. lui Luca i-a plăcut foarte mult, astfel că s-a gândit să-l postăm și noi. enjoy :)

multe și ultrascurte...

2011-11-23T09:53:00.006+02:00

m-am apucat de citit ”Best Served Cold” a lui Ambercrombie. aici aveți un scurt synopsis:

”Springtime in Styria. And that means war. There have been nineteen years of blood. The ruthless Grand Duke Orso is locked in a vicious struggle with the squabbling League of Eight, and between them they have bled the land white. While armies march, heads roll and cities burn, behind the scenes bankers, priests and older, darker powers play a deadly game to choose who will be king. War may be hell but for Monza Murcatto, the Snake of Talins, the most feared and famous mercenary in Duke Orso's employ, it's a damn good way of making money too. Her victories have made her popular - a shade too popular for her employer's taste. Betrayed, thrown down a mountain and left for dead, Murcatto's reward is a broken body and a burning hunger for vengeance. Whatever the cost, seven men must die. Her allies include Styria's least reliable drunkard, Styria's most treacherous poisoner, a mass-murderer obsessed with numbers and a Northman who just wants to do the right thing. Her enemies number the better half of the nation. And that's all before the most dangerous man in the world is dispatched to hunt her down and finish the job Duke Orso started... Springtime in Styria. And that means revenge.”

părerea mea despre carte va veni ceva mai târziu, după citire.

-----------------------

săptămâna trecută, cei de la HBO au prezentat un filmuleț despre producția sezonului doi din ”Game of Thrones”. chiar dacă am văzut că moș Martin și assassin-ul l-au postat deja pe blogurile lor, vi-l mai reiau și eu aici, căci ”repetitio est mater studiorum” :) sezonul doi va avea premiera în primăvara anului viitor.

-----------------------

a apărut numărul 12 al revistei Gazeta SF / noiembrie 2011, cu un sumar extrem de bogat: proză de Mircea Coman, Marian Dumitrașcu, Cătălin Cofaru, Emanuel Grigoraș, Alexandru Ioan Despina, Florentin-Ionuț Haidamac, Cătălina Fometici, Aurelia Chircu și Ioan Claudiu Todoran (debut). interviuri cu Nina Munteanu și Michael Haulică, articole de Florin Pîtea, Oliviu Crâznic, Alexandru Ioan Despina, Marcel Gherman, Silvana Șorop etc.

-----------------------

a apărut și al V-lea volum colectiv al cenaclului ”Amprente Literare”, dar despre asta voi face și o postare separată :)

-----------------------

Edit - era să uit! de la ursul nostru SF (Horia Nicola Ursu) am preluat știrea despre o culegere de proză scurtă premiată cu Hugo, care va deschide o serie nouă, numită ”Repere ale Literaturii Science Fiction & Fantasy”. aceasta va fi lansată la Gaudeamus de către editura Millennium Books, împreună cu o altă serie nouă pe numele ei ”Novella”. mai multe detalii găsiți aici. pe lângă proza selectată, am remarcat și coperțile celor două incipituri de serie :)

de văzut sau devorat...

2011-11-23T08:32:00.006+02:00

în ultimele luni n-am prea avut timp de filme și cu atât mai puțin de seriale. dar acum trei săptămâni m-a apucat un chef nebun să văd un serial fain. dar unul din acelea bine făcute, ca să nu mă plictisească pe la jumătatea sezonului. știind că maestrul skandalouz e mare consumator de seriale, m-am gândit să trec pe la el pe blog, să citesc niște recomandări. și tot văzând eu că recenziile erau constante și de bine de la sezonul 1 până la 4, am ales ”Breaking Bad”. și nu regret deloc!
vă pot spune că serialul acesta este foarte bine făcut, chiar excelent, de la idee, scenariu, la regie și actor(i). în trei săptămâni am devorat patru sezoane și mai vreau! îl recomand călduros. mai mult, aș zice că nu trebuie să-l ratați!

despre subiect nu vreau să vă spun nimic, căci merită să-l descoperiți piesă cu piesă, pe măsura scufundării în povestea lui Walter White, un om bun care face lucruri rele. :)

imaginea este preluată de aici

un gentleman...

2011-11-16T14:03:00.003+02:00

preluat de la http://www.ibelieveinadv.com/

cutia cu sunete - rodrigo y gabriela

2011-11-11T12:51:00.004+02:00

ca să auziți și voi pe ce fond muzical ”trebuie” eu să citesc și să scriu în ultima vreme :P

audiție plăcută!

Rodrigo y Gabriela - Juan Loco

Asculta mai multe audio diverse

RODRIGO Y GABRIELA, PENTRU TOTI IUBITORII MUZICII LATINO

Asculta mai multe audio diverse

Rodrigo y Gabriela - Vikingman

Asculta mai multe audio diverse

-------------------

Recomandări: suzimuzi atelier (another part of me...), vania (ghimpele...), teo negura (sindicatul...), shayna (cocoșelul...), cristian lisandru (dansând cu toamna...)

Ultimul argument nu este decât un alt început

2011-11-05T22:26:00.012+02:00

Ieri seară mă tot gândeam ce titlu să dau acestei postări. Am scris, am corectat, am cumpănit, am schimbat, am șters, am decis … și a ieșit asta. Un titlu care s-ar explica prin faptul că, supărat fiind de sosirea la un capăt de poveste, nu mă puteam gândi - cu speranță - decât la un alt început. Și întrucât ați văzut ce anume citeam zilele acestea, poate ați intuit deja că am isprăvit de citit trilogia lui Joe Abercrombie, ”The First Law”. A fost o lectură foarte rapidă, pentru mine poate cea mai rapid parcursă trilogie din ultimii ani. De fapt, chiar povestea care se întinde pe cele trei volume ”The Blade Itself” (apărută în 2006), ”Before They Are Hanged (din 2007) și ”Last Argument of Kings” (din 2008) are un ritm foarte alert, astfel că parcă te și invită la o călătorie fără prea multe pauze (aici).

V-am mai spus (aici) că Abercrombie îmi place. Chiar foarte mult. Are un stil frumos, curat, fără prea multe zorzoane, în care prevalează și se observă lucrătura asupra personajelor, a dialogului și asupra acțiunii în care le aruncă fără zgârcenie, pe toate. Ziceam încă de la prima lectură că am observat că pilonii pe care și-a construit lumea fantastică sunt chiar personajele sale. Acestea sunt urmărite pas cu pas (în unele cazuri chiar gând cu gând), acțiunile lor fiind prezentate cu mare atenție, iar întâmplările prin care trec ajung să arunce oarecum în treacăt o lumină și asupra lumii înconjurătoare. Dacă George Martin sau Gene Wolfe are/avea răbdare, talent și nevoie să prezinte lumea în care se mișcă personajele lor în fiecare detaliu și cel mai mărunt amănunt, Abercrombie parcă nici nu are trebuință de așa ceva. Lumea fantastică gândită de autor se construiește în jurul cititorului ca un fel de schiță sau contur abia ghicit în întuneric. Personajele sunt făcliile care atunci când trec printr-o anumită zonă, o luminează puțin, făcând-o să prindă formă și culoare în fața noastră, însă doar atât cât să înțelegem încă o mică piesă din puzzle. Apropos de puzzle, cele trei cărți din această serie nici măcar nu au o hartă a locurilor imaginate și din această pricină Abercrombie a ajuns să fie considerat un scriitor de fantasy cam excentric. (Notă – pentru romanul ”Best Served Cold” din 2009 - a cărui acțiune se petrece tot în lumea imaginată pentru trilogia ”The First Law” – se pare că până și Joe a fost nevoit să cedeze presiunilor cititorilor, cartea având o hartă, ce-i drept doar parțială. Nu știu dacă în ”The Heroes” care apărut anul acesta există hărți). Dar lipsa unor reflectoare prea puternice asupra întregului decor nu ne deranjează foarte mult, mai ales atunci când intriga și scenele de luptă sunt extrem de bine lucrate și stropite din greu cu sânge și adrenalină. Dar acestea nu sunt bătălii oarecare. Cred că sunt printre cele mai bine scrise scene de luptă pe care le-am citit de multă vreme. Și chiar dacă George Martin rămâne un maestru (el fiind un bucătar foarte atent la toate ingredientele) nici Abercrombie nu este departe, demonstrând că a înțeles că o bătălie/luptă nu poate căpăta proporții de legendă fără un puternic conflict emoțional. Dar seria lui Abercrombie nu este doar un carusel dedicat acțiunii pure. Cărțile abundă și în dialoguri (atât între personaje dar și interioare) bine scrise și având, pe alocuri, o doză generoasă de umor.

În ceea ce privește personajele, vă mărturisesc că inițial, chiar de la primele pagini ale ”The Blade Itself” am avut un moment de teamă în ceea ce privește suita lor, care mi se părea prea banală: doi războinici barbari din Nord, un ofițer de curte sclifosit și arogant, o femeie războinică țâfnoasă și agresivă, un soldat ambițios, harnic și muncitor, provenind din clasa de jos și un torționar al Inchiziției ale cărui vise, corp și speranțe au fost distruse tot prin tortură. Astfel, Logen Ninefingers, Dogman, Jezal dan Luthar, Ferro Maljinn, Collem Vest și Sand dan Glokta sunt personajele principale (POV) care ne ghidează. Ele sunt cele ale căror gânduri pot fi ascultate, înțelese și împărtășite (aproape întotdeauna) de către cititor. Dar complexitatea cu care a fost redată vocea fiecărui personaj din această trupă a făcut să dispară rapid orice dubiu avut inițial. Tot prin POV-uri ajungem să cunoaștem și celelalte personaje ale cărții. Care sunt multe și variate, foarte atent creionate și ele. Cel mai important dintre ele este vrăjitorul Bayaz, un puternic magician care va lega și dezlega multe dintre destinele personajelor din întreaga serie. În legătură cu acest magician aș spune că Abercrombie a investit mult timp și atenție în portretizarea lui. Și celelalte personaje (principale sau secundare) sunt extrem de bine redate, dar tabloul lui Bayaz este ”pictat” treptat, așa cum este ”văzut” de cititor prin ochii lui Logen, al lui Jezal, Ferro și Glokta, fiecare dintre ei adăugând alte culori și păreri, în funcție de sentimentele pe care le au în acel moment față de băgăciosul vrăjitor. Căci Bayaz este un fel de Merlin extrem de uman, păcătos și mândru, aplecat asupra problemelor lumii, însă într-o manieră foarte personală, detașată și foarte cinică.

Dintre toate personajele principale, aș zice și eu – ca mulți alții – că inchizitorul Glokta este personajul cel mai reușit al lui Abercrombie. Un fost ofițer de carieră, erou de război, renumit campion spadasin, Glokta este capturat de inamic în ultimul război dintre Uniune și Imperiu și este torturat cu cruzime vreme de doi ani. Distrus din punct de vedere fizic și psihic el se întoarce acasă o umbră celui ce fusese altădată. Fără prea mulți dinți, groaznic schilodit și lăsat cu limitate capacități motorii, urmărit mereu de durere, un bărbat în floarea vârstei (pe la 35-40 de ani) ajunge să aibă aspectul fizic și sănătatea șubredă a unui bătrânel. Dar acolo unde corpul îl trădează, mintea lui ascuțită compensează. Iar inchizitorul Glokta are un dialog interior (auto)ironic, crud, tăios și amuzant deopotrivă. Și chiar dacă Abercrombie își schimbă cu abilitate tonul și stilul pentru a se potrivi fiecărui personaj, capitolele lui Glotka rămân parcă cele mai reușite. Nu degeaba, impresia mea este că pe umerii lui se clădește prima carte, și pe fundația acesteia se ridică întreaga trilogie.

Chiar dacă fiecare carte din serie are personalitatea ei, ritmul propriu etc. întregul tablou este bine închegat, mai ales de transformările (maturizarea) unor personaje. Ceea ce mi s-a părut interesant este și ”maturizarea” cititorului care este absorbit și cucerit de antieroi precum Logen ”Bloody Nine”, Glokta sau chiar Bayaz. Aceste personaje au un comportament deseori imoral și profund greșit, dar treptat ajungem să le cunoaștem și să înțelegem adevăratele cauze care i-au făcut să acționeze așa. Ele nu sunt ”rele” prin vocație, ajungând să comită răul doar împinse de ambiție, din spirit de supraviețuire sau egoism, pentru atingerea unui scop mai înalt și mai nobil etc.

N-aș vrea să vă mai spun prea multe. De fapt, aș vrea, dar risc să încep a vă dezvălui prea mult din poveste. Și ar fi păcat. Trilogia aceasta merită citită rapid, cu sufletul la gură. Chiar ritmul ei alert îmi lipsește acum și vă spuneam că am fost destul de supărat atunci când am ajuns la capătul lui ”Last Argument of Kings”. Dar mi-a trecut aproape imediat, întrucât – așa cum vă spuneam mai devreme - am aflat că Abercrombie a mai scris încă două cărți plasate în același decor, anume: ”Best Served Cold” (2009) și ”The Heroes” (2011). Astfel încât finalul trilogiei ne îndreaptă deja către un nou început. Styria*, here I come!

(* notă - se pare că acțiunea din acest roman se petrece aproape exclusiv în Styria)

-------------------

Rodrigo y Gabriela - Tamacun

Asculta mai multe audio diverse

-------------------

Recomandări: suzimuzi atelier (another part of me...), vania (aniversară...), teo negura (poveste de vis - 56), shayna (andre rieu...), gabriela elena (execuție fructată...), pilula lui lisandru (fmi...)

mama, doar una

2011-10-31T13:56:00.003+02:00

la mulți și fericiți ani, mama. Dumnezeu să te țină sănătoasă, mult și bine alături de noi.

Wolfgang Amadeus Mozart - Canzonetta Sull'aria (Le Nozze Di Figaro, Act III)

Asculta mai multe audio clasica

abercrombie 3.0

2011-10-25T21:54:00.004+03:00

da, știu! am rămas în urmă cu postările, dar am făcut ceva progrese cu lectura. Abercrombie 3.0, adică cea de-a treia parte din seria-trilogie ”The First Law”, se numește ”Last Argument of Kings” și m-am avântat deja în ea. sunt deja pe la jumătate, astfel că țineți aproape, căci în curând aș dori să vă fac o descriere ceva mai în detaliu a universului abercrombian.

până atunci, vă las tot cu muzică bună. zic eu :)

în pace și onor

2011-10-25T21:02:00.001+03:00

la mulți ani!

Orchestra Naţională Radio - IMNUL REGATULUI ROMÂNIEI

colind zi și noapte...

2011-10-14T19:58:00.008+03:00

dacă cineva se-ntreabă, să știți că n-am plecat pe niciunde, dar colind de zor, de-mi fumegă bocancii! și vina o poartă doar Joe Abercrombie, cu a sa trilogie ”The First Law”! imediat ce am terminat de citit ”The Blade Itself”, m-am aruncat asupra celui de-al doilea volum al seriei: ”Before They Are Hanged”. încă din prima carte am descoperit că omul nostru Abercrombie are un stil care place foarte mult. mie unul, cel puțin! rapid și zgomotos ca o cascadă stâncoasă atunci când trebuie (sunt lupte multe, care cer nebunia asta), dar calm, liniștit, tăcut și adânc ca o fântână atunci când te aruncă în pielea personajelor care-și analizează faptele, gândurile, sentimentele... v-aș zice mai multe dar nu prea mai am vreme acum. săptămâna viitoare, sau în câteva zile, sper să reușesc să vă mai povestesc despre această carte, dar să postez și niște fragmente din ceea ce am mai scris eu. până atunci vă urez un weekend frumos, eventual cu muzică bună!

Steve Jobs 1955 - 2011

2011-10-06T09:17:00.005+03:00

a fost și nu mai este. dar a lăsat o lume schimbată.

fotografia ”the hero” este preluată de la Claudiu, care a preluat-o de pe apple.com

Copacul cu sindrom

2011-09-27T11:24:00.005+03:00

În fața casei în care locuim, viețuiește un copac. Este un brad mare, bătrân și maiestuos. Ne cunoaștem de multă vreme, încă din copilăria mea. A lui trebuie să fie foarte departe, căci pare a fi un bunic al celorlalți copaci de pe stradă. E venerabil, însă nu și foarte înțelept. De fapt, chiar am ajuns să cred că suferă de sindromul Tourette, înjurând cu foc pe toată lumea care se-apropie de el. Altfel, nu-mi explic de ce, periodic, tăbărăsc pe el oameni care-l bat și-i ciuntesc ramurile, lăsându-l tot mai golaș și mai tăcut.
------------------------

și că tot mi-a făcut Vania chef de Mozart...
Mozart - Don Giovanni

Asculta mai multe audio clasica

------------------------

Recomandări: suzimuzi atelier (amazing...), vania (die zauberflote...), teo negura (trafic cu hituri - 85), shayna (lunu-i lin...), cristian lisandru (marea dezolare națională...), pilula lui lisandru (de la pamfilică...)

O lamă cu tăiș

2011-09-25T11:52:00.011+03:00

De câteva zile am început să citesc cartea unui autor nou, cel puțin pentru mine. Adică nou, până săptămâna trecută. De fapt, despre Joe Abercrombie am citit destul de multe păreri, l-am auzit în dialog cu George R R Martin, dar n-am citit nimic scris chiar de el, până acum. Și, întrucât tot susțin eu că aici este un atelier de ascuțit cuvinte, mi se părea natural să încep lectura ”abercrombiană” cu un volum cu tăiș, adică cu ”The Balde Itself”, romanul lui de debut și prima parte a trilogiei ”The First Law”.

Primul lucru pe are l-aș spune este acela că lumea fantastică creionată de autor se ”simte” extrem de credibilă și de reală, iar asta se datorează, în principal, personajelor care populează acest univers. Văzând modul plin de migală în care le-a creionat și construit, încă de la primele capitole, devine foarte clar că Logen, Glokta, Bayaz și Jezal sunt pilonii pe care Abercrombie a decis să-și clădească lumea. Și a făcut bine, căci fundație este solidă, iar capitolele dedicate fiecărui personaj nu fac altceva decât să crească complexitatea și adâncimea lor. Și nu glumesc când spun că sunt niște construcții complexe. Toate personajele cărții sunt multifațetate, cu laturi negative și pozitive în același moment, dure și seducătoare, cinice și amuzante, pline de viață și egoism, trăsături care fac extrem de credibile și de reale. Dialogurile sunt bine lucrate, de asemenea, făcând din această carte o lectură extrem de fluidă și o experiență foarte plăcută, pe care v-o recomand cu căldură.

Și ca să vedeți că lui Abercrombie îi ies foarte bine și scenele de luptă, vă ofer un scurt fragment plin de acțiune:

------------------------------

” He looked the three bandits over again. They didn't expect a fight, not from two unarmed men—the spear was sideways on, the sword pointed at the ground. He didn't know about the axe, so he'd have to trust to luck with that one. It's a sorry fact that the man who strikes first usually strikes last, so Logen turned to the one with the helmet and spat the spirit in his face.
It ignited in the air and pounced on him hungrily. His head burst into spitting flames, the sword clattered to the ground. He clawed desperately at his face and his arms caught fire as well. He reeled screaming away.
Quai's horse startled at the flames and reared up, snorting. The skinny man stumbled back with a gasp and Logen leaped at him, grabbed the shaft of the spear with one hand and butted him in the face. His nose crunched against Logen's forehead and he staggered away with blood streaming down his chin. Logen jerked him back with the spear, swung his right arm round in a wide arc and punched him in the neck. He went down with a gurgle and Logen tore the spear from his hands.
He felt movement behind him and dropped to the ground, rolling away to his left. The axe whistled through the air above his head and cut a long slash in the horse's side, spattering drops of blood across the ground and ripping the buckle on the saddle girth open. Boil-face tottered away, spinning around after his axe. Logen sprang at him but his ankle twisted on a stone and he tottered like a drunkard, yelping at the pain. An arrow hummed past his face from somewhere in the trees behind and was lost in the bushes on the other side of the road. The horse snorted and kicked, eyes rolling madly, then took off down the road at a crazy gallop. Malacus Quai wailed as the saddle slid off its back and he was flung into the bushes.
There was no time to think about him. Logen charged at the axe-man with a roar, aiming the spear at his heart. He brought his axe up in time to nudge the point away, but not far enough. The spear spitted him through the shoulder, spun him round. There was a sharp crack as the shaft snapped, Logen lost his balance and pitched forward, bearing Boil-face down into the road. The spear-point sticking out of his back cut a deep gash into Logen's scalp as he fell on top of him. Logen seized hold of the axe-man's matted hair with both hands, pulled his head back and mashed his face into a rock.
He lurched to his feet, head spinning, wiping blood out of his eyes just in time to see an arrow zip out of the trees and thud into a trunk a stride or two away. Logen hurtled at the archer. He saw him now, a boy no more than fourteen, reaching for another arrow. Logen pulled out his knife. The boy was nocking the arrow to his bow, but his eyes were wide with panic. He fumbled the string and drove the arrow through his hand, looking greatly surprised.
Logen was on him. The boy swung the bow at him but he ducked below it and jumped forward, driving the knife up with both hands. The blade caught the boy under the chin and lifted him into the air, then snapped off in his neck. He dropped on top of Logen, the jagged shard of the knife cutting a long gash in his arm. Blood splattered everywhere, from the cut on Logen's head, from the cut on Logen's arm, from the gaping wound in the boy's throat.
He shoved the corpse away, staggered against a tree and gasped for breath. His heart was pounding, the blood roaring in his ears, his stomach turning over. 'I am still alive,' he whispered, 'I am still alive.' The cuts on his head and his arm were starting to throb. Two more scars. It could have been a lot worse. He scraped the blood from his eyes and limped back to the road.”
------------------------------

Cartea a fost tradusă și în limba română, cu titlul ”Tăișul sabiei”. Celelalte două cărți din seria ”The First Law” sunt ”Before They Are Hanged” și respectiv ”Last Argument of Kings”.

LATER EDIT - astăzi (27.09.11) a apărut și o recenzie acoperitoare a primelor două volume din trilogie, pe Cititor SF, scrisă de kyodnb - AICI

Guns'N'Roses- Sweet Child O'mine

Asculta mai multe audio rock

------------------------------
Recomandări: suzimuzi atelier (amazing...), vania (tratament...), teo negura (poveste de vis - 50), shayna (când mă doare...), cristian lisandru (la un moment dat...)

in memoriam Andy Whitfield

2011-09-15T07:56:00.005+03:00

probabil ați aflat deja că actorul Andy Whitfield - starul din prima miniserie Spartacus - Boood and Sand (a celor de la Starz) - a murit la 39 de ani, din cauza cancerului. din aceeași cauză, anul trecut, tocmai pentru a-i da mai mult timp actorului lor principal să se trateze, casa producătoare a decis să realizeze un prequel, Spartacus - Gods of the Arena, în care accentul cădea pe povestea familiei care deținea școala de gadiatori.

acum, cei de la Starz au anunțat că rolul lui Spartacus din seria viitoare Spartacus - Vengeance, va fi jucat de actorul australian Liam McIntyre, care a putut fi văzut și într-un mic rol din seria Pacific (produsă de Steven Spielberg și Tom Hanks). se pare că tânărul actor (e născut în 1982) s-a apucat deja de pregătiri, căci filmările sunt programate să-nceapă în această toamnă, în vreme ce premiera va fi făcută prin luna ianuarie a anului viitor.

---------------------------

Recomandări: suzimuzi atelier (holding back the years...), vania (succes...), teo negura (dragă hillary...), shayna (cât aș vrea...), cristian lisandru (uitarea...), geanina lisandru (viața...)

despre începutul anului școlar și un alt eveniment important

2011-09-13T09:51:00.010+03:00

A fost liniște mare pe blogul de ascuțit cuvinte, căci ultimele zile dinaintea începerii școlii ni le-am dedicat unei scurte ieșiri la munte, unde am petrecut înconjurați de noi prieteni și de familie. Dar când spun familie, să știți că mă refer la muuultă familie toată laolaltă. În sensul în care ne-am (re)găsit acolo o parte destul de consistentă de veri, unchi, mătuși, verișoare, nepoți și nepoate de care nu mai știam prea multe (sau de care nici nu știam că există!). Oricum, locurile au fost foarte frumoase iar oamenii așijderea, iar descoperirea a fost cu atât mai interesantă cu cât a cuprins și personaje și caractere umane, nu doar peisaje montane.

---------------------------

Întorși rapid acasă, ne-am luat cu pregătirea pentru prima zi de școală din viața flăcăului nostru. Care a ieșit foarte bine. Sar destul de repede peste festivitatea de deschidere la care s-au auzit atât ”Oda Bucuriei” cât și ”Deșteaptă-te Române” (cu toate cele patru strofe obligatorii :P), peste cuvântările de început, la care un consilier local (fost membru PCR, probabil) văzând el atâta puhoi de lume s-a visat la o serbare comunistă și a început să răcnească lozinci de tot felul, așteptând probabil un ”URAAAAAAA” unanim din piepturile mici ale școlarilor. Puțin a lipsit să nu primească un ”HUUOOOOOO!” ”din toată inima și cu toată dragostea”, din partea părinților. Școala arăta destul de rău la exterior și destul de bine la interior. Cred că știți că asta înseamnă două lucruri: bani de la minister pentru renovare ioc sau deloc, dar fonduri și implicare maximă din partea părinților și a dascălilor, cât încape. Deh, asta-i țara și cu asta defilăm. În rest, plin de copii de toate felurile, vorba lui Yeti din ”Monsters & Co.” (versiunea italiană): ”bimbi belli, bimbi brutti, bimbi che fanno i rutti”. Dar flăcăul nostru a fost încântat de schimbare. Și ca să vă dați seama cât de lipsit de trac și de relaxat era copilul la ora 12, după prima zi de școală din viața lui, vă povestesc o scenă. La ieșirea din clasă, atât eu cât și mama lui îl asaltam cu întrebări de genul: ”cum a fost?”, ”cum ți-a plăcut?”, ”cum sunt colegii?” etc. La care el ne-a răspuns că a vorbit cu băieții și că are un coleg de bancă cu care se înțelege bine.
Eu: ”Dar fetele?”
El: ”Păi, nu știu! Nu prea am vorbit cu ele.”
Eu, insist: ”Pe când mergeam eu la școală, să știi că mă înțelegeam foarte bine cu toate fetele.”
La care el îmi aruncă: ”Pe vremea ta, poate erau mai drăguțe!”
V-am spus că e hâtru flăcăul meu? Oricum, sar în apărarea colegelor lui și vă spun că are în clasă fetițe foarte drăguțe, doar că n-a apucat el să le cunoască :D.

---------------------------

La categoria ”alt eveniment important” se încadrează și apariția celui de-al IV-lea volum colectiv al cenaclului de poezie și proză ”Amprente Literare”. Pentru mine, aș zice chiar că se-nscrie la ”foarte importante”. Chiar dacă volumul a apărut spre sfârșitul lunii iulie, doar acum am apucat a scrie despre acest moment cu greutate. Într-un fel, cred că am avut nevoie de puțin timp pentru a distila mai bine momentul, căci trebuie să vă spun că în ciuda faptului că mi-am văzut de multe ori cuvintele tipărite în articole de ziar sau în reviste și culegeri ale universității, emoția de a fi prezent într-un volum de acest fel a fost și este încă foarte reală. Autorii prezenți în volumul patru - colegi alături de care eu îmi fac ucenicia literară în acest cenaclu - sunt următorii: Elena Marin Alexe, Silviu Crăciunaş, Aris Gârleanu, Denisa Lazăr, Geanina Lisandru, Cristian Lisandru, Aurelia Elena Matei, Maria Oprea, Viorel Pivniceru, Ana Gabriela Popa, Sebi Şufariu, Llelu Nicolae Vălăreanu Sârbu. Participarea mea la volum însumează două texte de proză scurtă ”Testul Rorschach” și ”A-casă, B-casă, C-casă…” și un poem cu titlul ”Joaca Fructelor”.

Fondatorul cenaclului, scriitorul Cristian Lisandru, despre volumul patru al Amprentelor:

”A fost odată ca niciodată. Hmm… Nu, nu așa, totuși… A fost acum un an de zile. Suspina la ferestre o adiere romantică, iar noaptea ascundea în voaluri catifelate pragmatismul orașului obosit de gândurile locuitorilor săi. A scâncit prin câteva rime, iar apoi s-a ridicat, sprijinindu-se în frazele și propozițiile întinse de fiecare autor. Un an. Un gând. O noapte. O stare. Atitudine. O Amprentă pusă pe fruntea ridată a lumii, ca un semn distinctiv al tuturor oamenilor îndrăgostiți de frumos.”

Beethoven - Ode to Joy

Asculta mai multe audio diverse

---------------------------

Recomandări: suzimuzi atelier (holding back the years...), vania (garcilaso...), teo negura (trafic cu hituri - 83), shayna (menuet...), gabriela elena (speranța...), carmen (cascadă...), cristian lisandru (popas în pragul cerului...), adela (nostalgie...), suțu (eld - 20)

Nodul Gordian și unchiul lui mai mare, din Meereen

2011-09-04T16:58:00.008+03:00

ATENȚIE!
Nu citiți mai departe dacă nu doriți să vă stricați surprizele ascunse în paginile cărții ”A Dance with Dragons”!

Ieri, după ce am tuns trandafirii și am aranjat grădina, parcă simțeam că mai lipsea ceva. Mai trebuia să fac ceva și uitasem… Și apoi mi-am amintit. Acum o săptămână, imediat după ce terminasem de citit cartea lui George Martin, mă gândisem să-mi fac o listă, un mini rezumat al lucrurilor care mi-au plăcut (dar și a celor care nu m-au convins prea mult) în ”A Dance with Dragons”. Și am tot amânat momentul, în primul rând, ca să pot distila mai bine povestea întinsă pe cele o mie de pagini de volum… Dar acum aș zice că sunt pregătit să fac o scurtă descriere a nodului din Meereen. Expresia aceasta – pe care am folosit-o și-n titlu – vine chiar de la moșul Martin, care declara că i-a dat bătăi de cap modul de aranjare a momentelor/timpilor de venire și plecare, precum și înlănțuirea/înnodarea poveștilor spuse de acea droaie de personaje principale și secundare care se perindă prin Meereen și prin preajma acestui oraș, sau care doar visează să ajungă acolo, dar ale căror planuri sunt deturnate între timp…

Dar să începem cu începutul. ”A Dance with Dragons” este o carte dorită și așteptată de multă lume, printre care și de subsemnatul. Vă spun de la început că așteptarea asta de cinci ani a meritat. ”Dansul” mi-a plăcut mult… DAR, prima impresie pe care o lasă cartea este aceea de continuare - mult prea strânsă - a volumului dinainte. Adică nu pare chiar un volum separat… Nu mă înțelegeți greșit. Am savurat partitura executată de Martin, dar pe alocuri melodia era oarecum cunoscută, și mă deranja că nu-mi aminteam perfect de uvertură, astfel că eram nevoit (de fapt mi-a făcut plăcere :P) să mai răsfoiesc și ”A Feast for Crows”. Ca să mă fac înțeles mai bine, este un volum pe care tinzi să-l tratezi ca pe o continuare paralelă (căci asta și este), dar care are mult mai multe de oferit. O situație cam ca aceea întâlnită într-o familie cu frați gemeni. Prietenii unuia dintre frați îl vor considera pe celălalt, în primul rând, geamănul prietenului lor, și-i vor atribui din start unele trăsături, doar din această cauză. Deh, idei preconcepute! De-abia mai târziu vor descoperi că acesta are o personalitate foarte diferită de ceea ce-și imaginau ei, dar acea presupunere inițială poate fi deranjantă pentru toată lumea… Nu știu, poate-i doar impresia mea.

Dansul cu dragonii de care se pomenește nu-i chiar o elegantă voltă de castel și nici măcar o horă câmpenească în care să dăm mână cu aripă și să ne rotim în cercuri de bucurie că ne-au crescut monștrii în care ne-am pus speranța că ne vor ajuta în război. De fapt, dansul și mișcările personajelor se petrec mai mult în jurul dragonilor și a ideii de putere care derivă din deținerea lor, iar chiar din titlu, cartea aceasta îmi dă impresia că Martin ne provoacă pe toți la un joc de cyvasse (șahul celor din Volantis), căci uneori, el mișcă personajele/piesele doar cu scopul de a atrage atenția asupra unui colț al tablei de joc, în vreme ce aranjează abil acțiunea în altă parte.

Vă spuneam că multe dintre firele narative se-mpletesc într-un nod care are ca destinație orașul Meereen, locul unde o regăsim pe Daenerys Targaryen. Ea vrea să demonstreze lumii că este pregătită să conducă Westeros, dar pentru asta trebuie să se convingă pe sine că se poate descurca cu un oraș-polis. Ceea ce nu-i așa de simplu.

Cine se-ndreaptă spre Meereen și Daenerys? Păi, Tyrion Lannister este unul dintre ei și, ca un fan al acestui foarte reușit personaj, m-am bucurat să–l regăsesc prins în acest dans. În capitolele lui Tyrion mi-a plăcut să aud povestea prin care îi înțelegem/cunoaștem mai bine pe Illyrio și Varys, dar și partea în care îl regăsim pe Jorah Mormont. Pe undeva, am impresia că și Martin s-a atașat de Tyrion, ca personaj, ceea ce mă bucură și mă face să sper că-l vom mai vedea prin preajmă încă ceva vreme. Oricum văd că-l folosește din ce în ce mai des pe post de voce a rațiunii, rol care-l prinde destul de bine. Și chiar dacă nu se aseamănă cu greierul moralist din Pinocchio (cel de la Disney, nu originalul lui Collodi), el rămâne o voce extrem de inteligentă, lucidă și foarte abilă în relațiile cu ceilalți. Cred că Tyrion este o cheie a seriei, la fel cum este și Varys. Rămâne de văzut ce destin le-a pregătit maestrul George R.R. în viitor.

După părerea mea, o parte reușită a cărții sunt capitolele dedicate lui Theon Greyjoy. Prins de către Ramsay Bolton, acesta este constant torturat fizic și psihic, fiind transformat într-o creatură subumană pe nume Reek, astfel că, pe parcursul a trei capitole, el trebuie să-și regăsească identitatea și grăuntele de curaj adânc îngropat sub durere, și să iasă cumva din labirintul minții sale întunecate de frică și nebunie. Tot din familia Greyjoy o vom întâlni și pe sora lui Theon, Asha, care ne povestește drumul armatei lui Stannis prin zăpezile Nordului, pagini care par rupte din cronica retragerii napoleoniene din Rusia.

Destul de diferite sunt aventurile lui Victarion Greyjoy - unchiul lui Theon și al Ashei - pornit și el în căutarea reginei cu dragoni. Nu ajunge (încă) în Meereen, dar (îl) găsește un preot roșu al lui R'hllor, care se transformă rapid într-o versiune masculină a lui Melisandre , sfătuitoarea lui Stannis Baratheon. Aș zice doar că, față de Melisandre, Moqorro – acesta îi e numele – pare mai direct și parcă mai abil în a citi viitorul în flăcările sacre ale religiei sale.

În capitolele dedicate lui Jon Snow, am apreciat efortul pe care Martin l-a depus pentru a ne arăta cât de dificilă poate fi asumarea puterii, și câte compromisuri trebuie să facă chiar și cei care sunt mânați de onoare și compasiune (lucru care se vede foarte bine și în cazul lui Daenerys și nevoia de a găsi o pace cu inamicii poporului ei de foști sclavi). Dar, în general partea de poveste de a Zid are o curgere destul de lentă, fără acțiune, fără prea multă forță. Probabil Martin a încercat să facă acea liniște dinaintea furtunii. Și i-a ieșit, căci pot spune că mi-a plăcut foarte mult acea venire a ”Idelor lui Marte” în pragul iernii. Episodul acesta mi-a amintit cumva de un dezgheț al regulilor clare ale celor din Night's Watch, reguli pe care chiar Lordul Snow a decis să le ocolească pentru un bine mai mare, al mai multora. Oricum, cu un asemenea final, Martin a făcut să plângă și Zidul, dar și o parte din cei îndrăgostiți de bastardul lui Eddard Stark.

Dar, tocmai pentru fanii familiei Stark, aș zice că Martin a pregătit puțină mai multă acțiune în capitolele unde-i revedem pe Arya și pe Bran. Dacă Bran are parte de o călătorie plină de adrenalină către locul unde trebuie să-și întâlnească destinul (dincolo de Zid, unde forțele magice ale vechilor zei sunt încă puternice), în paginile dedicate Aryei vedem cum ea își continuă antrenamentul de viitor asasin al casei ”Black and White” adică a ”oamenilor fără față”. Până și în partea în care se vorbește despre falsa Arya, creatura dresată a Boltonilor, avem parte de mai multă acțiune decât la meterezele de gheață ale zidului apărat de Snow.

Mai avem niște capitole în care, o fostă Mână a Regelui Aerys Targaryen, Lordul Jon Connington ne aduce un cadou fabulos. Dacă în ”Game of Thrones” îl aveam pe Illyrio care-i oferă lui Daenerys ouăle de dragon, aici - în ”A Dance with Dragons” - îl avem pe Griff care ne aduce... un alt Targaryen! Este vorba de Aegon, nepotul lui Daenerys, unul dintre copiii prințului Rhaegar, despre care știam că au fost uciși de Gregor Clegane în timpul rebeliunii lui Robert. De fapt, Connington apucase să schimbe unul dintre copii și să-l scoată din regat, fără ca nimeni să afle despre asta. Aegon este crescut în exil, mereu în mișcare, călătorind prin lume, primind o educație care îl face să pară pretendentul perfect pentru Tronul de Fier. Cel puțin, așa ne asigură Varys, pe care, eu unul l-aș crede, căci omul pare mânat de un scop ceva mai nobil.

Pe drumul care duce către Meereen și către Daenerys îl găsim și pe Quentyn Martell, un prințul moștenitor din Dorne. Acesta este o altă piesă de pe tabla de șah/cyvasse și se mișcă tot mai aproape de acțiune, fiind mânat/atras de dragoni și de stăpâna lor. Și va avea parte de multă acțiune, dar nu așa cum se așteptase el inițial.

Din familia Lannister apucăm să-i vedem (oarecum pe fugă) atât pe Jaime cât și pe Cersei. Dacă primul pare împăcat cu turnura pe care au luat-o lucrurile în Regat (aflat acum sub regența unchiului său Kevan), Cersei nu pare deloc încântată de tratamentul pe care-l primește din partea bisericii și a noului Mare Septon. Eu zic că lui Martin i-a ieșit destul de bine și episodul în care ea este umilită public pe străzile capitalei, chiar dacă dramul acela de compasiune pe care-l simți pentru ea nu poate să șteargă tot răul comis de regină, până acum. Ca să nu mai vorbim de ceea ce mai pregătește :P.

Ultimul de pe listă l-am lăsat pe Barristan Selmy. Dacă până acum personajul acesta fusese mai mult un fel de manechin plasat în diferite locuri din lumea lui Martin spre a impresiona, povesti, speria și apăra (în funcție de necesități), părând mai mult un nume de legendă, acum, fostul lord comandant al gărzii regale, capătă formă și substanță. O merita, căci este un personaj cu mult potențial. Este plin de informații despre toți cei trei regi pe care i-a servit, despre zilele de glorie ale familiei Targaryen, dar și despre declinul lor. Sper ca Martin să-l mai lase în viață destul de mult cât să ne povestească mai multe și să apuce să-și instruiască tinerii scutieri/cavaleri.

În concluzie, chiar dacă pe alocuri mi se pare că moș Martin a domolit bine ritmul seriei, ”A Dance with Dragons” rămâne totuși o continuare reușită a acestei minunate povești fantastice, care ne-a dat o lume medievală foarte reală și dură, dar și extravagantă și sofisticată, inteligentă și plină de intrigi. Știu că multă lume spunea că Martin parcă scrie mai bine atunci când scrie SF. Poate-i așa, sau poate doar așa ni se pare nouă – celor mai atașați de genul acela. Oricum, eu mă bucur că a decis să parcurgă și drumul acesta, căci a demonstrat cum se poate scrie frumos, matur și bine și un gen care înainte părea destinat să rămână jucat doar în decoruri de carton, mai bine sau mai rău pictate.

-----------------------------------
Jacques Loussier - ''Inglourious basterds'' (Quentin Tarantino, 2009) - Jacques Loussier - ''Main theme from dark of the sun''

Asculta mai multe audio soundtrack

-----------------------------------

Recomandări: suzimuzi atelier (get the party started...), vania (ancheta - 2), teo negura (poveste de vis - 47), shayna (viața e frumoasă), lubileh (despre insula mea...), nea costache (doftoroaia - 2), cristian lisandru (fără oprire...), razameadesoare (iubire necondiționată...)

din partea lui Luca - 2

2011-08-24T17:10:00.003+03:00

aceasta este cea de-a doua postare din partea flăcăului meu, Luca. ea vine cu recomandarea de a nu mânca popcornul împreună cu creveții din rețetă, ci alături de aceștia :D

----------------------------------------

Recomandări: suzimuzi atelier (get the party started...), vania (corbul - miercurea cuvântătoare...), teo negura (miercurea fără cuvinte - 18), shayna (ultimul tren...), geanina lisandru (bungee jumping...), nea costache (miercurea fără cuvinte...), cristian lisandru (ce n-am putut să fiu...)

“mori şi tu, prietene şi taci!”- Iliada

2011-08-15T16:28:00.005+03:00

m-a trezit un dangăt șleampăt
scrijelind văzduhul de peste groapă,
un zgomot de conservă aruncată pe pavajul umed.
clopotul spart mai jeli de două ori,
apoi horcăi și-și dădu țipătul unei cucuvele,
care-l împărți cu un corb şchiop,
devorat de şobolani mai târziu, în aceeași noapte,
aceștia nelăsând din el decât piciorul bolnav.

simt că tămâia nu se mai folosește.
deasupra văii plutește un miros greu, de cărbune.
o flacără de candelă tremură plăpând,
ascunsă în iarba înaltă așteptând, miloagă,
roua, să o binecuvânteze cu botezul de noapte,
după care, răbdătoare,
va pândi lumina.
mi-e sete și nisipul îmi umple gura și nările.
nu vreau aer, vreau doar apă!

deschid ochii și văd groapa
decupând un dreptunghi modest de cer,
cu margini zdrelite.
mi-e sete și gura mi-e uscată.
nisipul a dispărut.
s-a transformat în greieri
care se zbat să iasă.

e noapte și clopotul spart bate din nou.
luna a răsărit, greierii se agită,
un câine latră peste vale,
groapa mea se adâncește, depărtându-mă de cer.
sau e cerul îndepărtându-se de mine?
lumina e rece și umedă.
luna tronează, regină, peste un cer negru ca smoala,
fără nori și fără stele.
mi-e sete și vreau apă.

deschid ochii și ascult.
clopotul spart nu mai bate acum.
iarba botezată a crescut și s-a uscat.
marginile gropii s-au surpat peste cer.
un greiere din noua generaţie a reuşit să evadeze,
și drept pedeapsă i-am înghițit confrații.
oricum nu mai e nevoie de ei,
căci nu mai sunt stele pentru care să cânte.

mi-e sete, vreau apă, dar aștept răbdător,
un strop de rouă și puțină lumină.

Vangelis - Blade Runner Blues

----------------------------------------

Recomandări: suzimuzi atelier (blade runner blues...), vania (moartea unui apolitic...), teo negura (eternul bolnav feminin...), shayna (cântec femeiesc...), geanina lisandru (la mulți ani maria...), nea costache (pățaniile mele cu lăbuș...), cristian lisandru (turistul - 1)

George R.R. Martin la Google

2011-08-08T17:33:00.004+03:00

acum o lună (pe data de 28 iulie), George R R Martin a fost invitat de băieții de la Google, pentru un interviu foarte reușit (printre altele, transmis și în live-streaming). evenimentul face parte din faimoasa serie de întâlniri/conferințe ”Authors@Google” și multe dintre întrebări au venit din mediul on-line. iar faptul că Martin descrie, pe alocuri, procesul de creație și modul în care interacționează cu personajele sale este un bonus :)

Recomandări: suzimuzi atelier (rolling in the deep...), vania (aglomerație), teo negura (naiv...), shayna (nu zeii sunt de vină...), cristian lisandru (bătrânul fără vârstă...)

așa da, așa nu! sau era invers?

2011-08-05T13:10:00.005+03:00

s-a observat, desigur, că blogul meu a dat mult mai puține semne de viață și activitate… deh, așa-i cu perioada de vacanță. care vacanță ne-a adus dorința de a vizita noi meleaguri, dar și de a citi unele cărți noi sau de a viziona câte un nou film. și tocmai despre filme aș vrea să vă scriu astăzi. despre unul la care nu v-aș îndemna să mergeți, iar despre un altul pe care v-aș îndemna să-l revedeți!

așa nu, "Înălţimea Voastră"!

”Your Highness” ar trebui să fie un film pe care să nu-l poți caracteriza ușor. pe de-o parte se dorește a fi o amuzantă parodie medievală cu un cast plin de actori buni (James Franco, Natalie Portman, Toby Jones etc.), pe de altă parte, aceștia par să populeze (sau să copuleze într-) un film al cărui scenariu pare să fie făcut de (și pentru) cei din ”Idiocracy” (vă mai amintiți ,probabil, filmul acela în care rasa umană ajunge să se prostească rău de tot în viitor, stropind recoltele cu Fanta/Sprite și vorbind într-un vocabular de 40-50 de cuvinte, cu tot cu nelipsitul ”dude”). apropos de asta, limbajul este extrem de obscen, ca și cum regizorul a decis că o tușă subțire, o simplă aluzie nu mai poate fi sesizată de un public prea prost. astfel, avem parte de un regal de p*li, de la gesturi, expresii, până la un penis în erecție, al unui minotaur obsedat (care va sfârși – penisul – ca trofeu agățat la gâtul unui prinț).
dar, dacă ideea inițială a fost aceea de a copia niște parodii medievale clasice, de genul ”The Princess Bride” sau "Monty Python and the Holy Grail", aceasta a ajuns să fie coruptă de prea multă vulgaritate ieftină și de aluzii gratuite la organe sexuale, la felații, copulații și alte activități recreative de acest fel. aceste interacțiuni se întâmplă să aibă loc între oameni și animale mitologice, între oameni și ființe extraterestre perverse etc. iar varietatea este atât de mare, încât până și ministrul Funeriu ar fi fericit să descopere că în film există un coleg de gen neutru, în sensul în care acesta este asexuat…

problema cea mare a filmului stă în regie și în cast. filmul este prost și groaznic de imatur, dar a fost făcut așa de oameni talentați. regizorul David Gordon Green are la activ filme bune precum George Washington, Snow Angels sau chiar și Pineapple Express-ul cu iz de cannabis. astfel că ajungi să te întrebi ce a fost în capul lui când a acceptat să facă o comedie-parodie imbecilă la care nu prea se râde. poate prea mult fum? și chiar dacă nu este un dezastru de proporții epice, după părerea mea este atât de plin de prost gust, încât este greu de urmărit cap-coadă. aș încheia folosindu-mă de o groaznică replică a vrăjitorului malefic Leezar - "You’re too late. The Fuckening has begun!” - și aș zice că filmul acesta a întârziat mult la capitolul maturitate, în vreme ce fuckening-ul le este administrat privitorilor.

așa da, ”The Princess Bride”

și dacă tot am pomenit de ”The Princess Bride”, atunci v-aș recomanda să-l revedeți. după dezastrul dinainte, acest minunat film din 1987 pare o adevărată capodoperă a genului. mulți o și consideră așa. dacă aveți chef de o poveste de dragoste învelită într-un film care parodiază (cu ironie) peliculele de aventuri, de capă și spadă, atunci nu veți fi dezamăgiți. apropos de capă și spadă… se zice că această parodie are cea mai frumoasă scenă de duel, cea dintre Inigo Montoya și omul cu mască.

închei tot cu un citat: ”Hello. My name is Inigo Montoya. You killed my father. Prepare to die!”

------------------------------

Recomandări: suzimuzi atelier (rolling in the deep...), vania (filantropică), teo negura (naufragiu cu parfum...), shayna (alegerile tale...), cristian lisandru (dansul ielelor...), nea costache (marin sorescu...),

Martin și Follett

2011-07-20T07:31:00.011+03:00

dacă cineva se-ntreaba, tăcerea de pe blog e principalul semn că am dispărut în lumea lui George Martin. despre cartea aceasta nu voi comenta (încă) nimic, căci nu vreau să stric surpriza nimănui. vă spun doar că am așteptat ceva vreme să revăd unele dintre personajele mele preferate, iar acum am parte de un adevărat tripudiu. o părere despre carte găsiți aici.

iar, după atâta vreme fără să postez, mă gândeam să vă fac o invitație la o serie TV. la fel ca și ultima dată și aceasta este dedicată epocii medievale... da, știu ”iarăși?”. păi aceasta-i perioada căreia i-am căzut pradă, așa că n-am ce face :)

dacă în titlu spuneam Martin și Follett, iar despre George Martin am povestit deja, probabil că ar trebui să încep prin a vă spune că ”The Pilars of the Earth” este o serie care are la bază cartea cu același nume, a lui Ken Follett. perioada în care ne aflăm este cea de secol 12, în Anglia, unde doi dintre nepoții lui William Cuceritorul se luptă pentru tronul englez, aruncând țara într-o perioadă de anarhie. unul dintre nepoți este femeie - regina Maude, mama lui Henry al 2-lea și viitoarea bunică a lui Richard Inimă de Leu - ceea ce nu face altceva decât să complice lucrurile și mai mult. detalii despre cast găsiți aici.

astfel, vouă vă spun ”vizionare plăcută”, iar mie ”spor la lectură” (chit că mi-e teamă că după ce voi termina cartea aceasta, va trebui să mai aștept încă 5 ani - pușchea pe limbă! - pentru viitorul volum din serie, ”The Winds of Winter”)

Recomandări: suzimuzi atelier (feeling good...), vania (riscul), teo negura (făcut poșta...), shayna (voi cu cine dansați...), gabriela elena (nu ucide...), alex mazilu (în navarra-spania...), meet the sun (împreună...), cristian lisandru (rai și iad...), nea costache (miercurea fără cuvinte...),

Annuntio vobis...

2011-07-13T15:48:00.008+03:00

Annuntio vobis gaudium magnum:
Habemus ”Tripudium cum Dracones”!*

* Vă anunț cu mare bucurie:
Avem ”A Dance with Dragons”!

----------------------------
Medieval Music - Celtic Fiddle (Irish Folk)

----------------------------
Recomandări: suzimuzi atelier (it's my life...), vania (fatal), teo negura (apus de soare...), geocer (în privința crizei...), shayna (avem timp...), meet the sun (maratonul 7500...), cristian lisandru (o Românie cu toate ale ei...), alex mazilu (neclar, rețeta succesului...), gabriela elena (în laminorul verii...)

trans-formări nocturne 3

2011-07-07T21:54:00.002+03:00

Sub vraja nopții, obiectele se transformă-n umbre fără formă, care curg greoi și mă cuprind și mă acoperă. Obscuritatea de gheață mă preschimbă, inițial, doar puțin, la suprafață, apoi tot mai adânc, în profunzimi de suflet. Când zorii se ivesc la orizont, umbrele rămân doar o amintire, însă noul meu chip - ce pare malefic și schimonosit - dispare mai greu, ca o mască hidoasă, care se scufundă încet. Acum e dus. S-a ascuns de lumină, în bezna picurată în spatele sufletului. Dar știu că e acolo, gata să iasă din nou, la ceas de noapte.

---------------------------------

----------------------------------

Recomandări: suzimuzi atelier (the lady killer...), vania (mesajul), teo negura (cumpărături...), geocer (cu tableta în delegație...), shayna (balanța cu un singur talger...), injineru (plecarea cu pluta...), cristian lisandru (m-am uitat în oglindă...), rabbi (un simbol...), raza mea de soare (când vei ști...)

trepte

2011-07-02T12:47:00.007+03:00

erau multe.
mult prea multe pentru ca să le reții numărul, dintr-o privire.
totuși, mi se părea c-aș fi putut să le depășesc dintr-un salt.
un salt către Ea.

să zvâcnesc, ca să primesc sărutul?
să capăt uitarea.
să-mi uit singurătățile, pe care le simt pulsând,
amestecate în fluidul vâscos și păstos ce ne umple.

vreau un sânge nou, bogat și-ndestulat de Ea și de Noi.
poftesc să-i simt căldura, lipindu-se apăsat de mine,
o mână comună frământând între noi.
ochii, un contact palpabil, pipăibil.
atât de ferm, încât cele două vrăbiuțe din curte
s-ar putea odihni pe el. în tăcere.

la urmă, un schimb de sentimente mute.
și un jurământ de sânge, alcătuind un nou tablou.
cu trepte și scări, care urcă mereu.
liniștea s-ar stinge, apoi, într-o frământare
de-a dreptul beethoven-iană.

și totuși, nu vreau să fac saltul!
nu vreau trepte străbătute într-o clipă!
deși știu că fiecare treaptă va fi încă o verigă, în înlănțuirea mea,
și fiecare pas, încă un verset din convertirea mea,
nu cred să fi existat vreodată un rob,
sau un credincios, mai fericit ca mine.

---------------------------------

----------------------------------

Recomandări: suzimuzi atelier (let it be...), vania (regrete), teo negura (am întins-o), adela (gânduri rătăcite...), shayna (picături de rouă...), assassin (record de vânzări...), cristian lisandru (puzzle - 16), geocer (tableta pionerească...), adrian voicu (templierii la sibiu...), wind (life for sale...)

revelație - PAfoto

2011-06-18T18:56:00.004+03:00

dragii mei, chiar dacă sunt prins cu o mulțime de treburi, totuși am văzut că etapele concursului de proză arhiscurtă PAfoto merg mai departe, sub bagheta maestrului Călin.

pentru această etapă s-a ales o fotografie mai interesantă, pe care o găsiți AICI, alături de celelalte PA-uri participante. în legătură cu această fotografie ”pompieristică”, textul meu sună cam așa:

Revelație

Erau o trupă unită. Jucau în aceleași echipe de baseball sau football și fusese natural ca, pentru brigada de pompieri, să se ofere voluntari tot împreună. Lucrurile merseseră bine până când, un regizor nebun de la Hollywood cumpărase un cartier părăsit, folosindu-l ca decor pentru filmele lui de acțiune. Ei fuseseră angajați doar ca să țină focul sub control. Asta i-a făcut să-și descopere vocația. La primul incendiu adevărat, au salvat doar oamenii și apoi au privit fascinați jocul flăcărilor.

---------------------------------

pentru a vota acest text, vă invit să intrați AICI.

---------------------------------

----------------------------------

Recomandări: suzimuzi atelier (you gotta be...), vania (pisoiul erudit - 4), adela (mama, doar mama...), shayna (iubirea și timpul - 2), cristian dima (pentru tine lisa - 9), teo negura (poveste de vis - 38), cristian lisandru (vicepremierul ungar...), geanina lisandru (fericirea de a iubi până la durere...)

din partea lui Luca

2011-06-12T17:08:00.007+03:00

aceasta este o postare din partea juniorului meu, Luca. m-am gândit că se potrivește destul de bine cu atmosfera de weekend prelungit.

--------------------------
Recomandări: suzimuzi atelier (always on my mind...), vania (avantaje...), năbădăiosul (micul dejun...), shayna (viața...), teo negura (poveste de vis...), cristian lisandru (duminica de geniu...), cristi dima (eroina...)

inspectorul - PAfoto

2011-06-09T11:39:00.004+03:00

se votează din nou pentru concursul de proză arhiscurtă PAfoto, inițiat de - cine altul decât taaadaaa: Căăăălin Heeeraaa.

fotografia cu barza, cea de la care a plecat ideea pentru această etapă, precum și celelalte PA-uri participante le puteți găsi AICI. textul meu este acesta:

Inspectorul

Era stresat, supărat și copleșit de atâtea reclamații. Niciodată nu mai avuseseră de-a face cu așa ceva. Doar un coleg bătrân și pensionat părea să-și amintească de un eveniment similar, petrecut cu multă vreme în urmă. Inutil încercau ei să livreze marfa… nimeni nu mai dorea să o primească! Știau că era de calitate bună, căci controlaseră tot lotul, din nou!
”Pe ciocul meu, asta-i scandalos!” își zise bărzoiul, cu năduf. Într-un final, ieșise pe teren să vadă cu ochii lui de ce nu mai erau acceptați alți bebeluși în România.

---------------------------------

pentru a vota acest text, vă invit să intrați AICI.

---------------------------------

----------------------------------

Recomandări: suzimuzi atelier (cherish the day...), vania (gest disperat...), adela (de-ale lui victor - 16), shayna (vreau la scorpions...), adrian voicu (drumul templierilor...), teo negura (armata, logos-ul și lofos-ul...), cristian lisandru (remember prin viață...), gabriela elena (orice cale își are povestea ei...)

Cassini mission - prin sistemul solar

2011-06-09T10:18:00.004+03:00

având în minte un citat din Carl Sagan: "Somewhere, something incredible is waiting to be known", Chris Abbas ne propune un filmuleț foarte interesant, realizat cu ajutorul unui montaj de imagini ale NASA, surprinse de sonda spațială Cassini. mie îmi seamănă cu o scurtă plimbare prin curtea din spate a sistemului nostru solar.

CASSINI MISSION from Chris Abbas on Vimeo.

--------------------------------

Recomandări: suzimuzi atelier (cherish the day...), vania (gest disperat...), adela (de-ale lui victor - 16), shayna (vreau la scorpions...), adrian voicu (drumul templierilor...), teo negura (armata, logos-ul și lofos-ul...), cristian lisandru (remember prin viață...), gabriela elena (orice cale își are povestea ei...)

the spy - PAfoto

2011-06-03T12:46:00.011+03:00

Călin a lansat un nou concurs de proză arhiscurtă. de data aceasta, textele noastre au ca punct de pornire câte o fotografie, iar ca urmare, titlul concursului este PAfoto.

pentru prima etapă ”PAfoto”, eu am pregătit acest text:

The spy

Parașuta și-o îngropase pe întuneric, cum fusese instruit de către Agenție. Era la a treia misiune dincolo de Cortină. Trebuia să-și aștepte omul de contact, apoi să plece spre Capitală. Pe cer, zorii se chinuiau să izgonească noaptea ale cărei falduri se agățau parcă de crestele munților.
”Munți?” Privi în jur: platou montan, înconjurat de o pădurea deasă.
”Shit!”
Zări o cabină telefonică, răsărită parcă din pământ. Fugi către ea și formă un număr, apoi spuse. ”Idiots! Trebuia să fiu aproape de Budapest, nu de Bucharest!”

---------------------------------

fotografia de la care a plecat ideea, precum și celelalte PA-uri participante le puteți găsi AICI.

pentru a vota acest text, vă invit să intrați AICI.

---------------------------------
se pare că file-ul de muzică din trilulilu nu funcționa defel, astfel că l-am pus din youtube, direct. mie mi se pare că are un sound care dă bine cu lumea agenților 007 :)

----------------------------------

Recomandări: suzimuzi atelier (cherish the day...), vania (slim and fit), adela (crezi că te-ai putea opri un pic...), luna pătrată (când...), nea costache (trei bancuri cu olteni), teo negura (dezertor de serviciu...), cristian lisandru (boc și transpirația...), gabriela elena (lumea coca-cola...)

dincolo de gard, la citit

2011-06-01T12:22:00.009+03:00

în ultima săptămână am stat mai mult de partea cealaltă a gardului :)
am privit și am ascultat, am citit blogurile voastre și am luat parte le evenimentele descrise acolo, dar am păstrat distanța. m-am simțit puțin ca pisicul acesta care ne vizitează uneori grădina, privindu-ne printre scândurile gardului, discret, fără a simți nevoia de a-și face simțită prezența într-un mod forțat.

da, știu. a trecut ceva vreme de la ultima mea postare, dar am scuzele pregătite: am fost răcit. de două ori! apoi n-am prea avut chef și vreme de alte cele. am și scris. nu prea mult, dar cu ceva mai mare atenție. însă cel mai mult am citit! Brandon Sanderson și al lui ”Warbreaker” mi-au ținut companie în ultimele nopți. după ce am parcurs mai mult de patru sute de pagini din poveste, pot spune că am înțeles motivele care au făcut ca Sanderson să fie scriitorul ales să dea o continuare seriei ”The Wheel of Time” a lui Robert Jordan. până acum Warbreaker este o explozie continuă de răsturnări de situații, de planuri croite cu grijă (ce se prăbușesc apoi mai repede decât un castel din cărți de joc), de personaje descrise cu foarte mare atenție din toate unghiurile și sub toate luminile (despre care crezi că ai înțeles totul, dar de fapt nu știi nimic). într-un fel, cartea te face să realizezi că viața-i obligă pe oameni să facă constant alegeri, ca atunci când înveți că trebuie să te miști continuu pentru a-ți păstra echilibrul. zei și oameni deopotrivă se amestecă în urzeli și mașinațiuni politice extrem de complexe, iar motivele taberelor par să fie egal îndreptățite, toate acestea făcând din ”Warbreaker” o lectură extrem de plăcută, iar din Sanderson un autor pe care-l recomand călduros. știu că a apărut tradusă în română cel puțin o carte a sa. este vorba de ”Elantris”, romanul său de debut, publicat la Tritonic. eu n-am citit-o, dar știu că despre ”Elantris” s-a zis ori că-i foarte bună, ori că-i o carte mai slabă, care trădează faptul că autorul, deși talentat, nu era încă destul de ”copt”. oricum, pentru un roman de debut, cartea a fost tradusă într-un număr foarte mare de țări, fapt ce confirmă chiar și numai faptul că stilul lui Sanderson trece bine la public.

-------------------------------------------

-------------------------------------------

Recomandări: suzimuzi atelier (cherish the day...), vania (ultimul mitropolit - 48), adela (de 1 iunie), luna pătrată (miercurea fără cuvinte), alex mazilu (romeo și julieta), teo negura (trafic cu hituri- 70), cristian lisandru (golgota nu se odihnește niciodată...)

festivalul de la Kahn. Strauss - Kahn

2011-05-16T18:19:00.011+03:00

chiar dacă nu mă interesează prea mult acest subiect cu iz de pastiluțe albastre, mi-am zis că pentru un astfel de titlu merita să postez o ultrascurtă :)

- în legătură cu acest scandal declanșat în jurul celui mai tare om al FMI-ului, grupul acela de cămătari la care se-nchină președintele și guvernul nostru, ca la zeii din ceruri, prietenul meu Cristian a scris o pilulă, care merită citită. o găsiți AICI.

- m-am apucat de citit Gene Wolfe și vă spun că-mi place foarte mult. de ce? păi să luăm un scurt fragment din ”The Book of the New Sun”, ”The Shadow of the Torturer”:

”Gurloes was one of the most complex men I have known, because he was a complex
man trying to be simple. Not a simple, but a complex man's idea of simplicity.
Just as a courtier forms himself into something brilliant and involved, midway
between a dancing master and a diplomacist, with a touch of assassin if needed,
so Master Gurloes had shaped himself to be the dull creature a pursuivant or
bailiff expected to see when he summoned the head of our guild, and that is the
only thing a real torturer cannot be.”

nu-i așa că scrie bine nenea Wolfe? cu un stil foarte rafinat și elegant, cu personaje complexe și mutifațetate, cu un labirint elaborat pe care-l așterne în fața cititorului chiar în speranța de a-l atrage în jocul de-a detectivul, Gene Wolfe este considerat unul dintre cei mai puțin apreciați MARI scriitori de limbă engleză. cred că ar fi bine ca viitorul să-l scoată de acolo.

- Stephen Hawking ne spune că viața de după moarte este ”o poveste cu zâne”și că trebuie să o trăim bine pe aceasta, că-i singura pe care o primim. poate că așa o fi și sunt de acord că ar fi bine să nu ne irosim viața asta cu (prea multe) prostii, sperând că vom recupera timpul în cea de apoi. dar parcă aș mai veni și să spun că, în timp ce ne-o trăim, n-ar fi bine să respectăm totuși și niște percepte morale, că nu se știe niciodată? dacă totuși El există? win - win situation? :)

------------------------------------
Cafe Quijano - La Lola

------------------------------------
Recomandări: suzimuzi atelier (third rock from the sun...), vania (ultimul mitropolit - 33), teo negura (trafic cu hituri - 68), luna pătrată (gândește-te, n-ar fi păcat), alex mazilu (hai la petrecere), cristi lisandru (pilula lu' lisandru...), carmen (ultimele gânduri...)

blogger moare, dar nu se predă

2011-05-14T08:45:00.003+03:00

ziua de ieri - vineri 13 - nu le-a priit prea mult celor de la blogger/blogspot. s-au pierdut postări și comentarii. eu am pierdut doar comentarii. așadar, dacă nu vă găsiți unele din comentariile lăsate aici după data de 11, să știți că n-am fost eu cel care le-a șters. dar tot este bine că suntem ”back in business”, căci ieri nici măcar postări noi nu se puteau face...

ultrascurte și amestecate

2011-05-11T13:26:00.002+03:00

1. ieri a fost Ziua Independenței. păcat că românii n-au făcut-o și Zi Națională, ar fi meritat și țara o zi mai călduroasă de mai în locul celei din decembrie, dar ar fi meritat și Casa Regală o recunoaștere pentru făurirea României moderne.

tot ieri, Regele a făcut un gest important, pentru care fac o dedicație muzicală:

Orchestra Naţională Radio - IMNUL REGATULUI ROMÂNIEI

2. în cadrul emisiunii ”The Book Show”, Joe Abercrombie i-a luat un interviu foarte interesant mentorului său George R.R. Martin. mi se pare drăguță partea în care Martin povestește ce mesaje primea de la fani în momentul în care a început să-ntârzie foarte mult cu ”A Dance with Dragons” :)

Edit - tocmai am văzut că Assassin mi-a luat-o deja înainte, dar nu mai schimb postarea :)

3. luni a fost difuzat în State episodul 20 din cel de-al doilea sezon al serialului TV SGU. cu acest ultim episod s-a sfârșit producția Stargate Universe, care a fost și ultima serie TV bazată pe franciza Stargate. încă n-am văzut acest ultim episod, dar am înțeles că are un final deschis pentru eventualitatea în care s-ar dori realizarea unui lung metraj despre nava spațială Destiny și echipajul ei.

------------------------------------

Recomandări: vania (ultimul mitropolit - 27), suzimuzi atelier (third rock from the sun...), teo negura (muzica așteptării), luna pătrată (miercurea fără cuvinte...), alex mazilu (oameni și câini), gabriela elena (părerea cacofonului român...), nea costache (concluzii din spital...), cristi lisandru (puzzle 7), carmen (ultimele gânduri...), costin comba (nature museum vienna...), world in a photo (casino sinaia)

Cu vocea lor și cuvântul nostru…

2011-05-08T09:30:00.007+03:00

Ați intuit probabil că postarea aceasta se va referi la proiectul de lege inițiat de către deputatul Victor Socaciu, prin care se cere dublarea tuturor filmelor în limba română, cu scopul declarat de protejare a identității și ființei naționale. Și dacă nu ați presimțit, atunci tocmai v-am spus eu.

Și înainte de a vă povesti de ce socotesc eu că aceasta ar fi o prostie enormă, permiteți-mi să vă spun de ce ar trebui să mă credeți pe cuvântul meu de (fost) pionier. Păi, în primul rând deoarece știu destul de bine cam ce anume s-ar întâmpla într-un astfel de caz. Nu pentru că-aș fi visat azi noapte, ci pentru că am trăit mai mulți ani într-o țară care dublează totul, de la filmele și serialele TV, la programele pentru copii sau chiar și la cele mai așteptate premiere ale cinematografiei. Adică dădeai o grămadă de bani pe cablu sau pe biletele de cinema doar ca să-i auzi pe marii actori vorbind în italiană, căci Italia este țara cu pricina. Să vă mai povestesc de tristețea cea mare pe care am avut-o atunci când a trebuit să văd filmele lui Kenneth Branagh (cele inspirate din piesele lui Shakespeare) vorbite în italiană? Poate altădată.

Dar, de unde să-ncep? Păi, să vă spun că cei mai mulți italieni au un accent teribil vorbind limbi străine, tocmai pentru că nu sunt obișnuiți cu muzicalitatea limbilor străine? (Și chestia cu vorbitul limbilor străine nu-i un moft domnule deputat, atâta vreme cât interacționăm cu străinii în fiecare zi. Doar dacă plănuiți să mutați țara pe-o planetă îndepărtată, fără vecini, aș putea să-nțeleg așa ceva). Sau că nici ei nu prea știu cum se scriu corect anumite cuvinte mai complexe în limba italiană? (poate dacă le citeau barem la cinema s-ar fi prins ceva mai multă carte de unii dintre ei). Pe deputatul nostru îl alarmează rata împrumuturilor de expresii din limba engleză în limba română? Păi și în Italia este la fel, chit că ăia aud engleza teoretic doar la radio, până când le-o dublează ăia și pe Shakira. Dar este un fenomen normal care se petrece în orice limbă vie. Vajnicul deputat poate să-ntrebe orice lingvist. Doar dacă ne luăm limba și-o punem la păstrare în formol, nu vom mai avea alte inserții de cuvinte străine… și-apoi de ce anume avem să ne plângem? Limba pe care o vorbim acum este plină de cuvinte din greacă, franceză și turcă, din rusă, engleză, germană, maghiară și italiană adică cam din toate culturile cu care am interacționat de-a lungul istoriei. Deci ce vrem noi să protejăm aici? Poate ar fi bine ca dl. Socaciu să se uite pe un dicționar etimologic înainte de face astfel de proiecte. Așa ar vedea ce mic era bagajul inițial de cuvinte care provin din dacă și latină, graiurile taților noștri Decebal și Traian :)

Se spune că dublarea filmelor va crea mai multe locuri de muncă pentru actori. Păi le-a creat deja! Există deja o afacere înfloritoare în jurul dublării, doar că aceasta se face doar pentru programele și filmele pentru copii. Iar eu știu foarte bine acest lucru fiind tată al unui copil pasionat de filme. Din cinemateca lui - de peste 120 de DVD-uri cu filme pentru copii - peste 80 la sută sunt dublate profesional. La fel și programele și desenele animate difuzate pe canalele destinate copiilor, gen Cartoon Network, Nickelodeon, Disney Channel, Kids Co etc. La fel și filmele de la cinema. Pentru copiii mici mi se pare OK. Deci unde-i problema? Cine vrea să muncească în industria asta are unde, iar dl. Socaciu trebuia doar să-i întrebe pe actorii din București sau din Oradea.

Acum pot să spun că-i o prostie enormă? Pot și o zic! Atunci hai să rămânem așa ca până acum, cu vocea lor și cuvântul nostru… deh, aproape al nostru :)

----------------------------------------------
pentru edificare, ar fi de văzut unele clip-uri, din păcate unele nu pot fi inserate direct aici, așa că trebuie să urmăriți link-ul:

- serialul ”Friends” în italiană

- serialul ”CSI” în italiană

- petiția contra proiectului de lege

----------------------------------------------
Recomandări: vania (ultimul mitropolit - 24), suzimuzi atelier (shape of my heart...), teo negura (poveste de vis - 33), luna pătrată (bărbatul), mirela pete (au înnebunit salcâmii...), gabriela elena (la scăldat...), călin hera (despre bogdan onin :P), cristi lisandru (atunci când vara...), zalmoxys (război global...), alex mazilu (gemenii), ilarie (proba)

iute și furios

2011-05-04T12:17:00.005+03:00

nu este traducerea faimosului film, ci unicul mod în care civilizația de consum știe să crească și să se dezvolte, distrugând ireparabil moduri de viață ale multor societăți tradiționale, întregi ecosisteme, specii de plante și animale etc. lucrul acesta va duce până la urmă și la distrugerea noastră? foarte probabil, dacă nu facem schimbări majore în modul nostru de a viețui dar și acela de a ne raporta la probleme. cea de-a doua parte din End Civ este foarte interesantă, căci vorbește despre lipsa generală de asumare a unei poziții clare și împinge la acțiuni radicale. un capitol pe care autorii filmului îl numesc ”fuck patience!”. eu zic că se potrivește și la situația noastră politică de acum.

primul film l-am găsit la Călin și am decis să-l preiau și eu, spre educarea noastră.

cel de-al doilea filmuleț fusese deja prezentat pe acest blog, dar cred că informația aceasta este complementară, astfel că cele două ar merge să fie vizionate împreună.

The Story of Stuff - Romanian from www.storyofstuff.ro on Vimeo.

muntele și stelele

2011-05-01T18:56:00.004+03:00

un scurt cu adevărat spectaculos, din care am văzut niște imagini incredibile chiar la știri, dar pe care l-am găsit apoi grație lui schizoid.

The Mountain from Terje Sorgjerd on Vimeo.

------------------
Recomandări: vania (ultimul mitropolit - 17), suzimuzi atelier (wedding party...), teo negura (poveste de vis - 32), mirela pete (de armindeni), cristian lisandru (puzzle - 6), gabriela elena (rhema marvanne tatăl nostru), nea costache (1 mai muncitoresc), ilarie (confuz), madi și onu (beatificarea papei ioan paul al 2-lea), gabi (a form of silence)

cercetătorii marxiști sunt ”the best”

2011-05-01T11:14:00.009+03:00

V-am tot promis o postare despre bravii cercetători marxiști. Iat-o aici!

În căutarea de informații pentru una din povestirile mele, săptămâna trecută m-am apucat să răsfoiesc câteva cărți de istorie a religiilor. Chiar dacă am cele trei volume din ”Istoria credințelor și ideilor religioase” a lui Eliade, tot am mai scotocit după niște elemente de mitologie și prin alte volume găsite prin bibliotecă. Unul dintre acestea se numește ”Religia în istoria popoarelor lumii”, apărut în 1982 la Editura Humanitas, pardon Editura Politică. Scrisă de S. A. Tokarev, cartea încearcă să descrie aspecte ale religiilor primitive, tribale sau antice chiar în vreme ce aduce aminte că aceasta este opiul popoarelor, înfierând totodată și preoțimea din toate epocile și cultele comentate… deh, bănuiesc că acesta era stilul promovat de cenzură! Mărturisesc că am răsfoit volumul cu o oarecare curiozitate, căci așteptam să am o revelație, să găsesc o perlă a înțelepciunii marxiste, iar la pagina 46 aceasta s-a arătat privirii mele. Fragmentul vorbește despre răspândirea obiceiului de cremare a cadavrelor, iar autorul ne povestește:

”Unii au încercat să explice obiceiul incinerării cadavrelor pornind de la credința vechilor popoare în viața de după moarte, a sufletului; oamenii – spun ei – au căutat prin arderea cadavrului, să elibereze din el sufletul, să-i dea libertatea de a se ridica la cer. Însă o astfel de idee religioasă (acolo unde ea există) constituie mai degrabă o consecință decât o cauză a obiceiului incinerării. O explicație materialistă a acestui obicei n-a fost deocamdată găsită; cercetătorii marxiști încă nu s-au ocupat de această problemă.”

Hopa! Carevasăzică cercetătorii ăștia știu totul, descoperă orice, doar că n-au avut încă timp să se aplece asupra tuturor problemelor umanității. Eu am impresia că această informație va schimba radical imaginea podiumului cu cercetătorii de frunte ai planetei. Dacă până acum cercetătorii britanici erau ubicui iar cei americani îi secondau la mică distanță, eu aștept momentul în care Rusia va dezlănțui furtuna cunoașterii cercetătorilor marxiști. Asta dacă și-au adus aminte să-i hrănească la timp în lagărul acela secret unde li se asiguraseră niște apartamente de lux cu vedere la ocean. Oceanul Arctic, desigur.

--------------------------------------------
Red Russian Army Choir - Smuglyanka Moldavanka ;;)

--------------------------------------------

Recomandări: vania (ultimul mitropolit - 17), suzimuzi atelier (wedding party...), teo negura (poveste de vis - 32), mirela pete (de armindeni), cristian lisandru (puzzle - 6), gabriela elena (rhema marvanne tatăl nostru), nea costache (1 mai muncitoresc), ilarie (confuz), madi și onu (beatificarea papei ioan paul al 2-lea), gabi (a form of silence)

anul trecut pe vremea asta...

2011-04-28T21:06:00.004+03:00

azi m-am apucat de scris, citit și de corectat în propria ogradă, de citit și de comentat prin ograda altora și mi-am dat seama că nu voi mai avea timp să-i aduc pe scenă pe bravii cercetători marxiști cu care vă amenințam. astfel încât m-am gândit să reîncălzesc și să servesc o ciorbiță de anul trecut, un material care - culmea - se potrivește perfect și acum... ca să vezi!

ca să gustați ciorbița și să citiți cuvintele cele vechi de un an, vă invit AICI!

life - vida - viață

2011-04-23T14:02:00.005+03:00

aveam în plan să vă scriu o ultrascurtă despre cercetătorii marxiști, dar am avut o ezitare
nu știu ce m-a apucat, căci nu sunt unul care să se repeadă la tastatură pentru a face urări în prag de sărbători, oricare ar fi acestea. doar că Învierea este triumful vieții asupra morții... și m-am gândit că poate ar fi bine să nu uităm că avem șansa de a face ca viața noastră să aibă un sens, că avem chiar o datorie de a nu o irosi, că putem să-i ajutăm pe cei care au mai puțin... doar atât.

data viitoare nu scăpați de cercetătorii marxiști.

------------------------------
Coldplay - Viva la vida

------------------------------
Recomandări: vania (ultimul mitropolit - 9), suzimuzi atelier (you are my kind...), teo negura (ciobi-sme), mirela pete (sărbători fericite...), cristian lisandru (puzzle - 4), gabriela elena (amintește-ți...), madi și onu (ficatul - 2), ilarie (poveste de paști)

oare fetele chiar citesc fantasy?

2011-04-18T10:51:00.010+03:00

zilele trecute, pe blogul lui George R. R. Martin [autorul celebrei serii ”A Song of Ice and Fire” - (by the way!!!!!! să nu uitați că astăzi este premiera serialului ”A Game of Thrones” la HBO!)] se vorbea de faptul că încă mai există lume care crede că literatura fantasy este scrisă de și aproape exclusiv pentru băieți!

primul lucru pe care l-aș spune aproape imediat este acela că genul acesta de ”judecători” sunt cei care vor să vâre fantasy-ul ca gen într-o zonă de literatură considerată inferioară, cam pe acolo pe unde se afla și SF-ul acum câteva decenii. unde să fie considerat un sub-gen și aproape ingnorat de critica mainstream, pe motiv că temele sunt copilărești și neserioase iar scriitura cam slabă. dar chiar așa să stea lucrurile? se mai poate îndesa într-o gaură mică ceva ce a crescut enorm atât cantitativ cât și calitativ?

fantasticul există în mitologia tuturor popoarelor, în legendele și poveștile cu care suntem crescuți de mici, în familie. există în operele literaturii pe care le studiem la școală: Odiseea, povestea Cavalerilor Mesei Rotunde, Divina Comedie, unele piese ale lui William Shakespeare etc. explorând elemenele fantasticului din poveștile pentru copii, titluri precum: ”Peter Pan”, ”Vrăjitorul din Oz”, ”Aventurile lui Alice în țara minunilor” sau chiar și ”Stăpânul Inelelor” au făcut ca literatura fantasy să fie considerată la un moment dat dedicată aproape exclusiv copiilor. anii au trecut iar literatura fantastică a început să fie asociată și alăturată cu cea SF, în primul rând datorită publicării povestirilor în reviste ”pulp fiction”, editorii acestora considerând că aceste două genuri au un public comun. ceea ce era adevărat și a contribuit masiv la popularizarea ambelor genuri. aici ar trebui amintite povestirile lui Robert Howard cu al său ”Conan the Barbarian”.

pe la sfârșitul anilor 1960 opera lui J. R. R. Tolkien a început să fie văzută într-o nouă lumină, fapt ce a atras o nouă categorie de cititori și a făcut ca ”The Hobbit” și ”The Lord of the Rings” să devină foarte cunoscute. de același succes au început să se bucure apoi ”The Chronicles of Narnia” ale lui C. S. Lewis sau seria ”Earthsea” a Ursulei K. Le Guin. era clar că popularitatea genului crescuse, dar să fi fost doar în rândurile adolescenților băieți? oare? au urmat apoi ”exploziile” provocate de J. K. Rowling (”Harry Potter”), Peter Jackson (trilogia filmelor ”The Lord of the Rings”) și Anne Rice. pe care le citesc și le vizionează doar băieții?

scurtul istoric al genului l-am preluat parțial de pe wikipedia și acum că l-ați parcurs, întrebarea mea pentru voi ar fi aceasta: cunoașteți multe fete, doamne, domnițe și cucoane care citesc fantasy? sau cărora le place genul ăsta de filme? știți cumva dacă s-au apucat să citească și George Martin? :)

----------------------------------------------------
Enya - May It Be

----------------------------------------------------
Recomandări: vania (ultimul mitropolit - 5), suzimuzi atelier (well well well...), teo negura (poveste de vis - 31), alex mazilu (el teide spania), cristian lisandru (destin...), gabriela elena (m-am săturat...), călin hera (casele de vis...)

alb - perlă

2011-04-15T16:52:00.003+03:00

EDIT 18.04.2011 - s-a deschis votarea la ”Casa din Vis”. de votat se votează AICI, iar pentru a citi PA-urile participante, vă invit să intrați AICI. vă mulțumesc pentru susținere și voturi.

----------------------------------------------------

a opta (și ultima) etapă a concursului de proză arhiscurtă ”AutoPArtret” are tema ”Casa din vis”. grupate sub acest titlu, Călin se așteaptă să primească texte în care să descriem case care ne plac sau care ne reprezintă. am zis ”se așteaptă” căci până la urmă cine știe ce PA-uri primește :P

toate PA-urile participante pot fi citite AICI.

----------------------------------------------------

Alb - perlă

Prin ferestrele mari, lumina inunda spațiile generoase și le ajuta să formeze umbre și suprafețe, delimitându-le elegant în camere, culoare și scări. Albul pereților era accentuat de lumina naturală, iar textura lăptoasă din jurul ei părea să se apropie de ceea ce-și imagina că s-ar afla în interiorul unei perle. Mintea i-o luase la goană închipuind detalii și aranjamente pentru întregul decor.
”Îți place?” Vocea lui o făcu să se întoarcă, să-i privească pe amândoi.
Surâse aprobator, în timp ce țesea planuri pentru casa ce devenise acasă.

----------------------------------------------------
Rob Dougan - Instrumental

----------------------------------------------------
Recomandări: vania (ultimul mitropolit - 2), suzimuzi atelier (well well well...), teo negura (ioi, istenem), gabriela elena (nu mă poți ucide...), cristian lisandru (simfonia...), zâna eficienței (mâncare fără neuron...), madi și onu (compasiune...),

melodie pentru doi

2011-04-14T21:29:00.004+03:00

un filmuleț făcut bine, având și o idee interesantă, pe care l-am găsit la skandalouz și l-am preluat și eu.

Tune for Two (2011) from alfa primo on Vimeo.

făuritorul de uși

2011-04-11T16:32:00.008+03:00

EDIT - 12.04.2011 - votarea textelor de proză scurtă pentru această etapă are loc AICI. puteți vota până la 4 (patru) PA-uri.

-------------------------

săptămâna trecută am ratat participarea la ”PAiul și bârna” cea de-a șasea etapă a concursului de proză arhiscurtă, întrucât am uitat când era termenul limită pentru înscrierea textelor în concurs.

pentru cea de-a șaptea etapă n-am de gând să pățesc la fel, astfel că am pregătit ”Făuritorul de uși”. tema acestei etape este ”PArte de carte” și invită la scrierea unor texte care să descrie întâmplări ce au legătură cu cărțile. PA-urile participante pot fi citite AICI.

-------------------------

Făuritorul de uși

L-au învățat să iubească cărțile devreme, încă de copil. Le-a descoperit varietatea plimbându-se printre rafturile ce i se păreau mai înalte decât munții și s-a apucat de escaladat. La deschiderea lor se trezea aruncat pe țărmuri îndepărtate, în iureșul bătăliilor, în brațele prințeselor sau explorând noi planete. Erau uși miraculoase și se gândi că făuritorii lor sunt niște giganți printre oameni, adevărați magicieni cu slove fermecate. Și încă de atunci își dori să le afle meșteșugul și vraja.

-------------------------
Carla Bruni - Quelqu'un m'a dit

-------------------------
Recomandări: vania (pisikalia - 7), suzimuzi atelier (well well well...), alex mazilu (buldogii ciripesc), teo negura (ploile mele), cristian lisandru (rădăcini...), cristian dima (pentru tine lisa - 8), madi și onu (românii pe google...),

HBO - Game of Thrones - au mai rămas doar 7 zile!

2011-04-11T11:17:00.004+03:00

a mai rămas doar o săptămână până la debutul primului sezon la HBO România! dacă v-a prins atmosfera aceasta, atunci eu v-aș recomanda să vă cumpărați din timp seria cărților lui George Martin, căci am o presimțire că după începutul serialului TV, acestea nu se vor mai găsi atât de ușor prin librării.

na-ți-o frântă, că ți-am dres-o!

2011-04-08T12:45:00.009+03:00

zilele astea n-am prea avut chef de postări. este ca și cum aș spune că n-am prea avut chef de dialog pe blog, căci de scris, am scris. de fapt am și postat ceva proză, însă pe Amprente Literare. oricum, stând să meditez asupra temelor de abordat, aș fi putut merge pe mâna câtorva subiecte:

1. o ultrascurtă politică care să fie construită în jurul ideii că expresia din titlu, ”na-ți-o frântă, că ți-am dres-o!” ar putea deveni noul slogan al guvernării Băsescu - Boc. dar parcă n-am chef să mai vorbesc despre ei. este ca și cum ai trage asupra unor oameni fără apărare, ca și cum ți-ai pune mintea să te contrazici cu niște persoane internate la secțiile de boli mintale, ca și cum ai râde de cei care suferă de un handicap sau ca și cum ai vrea să vorbești de religie cu niște hiene... un gest crud, inutil și fără speranță. deci nu fac postare cu așa ceva.

2. o scurtă postare despre românul care a recuperat la licitație manuscrisele și documentele personale ale lui Emil Cioran. dar am văzut că s-a scris deja și pe bună dreptate, căci acest domn merită aprecierea noastră. mai multe detalii găsiți la Palatul Șuțu.

3. tot la categoria hârtii, de data aceasta legale, mă gândeam să fac o postare despre propunerea mea de a tipări diferitele acte legale care suferă schimbări prea dese, cu o gaură în colțul de sus a fiecărei pagini. astfel și cei de la țară se vor putea bucura de reformele scurte și dese ale statului, mai ales acum, dacă nu-și mai permit sulurile de hârtie igienică. ideea n-ar fi nouă, de vreme ce și ”The Old Farmer’s Almanac” era tipărit pentru a fi citit și utilizat la fermă. singura deosebire majoră ar fi că almanahul dădea niște informații utile țăranului...

mai aveam ceva idei, dar le pun bine, căci până la urmă, văd că mi-a ieșit de o postare. așa încât, nu vă mai rețin de la treabă și vă salut până data viitoare :)

------------------------
ligabue COSA VUOI CHE SIA

------------------------

Recomandări: vania (pisikalia - 3), suzimuzi atelier (fly me to the moon), teo negura (ultima plecare), cristian lisandru (gânduri), gabriela savitsky (întrebări)

HBO - Game of Thrones

2011-04-04T14:09:00.002+03:00

zilele trecute, HBO a prezentat 14 minute din seria ”Game of Thrones”, a cărei difuzare va începe peste două săptămâni. la o primă vedere eu cred că - în ciuda micilor schimbări pe care au trebuit să le facă la transcrierea cărții într-un format de scenariu TV - cei de la HBO au reușit să transpună binișor atmosfera pe care o găsești în paginile volumelor lui George Martin.

Game of Thrones Exclusive Preview

”numai iubirea” și cearta

2011-04-04T13:33:00.008+03:00

EDIT - 05.04.2011

votarea prozei scurte pentru această etapă are loc AICI. puteți vota până la 4 (patru) PA-uri.

---------

pentru cea de-a cincea etapă a concursului de proză arhiscurtă ”AutoPArtret”, tema este ”numai iubirea”. Călin s-a gândit că sub acest titlu ar trebui să descriem un lucru năstrușnic făcut sub impulsul iubirii. eu m-am gândit să vă povestesc despre o ceartă și o împăcare, care au rămas oarecum de poveste. orașul în care se desfășoară acțiunea era Clujul, iar anii erau cei de studenție!

toate textele ce participă la această etapă pot fi citite AICI

---------

Cearta

”Plec!” mi-a spus ea.
”Foarte bine, îți chem eu un taxi!” i-am replicat furios.
După plecare, în alambicul sinuos al iubirii, mânia s-a mai estompat și la fel și amintirea gâlcevei dintre noi. Multe decizii și răzgândiri mai târziu, m-am pornit să-mi redobândesc iubita. Am trecut pe la gară și chiar pe la aeroport, căci nu știam spre care destinație optase. Inutil, ea plecase. Sau așa am crezut, până când m-a sunat să-mi spună de unde puteam să o recuperez. Fusese la un restaurant cu o prietenă!

--------------------------------------------------
JOHN LEE HOOKER-CHILL OUT

--------------------------------------------------

Recomandări: vania (lovitura - 3), suzimuzi atelier (just can't get enough), teo negura (bal mascat), cristian lisandru (cacealma), madi și onu (pălăvrăgeli)

daft punk - tron legacy

2011-04-02T20:23:00.009+03:00

constat că a trecut ceva vreme de când nu v-am mai poftit la audiții. în seara aceasta am de gând să repar acest lucru și vă propun spre ascultare câteva piese dintr-un soundtrack deosebit. recunosc, filmul ”Tron” nu m-a impresionat prea tare. nu a fost rău, dar parcă mă așteptam la altceva. însă am avut impresia că muzica l-a ajutat foarte mult să pară mult mai interesant și rafinat decât era în realitate. iar meritul aparține celor doi tineri francezi care au devenit cunoscuți în muzică drept grupul Daft Punk.

------------------------

Recomandări: vania (lovitura - 1), suzimuzi atelier (over the rainbow), teo negura (poveste de vis - 29), cristian lisandru (pescarii), gabriela elena (dincolo de limitele umbrei)

The Last Temptation of Chris - scurt metraj

2011-04-01T10:22:00.003+03:00

dacă aveți 10 minute, v-aș recomanda un scurt metraj foarte reușit, ca un poem în imagini. sper să vă placă.

The Last Temptation of Chris from Marcus Markou on Vimeo.

”ce oraș frumos”

2011-03-29T12:58:00.015+03:00

Edit 30.03.2011 - cabinele de vot s-au deschis AICI

---------
pentru cea de-a patra etapă a concursului de proză arhiscurtă ”AutoPArtret”, tema era ”Ce oraș frumos!”. sub acest titlu ar trebui să descriem ceea ce ne place cel mai mult la orașul în care locuim. mai jos găsiți cele două texte de proză arhiscurtă pe care eu le-am dedicat Aradului. toate textele ce vor participa la concurs pot fi citite AICI.

---------

Pe corso

Ieși la o plimbare ”corso”. Era curios să vadă cu cine se va întâlni astăzi. Primul a fost Dl. Istrate, avocat, tatăl a doi băieți. Știa că era pasionat de cărți polițiste, întrucât se-ntâlnea cu el prin librării. Îl salută și mai făcu doi pași, doar pentru a se nimeri față în față cu Dl. Dr. Popa, mare meloman și un obișnuit al concertelor de la Filarmonică. Un colț mai departe îi spuse ”săru’ mâna” D-nei Zina, contabilă și eco-activistă pentru păstrarea spațiilor verzi. Ăsta-i ”social networking” de secol trecut – se gândi, zâmbind.

---------

Un cocktail perfect

E seară. Din hotel iese un domn înalt, costum impecabil, păr grizonat, gesturi studiate. Se oprește în fața șirului de taxiuri și-l întrebă pe taximetrist dacă se fumează în mașina lui. I se răspunde că se poate, astfel că-și aprinde o pipă și urcă. Cu un accent greu de dibuit îi spune șoferului: ”Fă-mi un tur, un cocktail vizual cu locuri interesante!” Taximetristul zâmbește și pornește încrezător în bacșisul gras. Are în minte rețeta perfectă: teatrul, primăria, catedralele, bisericile, cetatea, parcul și malul Mureșului.

--------------------------------------------------
J. STRAUSS II-Voices of spring

--------------------------------------------------

Recomandări: vania (ca bucatele-n sare), suzimuzi atelier (notorius), teo negura (trafic cu hituri - 61), cristi dima (pentru tine lisa - 7), cristian lisandru (rural în notă modernă), călin (1 2 3 pafte - 2), năbădăiosul (locul ”jucuriilor”)

vânătoarea - 10

2011-03-28T20:30:00.008+03:00

”Demonul vrea să ne tragă în adâncuri, ca pe Hallar!” Oamenii lui știau să recunoască semnele unei scufundări de adâncime și era clar pentru toți că Doi Colți încerca să facă chiar asta.
”Dar funia va rezista și va trebui să se întoarcă la suprafață, să respire” își spuse Urs, însă realiză că acel gând nu reprezenta atât vocea experienței acumulate, cât nevoia de a se îmbărbăta în acel moment în care, în jurul său, mirosul înțepător al fricii devenise extrem de real. El și oamenii aceia erau sclavi și vor rămâne pentru totdeauna, pentru tot restul vieții lor. Asta însemna că, în afara băuturii și a sclavelor de plăceri, nu li se puteau oferi alte premii, nici chiar în cazul unei capturi foarte bune. Văzuseră cu toții multe vânători transformate în dezastre, momente dificile în care vânătorii deveneau vânatul animalelor rănite și-nfuriate. Privi coarda harponului. Era întinsă, dar rezista și se-ngropase puțin în scândura de pe marginea bărcii, făcând ca lemnul cel vechi să pară un burete umed și moale. Părea că peștele acela își dorea să se scufunde cât mai adânc, trăgându-i tot mai departe de galeră. Puterea acelui pește era imensă și văzu că se mișcau din ce în ce mai repede. Barca lor prinse viteză iar vâslașii realizară că nu mai puteau să se opună înaintării ei. În goana peste ape, tăiau valurile ca o navă, iar spuma de pe creasta lor se spărgea într-o nor fin, sărat și foarte rece, care se lipea parcă de fețele lor speriate. Vedeau cu toții că lăncierul nu vrea să iasă la suprafață, însă ei continuau să se îndepărteze tot mai mult de navă. Astfel, Urs a decis să taie frânghia și să se întoarcă. Pur și simplu nu merita să mai piardă alți oameni și știa că Stăpânul ar fi fost de aceeași părere. Nici un fildeș nu era atât de prețios încât să merite sacrificarea deliberată a unui sclav vânător. Iar vânătoarea asta îi costase deja viața lui Hallar. Urs îi făcu un semn lui Ori iar acesta luă o toporișcă cu coadă scurtă și se porni spre proră, către inelul de fier de care era legată frânghia harponului. Ridică toporișca pentru a se pregăti să taie coarda, când o puternică lovitură făcu barca să se clatine și să trosnească din toate încheieturile. Probabil se loviseră de o stâncă ascunsă sub apă și imediat barca începu să încetinească. Parâma nu mai era deloc întinsă, ca și cum ar fi pleznit de la puternica smucitură, sau ca și cum imensa lor prada s-ar fi eliberat din harpon. Gândind probabil același lucru, Ori spuse încrezător:
”Gata am scăpat de el. Cred că a rupt-o, sau s-a eliberat de cârlig. A fost cât pe ce! Urs, putem să ne întoarcem la navă?”
”Da. La navă și apoi acasă.”
Răsuflând ușurați, oamenii căutară vâslele care rămăseseră întregi sau alte bucăți de lemn ce puteau fi folosite la vâslit și se apucară să-ntoarcă barca, în timp ce Ori trecu la cârmă. Urs se așeză pe un butoiaș și încercă să vadă cât de tare i se umflase piciorul sucit. Lovitura de coadă a lăncierului fu pe atât de năprasnică pe cât fu de neașteptată. Barca lor zbură câțiva metri în aer, frângându-se în două și revărsând oamenii în toate direcțiile. Urs își aminti cum îl văzu pe Ori strigându-i să-și dea drumul și să se arunce în apă, dar mâinile lui refuzau să se descleșteze de pe funiile și lemnul de care se agățase, sau rămăsese blocat acolo? Jumătatea din față a bărcii căzu pe suprafața apei cu un zgomot puternic, împroșcând apă ca o balenă în plin sezon de împerechere. Ultimele lucruri pe care apucă să le vadă erau stropii de apă propulsați la o înălțime foarte mare și aburul fin filtrând razele soarelui. Pentru o clipă, acesta formă un curcubeu întins peste petecul de cer de deasupra lui, apoi capul i se lovi cu un zgomot puternic de scândurile rupte ale epavei, ce era târâtă în larg de noorwhalul care-și răzbunase turma.
Acum era aici, pe țărmul înghețat al Noorlandului, singur, rănit, ud și înfrigurat. Fără provizii și fără nici o posibilitate de a se întoarce la Bizonul Albastru. Zeii îi lăsaseră viața, dar asta putea să fie o cruzime prin care să-l facă să plătească un preț de sânge mai mare, prin chinul care-l va trăi înainte de a-și da ultima suflare. Dar Urs își zise că nu-l vor răpune ușor. Era viața lui și va lupta pentru ea. Crezu că aude pași din nou în spatele său, dar nu era nimeni. Înfundate și atenuate parcă de zăpadă, sunetele erau doar bătăile agitate ale inimii sale, pe care o simțea acum pulsând în gât și în urechi.

(sfârșit)

-----------------------------------
Daft Punk - Disc Wars

-----------------------------------

Recomandări: vania (mirii mileniului 3), suzimuzi atelier (notorius), teo negura (poveste de vis - 28), cristian lisandru (ultimul tabou - 8), călin (1 2 3 pafte - 2), gabriela elene (am nevoie să aud...), gabriela savitsky (viki lilicks operation), victor (deci), injineru (onest la onești)

HBO - Game of Thrones

2011-03-27T12:47:00.001+03:00

vânătoarea - 9

2011-03-24T22:55:00.003+02:00

Punându-se în poziție de harponat, Urs auzi clopotul Bizonului sunând din nou, de data asta cu multă vigoare, anunțând pericol. Văzu cu coada ochiului cum bărcile se întorceau către ei, pentru a-i ajuta în lupta cu Doi Colți. Însă ceilalți erau încă departe și el știa că norrwalul rănit aștepta undeva în preajma bărcii, pregătindu-se de un nou atac furios.
Doar instinctul și experiența făcură ca brațul încordat ca un arc să se întindă eliberând harponul. Acesta fulgeră în urma unei umbre argintii care se scurse pe lângă barcă. Fusese doar pentru o clipă și cei din barcă nu apucaseră să vadă peștele trecând atât de silențios și de aproape, astfel că acum se uitau intens la Urs ca la cel care tocmai irosise o aruncare de harpon. Inițial și Urs se gândi că-și ratase ținta, dar nu era așa. Funia harponului înfipt printre valuri începu să se desfășoare din ce în ce mai repede semn că sulița și sulițașul și-au găsit, totuși, ținta. Din acel moment i se păru că și timpul începu a se mișca mai încet, de vreme ce avut timp să țină minte atât de bine toate detaliile văzute, simțite și trăite. Imediat, oamenii și-au luat pozițiile așteptând să vadă colacul funiei terminat și coarda întinzându-se smucit către partea din față a bărcii. Vâslașii știau deja că urmau să pornească un război al mușchilor și al voinței cu marea lor pradă, pe care trebuiau să o obosească într-o plimbare ce urma să se sfârșească în momentul în care lăncierul obosit se va ridica la suprafață, unde îl vor întâmpina alte zece sau cincisprezece harpoane. Dar bestia marină părea să le cunoască planul, iar smucitura așteptată de toți nu fu mai mult decât o blândă împingere către partea dreaptă, ca și cum animalul ar fi vrut doar să-i urnească fără a avea o direcție anume. Lucrul acesta deveni evident în momentul în care funia prinse a se mișca spre tribord, după care spre babord și apoi, din nou, spre tribord, iar vâslașii își dădură seama că această urmărire nu se desfășura chiar după modelul celorlalte vânători. Acum părea că prada se juca cu ei, în timp ce încerca probabil să se elibereze de harpon și de coardă, iar ritmul și schimbările de direcție păreau să fi fost deja decise. Doar că nu de ei.
Vânătorii nu se lăsau, însă, ușor. La fel ca toată lumea din barcă și Urs era deja așezat la una din vâsle, încercând să tragă în cadența strigată de Ori. Barca începu să se miște foarte încet într-un cerc din ce în ce mai mare, cu centrul în locul în care funia dispărea în apă. Coarda tensionată a harponului transmitea vibrații în toată barca, făcându-i pe toți să simtă imensa forță a animalului din adâncuri. După câteva zeci de ”lopeți” care păreau mai lungi decât o saga a eroilor din povești, lui Urs i se păru că forța lăncierului începe să scadă. Nu fu singurul care simți asta, căci Ori spuse imediat:
”Gata, cred l-am îmblânzit. Doar încă puțin și va urca la noi.” Istoviți, transpirați și uzi, unii dintre ei rânjiră, anticipând sfârșitul. Și ar fi fost bine să se fi întâmplat așa. Chiar dacă și lui i se păruse atunci că erau într-adevăr foarte aproape de sfârșitul duelului cu lăncierul, toată speranța într-un final rapid i s-a spulberat în clipa în care au văzut cu toții cum funia harponului deveni întinsă ca o coardă de arc care stă să pleznească, înclinându-le periculos de mult barca la tribord.

(va urma)

----------------------------------------
Daft Punk - Fall

-----------------------------------------

Recomandări: vania (galactica), suzimuzi atelier (something got me started...), teo negura (fragilitate), cristian lisandru (ultimul tabou - 6), gabriela savitsky (cu ferdinand la produs), caius (indicii anatomice - 3), victor (vreau aipad doi)

Pasta alle vongole

2011-03-23T15:04:00.005+02:00

Edit - 24.03.2011

s-au deschis urnele pentru votarea prozei arhiscurte din cadrul celei de-a treia etape a concursului AutoPArtret, organizată de Călin. cabina de vot o găsiți AICI. puteți să votați până la cinci PA-uri, astfel că în afară de ”Pasta alle vongole” v-aș recomanda să luați în considerare și textele lui Victor (”Mititei), Carmen (”Dulce răzbunare”), Injineru' (”Soldăței”) sau Călin (”Ranița”)
---------------

iată și meniul pregătit pentru cea de-a treia etapă a concursului de proză arhiscurtă ”AutoPArtret”. tema pentru această etapă era ”PAftă bună!” și mulți dintre participanți au întins mese bogate în bucate care de care mai exotice și foarte bine pregătite (scrise). le puteți citi pe toate AICI.
---------------

Pasta alle vongole

Briza aduce respirația sărată a mării până lângă noi, mișcând ușor lampioanele prinse în covorul verde de deasupra noastră. Ritmul potolit e dictat parcă de mișcarea legănată a valurilor ce se retrag mereu sub stindardul rotund al lunii. Un abur fin se ridică din farfuria unde scoicile deschise ca niște flori își oferă parfumul. Vinul alb are picături de soare sicilian ce s-au aprins, pe buza paharului aburit. În priviri pătimașe se schimbă amintiri despre un viitor comun, sub pecetea sărutului.

---------------
Cecilia Bartoli- Papageno papagena duet

----------------

Recomandări: vania (comentarii pertinente), teo negura (trafic cu hituri - 60), cristian lisandru (o lume pe linie moartă), suzimuzi atelier (precious...), caius (indicii anatomice - 2), gabriela elena (înviorare mentală)

Romania în lume - un pianist

2011-03-22T10:50:00.007+02:00

vă prezint un filmuleț despre un român. unul prea puțin cunoscut în țară, dar care a ajuns să fie apreciat și încurajat în străinătate - la fel ca alte zeci de mii de tineri cu talent, împrăștiați prin toate colțurile lumii, aș mai adăuga eu. Rabbi (Moshe și Mordechai) spune că ar fi cazul să începem să-i cunoaștem pe cei care promovează atât de frumos imaginea țării ăsteia, iar eu zic că are dreptate. așa că am preluat informația, să o dau mai departe... să o dăm mai departe. cred că ăsta-i genul de leapșă care-mi place. :)

-----------------------------

Recomandări: vania (rața - 6), teo negura (trafic cu hituri - 60), cristian lisandru (în pas cu moda), suzimuzi atelier (precious...)

fixed! next, please.

2011-03-21T20:29:00.002+02:00

"Fixed" 2010 from Jeffrey Thompson on Vimeo.

--------------------------------------

Recomandări: vania (rața - 5), teo negura (ne-potrivirile mele), cristian lisandru (ultimul tabou - 5), suzimuzi atelier (ain't no sunshine)

vânătoarea - 8

2011-03-19T17:46:00.006+02:00

Vânătoarea se pornise bine și la puțină vreme după aceea, vânătorii au început să se întoarcă, aducând cu ei noorwhalii uciși. Apropiindu-se de navă, fiecare barcă săpa în suprafața calmă a mării nordice o nouă potecă de sânge, între galeră și locul vânătorii. Prada urma să fie tranșată la bordul navei, atât pentru recoltarea cărnii cât și pentru recuperarea prețiosului fildeș. Urs fusese printre primii întorși cu pradă, iar acum aștepta nerăbdător ca echipajul Bizonului să tragă pe punte lăncierul adus de barca lor. Toți își doreau să se întoarcă cât mai repede la vânătoare, astfel că imediat ce văzură enormul pește prins în cârlige și tras la bord, barca lor se puse în mișcare. Vâslele băteau ritmic apa, făcându-i să înainteze pe mijlocul unui râu roșu - mirosind a sare și a fier - ce părea să izvorască din imensa pată de sânge rămasă la locul vânătorii. Acolo rămase doar un mascul mare și foarte puternic, care avea două coarne răsucite unul în jurul celuilalt, lucru foarte rar întâlnit chiar și de vânătorii cu experiență, astfel că-l botezară imediat ”Doi Colți”. Valoarea lui era dublă, dar vânătorii realizară curând că și capturarea lui părea să fie cel puțin de două ori mai dificilă decât a celorlalți lăncieri. Ca toți masculii dominanți ai cirezilor de apă și acesta era agresiv și protector cu turma lui și încercase să apere fiecare animal, dând greș de fiecare dată. Acum că cireada sa fusese deja decimată sub harpoanele lor ascuțite, Urs văzu că ”Doi Colți” părea înnebunit, atacând toate bărcile care intrau în cercul sângeriu, refuzând totodată să fugă de ei sau să se scufunde în abisul sigur. Era clar că nu intenționa să părăsească locul înroșit de sânge. Chiar dacă fusese rănit, le rupsese vânătorilor o mulțime de frânghii și pe când barca lui Urs se apropie de zona înfruntării, lăncierul cel mare tocmai răsturna o a doua barcă, printr-o norocoasă sau isteață lovitură de coadă. Unul dintre cei căzuți în apă rămase pesemne agățat în frânghia harponului, astfel că era tras prin apă în urma peștelui cu corn, strigând deznădăjduit după ajutor. Barca lui Urs prinse viteză, îndreptându-se către pescarul a cărui strigăte deveniră tot mai disperate, dar lui ”Doi Colți” nu-i trebui prea mult să observe vânătorul încurcat în parâmele târâte după el. Astfel că începu să se rotească furios, încercând să scape de nefericitul și involuntarul lui urmăritor. Atunci când deveni evident că omul încă nu s-a desprins de frânghii, ”Doi Colți” se scufundă într-un vârtej mare și leneș de spumă roșie. Urs se prinse de marginea bărcii, încercând să vadă în adâncuri, prin apa pătată cu sânge.
”Cine era?” întrebă cineva din barca lor, în timp ce se pregăteau cu toții să-i ajute pe ceilalți vânători căzuți în apă.
”Cred că era Hallar.”
”Acum e în împărăția lui Doi Colți și...” cuvintele lui Ori rămaseră în aer, căci dinspre Bizonul Albastru începură să se audă bătăile clopotului mare de bronz. Căpitanul Marrgus probabil văzuse scena și luase decizia că venise vremea plecării, iar galera le semnala astfel adunarea. Urs știa că nu trebuiau să-l facă să aștepte prea mult, astfel că lansă rapid comanda de adunare.
”Adunați oamenii, strângeți parâmele și harpoanele. Toată lumea în bărci. Ne întoarcem la navă!”
”Și cu Hallar ce facem?”
”Doi Colți s-a scufundat cu el și nu se va mai întoarce. Hallar e mort și nu mai are rost să așteptăm. Marea-i va fi mormânt!”
Explicația lui Ori îl scuti pe Urs de scornirea alteia, care ar fi sunat probabil la fel de rece și de lipsită de suflet. Vânătorii căzură într-o liniște deplină în răstimpul cât au repus pe apă bărcile răsturnate, pescuindu-și camarazii din valuri, strângând parâmele plesnite și vâslele rupte care pluteau pe apă. Urs nu vorbise de prea multe ori cu Hallar, un zdrahon de om, ars de soare, cu părul spălăcit, dar o fire retrasă și foarte scump la vorbă. Însă, la fel ca întregul echipaj, știa că după paravanul acela menit să-i intimideze, acesta avea un suflet de copil cu o pasiune și destul de mult talent pentru sculptatul în lemn. Mărturie stăteau numeroasele figurine de animale adevărate sau fantastice, pe care acesta le ținea înșirate pe o sfoară agățată deasupra locului său de dormit.
Retrăgându-se către navă, barca lui Urs rămase ultima din șir, oamenii săi vâslind într-un ritm mai degrabă lent. Pe chipurile lor se vedea întipărită o resemnare obosită, dar în nici un caz tristă. În fond, fusese o zi foarte profitabilă pentru ei toți și - în ciuda pierderii unui vânător - puteau fi fericiți cu toții. Erau oameni duri, căliți în sclavie și oțeliți de viața pe mare, bărbați care știau prea bine care erau riscurile vânătorii și le acceptau, fericiți că nu duceau viața monotonă a majorității sclavilor de pe uscat. Urs se gândi să le spună că vor fi bine răsplătiți de către Stăpânul Thaador, când simți o lovitură care-l culcă imediat între coastele ude, de lemn, de pe fundul bărcii. Durerea îl năpădi din toate părțile, copleșitoare ca să se poată gândi care parte a corpului îl chinuia cel mai mult. Și totuși, în acele clipe piciorul drept părea să-l doară mult mai rău, căci îi fusese prins între lemne și corpul unuia dintre marinari, sucindu-se urât în căzătură. Oftă gemut printre dinți, în timp ce simțea cum întreaga lor ambarcațiune se ridică, desprinzându-se de pe suprafața apei. Își auzi oamenii înjurând sau strigând atenționări unii altora. Încercă să se agațe instinctiv de o bancă, în momentul în care barca se înclină brusc în față și se ținu strâns, pregătit pentru impactul violent cu valurile. Cu greu, se ridică în genunchi și văzu cum coada cea mare a peștelui apăru la suprafață. Pentru o clipă, crezură cu toții că se va abate direct asupra lor, dar aceasta își rată ținta cu doar câteva palme, iar puternica lovitură îi împroșcă cu apă din cap până în picioare. Lichidul sărat și foarte rece îi scoase din amorțeală și Urs fu primul care începu să dea comenzi.
”Ori și Temm.”
”Da.”
”Pregătiți harpoanele!”
”Farra și Hrun.”
”Da.”
”Scoateți oamenii din apă!”
”Atenție, toți ceilalți. La vâsle! Vreau să-l prindem pe monstrul ăsta.”

(va urma)
-----------------------------------------
Daft Punk - The Game Has Changed

-----------------------------------------

Recomandări: vania (rața - 3), ugly bad bear (autografe la Timișoara), teo negura (poveste de vis - 27), cristian lisandru (ultimul tabou - 4), victor (autopartret - 2)

poveste de grădină

2011-03-17T19:23:00.004+02:00

Edit - 18.03.2011

și uite că am ajuns rapid și la cea de-a doua etapă a concursului de proză arhiscurtă AutoPArtret, organizată de Călin. cabina de vot o găsiți AICI. puteți să votați până la patru PA-uri, astfel că în afară de ”Poveste de grădină” v-aș recomanda să luați în considerare și textele lui Victor (”Ursu), Carmen (”Click şi fugi”) sau Călin (”Dansând cu fumul”)

---------------
povestioara aceasta este ceea ce am pregătit eu pentru cea de-a doua etapă a concursului de proză arhiscurtă ”AutoPArtret”. tema pentru această etapă era ”PAmintiri din copilărie” și se prevede o recoltă bogată de PA-uri foarte frumoase și bine scrise. le puteți citi pe toate AICI.
---------------

Poveste de grădină

O zi cu soare cald și-mbietor. Perfectă pentru semănatul verdețurilor. Vreau să ies afară, s-ajut în grădină. Sau poate că am chef să ascult vreun basm, pe care străbunicele mele par să-l aibă oricând pregătit pentru mine. Sunt înconjurat de două străbunici, o bunică și o mătușă și totuși reușesc să pun mâna pe-o săpăligă, ca să le arăt că pot să sap și eu. Ridic sapa și-o scap în spate, direct peste capul lui Mama Mița, o străbunică. Are capul spart, dar ea se bandajează cu năframa și mă duce în casă, să-mi spună o poveste. Eu plâng.

---------------
Johan Sebastian Bach - Air

----------------

Recomandări: vania (rața - 1), alex mazilu (Irlanda într-o clipă), teo negura (emigrant la tine-n țară), cristian lisandru (ultimul tabou - 3), caius (inocentul - 28)

vânătoarea - 7

2011-03-15T20:54:00.014+02:00

Foto: Alex Mazilu

din păcate, nu cred că am reușit să fac o corectură perfectă. am citit-o de câteva ori, dar nu ma reușesc să sesizez greșelile. probabil că mi-au scăpat destul de multe, dar la ora asta slabe speranțe să le mai găsesc. așa încât, dacă le vedeți, dați-mi un semn să le remediez. atât pe cele de formă, cât și pe cele de fond :)

--------------------------------------
Faimoasă pentru rapiditatea ei, Bizonul Albastru era o navă pe care Stăpânul o folosea și la transportul de mărfuri, pe diferite rute comerciale ale Imperiului. Asta se întâmpla ori de câte ori nu era trimisă în apele înghețate ale Mării de Foc, în expedițiile pentru vânarea balenelor de ulei. Astfel preschimbat din vânător în negustor, Urs a putut să vadă aproape toate porturile mai mari de pe coastele Waaldirului, de la Portus Morra din Nord, până la orașele de pe Coasta de Bronz și strâmtoarea Colții Fiarei din Sud. Pe galera Stăpânului, împreună cu întreg echipajul, el a navigat și în Marea de Mijloc și Apele de Răsărit pentru a aduce mătase, sare și fier de calitate bună din Thrasosul Mare, sau sticlă, podoabe din aur și pietre de lună din Thrasosul Mic. A ajuns chiar și departe, în Marea Sudului, pentru a încărca mirodenii, ulei și piei de castor auriu din insulele Pelagusului, iar cu două veri înainte au transportat fildeș de noorwhali din nord și ulei de măsline de Pelagus, tocmai până în porturile Golfului Cald din Marea Soarelui. Acolo au încărcat armuri de bronz și piei de pisică guar, navigând apoi de-a lungul coastelor Continentului Mahay, către strâmtoarea Colților. Pe această rută au văzut și minunata Deltă a Soarelui, un miraj verde și luxuriant contrastând puternic cu piatra roșiatică de pe țărmurile golașe ale Mahayului. Chiar acolo, în imensa deltă a Fluviului Roșu, strămoșii Stăpânilor au clădit Sacrul Oraș al Străbunilor, capitala imperiului și cel mai mare oraș al lumii. Se spunea că acolo locuiau mai mulți oameni decât în toate orașele din Waaldir puse laolaltă. Urs mai știa din poveștile lui Oppa că acolo puteau fi văzute Templul și piramida lui Thaka Cuceritorul. Se spunea că piramida templului era înaltă ca un munte ce se ridică până la cer, iar terasele ei erau împodobite cu adevărate parcuri, veșnic verzi. În fața acesteia se ridica imensul Palat Imperial, numit și Palatul celor Șapte Dinastii, despre care se spunea că ar avea toate coridoarele și aleile pavate cu aur, căci Împăratul nu ar fi putut păși altfel pe ele.
Dar ei nu putură să vadă nimic din toate acestea, nici măcar vârful piramidei - templu. Căpitanul le spusese că erau mult prea departe de capitală pentru a vedea chiar și o simplă sclipire a acoperișurilor de aur ale Palatului. Dar ei nu se descurajaseră și întreg răstimpul traversării prin dreptul deltei au stat cu ochii ațintiți către tabloul verde, desfășurat în fața lor.
Cu prilejul aceleiași călătorii, Urs trecuse chiar și printre Colții Fiarei, strâmtoarea care despărțea Mahay de Waaldir. Apele învolburate ale mării curgând printre șiruri ascuțite de stânci îl făcură să înțeleagă de unde i se trăgea fiorosul nume. Dar, pe cât de îngrozitoare i se părea la suprafață, pe atât de perfidă și înșelătoare era și sub oglinda apei. Căci unii colți îi erau bine ascunși sub apele înspumate și multe corăbii care au înfruntat-o au mers la fund din cauza lor, alunecând direct în gâtlejul Fiarei hămesite. Ei trecură de la Răsărit către Apus, după cum îi împingea și curentul, iar Căpitanul le spuse că singurele nave care puteau trece de Colți și de la Apus către Răsărit erau nave ca și a lor, ajutate de multe vâsle și de vânt prielnic din pupa. Și lucrul acesta se putea face doar în anumite perioade ale anului, căci în altele se iscau furtuni pe cer senin, sfărâmându-i pe nefericiții surprinși direct de fălcile ei stâncoase. Astfel că, pentru ruta inversă, pentru majoritatea navelor era mai simplu să descarce în Portul Apusului, la poalele Munților Erall din Waaldir. De acolo, cu carele trase de bivoli, mărfurile erau transportate către Portul Soarelui aflat dincolo de strâmtoare, de unde erau reîncărcate pe alte nave cu care își continuau drumul către Răsărit.
”Lansați vânătorii!”
Șirul gândurilor i se împrăștie ca fumul în vânt, în timp ce emoția dinaintea vânătorii își făcu simțită prezența în tremurul imperceptibil al mușchilor pe sub hainele groase de blană. Fiind coborâți deja la apă, comanda căpitanului îi veni de sus, de la bordul galerei, în timp ce vâslașii se opintiră, făcând ca barca lui Urs să prindă viteză în direcția cirezii de lăncieri.

(va urma)
--------------------------------------
Ennio Morricone - Gabriel's Oboe (The Mission)

--------------------------------------
Recomandări: vania (aluzii), teo negura (trafic cu hituri - 59), injineru (ce mă face fericit... ), victor (planeta roz), cristian lisandru (ultimul tabou - 2)

amestecate

2011-03-14T08:51:00.008+02:00

încep cu o expresie a la Magritte, spunându-vă că ”aceasta nu este o postare”. este mai degrabă un ghiveci, având în vedere că am rămas în urmă cu câteva lucruri pe trebuia să le povestesc.

în primul rând, puteți să votați pentru PA-ul meu ”Lumină” și nu numai, pe blogul lui Călin - adică AICI

------------------

în al doilea rând, doream să vă spun că alături de alți colegi de blogosferă am primit un cadou din partea lui Victor. căruia îi și mulțumesc frumos :)

------------------

în al treilea rând, ”April 17th is coming!” adică, seria HBO se apropie de data la care își va avea premiera, așa încât apar tot mai multe trailer-uri (sau trailer-e?)

------------------

Recomandări: vania (un ghid pentru găsirea unor flori ieftine), carmen (PAlfabetic - b), victor (datorii), gabiela elena (parfumul cenușăresei), cristian lisandru (la ora când planeta...)

Lumină - autoPArtret

2011-03-13T15:08:00.007+02:00

sub numele de AutoPArtret, Călin Hera a lansat un nou concurs de proză arhiscurtă. Mai multe detalii găsiți AICI și AICI . Pentru prima etapă, care stă sub titlul ”Ce vezi?” (descrisă mai bine AICI), eu am pregătit acest PA.

Lumină

În fața mea, o fereastră mare, zăbrelită cu umbre mișcătoare, decupate de linii moi și pufoase de lumină. Dincolo de ea, un drum de piatră care se-ncălzește în soarele strălucitor. Pare să stea liniștit, în așteptarea micului grup ce va ieși curând de la biserică. Câțiva copii se aleargă pe covorul de iarbă, vizibil acum după topirea zăpezii. Forfota momentului e marcată de zâmbete calde și strângeri viguroase de mână. Parcă nici hainele bune - de duminică - nu mai sunt atât de groase. A venit primăvara.

---------------------------------------
Edvard Grieg-Peer Gynt,Nr.1,Op.46 (Dispozitie matinala)

---------------------------------------

Recomandări: carmen (scrisoare), alex mazilu (parla piu piano...), cristian (lup...)

vânătoarea - 6

2011-03-12T08:44:00.009+02:00

Foto: Alex Mazilu

Sclavii din jurul lui se treziră, în timp ce supraveghetorul lor trimise un gardian să-l cheme pe căpitan pe punte. ”Lăncieri” era porecla pe care echipajele balenierelor o dăduse noorwhalilor, sau balenele cu corn. Era un nume pe deplin meritat, mai ales atunci când îi vedeai înfruntându-se la suprafața apei, încleștați în adevărate lupte, cu colții lor lungi, ca niște lăncii. Mult mai mici și mult mai rari decât prada lor obișnuită - balenele de ulei - noorwhalii înotau întotdeauna laolaltă, în grupuri de câte cinci sau șase, ca niște mici turme, ceea ce îi făcea oarecum mai ușor de vânat. Fiind rari și gustoși, erau considerați o delicatesă care s-ar fi vândut foarte bine. Dar adevărata lor bogăție era cornul de șase sau șapte picioare, drept ca o suliță și spiralat ca un sfredel. Urs auzise multe din poveștile care vorbeau despre calitățile magice ale fildeșului și de faptul că lancea putea să fie vândută pe sume fabuloase, uneori depășindu-și greutatea ei în aur. Tocmai de-aceea era sigur de faptul că vor fi trimiși să vâneze lăncierii, pentru a adăuga și prețiosul lor fildeș la încărcătura de ulei, pe care o adunaseră deja. Iar dacă această expediție se va dovedi foarte profitabilă Stăpânului, era posibil ca acesta să le permită o perioadă mai îndelungată de odihnă, cu hrană mai bună și poate chiar și câteva monede de aramă. Astfel, unii dintre ei vor putea să-și cumpere vin sau chiar compania unor sclave de plăceri. Începu să se pregătească de vânătoare împreună cu ceilalți. Căpitanul Marrgus apăru pe punte, iar nava fu cuprinsă de agitație și forfotă, peste care supraveghetorii îți strigau diferite porunci.
”Încărcați bărcile!”
”Să se pregătească vânătorii!”
”Strângeți pânzele!”
”Scoateți vâslele!”
”Încotro sunt lăncierii?” întrebă Căpitanul cu voce tunătoare, să se facă auzit de Oriy, postat în cuibul lui de observare, de pe catargul cel mare.
”O mie cinci sute, până în două mii de picioare în direcția asta!” răspunse Ori făcând semne largi cu mâinile, ca să le indice poziția.
”Cârma jumătate la dreapta. Vâsliți!”
În timp ce Urs se pregătea împreună cu alți șapte sclavi să coboare una din bărcile de vânătoare la apă, toba cea mare a navei porni să sune și cele patruzeci de vâsle lungi ale Bizonului începură să se scufunde și să se ridice, bătând apa la unison. Nava cea mare se roti, la început cam leneșă, apoi din ce în ce mai rapidă, în direcția cerută de Căpitan. Prora ei era sculptată în forma unui cap de bizon vopsit în albastru, iar printre imensele coarne de culoare albă, parcă se puteau distinge deja unele jeturi îndepărtate de apă. Pe punte, se pregăteau harpoanele și frânghiile, se strângeau pânzele și se așteptau ordinele de lansare a bărcilor. Sub punte, optzeci de sclavi țineau ritmul, câte doi la o vâslă, împingând galera cu viteză din ce în ce mai mare.

(va urma)
-----------------------------------------
Philip Glass - The Hours

-----------------------------------------

Recomandări: vania (mutantul), caius (inocentul 23), carmen (abisurile vieții), cristian lisandru (ultimul tablou)

vânătoarea - 5

2011-03-09T22:20:00.010+02:00

Așezându-se mai bine între pernele de pe micul său tron roșu, Thaador făcu o pauză, sorbind o gură de vin dintr-o cupă de argint oferită de un sclav casnic, întorcându-se apoi către Urs.
”Băiete, de mâine vei fi trecut în echipajul căpitanului Marrgus, care pregătește de lansare Bizonul Albastru, cea mai nouă galeră a noastră. Vei sluji pe ea și vei face tot ceea ce îți va cere căpitanul. Îl vei ajuta să aleagă o trupă nouă de vâslași și el te va învăța cum să vânezi balenele. Vei învăța și cum să ții socoteala banului, ca să-l poți ajuta în călătoriile noastre de negoț. Iar atunci când va veni vremea, te vei întoarce la moșie, pentru a continua munca începută de maestrul tău. Sper că înțelegi încrederea pe care Oppa și cu mine ți-o acordăm.”
Mirat de întorsătura pe care stătea să o ia viața lui, Urs nu putu să facă altceva decât să privească către Thadoor și Oppa și apoi să spună:
”Da Stăpâne. Mulțumesc.”
A doua zi, își luă rămas bun de la bunul său educator și plecă împreună cu căpitanul Marrgus, să caute vâslași pentru noua navă a Stăpânului. Imperiul avea multe țarcuri de sclavi pe întinsul lui, dar Urs știa de la ceilalți robi ai Casei Thaador că locul de unde venea el se numea Groapa. Aceasta era una din cele mai mari crescătorii și piețe de sclavi de pe întreg continentul. Se împlineau deja trei ani de când Urs reintrase în Groapă, ca să asiste la cumpărarea unui lot de optzeci de sclavi pentru vâslele galerei celei noi. Dar, întrucât atunci când părăsise țarcul era un mic copil, se putea socoti că aceea era prima dată când pășea acolo. După ce trecură de zidurile groase și înalte ale țarcului, realiză că locul nașterii lui se putea numi cu greu oraș. De fapt acolo nu trăiau mii de sclavi, ci erau adunați laolaltă mii de sclavi, ca vitele. După cum îi spunea chiar și numele, aceasta era mai degrabă o imensă groapă murdară și împuțită, înconjurată de ziduri mari, păzite cu strășnicie de soldați. O groapă de dimensiunea unui oraș, a cărei duhoare era completată doar de mocirla cleioasă a străzilor și de mirosul înecăcios de fum, printre ale cărui fuioare ridicându-se la cer, se împleteau țipete, plânsete și strigăte de implorare. Acestea acopereau cu greu zăngănitul continuu al lanțurilor, care se auzea dinspre șirurile lungi de sclavi încolonați pentru vânzare. Bordeiele și cocioabele erau făcute din pământ și paie și chiar dacă întregul țarc era o simfonie de nuanțe de gri, acesta era totuși împărțit în cartiere purtând nume de culori, fiecare culoare însemnând proprietatea unei alte familii de Stăpâni. În timp ce îl ajuta pe căpitan la selecția vâslașilor, Urs se gândi că a sosit în sfârșit momentul la care visase de multe ori, acela de a putea să intre chiar în țarcul unde se născuse. Copil fiind, își imaginase de multe ori că va putea să recunoască în ochii femeilor de acolo o privire mai caldă și mai ocrotitoare, ce nu putea fi decât a aceleia care i-a dat viață. Crezuse că își va găsi acolo mama. Văzu în schimb sute de femei, sub ale căror priviri goale, Stăpânii le tranzacționau copiii, abia înțărcați. Cu ochii stinși păreau toate la fel. Niște ființe moarte sau cu flacăra vieții abia pâlpâind. Chiar dacă cea la care visase de atâtea ori s-ar fi aflat printre femeile din fața lui, Urs și-a dat seama că nu avea cum să o recunoască. Pentru el erau toate la fel, doar niște animale în zi de târg, pasive în fața măcelarului. Nici una nu se împotrivea când copilul îi era smuls de la piept, nici una nu schița vreun gest la plânsetele, lacrimile și scâncetele micuților dați în grija sclavelor care îi însoțeau pe Stăpâni. Pentru Urs nici una nu mai era mamă. Urs își imagină chiar, că unul dintre copiii cumpărați în acea zi îi era frate, dar gândurile de felul asta nu aveau cum să-i facă viața mai ușoară, așa că le alungă încercând să doarmă.
Însă, strigătul observatorului postat pe catarg veni chiar în momentul în care stătea să ațipească.
”Lăncieri la orizont!”

(va urma)
---------------------------------------------
Philip Glass - Violin Concerto 1st movement

---------------------------------------------
Recomandări: vania (percheziția), suzimuzi atelier (movie sparks), gabriela savitsky (generator 16v), caius (inocentul 20), alex mazilu (capacul parlamentului), călin (trabantul lui mitică), cristian lisandru (cetatea... ultimul episod), carmen (abisurile vieții), lubileah (tan-dun), victor (mobilitate), costin comba (egyptian sky), teo negura (o palmă românească), mihai (leii), moshe și mordechai (căderea troiei), năbădăiosul (mărțișor), gabriela elena (un defect al femeilor)

everything is a remix

2011-03-09T21:07:00.000+02:00

Everything is a Remix Part 1 from Kirby Ferguson on Vimeo.

Everything is a Remix Part 2 from Kirby Ferguson on Vimeo.

-----------------------------------

Recomandări: vania (percheziția), suzimuzi atelier (movie sparks), gabriela savitsky (generator 16v), caius (inocentul 20), alex mazilu (capacul parlamentului), călin (trabantul lui mitică), cristian lisandru (8 martie de verde, de roșu, de viață, de stare), adela (de 8 martie), lubileah (tan-dun), victor (maculatură), caius (inocentul 20), teo negura (trafic cu hituri 58), carmen (palfabetic - a), moshe și mordechai (căderea troiei), năbădăiosul (mărțișor), gabriela elena (un defect al femeilor)

vânătoarea - 4

2011-03-08T15:49:00.006+02:00

După câțiva ani, pe când Urs ajunse să deprindă bună parte din meșteșugul focului, într-o dimineață frumoasă de primăvară, Oppa îl făcu să-și pună o tunică-unku curată și îl duse la poarta care dădea către Curtea Mare a moșiei. Aici fură opriți de gărzi și fierarul ceru voie să apară amândoi înaintea Stăpânului. După o scurtă așteptare, un soldat îi conduse către Sala cea Mare a reședinței, o zonă unde el nu mai fusese niciodată, nici măcar atunci când lucrase la bucătării și trebuia să ajute la curățenia Casei. Știa doar că acolo se judecau multe dintre pricinile dintre oameni. Dintre oamenii liberi, adică, căci Stăpânul Thaador era chiar guvernatorul imperial peste tot ținutul de Miazănoapte și - în calitatea lui de reprezentat al Imperatorului - avea drept de judecată asupra tuturor supușilor din acel mare olatus.

Sala cea Mare a Casei își merita cu adevărat numele, iar Urs se gândi că acolo ar putea să încapă laolaltă toate clădirile scunde și atelierelor pipernicite și înghesuite unde lucrau ei și poate chiar și dormitoarele sclavilor pe deasupra și să mai rămână loc. Dar pe cât de mare, sala era aproape goală. De-o parte și de alta a intrării, de-a lungul pereților acoperiți din tavan până-n podele cu țesături viu colorate, erau aliniați aproximativ douăzeci de soldați din cetele de luptă ale Casei Thaador. Înarmați cu lăncii de luptă și scuturi pe care erau pictate coarnele bizonului sacru al mahayașilor, ei îi urmăriră cu privirea pe cei doi sclavi care se apropiau, cu pași măsurați, de partea din spate a sălii. Stăpânul era așezat pe un jilț din piatră roșie de Mahay, ce se afla pe o platformă îngustă din calcar alb, cu câteva scări. Ajunși la baza platformei Oppa ridică mâinile deasupra capului în salutul Mahay și așteptă să fie invitat să vorbească.
”Soarele asupra ta, vel-fierare.” Urs fusese uimit să audă formula de salut destinată oamenilor liberi, rostită de Stăpân în întâmpinarea bătrânului maistru, fără nici un ton de batjocură. ”Mi s-a spus că vrei să mă vezi pentru a-mi aduce un dar. Despre ce este vorba, Oppa? O altă sabie din cel mai bun fier al nostru sau vreo podoabă din bronz lucrată atât de maiestos încât să merite a fi trimisă în dar Palatului Imperial?”
”Și lumina Lui asupra tuturor, Înălțimea Voastră” răspunse Oppa cu vocea lui răgușită. ”De data asta, Stăpâne, nu este vorba de săbii sau statui de bronz pentru palate sau temple, chiar dacă efortul pentru a modela și a da tăiș acestui dar a fost mult mai mare și mai îndelungat decât pentru orice altă comandă a Înălțimii Voastre. Este vorba despre Urs, băiatul pe care l-am primit în ucenicie acum patru ani, cu porunca Voastră de a-l face la fel de bun fierar ca mine. Până acum m-am dedicat acestui țel, cu imbold și râvnă și pot să spun că și el a fost un ucenic destoinic. Dar vin acum în fața Înălțimii Tale, Stăpâne, căci îmi dau seama că rezultatul final al muncii noastre nu mai depinde acum doar de mine și de băiat. Aș spune că eu am terminat munca ce ține de turnarea și modelarea metalului și acum ar trebui să înceapă partea legată de șlefuire și de ascuțire.”
”Oppa, n-am știut că ești un orator atât de bun. Mă bucur să văd că acel copil ce lucra la bucătărie s-a transformat la forja ta într-un adevărat flăcău. Dar spune-mi, mai exact, la ce șlefuire și ascuțire te referi?”
”Stăpâne, eu am credința că ți-am devenit un instrument util în toți acești ani pentru că, la vremea tinereții mele am fost trimis să colind lumea pe navele Casei Thaador. Astfel, am putut să văd cu ochii mei toate lucrurile la care, sclavii ce stau veșnic într-un loc, pot doar să viseze. Am văzut cum arată alte popoare, sau care sunt pământurile de unde răsare Soarele și asupra cărora apune. Am ajuns să-mi șlefuiesc cunoașterea despre lume și să mă călesc în multele călătorii și aventuri ale expedițiilor de negoț pentru Casa Înălțimii Voastre. Chiar dacă acest flăcău a învățat tot ceea ce știu eu, el nu a trecut prin aventurile mele și acum are multă știință despre meșteșug, dar puțină experiență de viață. Cu voia ta Stăpâne, poate că i-a venit sorocul să te slujească și în altă parte, pentru a-l căli pe mai departe.”
”Oppa, ai vorbit cu mult talent, dar și cu multă convingere. Și poate că acest tânăr sclav merită încrederea noastră. Dar, nu înțeleg de ce l-ai adus și pe el la această discuție. Puteai să vii singur la mine și să-mi spui toate astea, fără ca băiatul să ne vadă decizând asupra viitorului lui.”
”Dar Stăpâne, Urs trebuia să ne audă și să ne vadă! Doar așa poate înțelege cu adevărat câtă încredere i se acordă din partea nobilei Voastre Case și din partea mea.”
”Înțelepte vorbe, Oppa. Acum știu că am făcut cea mai bună alegere când ți-am dat spre formare acest copil. Fie! Dacă tu crezi că a venit vremea să învețe și alte lucruri, eu mă încred.”

(va urma)

------------------------------
howard shore - BEACON HILL (FROM "THE DEPARTED")

------------------------------
Recomandări: gabriela savitsky (8 martie), vania (fântâna), alex mazilu (reformist rău, nu intrați!), suzimuzi (coco chanel inspiration), cristian lisandru (8 martie de verde, de roșu, de viață, de stare), adela (de 8 martie), cronica infinitului (omega 12), victor (captiv), caius (inocentul 20), teo negura (trafic cu hituri 58), carmen (palfabetic - a), zâna eficienței (pentru că mâine e ziua cucoanelor), năbădăiosul (mărțișor), gabriela elena (fibrilațiile iubirii), suzimuzi atelier (movie sparks)

de 8 martie

2011-03-08T11:17:00.003+02:00

doamnelor, domnițelor, domnișoarelor și dragi cucoane,
pentru ziua de astăzi doresc să vă dedic acest frumos poem, printre altele, învățat pe de rost și de către flăcăul meu.

la mulți ani!

------------------------------

Cea mai scumpă de pe lume
de Nichita Stănescu

Spune-mi care mamă-anume
cea mai scumpă e pe lume?

Puii toţi au zis de păsări,
zarzării au zis de zarzări,
peştişorii de peştoaică,
ursuleţii de ursoaică,
şerpişorii de şerpoaică,
tigrişorii de tigroaică.

Mânjii toţi au zis de iepe,
firul cepii-a zis de cepe,
nucii toţi au zis de nucă,
cucii toţi au zis de cucă,
toţi pisoii, de pisică,
iară eu, de-a mea mămică.

Orice mamă e anume
cea mai scumpă de pe lume!

------------------------------

------------------------------

Recomandări: gabriela savitsky (8 martie), vania (fântâna), alex mazilu (reformist rău, nu intrați!), suzimuzi (coco chanel inspiration), cristian lisandru (8 martie de verde, de roșu, de viață, de stare), adela (de 8 martie), cronica infinitului (omega 12), victor (captiv), caius (inocentul 20), teo negura (trafic cu hituri 58), carmen (palfabetic - a), zâna eficienței (pentru că mâine e ziua cucoanelor), năbădăiosul (mărțișor), gabriela elena (fibrilațiile iubirii)

HBO - Game of Thrones - the game begins

2011-03-07T15:03:00.002+02:00

Recomandări: vania (molotov), alex mazilu (natura, o capodoperă divină), suzimuzi (coco chanel inspiration), teo (poveste de vis -25), caius (inocentul 19), cristian lisandru (fuga de gânduri), madi și onu (la mulți ani!), victor (captiv), theodora (întrebări și răspunsuri), cronica infinitului (omega 10), carmen (palfabetic - a), călin (telefonul de la ora opt)

vânătoarea - 3

2011-03-06T19:10:00.004+02:00

Întocmai precum majoritatea sclavilor copii și el a fost pus să lucreze la început la bucătărie și la grajduri. După câțiva ani, a fost dat în grija bătrânului Oppa, vel-fierar peste grajdurile și atelierele Stăpânului. În anii ce au urmat, învățând cum să lucreze potcoave, cuie, sape, pluguri sau topoare, dar și arme și armuri pentru garnizoanele - tambboo ale soldaților din ținut, Urs își însuși aici atât ucenicia în fierărie, cât și o brumă de educație într-ale vieții. Și, vrând nevrând, pentru amândouă l-a avut maestru și model pe severul și asprul fierar. Însă, chiar dacă Oppa era sclav și el, bătrânul nu era nicidecum atât de docil sau umil ca ceilalți servitori din jurul lor. Văzându-l, primul lucru care îți venea în minte era faptul că acela era un om puternic și mândru. Iar impresia asta nu era dată doar de brațele bătrâne și musculoase, ca niște frânghii noduroase împletite împreună, ci mai ales de autoritatea tăioasă a tonului și a purtării sale. Priceperea și loialitatea lui sinceră față de Casa Thaador îl ridicaseră, din stadiul de sclav, până la funcția de vel-fierar, adică de mare fierar al moșiei. Din această poziție, Oppa putea chiar să gestioneze și să controleze munca oamenilor liberi, cum erau cei câțiva armurieri care lucrau în atelierele Stăpânului. Chiar dacă era sclav, în primul rând el era vel-fierarul și maistrul lor, cel de care trebuiau să asculte toți cei care munceau acolo. De fapt, chiar și Stăpânii și soldații lor i se adresau cu acest titlu, rezervat de obicei doar oamenilor liberi, lucru care-l făcea pe Oppa foarte mândru de realizările sale.

Încă de la început, de cum a ajuns să-l cunoască mai bine, Urs a intuit că bătrânul îl considera și pe el una din îndatoriri. Una pe care o dorea transformată cât mai repede într-o altă realizare de prezentat Stăpânului Thaador. Mai toate eforturile didactice ale lui Oppa îl făceau să se simtă ca o bucată încinsă de metal, pe care bătrânul dorea cu orice preț să o modeleze după un tipar pe care-l intuia doar el. Uneori, după câte o lucrare istovitoare în fața forjei și a nicovalei, în timpul unei pauze binemeritate, pe bușteanul cel mare de lângă fântâna din curtea atelierului, îi spunea pe un ton foarte serios:
”Fii cu băgare de seamă, măi copile, căci, dacă vei fi iute de minte și bun de muncă, s-ar putea ca Stăpânul să te lase să conduci atelierele și după ce eu nu voi mai fi. Până acum, altul mai breaz ca tine nu avem prin preajmă și norocul tău ar fi cu adevărat mare, căci orice sclav al moșiei și-ar da și o mână să ajungă în locul meu. Oricum aici, noi o ducem binișor. Crede-mă când îți spun că eu am văzut că nu-i așa în tot locul. Nu cred că ți-ai dori să muncești pe alte moșii.”
”Nu, Oppa.”
”Și nimeni de aici nu și-ar dori asta, dacă ar cunoaște toate lucrurile pe care le știu eu. Eu le spun tuturor povestea mea, dar sunt mulți și cei care rămân surzi la vorbele mele. Și, vorba aia, nu e surd mai mare decât cel ce nu vrea să audă. Am văzut mulți oameni care nu s-a supus regulilor Casei Thaador și care au fost vânduți rapid, ajungând să muncească în minele de fier sau chiar să fie trimiși să lupte cu animalele în arenele templelor. Să te gândești la asta!”
”Da, Oppa.” Urs știa bine ce cazne suportau sclavii pe diferitele moșii ale Stăpânilor astfel că în anii care urmară încercă să facă întocmai, învățând și lucrând cot la cot cu bătrânul fierar, care îi devenise ființa cea mai apropiată și într-un fel chiar familia lui, Oppa fiind modelul pentru ideea lui Urs de tată.

(va urma)

---------------------------------------------
Bear McCreary - Roslin and Adama

---------------------------------------------

Recomandări: vania (molotov), alex mazilu (pentru moni și iri), suzimuzi (coco chanel inspiration), teo (poveste de vis -25), caius (inocentul 19), cristian lisandru (cetatea 18), madi și onu (la mulți ani!), the world in a photo (caii sălbatici din delta dunării), theodora (întrebări și răspunsuri), cronica infinitului (omega 10), caius (inocentul 19), călin (telefonul de la ora opt)

Mr. Gun

2011-03-06T19:04:00.002+02:00

un filmuleț interesant preluat de la Societatea Română de Science Fiction şi Fantasy

vânătoarea - 2

2011-03-05T11:15:00.008+02:00

Foto: Alex Mazilu

Fusese o vânătoare de noorwhali. Își amintea că dormea învelit în pături pe puntea ”Bizonului Albastru”, cea mai mare galeră de pescuit a Stăpânului Thaador. Soarele era încă sus pe cer și nava se îndrepta agale către casă, împinsă de un vânt liniștit și prielnic din pupa. Supraveghetorii erau fericiți, căci în cala navei duceau peste două sute de butoaie de ulei de balenă. Bucuria paznicilor însemna și liniștea echipajului de sclavi. Căpitanul chiar le permise vânătorilor să stea pe punte, printre soldați, în timp ce vâslașii puteau să doarmă și ei, cel puțin atâta vreme cât vântul era de partea lor. Fusese o expediție reușită, chiar dacă durase aproape trei săptămâni și încă nu se încheiase. La început, semnele nu păreau promițătoare și căpitanul Marrgus a trebuit să se îndrepte și mai mult către miazănoapte. Dar, fiindcă nici nu trecuseră încă de mijlocul verii și căldura era încă în toi, ghețurile plutitoare erau mici, iar drumul către țărmurile de răsărit ale Noorlandului a fost mai rapid ca de alte dăți. Sigur de faptul că acolo își va găsi prada, căpitanul i-a dus mai aproape ca niciodată de țărmurile veșnic înghețate ale continentului nordic, chiar dacă riscau să se întâlnească cu navele pescarilor sau ale piraților noorlanzi. Și a avut dreptate. Printre ghețurile plutitoare din apele Mării de Foc, balenele îi așteptau în turme mari și ei au reușit să vâneze trei balene mici, de vreo optsprezece picioare fiecare și una mai mare de aproape treizeci de picioare. Din ele au putut să adune tot uleiul de care aveau nevoie. Acum, după o săptămână grea de vânătoare și de lucru intens, toată lumea era obosită, dar mulțumită că se aflau deja pe ruta de întoarcere. Și nici pirații Nordului nu se arătaseră prin preajma lor. Urs era liniștit la gândul că se îndreptau către Portus Morra, singurul loc pe care îl putea numi, oarecum, casă.

Din perioada copilăriei nu își aducea aminte prea multe, lucru de înțeles, căci fusese conceput într-un țarc de sclavi. După obiceiul Mahay, probabil a fost luat de la o vârstă foarte fragedă din țarcuri și dus direct în serviciul moșiei. Aceasta aparținea Stăpânului Thaador, guvernatorul imperial peste Olatusul de Nord al Waaldirului. Pe acea proprietate crescuse și acela era locul pe care acum îl numea casă. Dar, fiind aceasta totodată și o fortificație a cetelor de luptă din zonă - ce erau puse sub comanda guvernatorului - precum și singurul tribunal al regiunii, era evident că moșia Thaador era ceva mai mult decât o gospodărie obișnuită de stăpân Mahay. Grandioasa reședință a magistratului fusese construită pe o mică colină din imediata vecinătate a orașului-port și avea un drum pietruit cu lespezi mari, care urca către aceasta, pe partea ferită de vânt a dealului. După modelul fortărețelor din Mahay, ziduri lungi de piatră înalte de zece, doisprezece picioare și groase de treizeci, așezate în zig-zag și acoperite cu un val mic de pământ înconjurau întregul deal, oarecum la baza acestuia. Curtea cea mare a întăriturii era împărțită în trei zone: Palatul Magistratului, un tambboo și anexele. Palatul era o clădire impunătoare din piatră albă înaltă care conținea atât Sala mare de judecată cât și apartamentele dedicate Stăpânului și familiei lui. Tambboo-ul era organizat ca orice altă bază a cetelor de luptă, având o curte de antrenament, cămări pline cu mâncare, depozite de arme și multe barăci de lemn, în care să doarmă soldații. Spațiul cel mai mic era dedicat anexelor, locul unde se aflau atelierele țesătorilor, fierăria, armurăria, moara, cuptoarele de pâine, bucătăriile, țarcurile caprelor și al oilor, grajdurile vacilor și locurile de dormit ale robilor, ceea ce făcea din curtea mică de departe cea mai populată, aglomerată și mai sufocantă suprafață din întreaga moșie.

(va urma)

---------------------------------------------
Bear McCreary - Someone to Trust

---------------------------------------------

Recomandări: alex mazilu (astenie de primăvară), vania (serbare), suzimuzi (sweet dreams are made of...), injineru (răpirea), teo (poveste de vis -25), madi și onu (la mulți ani!), theodora (întrebări și răspunsuri), cristi lisandru (poveștile frumoase ale iubirii)

șoferul

2011-03-05T10:42:00.002+02:00

The Party from Adam Hashemi on Vimeo.

vânătoarea - 1

2011-03-03T18:12:00.017+02:00

Foto: Alex Mazilu

Ceea ce îl făcu să se trezească fusese un sunet îndepărtat, înfundat, ritmat, parcă de pași apropiindu-se. Urs deschise ochii cu greutate, încercând să vadă unde era, în timp ce mintea căuta să-i aleagă deja visele de amintiri. Lumina albă prea tare - aproape arzând - îl făcu însă să-i închidă la fel de repede, dar putea să o simtă pulsând chiar și prin pleoape. Își duse instinctiv mâna către gât pentru a pipăi după viziera de zăpadă, dar acela fu doar gândul, căci mâna lui dreaptă părea înțepenită și imposibil de urnit. Miji ochii privind printre gene, dar fața îi era pe jumătate în zăpada și frigul pe care îl simțea chiar și în gură îl amorțise aproape în întregime. Cine știe de când zăcea aici. Încercă să se ridice, dar fiecare mișcare se făcea încet și cu greutate, căci durerile îi asaltau mintea ca și cum toate oasele sale ar fi fost rupte și puse la loc doar de formă. Un picior, apoi celălalt. Se ridică încet. Nu putea să-și pună jos piciorul drept decât cu foarte mare greutate. Vântul sufla în rafale lungi și se simți dezechilibrat când acesta îi pătrunse în gluga cea mare, umplând-o ca un lichid rece ce clocotea zgomotos, făcându-l să tremure involuntar. Se întoarse cu spatele la vânt, strângându-și hainele de blană mai bine pe lângă corp și își puse cu greutate viziera. O făcuse chiar el, din lemn de pin roșu, după modelul celor folosite de noorlanzi. Și-o potrivi mai bine, legând-o cu șnurul de piele după cap, privind apoi atent prin fantele ei înguste. În fața lui, întinderea nesfârșită de gheață și zăpadă îl făcu să simtă un fior pe șira spinării, ca și cum lichidul cel rece din glugă s-ar fi transformat în zeci de mii de ace de gheață, care se revărsau acum peste spatele lui dezgolit. Nimeni și nimic nu se mișca printre dunele de zăpadă iar munții cu crestele strălucitoare de gheață păreau a fi foarte departe și tot la fel de morți. În spatele lui, o plajă bolovănoasă, îngustă și înghețată. După ea, marea. Cât putea cuprinde cu vederea, nimic nu brăzda apele de culoarea cerului. Purtate de vântul rece, valuri mici se spărgeau de pietroaiele gri-verzui de pe mal. La zece picioare de el, o bucată mare dintr-o barcă încă se agăța de uscat, chiar dacă partea din spate plutea deja în apa crescândă a fluxului. Cu ea ajunse aici și trebuie că reușise să o tragă la mal înainte de a se prăbuși el însuși în zăpadă. Îi era frig și foame, iar mintea îi spunea că fără provizii nu poate să zăbovească prea mult într-un astfel de loc. Dar amintirile își făcură loc printre senzațiile de foame și durere, la început răzlețe iar apoi într-un șuvoi neîntrerupt, aducând cu ele deznădejde, mânie, frică, ură, curaj și resemnare.

(va urma)
---------------------------------------------
Bear McCreary - Kara Remembers

---------------------------------------------
Recomandări: vania (recesiune), suzimuzi (sweet dreams are made of...), alex mazilu (în joacă), injineru (răpirea), victor (butoane), cristi dima (pentru tine Lisa 4), flavius obeada (legea primăverii...), madi și onu (indiferența cutremurătoare), carmen (blog de mărțișor), teo (petiție pentru primăvară), world in a photo (sighișoara - turnul cu ceas)

începutt - cu dublu ”t”

2011-03-01T01:51:00.014+02:00

scrisori deschise - dar necitite - devorându-mă,
rânduri scrise pe fugă,
repezindu-se să-mi străpungă văzul, cu sensuri ascuţite.
unele ascunse, nevăzute, tenebroase şi prea întunecate pentru a fi Lumină!
foi şi semne, plicuri şi gânduri uşoare, ca nişte veşminte de mătase,
vorbe puţin meşteşugite întru regăsirea artei? ”Ha!”
doar o ciumă, care se întinde şi vrea să ordoneze principiul morbid al unei societăţi descărnate şi dezgolite de miasmele grele ale vieţii…

exorcizarea lor nu s-a sfârşit.
e întuneric şi cald, lava a toate cele se revarsă peste lumea adormită,
privirea rămasă goală şi oarbă la îndemnurile tulburătoare,
şoptite surzilor, de păgânii noului ev.
vocea nădejdii s-a dus.
acum voi umple și eu cupa cu dulcea otravă a izbăvirii
și voi căuta Lumina!

încerc să sap cât mai adânc,
să-ntâlnesc o umbră de Lumină.
se aude un susur, în piatră care crapă.
un abur strălucitor țâșnește dinaintea mea și se preface-n Gând.
dar Gândul e otrava dulce,
ce poate să transforme fiinţele bolnave de conştiinţă!

la vederea unui trup însângerat reînviat, tulburarea noastră readuce sensul pierdut,
în lumea regăsită de soarele care străpunge ceața.

rămâne doar vina… de ce n-o facem uitată?

-----------------------------------------

-----------------------------------------
recomandări: gabriela savitsky (meșteșugarul...), vania (povestea unui blogger prost), teo (trafic cu hituri 57), alex mazilu (umbra femeii), victor (premiile oscar), năbădăiosul (pac-pac), cristi dima (pentru tine Lisa 4), cristian lisandru (de mărțisor...), suzimuzi atelier (desire), flavius obeada (legea primăverii...), madi și onu (indiferența cutremurătoare), victor (omega 9), suzimuzi (sweet dreams are made of...), călin (dormitorul lui Filimon), carmen (blog de mărțișor), world in photo (mărțișor), vania (despre tradițiile lunii lui Marte), caius (inocentul 15)

o piesă de teatru și chiar mai mult...

2011-02-28T10:44:00.007+02:00

nu, nu vă speriați, căci n-am să vă povestesc și eu despre mica prezentare a lui Bleonț, făcută la conferința de presă de la Arad. :)

doream doar să spun că am fost tăcut și liniștit atâtea zile. este o constatare :). s-a întâmplat deoarece am decis să încep weekendul trecut mai devreme decât ar fi fost normal și să-l dedic lecturii și filmului...

de citit, am citit mai multe lucruri, câteva cărți pe care le începusem în paralel și cu care mă cam lungisem... pe unele le-am parcurs până la capăt, așa încât lupta de pe frontul lecturii o pot considera o victorie parțială. din filmele văzute - multe memorabile - am decis să vă ofer și Domniilor Voastre un fragment excelent de dialog și măiestrie artistică, extras din ”The Lion in Winter”, o producție din 1968, cu o distribuție formată din: Peter O'Toole, Katharine Hepburn și Anthony Hopkins.

trans-formări nocturne 2

2011-02-23T01:28:00.005+02:00

Ascuns în pântecele nopţii, încerc să scap de căldura viscerală ce se prelinge peste mine. În ciuda ei, mă simt rece și înghețat din cauza fricii care mă paralizează, căci știu că în curând va începe ”lupta cea laşă şi fără sorţi de izbândă”. Mi-e teamă de mine și de forţa cu care singur îmi deschid în lături porțile sufletului, lăsând să pătrundă aburul cenușiu al amurgului. Nocturne spirite de cavaleri, războinici sau urzitori de curte, iuți, crude și dornice de viață, se ascund astfel în noi și prind putere, transformându-ne.

--------------------------
Clint Mansell - Finish it

--------------------------

oare se transformă și ei?: injineru (microbii atacă), madi și onu (bobu, ceaușescu, primarul pdl și udrea), teo (trafic cu hituri 56), alex mazilu (close up cu cotlet), gabriela (călători), găbitzu (importanța lucrurilor mici), cristi dima (pentru tine Lisa 3), călin hera (pariu pe 127), vania (septuaginta), cristian lisandru (dragostea nu are nevoie întotdeauna de cuvinte), victor (lift), victor (omega 8), suzimuzi (natural beauties), carmen (dezordine ordonată), cristian lisandru (cetatea... 13)

HBO - Game of Thrones, invitation to Westeros

2011-02-22T23:31:00.000+02:00

și dacă tot vorbeam de povești medievale...